Autoritățile din Malaezia au anunțat că operațiunea de căutare a zborului Malaysia Airlines MH370 va fi reluată pe 30 decembrie.
Potrivit sursei citate, în cadrul întâlnirii care a avut loc joi la sediul MApN cei doi oficiali au analizat evoluţiile situaţiei de securitate din regiune, în contextul ameninţărilor complexe, de tip hibrid, atât în regiunea Mării Negre, cât şi în zona Mării Baltice.
"Agenda de discuţii s-a axat pe modalităţile concrete de colaborare între România şi Polonia în vederea implementării deciziilor adoptate la recentul Summit NATO de la Bruxelles, întăririi cooperării pe flancul estic al Alianţei, dar şi în cadrul Uniunii Europene", se precizează în comunicat.
Ministrul român al Apărării a mulţumit secretarului de stat polon pentru contribuţia adusă de ţara sa la eforturile aliate de consolidare a măsurilor de asigurare pe flancul estic prin participarea cu trupe la Brigada Multinaţională Sud-Est de la Craiova şi a exprimat susţinere pentru asigurarea unei posturi aliate robuste de descurajare şi apărare. În acelaşi timp, a reiterat angajamentul României privind implementarea prezenţei aliate întărite, materializat prin participarea militarilor români la Grupul de Luptă condus de SUA, din Polonia.
În privinţa cooperării regionale, cei doi oficiali au apreciat dinamica substanţială a Iniţiativei B9, care îşi dovedeşte importanţa prin maniera în care statele participante valorizează iniţiativele avansate în cadrul acestui format de consultări.
"Cooperarea dintre România şi Polonia, în domeniul apărării, a înregistrat, anul acesta, un trend ascendent. Am co-organizat reuniunea miniştrilor apărării în formatul B9, la Bucureşti, cooperăm foarte bine şi întotdeauna ne susţinem reciproc iniţiativele în cadrul UE şi NATO. Cu acest prilej, am transmis mesajul că ţările noastre sunt principalii piloni de stabilitate de pe flancul estic al Alianţei, asigurând în acelaşi timp echilibrul şi coerenţa întregii regiuni. De asemenea, România şi Polonia rămân puternic angajate în întărirea relaţiei transatlantice, aspect esenţial pentru asigurarea securităţii şi stabilităţii europene", a afirmat Mihai Fifor.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Autoritățile din Malaezia au anunțat că operațiunea de căutare a zborului Malaysia Airlines MH370 va fi reluată pe 30 decembrie.
Uniunea Europeană a făcut un pas deosebit de hotărât spre separarea energetică de Rusia. Consiliul UE și Parlamentul European au anunțat un acord politic preliminar pentru o reglementare care va elimina importurile de gaz rusesc până în 2027, în cadrul planului REPowerEU.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București) a semnat un memorandum de cooperare cu Codata Software Solutions, una dintre cele mai importante companiile românești din sectorul tehnologic, activ implicată în dezvoltarea de sisteme digitale sigure și infrastructuri IT avansate la nivel național. Acordul stabilește cadrul unei colaborări strategice în domeniul cercetării, inovării și dezvoltării de soluții digitale destinate consolidării capacităților tehnologice interne ale României.
Aeronavele de luptă ale NATO sunt nevoite să execute tot mai des misiuni de Poliție Aeriană deasupra Mării Baltice, pentru a intercepta aeronavele Federației Ruse.
Poliția belgiană a efectuat percheziții la SEAE, Serviciul Diplomatic al UE, la Colegiul Europei și la locuințe private.
Alianța Nord-Atlantică se pregătește să intre într-o nouă etapă a războiului de date, urmărind să rezolve o problemă critică generată de conflictul din Ucraina: incapacitatea de a schimba rapid și eficient volumele masive de date de luptă acumulate de Kiev cu partenerii NATO.
Pe 1 decembrie 2025, printr-un anunţ comun, Uniunea Europeană și Canada au confirmat că Ottawa a aderat oficial la instrumentul de finanțare a apărării SAFE, ceea ce face din Canada primul stat terț care primește acces la acest program.
Presa turcă citată de agenția Rador raportează în această dimineață că petrolierul rusesc Midvolga 2 a fost vizat de un atac în apele Mării Negre, în apropierea coastelor Turciei. Petrolierul, cu un echipaj de 13 persoane, se îndrepta din Rusia spre Georgia, potrivit publicației Dunya.
Bulgaria a solicitat Comisiei Europene 3,2 miliarde de euro finanţare prin instrumentul Security Action for Europe (SAFE), a confirmat Ministerul Apărării pentru BTA, scrie Agerpres. Cererea este însoţită de Planul Naţional de Investiţii pentru Industria Europeană de Apărare, aprobat de Guvern pe 26 noiembrie.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat luni că UE pregăteşte sancţiuni suplimentare împotriva Belarusului, ca urmare a "atacului hibrid" asupra Lituaniei cu baloane pentru contrabandă, în timp ce Belarusul a acuzat la rândul său Lituania că foloseşte drone pentru operaţiuni de spionaj şi de răspândire de "materiale extremiste" împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, după găsirea unei astfel de drone, relatează agenţiile Agerpres, Reuters şi EFE.
Rusia a anunțat că declarațiile celui mai înalt oficial militar al NATO, conform cărora alianța militară condusă de Statele Unite ar putea lua în considerare posibilitatea unui „atac preventiv”, sunt extrem de iresponsabile și reprezintă o tentativă de escaladare a situației.
Președintele Poloniei își restrânge programul vizitei în Ungaria din cauza discuțiilor lui Orban cu Putin și a continuării cooperării cu Rusia.
NATO analizează adoptarea unor măsuri mai proactive ca răspuns la escaladarea războiului hibrid desfășurat de Rusia și trecerea astfel la o nouă strategie în contextul atacurilor hibride ruse care includ atacuri cibernetice, operațiuni de sabotaj și încălcări repetate ale spațiului aerian aliat.
Parada militară organizată la Bucureşti cu prilejul Zilei Naţionale a României se desfăşoară luni, începând cu ora 11:00, în Piaţa Arcului de Triumf.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 27.11.2025, două bombardiere cu rază lungă de acțiune de tip Tu-22M3 aparținând Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse au efectuat un zbor planificat deasupra apelor neutre ale Mării Baltice.
Guvernul a transmis că premierul Ilie Bolojan a luat act de demisia ministrului Apărării Ionuț Moșteanu.
Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu a demisionat din funcție.
În această dimineață, ofițeri ai Biroului Național Anticorupție din Ucraina și ai Procuraturii Speciale Anticorupție efectuează percheziții la reședința șefului Cabinetului Președintelui, Andrii Yermak, din cartierul guvernamental, a relatat NABU.
„NABU și SAPO desfășoară acțiuni de investigație (percheziții) la sediul Președinției Ucrainei. Acțiunile de investigație sunt autorizate și se desfășoară în cadrul anchetei”, se arată în raportul citat de media ucrainean.
SUA se pregătesc să extindă semnificativ operațiunile militare împotriva traficanților de droguri din Venezuela, a anunțat Donald Trump în timpul unei intervenții publice cu ocazia Zilei Recunoștinței.
Dronele care intră pe teritoriul țării noastre sunt 'accidente', adevărata acțiune ostilă a Rusiei fiind dezinformarea, a afirmat președintele Nicușor Dan.
Președintele francez Emmanuel Macron ar putea anunța introducerea serviciului militar voluntar în țară în următoarele zile, relatează Le Figaro.
”Rușii testează constant granițele - care va fi răspunsul, cât de departe pot merge?”, declară ministrul leton de externe, Baiba Braže, într-un interviu acordat Politico. Este nevoie de un „răspuns mai proactiv”, spune el. „Și semnalul nu este transmis prin poveste - ci prin acțiune”.
Aflat între două avioane de Moscova, ministrul ungar de externe spune că Ungaria susține aderarea Serbiei la Uniunea Europeană, dar se opune începerii negocierilor de aderare cu Ucraina.
Preşedintele american Donald Trump l-a sfătuit pe premierul japonez Sanae Takaichi să nu provoace China pe tema suveranităţii Taiwanului, a relatat joi Wall Street Journal, în urma unei dispute diplomatice dintre Tokyo şi Beijing, conform Agerpres și AFP.
Doi membri ai Gărzii Naţionale au fost împuşcaţi miercuri la Washington, D.C., într-o zonă aglomerată din apropierea Casei Albe, ceea ce a dus la izolarea reşedinţei prezidenţiale, în timp ce preşedintele Donald Trump se află în Florida, şi a provocat un răspuns masiv al forţelor de ordine în zonă, informează Agerpres care citează Reuters.
Opțiunile Egiptului și Emiratelor Arabe Unite pentru avioane de generația a cincea, după ce Algeria a achiziționat Su-57E.
Pentru armatele arabe, care se confruntă cu provocări precum tensiunile la frontieră, amenințările teroriste și concurența regională, avioanele de vânătoare de generația a cincea reprezintă un instrument aproape vital pentru menținerea echilibrului strategic și sporirea descurajării.
MAE anunță adoptarea proiectului de lege privind sancțiunile internaționale. De asemenea, Guvernul propune modificarea OUG 202/2008 pentru a crea un nou mecanism de intervenție - ”supravegherea extinsă” - destinat protejării economiei românești în contextul sancțiunilor internaționale.
Emisarul special al preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, i-a oferit sfaturi consilierului rus Iuri Ușakov, consilierul lui Vladimir Putin, cu privire la modul de a dialoga cu liderul de la Casa Albă în legătură cu conflictul din Ucraina, potrivit unei discuții telefonice la care Bloomberg susține că a avut acces. Discuția a avut loc în octombrie, înainte de o întrevedere între Donald Trump și Volodimir Zelenski, unde s-a discutat inclusiv despre livrarea de rachete Tomahawks.
Președintele american Donald Trump a declarat că Federația Rusă a fost de acord cu unele concesii într-un plan de pace menit să pună capăt războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, a relatat Reuters, adăugând că Trump nu mai insistă asupra termenului limită inițial de joi pentru ca Ucraina să accepte planul de pace.
Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării Naționale, a făcut declarații de presă, marți dimineață, de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, precizând că rămășițele unei drone au fost identificate în județul Vaslui, iar avioanele Eurofighter germane și F-16 ale României au încercat angajarea ei, dar nu au mai doborât-o din cauza riscului asupra populației.
Spania își reevaluează în mod vizibil postura de apărare pe flancul sudic, în contextul schimbărilor rapide ale mediului de securitate din Africa de Nord și al modernizării accelerate a Forțelor Armate Regale ale Marocului.
Madridul consideră că vechile concepte de descurajare nu mai sunt suficiente și că este necesară o adaptare la un spectru de amenințări complex, specific așa-numitei „zone gri”.
Într-un demers fără precedent, ONG-ul Arhivele de Securitate Națională (ASN) ale SUA au publicat, pe 23 decembrie, transcrierile fidele ale întâlnirilor președintelui SUA, George W. Bush cu omologul rus, Vladimir Putin din 2001 până în 2008.
Documentele au fost cerute la publicare în noiembrie 2023. Biblioteca George W. Bush a răspuns în iunie 2024 că estimează că acestea ar putea declasificate pentru publicare în aproximativ 12 ani. Cu toate acestea, Arhivele cu ajutorul firmei de avocatură Goodwin Procter au convins instanța federală să aprobe publicarea mult mai devreme decât se estima.
Netanyahu lansează cel mai mare proiect de apărare din istoria țării pentru a reduce dependența de furnizorii străini.
Zelenski s-ar putea întâlni cu Trump la 28 decembrie, la Mar-a-Lago, în ceea ce este, probabil, încă o încercare a administrației americane de a forța încetarea conflictului din Ucraina.
Rusia și-a reafirmat, zilele acestea, una dintre condițiile pentru a opri atacurile: cedarea completă a Donbasului și reafirmă în presa internă că ar putea exista chiar și un "schimb de teritorii". De fapt, schimbul se referă tot la teritorii ucrainene, din care Moscova ar putea accepta să se retragă.
Rusia atacat din nou Ucraina cu drone, dar și cu rachete de croazieră Kalibr lansate de pe submarinele din Marea Neagră.
Noi atacuri cu drone au fost înregistrate asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, în cursul nopţii de joi spre vineri, fiind transmis şi un mesaj RO-ALERT pentru populaţiei, informează Ministerul Apărării Naţionale.
În noaptea de 24 decembrie, Forțele de Apărare ale Ucrainei au lovit un loc rusesc de depozitare și întreținere pentru nave fără echipaj în zona Myrne a Peninsulei Crimeea ocupată temporar.
Într-o Europă care alege aproape în mare parte ca soluție pentru aviația militară de generația a 5-a avioanele F-35 Lightning II, există și cazuri de ezitare.
Rusia a efectuat atacuri cu drone în mai multe locații din Ucraina, inclusiv în capitala Kiev. O persoană a murit în urma unui atac asupra Odesei, Ucraina.
În același timp, zeci de drone au fost trimise de ucraineni în Rusia, dintre care unele au fost doborâte deasupra Moscovei.
Comandamentul american pentru Africa a declarat că atacul a fost efectuat la cererea autorităților nigeriene.
Avioane de vânătoare poloneze au interceptat un avion de cercetare rusesc deasupra Mării Baltice, care zbura aproape de spațiul său aerian, a anunțat joi, 25 decembrie, Comandamentul Operațional al Forțelor Armate ale țării membre NATO.
Într-un mesaj postat pe canalul său de Telegram, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a informat, pe 23.12.2025, că, înainte de a ataca submarinul rusesc de la Novorossisk, structurile serviciului au distrus un avion de cercetare maritimă de tip Il-38N. Atacul din această lună în care Ucraina a scos submarinul rus din joc, aflat chiar în portul militar din Novorossisk, reprezintă una din cele mai spectaculoase operațiuni din cei patru ani de război. În ciuda problemelor de pe frontul din Est, pe mare ucrainenii reușesc să îi țină în șah pe ruși.
Orban a reamintit că pacea europeană de după al Doilea Război Mondial a durat aproape opt decenii, ceea ce, după cum subliniază el, reprezintă o excepție istorică. Potrivit acestuia, teama de un conflict nuclear a împiedicat noi războaie timp de decenii, dar acest mecanism de descurajare nu mai este la fel de eficient astăzi ca odinioară.
În tot interviul, Orban vorbește mult despre presupusele greșeli ale Europei, dar nu spune un cuvânt despre Rusia. Va fi interesant să vedem cum se va poziționa liderul ungar în scenariul unui atac (evident hibrid) al Moscovei asupra unui alt stat european.
Glenn Corn, un fost înalt ofițer CIA, avertizează că Ucraina se află într-un moment critic. Glenn Corn, fost ofițer de informații și apărare, într-un editorial recent pentru Cypher Brief, reamintește administrației americane să nu repete greșelile făcute de prim-ministrul britanic Neville Chamberlain.
Bombardiere strategice ruse cu rază lungă de acțiune Tu-95MS au efectuat un zbor planificat deasupra apelor neutre ale Mărilor Norvegiei şi Barents, informează joi agențiile de știri.
În noaptea de Ajun, invadatorii ruși au efectuat un alt atac asupra infrastructurii portuare și industriale din regiunea ucraineană Odesa. În urma atacului, o persoană a fost ucisă și alte două au fost rănite.
Liderul nord-coreean Kim Jong-un a participat la testul unei noi rachete, a relatat joi presa de stat nord-coreeană, conform AFP și Reuters. Kim a vizitat, de asemenea, miercuri docurile unde presa de stat a declarat că Nordul își construiește submarinul nuclear.
Suedia va avea în curând capacitatea de a efectua lovituri în adâncime mult în spatele liniilor inamice, după pe avioanele Gripen va fi integrată racheta de croazieră Taurus, de producție germană. Procesul se desfășoară mai rapid decât era planificat.
Președintele american se prezintă drept apărătorul absolut al libertății de exprimare pe rețelele de socializare. În schimb, Trump amenință că va ridica licențele pentru toate canalele tv care difuzează emisiuni umoristice la adresa sa.
Sistemele antiaeriene SAMP/T sunt văzute de mulți drept un Patriot european. Până acum au apărut puține informații despre utilizarea acestora în Ucraina, dar lucrurile ar putea să se schimbe pe viitor, mai ales că francezii intenționează să trimită mai multe SAMP/T NG, noua generație a sistemului antirachetă franco-italian.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a prezentat pentru prima dată, în detaliu, cele 20 de puncte ale ultimului plan de pace elaborat de SUA pentru a pune capăt războiului din Ucraina, afirmând că a fost negociat cu reprezentanţi ai Kievului şi Washingtonului şi că a fost trimis spre avizare Moscovei.
În cei aproape patru ani de război, ucrainenii au integrat zeci de sisteme occidentale, pe lângă cele sovietice pe care deja le aveau în dotare, ceea ce pentru orice tehnician e un coșmar nu doar logistic, dar și de mentenanță. În ceea ce privește lansatoarele multiple de rachete, HIMARS au fost cu siguranță un „game changer” în vara și toamna lui 2022, atât pentru a opri ofensiva rusă, cât și în cea mai fructuoasă contraofensivă ucraineană când forțele de apărare ale Ucrainei au reușit să elibereze o mare porțiune din teritoriu.
Luni, guvernul israelian a aprobat o propunere a ministrului Apărării, Yisrael Katz, de a închide postul de radio al armatei israeliene „Galei Tzahal”, oprind oficial activitatea acestuia la 1 martie 2026.
Primarul Moscovei a anunțat că unitățile rusești de apărare aeriană au distrus o dronă care zbura spre capitala Rusiei.
China investește sume colosale nu doar în sisteme de armament convenționale, dar și în dezvoltarea capacităților nucleare, ori în tehnologii emergente și mai ales în componenta cyber. În unanimitate experții și oficialii sunt de părere că, spre deosebire de Rusia, China ar intra într-o aventură militară care ar risca să atragă SUA în război doar în cazul în care ar avea un plan bine pus la punct de a slăbi capacitatea militară americană. Iar acest plan e unul complex, care vizează și zona cyber.
Primele elemente ale unui sistem antidronă au fost desfășurate la granița Poloniei cu Belarus.
Forțele de apărare ucrainene s-au retras din orașul Siversk din regiunea Donețk, a anunțat marți Statul Major General ucrainean, precizând că obiectivul este „de a păstra vieți omenești și de a menține pregătirea de luptă a unităților”.
Însă avansurile Rusiei sunt plătite scump de către militarii ruși. Doar în ultimii doi ani, Moscova a pierdut 400 de mii de militari pe frontul din Ucraina.
Pakistanul a semnat un acord major de apărare cu Armata Națională Libiană, care controlează estul și sudul Libiei sub comanda lui Khalifa Haftar. Acesta care vine pe fondul polarizării politice din Libia de la căderea regimului lui Muammar Gaddafi, în 2011, și subliniază ambițiile Islamabadului de a-și extinde exporturile de apărare, bazându-se pe parteneriatul său cu China în dezvoltarea de arme avansate. Acordul prevede inclusiv achiziția de către Libia de avioane JF-17, construite de Pakistan împreună cu China.
Decretele de numire în funcţie a noilor miniştri de la Apărare - Radu Miruţă şi Economie - Irineu Darău au fost publicate marţi în Monitorul Oficial.
Istoria aviației militare ar fi putut arăta total diferit dacă americanii ar fi ale un proiect ce azi pare uitat: YF-23 Black Widow II sau „Văduva Neagră”. E vorba de două concepte diferite care au concurat, proces în urmă căruia s-a născut F-22 Raptor, considerat de mulți cel mai performant avion de luptă din lume.
Șeful Statului Major al forțelor libiene a murit într-un 'accident' de avion în timp ce pleca de la Ankara, în Turcia, unde s-a aflat într-o vizită, a anunțat marți seara prim-ministrul libian Abdelhamid Dbeibah, notează Agerpres și AFP.
Compania Lockheed Martin a anunțat că a testat cu succes racheta GMLRS ER (Guided Multiple Launch Rocket System Extended-Range) cu rază mai lungă de acțiune și un sistem de lansare M-142 HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System).
Comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Oleksandr Sîrski, declara zilele trecute că Rusia și-a mărit efectivele la aproximativ 710 mii de oameni pentru a desfășura o operațiune ofensivă strategică în Ucraina.