Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
NATO: Criza migrației de la granițele UE nu s-a încheiat
28 noi 2021 / 14:03
Secretarul general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Jens Stoltenberg, a atenţionat că actuala criză a migraţiei de la frontiera estică a Uniunii Europene (UE) nu s-a încheiat, în condiţiile în care oameni continuă să încerce să intre ilegal pe teritoriul blocului comunitar dinspre Belarus, informează duminică Agerpres, care citează DPA.
Criza migranților. Sursă foto: Polska Policja - Poliția poloneză

"Intensitatea (crizei) s-a schimbat un pic, aceasta nu este desigur atât de gravă ca în urmă cu câteva zile. Însă, eu cred că este prea devreme să spunem că ea s-a încheiat", a declarat Stoltenberg într-un interviu difuzat sâmbătă seara de Televiziunea letonă.

Tensiunile au fost mari timp de mai multe săptămâni, în condiţiile în care migranţi din Irak, Yemen, Siria, Afganistan sau Iran încercau să treacă frontiera externă a UE, principalele ţări membre afectate fiind Polonia, Lituania şi Letonia.

Mulţi cred că această criză a fost pusă la cale în mod deliberat de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, ca răzbunare pentru sancţiunile UE împotriva regimului său. Lukaşenko a respins aceste acuzaţii, însă a declarat de asemenea că nu îi va opri pe migranţii care au ajuns în Belarus să încerce în continuare să treacă frontiera cu UE.

Între timp, criza a devenit una umanitară, în condiţiile în care migranţii blocaţi la frontieră se află în tabere improvizate şi suferă din cauza temperaturilor din ce în ce mai scăzute.

"Trebuie să fim vigilenţi, trebuie să urmărim cu atenţie evoluţiile şi să trimitem în continuare mesaje clare", a spus Stoltenberg. Regimul Lukaşenko se foloseşte de oameni nevinovaţi, a spus Stoltenberg, calificând aceasta drept o atitudine cinică şi inumană.

Jens Stoltenberg a subliniat că NATO este pe deplin solidar cu toţi aliaţii vizaţi.

Referitor la desfăşurarea semnificativă de trupe la frontiera Rusiei cu Ucraina, Stoltenberg a îndemnat Moscova la transparenţă şi reţinere.

Cele două probleme urmează să fie abordate în timpul unei reuniuni a miniştrilor de externe ai ţărilor NATO ce se va desfăşura marţi şi miercuri la Riga.

Stoltenberg a întreprins duminică o vizită în Lituania şi Letonia, împreună cu Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

MAE, reacţie la solicitarea Rusiei ca NATO să-şi retragă trupele din România: Declaraţiile sunt inoportune şi lipsite de orice fundament
Klaus Iohannis a convocat CSAT | Pe ordinea de zi, situaţia de securitate în zona extinsă a Mării Negre şi pe Flancul Estic al NATO
Rusia solicită retragerea trupelor NATO din Bulgaria și România
Pentru descurajarea Rusiei, Olanda este dispusă să trimită avioane F-35 în Bulgaria
EXCLUSIV
Ministerul britanic al Apărării confirmă: Am oferit Ucrainei câteva mii de rachete antitanc NLAW
Raytheon: Sistemele Patriot - elementul de bază al apărării anti-aeriene a României și a NATO
Vasile Dîncu: România nu va participa cu trupe, nici cu echipament la înarmarea Ucrainei
Sursă foto: Ministerul Apărării al Federației Ruse
EXCLUSIV
Criza din Ucraina -o șansă pentru România?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro