Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Nave de luptă americane sub pavilion românesc? Gen. Ben Hodges: România va fi centrul gravitațional al strategiei SUA la Marea Neagră
Strategica
Data publicării:
În premieră, în Congresul american, există o lege privind strategia Statelor Unite la Marea Neagră. E vorba de „Black Sea Security Act 2022”, proiect legislativ istoric care va accentua rolul României la Marea Neagră.
Foto: U.S. Navy
Foto: U.S. Navy

Proiectul de lege Black Sea Security Act 2022 se află în Senat iar adoptarea lui e așteptată anul acesta. Legea a fost depusă de congresmani atât democrați, cât și republicani.

În contextul în care ani de zile SUA și aliații și-au axat atenția pe Marea Baltică, pericolul, așa cum a atras atenția și România, a venit din Marea Neagră, teatrul unui adevărat război declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei pe 24 februarie 2022.

Ca urmare a invaziei ruse, adoptarea unei strategii a SUA în Marea Neagră a devenit un obiectiv la Washington.

Încă nu se cunosc detalii privind dimensiunea militară a actului legislativ și ce va conține legea cu exactitate, însă generalul american (r.) Ben Hodges, fostul comandant al trupelor terestre americane din Europa în 2014-2017, în marja conferinței Unmanned Systems Forum”, organizată săptămâna trecută de New Strategy Center, a răspuns unei întrebări adresate de DefenseRomania cu privire la proiectul legislativ al strategiei americane la Marea Neagră.

 

Generalul american (r.) Ben Hodges răspunde DefenseRomania: România va fi centrul gravitațional al strategiei SUA la Marea Neagră

 

Generalul (r.) Ben Hodges a precizat că strategia SUA la Marea Neagră va avea un efect important și asupra relației cu Turcia, dar ea va avea România ca centru de gravitație. Iar pe lângă componenta militară, există și o importantă componentă financiară a acestei strategii.

În primul rând, vorbim de o veste extraordinară. Una dintre problemele noastre din ultimele decenii se rezumă la faptul că SUA nu au avut niciodată o strategie pentru această regiune. Nu ne-am gândit la Ucraina, România, Turcia sau Georgia într-o manieră strategică. Acum, în sfârșit, senatorii Shaheen (democrat) și Romney (republican) au creat o legislație care va obliga guvernul american să dezvolte o strategie comprehensivă care îmbină diplomația, informațiile și investițiile economice, nu numai militare.

Este un făgaș foarte, foarte bun și mă aștept că va include repararea relației diplomatice a Statelor Unite cu Turcia. Mă aștept să implice și investițiile economice în Ucraina, Georgia, Turcia, Bulgaria și România, susținând de exemplu libera circulație maritimă de exemplu.

Acestea sunt lucrurile care se vor întâmpla datorită legii. Mai cred că este vorba și despre o relație de securitate pe termen lung cu Ucraina – eventual în NATO, dar în acest moment ne putem concentra pe un fel de relație de securitate între SUA și Ucraina care va duce la apartenența la NATO.

Sigur, România va fi centrul gravitațional al acestei strategii la Marea Neagră. Aici sunteți pe hartă. Vorbim de România și Moldova cu Dunărea, Portul Constanța. Sunteți în locația ideală și, bineînțeles, Guvernul și Ministerul Apărării au făcut o treabă foarte bună la îmbunătățirea securității regionale. Astfel, strategia este o idee grozavă și va îmbunătăți situația tuturor statelor riverane, cu excepția Rusiei”, a precizat generalul american (r.) Ben Hodges.

Youtube video image

 

Nave americane la Marea Neagră sub pavilion românesc? Un scenariu interesant lansat de experții militari

 

2. Fregata RO... (distrugatorul-uss-laboon-si-fregata-marasesti_37024100.jpg)

Fregata ROS Mărășești (F111) din Forțele Navale române, în dreapta, navighează în formație cu distrugătorul purtător de rachete, din clasa Arleigh Burke, USS Laboon (DDG 58), în cadrul unui exercițiu PASSEX, în Marea Neagră, pe 23 iunie 2021.

Nu știm încă ce va presupune noua strategie a SUA la Marea Neagră din punct de vedere militar, dar mai mulți analiști de politică externă și experți militari au vorbit de-a lungul timpului de întărirea Forțelor Navale Române prin aducerea unor nave de luptă americane în Marea Neagră care să activeze sub pavilion românesc.

Unul dintre cei care au vorbit despre această ipoteză este generalul (r.) Mircea Mîndrescu, într-un interviu acordat DefenseRomania anul trecut.

„Pentru că o variantă (n.r. - pentru a recupera decalajul privind înzestrarea Marinei) e furnizarea cât mai rapidă a acestor rachete antinavă (n.r. - NSM), din cauza contextului militar din zona Mării Negre, dar nu ar fi fost imposibil pentru a satisface nevoia unei prezențe navale pe mare a unor nave care să fie cumva împrumutate, să aibă pavilion românesc. Ar fi fost o posibilitate la care nu știu dacă ne-am gândit cum trebuie. Poate am făcut-o, poate am fost refuzați”, a precizat generalul Mircea Mîndrescu”.

Amintim că prin Convenția de la Montreux, semnată în 1936, URSS a reușit să interzică accesul în Marea Neagră pentru navele de luptă mari, inclusiv portavioanele, al căror deplasament depășește 30.000 de tone. Totodată, la propunerea Marii Britanii, statele occidentale au reușit să restricționeze accesul în Marea Neagră al submarinelor rusești. De exemplu, acestea nu pot intra sau ieși în/din regiune decât la sosirea din șantierele navale sau deplasarea către acestea pentru reparații.

Potrivit convenției, navele de luptă ale statelor neriverane, cu un deplasament mai mic de 30.000 de tone, pot intra și rămâne în Marea Neagră pentru o perioadă de maximum 21 de zile.

CITEȘTE ȘI: România trebuie să devină un arici în Marea Neagră. Generalul Mîndrescu: Noi nu ne vom duce niciodată peste Rusia


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Încă o provocare rusească la frontiera cu Polonia: Apărarea antiaeriană poloneză a fost alertată din cauza unor avioane MiG-31 prezente în apropierea graniței
Sfârșitul iluziilor și „pacea de necesitate”. Are dreptate generalul ucrainean Valeri Zalujnîi când vorbește despre o victorie incompletă a Ucrainei?
Dincolo de mirajul celor 250 de avioane: De ce Ucraina trebuie să aleagă pragmatismul în fața ,,vitrinei occidentale'' de aeronave de luptă
Viktor Orban continuă să facă opinie separată în cadrul UE: După o vizită la Moscova, premierul ungar a spus că Ucraina trebuie să redevină o zonă tampon între NATO și Rusia
Tensiuni militare în Caraibe: SUA declară spațiul aerian venezuelean „închis” și mobilizează avioane F-35 împotriva regimului Maduro
Războiul din umbră al Rusiei se mută la Marea Baltică: De ce au devenit porturile germane noua țintă predilectă a spionajului rusesc
Avem dovada (Foto/Video): Ucraina a deschis oficial vânătoarea „flotei fantomă” în Marea Neagră. Imaginile care arată cum dronele Sea Baby au lovit petrolierele Rusiei
Dezinfectarea unui siloz de rachete aflat lângă orașul Derazhnya din centrul Ucrainei, 23 octombrie 1996. Sursa foto: Arhiva Radio Free Europe/AFP.
EXCLUSIV
Cum plătește Ucraina prețul naivității din 1994: A dat stocul de arme nucleare pe o bucată de hârtie, iar acum i se cere o amputare teritorială
Cum să supraviețuiești lângă Rusia: Estonia rescrie programa școlară și transformă pilotajul dronelor într-o competență vitală de apărare națională
Umilința scutului antiaerian rusesc: Dronele ucrainene au spulberat sistemele Buk și Tor, vitale pentru Kremlin. De ce devine Rusia vulnerabilă în propriul teritoriu
Mitul „Sarmat” s-a prăbușit din nou (FOTO/VIDEO): Eșecul catastrofal de la poligonul rusesc Yasny dovedește că șantajul nuclear al Rusiei nu are acoperire tehnică
Putin, odă pentru Orban care provoacă frisoane: Relațiile bilaterale, cele mai bune din istorie. Între timp, România vrea Lynx jumătate "made in Hungary"
Căderea lui Andrii Yermak: Când lupta anticorupție lovește chiar în mâna dreaptă a lui Zelenski, în cel mai vulnerabil moment al războiului
Ukrainian Army. Photo credit: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Mai există Ucraina ca stat pentru Statele Unite sau a rămas doar un teritoriu de negociat: Cum s-a ajuns la amputarea teritoriilor ucrainene de dragul Rusiei?
Cercul de foc din Caraibe se strânge: Cum transformă Statele Unite lupta antidrog într-un asediu tăcut la adresa Venezuelei
Lynk KF41 / rheinmetall
EXCLUSIV
Paradoxul periculos al reînarmării Europei: Cum logica „fiecare pentru el” riscă să slăbească NATO exact când amenințarea Rusiei este mai mare
O pace falsă pentru un viitor război prelungit?: De ce transformă Vladimir Putin ,,planul american'' într-un ultimatum pentru capitularea totală a Ucrainei
Mesagerul de serviciu al Kremlinului: Cum folosește Putin „pionul” Lukașenko pentru a șantaja Ucraina cu pierderea totală a litoralului dacă refuză planul Trump
Este NATO pregătită dacă Rusia atacă „mâine”? Planul militar german „OPLAN DEU” dezvăluie vulnerabilitățile critice ale Europei
Avertismentul generalului Ben Hodges: De ce abandonarea Europei ar fi o „eroare de calcul fatală” pentru economia SUA. Iluzia păcii prin concesii teritoriale
Cum văd rușii România, deja a doua putere militară din Est. Suntem pe locul 10 în topul statelor ostile și anticipează F-35, bombardiere B-52 și avioane AWACS dislocate aici
Între sabotaj și acaparare forțată: Strategia Rusiei pentru preluarea controlului centralei nucleare de la Zaporojie
Vladimir Putin ordonă „rusificarea” totală a teritoriilor anexate din Ucraina: Planul strategic până în 2036 pentru ștergerea identității ucrainene
Rachete antiaeriene MANPAD Mistral pentru Armata României. Ce prevede contractul de peste 600 de milioane de euro semnat cu Franța
Rusia a trezit colosul militar german. Pe lângă achiziții de F-35 sau Patriot, nemții vin cu o idee bună și pentru România: Veterani ucraineni împărășesc experiența de luptă împotriva Rusiei
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah
Pregătiri pentru amenințarea chineză: Japonia anunță planuri de desfășurare a rachetelor; Taiwanul crește cheltuielile pentru apărare cu 40 de miliarde de dolari
Cât va fi, de fapt, armata Ucrainei pe timp de pace? Detaliile noului acord cu SUA care sfidează cerințele inițiale ale Rusiei
Pacea din Ucraina se joacă acum la Abu Dhabi: Între realpolitik-ul Statelor Unite și „liniile roșii” de pe frontul din Donbas
Lovitură în inima aviației strategice ruse (Foto/Video): Ucraina distruge rarul ''laborator zburător A-60'' și un prototip A-100 la Taganrog

Ştiri Recomandate

Rusia, bună de plată? Grecia s-a alăturat oficial Comisiei Internaționale care va stabili despăgubirile pentru Ucraina
Dronele ucrainene au lovit baza aeriană Belbek pentru a doua oară într-o săptămână: Două avioane rusești Su-27 distruse
Schimbare de discurs la Praga? Ministrul ceh al Apărării: „Suntem de partea Ucrainei, Rusia este agresorul”
Digitizarea ,,bătrânului'' F-16: Cum X-62 VISTA și Proiectul VENOM construiesc viitorul aviației autonome în cadrul Forțelor Aeriene ale SUA
Ucraina atinge pragul de 1.000 de drone interceptoare pe zi: Soluția de 2.500 de dolari care înlocuiește rachetele scumpe în lupta contra UAV-urilor Shahed
Decizie strategică la NATO: România preia comanda celui de-al doilea mare hub militar pentru aprovizionarea Ucrainei
Cea mai amplă operațiune americană împotriva ISIS din ultimii ani (VIDEO): Pentagonul a declanșat un atac masiv în Siria
Trupele ruse distrug podurile de cale ferată din regiunea Odesa pentru a tăia accesul la logistica de pe Dunăre
Cea mai mare putere de foc din Europa: Fregatele germane F127 vor primi simultan 96 de lansatoare de rachete Tomahawk
Rușii au din nou un submarin în Marea Mediterană, cu toate că pierderea portului Tartus a afectat capacitatea Rusiei de a-și proiecta puterea în regiune
Rouhani sparge mitul: Iranul, mai puternic în declarații decât pe câmpul de luptă
Statele Unite au un nou ambasador în România: Darryl Nirenberg, confirmat de Senatul SUA
Ucraina primește de la Rusia trupurile a peste 1.000 de militari căzuți în luptă. Cum se explică diferența foarte mare de trupuri repatriate reciproc
Portavioanele SUA nu vor avea prea curând un avion de generația a șasea: F/A-XX aproape că a rămas fără finanțare în 2026
Americanii sunt interesați de dronele navale ucrainene: O delegație de la Pentagon a asistat la teste oficiale
Kievul dezvăluie cât durează trecerea pe F-16. Cu MiG-29 poloneze, Aviația Ucrainei cumpără timp
Întâlnirea din Miami. Oficialii europeni vor participa la discuțiile de pace dintre Umerov și Witkoff
Brațul lung al spionajului ucrainean ajunge în Marea Mediterană (VIDEO): Un petrolier din Flota Fantomă a Rusiei, „vânat” cu drone la 2.000 km de front
Germania introduce serviciul militar voluntar, iar după 2027 ar putea trece la armata obligatorie
F-35 vs. Gripen: Dilema de miliarde care împarte Canada în două și pune la încercare relația politico-economică cu Statele Unite
Armă de asalt NARP. Foto: Beretta
EXCLUSIV
Avem detalii despre armele de asalt: Ce înseamnă localizarea 100% în România a puștilor de asalt NARP 5.56 mm, pistoalelor APX și lansatoarelor de grenade de 40 mm
Dronele ucrainene scot din joc două lansatoare de rachete S-400 în Belgorod, expunând flancul aerian rusesc la noi atacuri (VIDEO)
Egiptul devine „gardianul Canalului Suez”: Strategia militară de un miliard de dolari care schimbă echilibrul în Orientul Mijlociu
„Nimeni să nu se pună cu Polonia”: Armata poloneză, prima care operaționalizează complet sistemul Patriot integrat cu IBCS
Ungaria și compania Lockheed Martin semnează un acord industrial pentru integrarea sistemelor HIMARS pe camioane produse local
Sistemele S-400 înapoi la Rusia? În ce constă planul Turciei de a recâştiga accesul la avioanele F-35
Nu poate conduce la nesfârșit Belarusul: Lukașenko a vorbit din nou despre retragerea de la putere
Continuă saga rachetelor Oreshnik: Belarusul își umflă mușchii iar Rusia susține că a format prima brigadă dotată cu astfel de sisteme
Rusia se îndoiește că Europa a adus ceva pozitiv planului de pace în Ucraina și așteaptă clarificările și modificările punctelor să îi fie prezentate de SUA
Câte blindate 4x4 Cobra II au fost livrate României? A doua veste bună e că începe producția Cobra II „made in Romania” 100%
Racheta balistică ucraineană FP-7 e o clonă de S-400 rusesc, recunoaște Kievul. Ucrainenii pregătesc o variantă de balistică cu rază de acțiune mult extinsă
Rușii au lovit pentru prima dată o țintă la 800 km cu noul sistem de rachete Iskander 1000. Timpul de avertizare e de 5 minute, mult mai mic decât în cazul hipersonicelor Kinjal
pixel