Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
NATO a aprobat noul concept strategic: Rusia, considerată o ameninţare şi China o provocare
News
Data actualizării:
Data publicării:
Rusia reprezintă pentru NATO ''cea mai semnificativă şi directă ameninţare'', în timp ce ''politicile coercitive'' ale Chinei reprezintă provocări pentru ''interesele de securitate şi valorile'' Alianţei, notează NATO în noul său concept strategic adoptat miercuri de liderii statelor membre ale acestei alianţe, la summitul lor care are loc la Madrid, potrivit agenţiilor DPA şi AFP.

Conform acestui nou concept strategic, valabil pentru următorii zece ani, NATO nu mai vede Rusia ca pe un partener strategic, dar Alianţa ''nu caută confruntarea şi nu reprezintă o ameninţare'' pentru Rusia.

Acest document, care nu a mai fost revizuit din 2010, include acum în premieră şi referiri la China, menţionând despre această ţară că foloseşte ''o gamă largă de activităţi politice, economice şi militare'' pentru a-şi proiecta puterea.

''Ambiţiile declarate ale Chinei şi politicile sale coercitive reprezintă provocări pentru interesele noastre, securitatea noastră şi valorile noastre'', scrie NATO în acelaşi document în care critică şi ''parteneriatul strategic'' între Beijing şi Moscova împotriva ''ordinii internaţionale''.

Potrivit Agerpres, liderii statelor NATO au mai aprobat la summit consolidarea prezenţei militare pe flancul estic, în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, şi suplimentarea efectivelor Forţei de Răspuns a NATO de la 40.000 la 300.000 de militari.

Odată cu conceptul strategic, liderii prezenţi au aprobat şi documentul denumit ''Declaraţia de la Madrid''. Ei au promis Ucrainei sprijin politic şi militar pe termen lung, inclusiv arme, muniţii şi instrucţie pentru armata ucraineană.

Intervenind prin legătură video la acest summit, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut în special artilerie cu rază lungă de acţiune şi finanţare, susţinând că pentru a rezista în faţa agresiunii ruse armata ucraineană are nevoie de circa 5 miliarde de dolari pe lună.

Preşedintele american Joe Biden a anunţat că Statele Unite vor stabili în Polonia un cartier general permanent al Corpului 5 al armatei americane, în România îşi va avea baza o brigadă americană suplimentară compusă în total din 5.000 de persoane, vor exista de asemenea desfăşurări americane suplimentare în statele baltice, două escadrile suplimentare de avioane de luptă F-35 vor fi dislocate în Regatul Unit şi vor fi poziţionate capacităţi suplimentare de apărare aeriană în Germania şi Italia. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Trump a refuzat oferta lui Maduro. CIA primește „undă verde” în Venezuela iar Trump lasă ușa deschisă la „boots on the ground”
Darryl Nirenberg, viitorul ambasador al SUA în România, audiat în Senat: România e o mare oportunitate pentru companiile americane cu potențial decisiv energetic
S-70 Firehawk vin în Europa. Cehia a ajuns un acord pentru elicopterele Firehawk utilizate împotriva incendiilor forestiere
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
Comisarul UE pentru Apărare: Provocările cu drone rusești din Polonia, România și baltice arată că Europa încă nu se poate apăra eficient de drone. ”Rușii învață. Noi?”
Gazprom accelerează proiectul conductei de gaze către China. Costurile sunt uriașe; doar faza de proiectate înghite miliarde de dolari
Locuitorii din Plauru și Ceatalchioi, evacuați după ce o navă cu GPL a fost lovită de dronă și a luat foc. Explozia ar putea avea impact pe o rază de 4,5-5 km
Polonia, victima a două acte de sabotaj asupra liniilor de cale ferată din estul țării
Ucraina și Grecia, acord pentru livrarea de gaze naturale lichefiate (GNL) până în martie 2026
Controlul asupra rezervelor de petrol ale Venezuelei. Propunere făcută de Maduro pentru Donald Trump? (NYT)
"Cea mai mare criză umanitară din lume". Emisarul lui Trump pentru Africa denunţă atrocităţi inacceptabile în războiul din Sudan
NATO își flexează mușchii în Flancul Estic: Zeci de aeronave, exerciții în apropierea frontierei cu Rusia
Lukoil nu mai forează în perimetrul Trident din Marea Neagră. Sancțiunile SUA pun reflectorul pe autoritățile române: "Nu ne vindem țara" americanilor de la Exxon Vs. blândețea față de Lukoil
Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după ce o nouă dronă rusă a căzut în România
Avertismentul Uniunii Africane: Mali e la un pas de a fi preluat de grupări jihadiste
Lukoil ar putea fi preluat de Carlyle. Grupul american are investiții și în sectorul energetic românesc
SUA lansează Operațiunea militară "Southern Spear". Nave de război, F-35 și portavionul Gerald Ford, desfășurate pentru combaterea traficului de droguri
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Studiu: Riscul de blackout și reziliența energetică. Implicații asupra securității naționale
Premierul R. Moldova: Am avut recent o exprimare ruptă din context. România e strânsă legată de soarta noastră
”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
Mesajele tulburătoare ale lui Epstein către ruși: Puteți afla mai multe despre Trump discutând cu mine
Trump a promulgat legea care opreşte cea mai lungă paralizie bugetară din istoria SUA
Operațiunea Midas. Scandalul uriaș de corupție din Ucraina ia amploare. Ministrul Justiției a fost demis
Strategia Națională de Apărare. Nicușor Dan: ”Cine nu reușește să facă saltul tehnologic, va fi penalizat”
Președintele Columbiei a ordonat suspendarea schimbului de informații cu SUA
Nu se poate fără petrolul rusesc, "o narațiune complet falsă". Croația îl acuză pe Orban că a dezinformat Casa Albă
Venezuela se pregătește pentru un atac american. Ce arme rusești folosește
Kremlinul spune că va relua testele nucleare doar dacă SUA vor face primul pas

Ştiri Recomandate

Serviciul K, deconspirat! (VIDEO): Cum a reușit o anchetă jurnalistică independentă să identifice cea mai secretă unitate a Armatei ruse
Ucraina atacă în valuri în premieră Rusia în Marea Caspică: În cooperare cu mișcarea rusă de rezistență Scânteia Neagră, forțele speciale ucrainene au lovit două nave ruse în Capiscă
Trump a mai domolit tonul: Vestea bună e că SUA sunt gata să ofere garanții de securitate Ucrainei, cea mai puțin bună e o concesie în Donbas. Rămâne însă un mare semn de întrebare
Percheziții în industria de apărare din Cehia. Proiectul de drone FPV destinat armatei ucrainene, sub lupa procurorilor militari
Aviația militară rusă. Foto: Prizivaut.ru
EXCLUSIV
Suntem în pragul celei de-a 4-a generații a răboiului. Yossi Karadi: În locul aviației militare Rusia a încercat să lovească Ucraina din taste. Vor fi țări îngenuncheate fără să tragă un glonț
Adevărul din spatele cortinei industriei ruse: Programul Su-57 are probleme iar noul bombardier PAK DA e blocat. Rusia încearcă ocolirea sancțiunilor prin vecinul nostru Serbia și un alt stat surpriză
Raport SUA clasificat scurs în media: USS Gerald R. Ford, simbolul puterii navale, vulnerabil în fața rachetelor hipersonice chineze. În toate simulările noul portavion pierde singur bătălia
Comandantul Suprem al NATO (SACEUR) gen. Alexus Grynkewich vine în România. Vizită la Grupul de Luptă de la Cincu, alături de Șeful Armatei României
După aproape 4 ani de război, Armata rusă încă nu a cucerit regiunea Donețk, dar revendică controlul asupra Pokrovskului
Ungaria spune că NATO a „înjunghiat pe la spate” pacea din Ucraina după ce Alianța a atras atenția că Rusia pregătește un mare război în Europa
Mesajul tranșant al generalului ucrainean Sîrski pentru Rusia: „Nu ne vom împăca niciodată cu rolul unei țări slabe”
Administrația Trump, acuzată că ar viza dezintegrarea Uniunii Europene prin „smulgerea” a patru state din bloc
Bătălia pentru legendarul A-10 „Mistreț”: De ce SUA refuză să renunțe la cel mai rezistent avion de atac la sol, în ciuda dorinței Forțelor Aeriene ale SUA
Planul Suediei pentru a ocoli blocajul industrial Gripen-E: Cum ar putea vechile modele „Charlie” să ajungă mai repede pe mâna Ucrainei
Sfârșitul armatelor clasice? Un singur om și un „roi” de drone operat de sisteme AI vor decide soarta unei armate pe viitorul câmp de luptă
Avertisment teribil de la șeful NATO: „Suntem următoarea țintă a Rusiei”. Cât timp avem să ne pregătim
Cum am ajuns în acest punct? Premieră absolută în spionajul european: Danemarca a ajuns să clasifice Statele Unite drept „ameninţare de securitate”
SUA și NATO monitorizează constant situația de pe flancul estic. Mai multe active ISR au activat în spațiul aerian al României și deasupra apelor neutre ale Mării Negre
Avertismentul unui fost comandant NATO: „America nu se poate apăra singură” fără aliații europeni, în fața unor viitoare amenințări de securitate
Primul atac ucrainean confirmat în Marea Caspică (VIDEO). O platformă petrolieră și o uzină chimică ale Rusiei au fost paralizate într-o singură noapte
Războiul s-a schimbat ireversibil: Momentul în care o dronă terestră ucraineană „Droid” spulberă un vehicul blindat al armatei ruse (VIDEO)
Rachetele cu APKWS au confirmat în Ucraina. Marina SUA comandă zeci de mii de kituri APKWS care pot fi folosite și contra dronelor
Efectele strategiei MAGA: Danemarca include SUA pe lista țărilor care pot reprezenta o potențială amenințare
A fost inaugurată una dintre cele mai mari baze din Orientul Mijlociu. Facilitatea are o suprafață totală de 42 de km pătrați
Există viață și după o posibilă retragere a SUA din NATO? Cât trebuie să investească Europa în următorul sfert de secol
SUA pune presiune pe Venezuela și confiscă un petrolier. Dacă Moscova și-a lăsat din brațe aliatul, ce a primit la schimb?
Războiul din Marea Neagră: Dronele ucrainene Sea Baby lovesc un petrolier strategic al „flotei fantomă” rusești (FOTO/VIDEO)
Rusia recrutează aproape cât numărul pierderilor, dar anunță că a îndeplinit planul: Peste 400.000 de militari s-au alăturat armatei ruse de la începutul acestui an
Războiul din Ucraina: Se pregătește un „plan de pace” în 20 de puncte pentru Statele Unite, în timp ce diplomația intră într-o fază critică
Reputatul think tank românesc NSC organizează conferința internațională „Reconstrucția Ucrainei: Securitate, oportunități și investiții”
Orizont 2029: Războiul invizibil și miopia strategică a Occidentului. Este un atac rusesc asupra NATO inevitabil?
„VLAH”: Debut oficial pentru primul blindat de luptă 4x4 produs 100% în România
pixel