Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Modificări importante pentru rezerviștii voluntari. Președintele Iohannis a promulgat legea privind Statutul rezerviștilor voluntari
News
Data actualizării:
Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis a promulgat azi, prin decret prezidențial, modificări aduse legii Statutului rezerviștilor militari.
Sursă foto: MApN
Sursă foto: MApN

Potrivit unui scurt comunicat emis de către Administriația Prezidențială către DefenseRomania, unul din cele patru decrete semnate azi de șeful statului român e reprezentat de modificările legislative aduse Statutului rezerviștilor militari.

Astfel, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul „privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari (PL-x 4/01.02.2021)”.

Amintim că, în ceea ce privește vârsta, cetățenii români care urmează să devină rezerviști voluntari trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 55.

În ceea ce privește legea promulgată azi de șeful statului, la începutul lunii aprilie, Senatul României, în calitate de cameră legislativă decizională a Parlamentului României, a adoptat cu unanimitate de voturi proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari.

Potrivit Asociației Ofițerilor în Rezervă din România (AORR),  „modificările și completările aduse la această lege, elaborată încă din anul 2015, deveniseră o necesitate evidentă și impuneau efectuarea unui demers legislativ presant de actualizare, care să fie compatibil atât cu noile condiții de apărare națională a României, un rol important în acest sens avându-l forța rezerviștilor militari români, cât și cu angajamentele de participare a Armatei României în misiunile internaționale”.

„Totodată, prin noile prevederi legislative adoptate s-au adus amendamente referitoare la creșterea nivelului de atractivitate al programului de formare și integrare a rezerviștilor voluntari, asigurarea unui cadru optim de organizare și funcționare pentru aceștia în mediul militar românesc și eliminarea anumitor texte cu caracter confuz și chiar excesiv cuprinse în legea inițială”, preciza un comunicat AORR, la începutul lunii trecute.

Cele mai importante amendamente aprobate în legea modificată, potrivit sursei citate, se referă la următoarele aspecte:

- creșterea  indemnizaţiei pentru perioada în care rezerviștii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni;

- eliminarea unor obligații privind anunțarea imediată a unității militare la părăsirea localității de domiciliu pentru o perioadă mai mare de 48 de ore,

- restituirea cheltuielilor de recrutare și selecție în cazul renunțării la semnarea angajamentului și prezentarea la unitatea militară pentru actualizarea datelor de evidenţă;

- posibilitatea ca rezerviștii voluntari să poată părăsi țara pentru durate mai mari de 60 de zile;

- opțiunea pentru militarii profesioniști trecuți în rezervă să poată candida pentru posturi în rezerva voluntară fără parcurgerea unor proceduri de selecție.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Joe Biden a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer cu metastaze
Cine are cărțile? Convorbire telefonică Trump și Putin pe tema războiului din Ucraina. Putin spune că e „gata să colaboreze cu Kievul la un memorandum privind un acord de pace”
Cele 70 de tone ale Abrams le dau bătăi de cap și americanilor, nu doar României: „Covor” metalic special pentru tancuri Abrams în SUA
”Chiar și donațiile de la maghiarii din Transilvania reprezintă sprijin străin”. Orbán adoptă modelul rusesc și încearcă eliminarea presei independente
Tensiunile dintre Macron și Meloni, aplanate de noul cancelar german: Europa nu-și permite să fie divizată
Oficial: Nicușor Dan 53.6% vs. George Simion 46.4%. Nicușor Dan e noul președinte al României, Simion și-a recunoscut public înfrângerea
Ilie Bolojan a făcut o escală în Bosnia pentru a-i saluta pe militarii români care asigură pacea în regiune
Vot în străinătate. Republica Moldova și Marea Britanie, prezență uriașă la urne
Negocierile dintre Rusia și Ucraina au început la Istanbul
Sistemele HIMARS, în centrul manevrelor militare NATO din Estonia: SUA reafirmă angajamentul pentru apărarea colectivă
Marco Rubio lucrează la schimbări majore în Consiliul Național de Securitate al SUA
Acord nuclear: Iranul susține că e pregătit să spune „da” Americii, dar pune o condiție
Criză profundă în Bosnia Herzegovina. Pierde Guvernul central controlul asupra armatei?
Pachetul 17 de sancțiuni europene va lovi flota fantomă a Moscovei. Noi bariere și pentru componente cu dublă utilizare folosite de industria militară rusească
Un avion de antrenament T-4 Kawasaki s-a prăbușit într-un lac în Japonia, imediat după decolare
Epuizată de războiul civil, Siria încearcă modelul ucrainean și îl tentează pe Trump cu o afacere cu minerale, dar și cu proiectul unui zgârie-nori în centrul Damascului
Forțele americane nu pleacă din Europa. Toate calculele arată că pericolul militar rusesc rămâne în continuare foarte mare
Pas istoric în reconcilierea turco-kurdă: Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a anunțat că se autodizolvă
Trump ar putea participa la discuțiile de la Istanbul, iar Orban pregătește terenul negocierilor: Nimeni nu vrea să recunoască, dar am pierdut războiul din Ucraina
Trump promite tranzacții de trilioane cu Orientul Mijlociu, însă neglijarea conflictului din Gaza ar putea slăbi influența americană în regiune
Ungaria anulează discuțiile cu Ucraina privind minoritățile naționale. Budapesta, deranjată de acuzațiile de spionaj aduse de Kiev
”KGB 2.0”. Kremlinul a adunat cele mai temute structuri de informații rusești pentru a forma o ”unitate anti-Occident”
Cel mai scump cadou din istorie: Qatarul îi oferă lui Trump un Boeing 747-8, pe care Președintele SUA dorește să-l transforme temporar în Air Force One
Singurul om care a contat cu adevărat pentru Putin la parada din Piața Roșie. Fără el, Rusia ar fi pierdut demult războiul
Negocieri de pace fără armistițiu prealabil în Ucraina? Mesaj ferm din partea celor mai importanți susținători europeni ai Ucrainei
Corupția rămâne o amenințare internă gravă pentru apărarea Ucrainei
Germania copiază modelul României? Bundeswehr nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina
SUA și China, discuții pentru ”dezescaladarea” războiului comercial. Trump: Am convenit asupra Marii Resetări
India a acuzat Pakistanul de încălcarea armistițiului. Exploziile și focurile de armă continuă să răsune în Kashmir
Armata britanică trimite Ucrainei zeci de machete-momeală, la pachet cu adevăratele tancuri Challenger 2 sau obuziere AS90

Ştiri Recomandate

Ucraina refuză să moară la comandă. După încă o conversație ”bună” cu Putin, Trump anunță senin că Rusia pregătește un răspuns la atacul ucrainean
Câte rachete a strâns Rusia. Estimările Kievului arată că stocurile sunt suficiente pentru câteva atacuri masive asupra Ucrainei
Zelenski a propus un armistițiu până la o întâlnire cu Putin. Rusia a respins propunerea Ucrainei
Cum a ajuns o ruină ARO cu celebrele 4x4 produse și pentru Armată: România a ratat șansa salvării refuzând să vândă ARO către o țară străină
Care e viitorul aviației strategice a Rusiei, decimată de Ucraina? Rușii propun avioane de linie transformate în bombardiere: Cazul Tu-214
Conflictul tăcut al avioanelor de luptă:Cum e favorizată „bijuteria” F-47, în detrimentul F/A-XX. O dispută de proporții care se prefigurează în SUA
Noile cipuri de la Nvidia folosite în inteligența artificială au performanțe de aproape trei ori mai bune decât generația anterioară
Deși nu duce lipsă de contracte, gigantul italian Iveco Defence e de vânzare. Principala îngrijorare a guvernului de la Roma este că IDV ar putea intra pe mâini străine
Toți „ochii” pe Rusia. A treia țară care alege radarul TPY-4 de generația a 5-a, un sistem ce detectează orice sistem inamic
Formatul Ramstein pentru Apărarea Ucrainei: Marea Britanie își va mări de zece ori livrările de drone / Șeful Pentagonului, marele absent de la reuniune
Pierderile Rusiei în invazia Ucrainei se apropie de borna un milion, iar un sfert îngrașă definitiv cernoziomul ucrainean, estimează grupul de experți CSIS
Adevărul din spatele cortinei de fum: Imaginile din satelit demască strategia Rusiei de a ascunde pierderile de avioane Tu-95 și Tu-22M3, după operațiunea "Pânza de Păianjen" (Foto)
Protecționism vs. costuri de apărare: Preţul avioanelor F-35 și ale tancurilor Abrams cresc vertiginos odată cu aplicarea tarifelor de 50% impuse de Trump
Fondurile europene, în pericol: România este singura țară din UE care nu a luat măsuri pentru diminuarea deficitului, evaluează Comisia Europeană
Cum se pregătește China pentru operațiuni de luptă la scară largă: O analiză detaliată a strategiei militare a Beijingului
Dronele navale ucrainene Magura au fost implicate în recentul atac asupra podului din Crimeea (Video)
Statele Unite învață lecția Ucraina în materie de inovație și război modern. Project GI, cea mai nouă și ambițioasă inițiativă americană
Sabotajul efectuat anul trecut de Serviciul ucrainean de Informații al Apărării pe nava purtătoare de rachete Serpukhov, confirmat de o instanţă din Rusia
F-16 Block 70 Viper se mai și refuză? De ce un aliat al SUA a dat de înțeles că va renunța la achiziția celei mai moderne versiuni a F-ului american
Corveta ușoară pakistaneză PNS Tabuk, construită în România la Galați, în timpul unei misiuni în Golful Oman. Photo source: US Navy
EXCLUSIV
MApN confirmă că înainte de corveta ușoară turcă Hisar avea pe masă o altă ofertă. Cum justifică România alegerea și noi detalii interesante din ofertă
Tranziția către F-35 se face și cu Gripen. Un stat european tocmai a spus „da” pentru încă 10 ani cu avioane Gripen în chirie
Și totuși, China. Rusia folosește lasere chinezești împotriva dronelor ucrainene. Ce știm despre sistemul „Silent Hunter” ce are la bază un laser cu fibră optică
Rusia încasează o nouă lovitură usturătoare (VIDEO): SBU a detonat stâlpii podului Kerci din Crimeea după o operațiune ca în filme
De Ziua Națională a Italiei, Ambasadorul Mangoni: Sprijinim constant România, de la intrarea în UE și Schengen, la misiunile de poliție aeriană de la Mihail Kogălniceanu
Polonia și Lituania vor propune la summitul NATO de la Haga creșterea bugetelor statelor membre la 5% PIB pentru Apărare
Cum au planificat serviciile ucrainene de informaţii operațiunea „Pânza de Păianjen”? (Video): Inteligența Artificială, cheia preciziei dronelor FPV utilizate de ucraineni
Belgia intenționează să își mărească flota de avioane de vânătoare F-35A cu peste 50%
Lovitură de precizie: Avion ucrainean Su-27 folosește rachete HARM împotriva sistemelor rusești Buk/Tor (Video)
De la T-55 la Abrams, cu accent pe munițe: România se axează cu ajutorul SUA pe producția de muniție de 120 mm pentru tancuri
Războiul readus pe continent de Rusia deschide a doua umbrelă nucleară: După Franța, un alt stat vrea să contribuie la descurajarea nucleară
Revoluția dronelor FPV pe front: Armata franceză vrea micro-fabrici mobile care redefinesc logistica militară (Video)
Adevăruri incomode: fostul secretar de stat Pompeo - SUA nu au făcut suficient pentru a opri războiul în 2014
pixel