Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SUA au trimis Kievului două nave de patrulare pentru a întări capabilităţile Forţelor Navale Ucrainene
Forțele navale
Data actualizării:
Data publicării:
O navă, care transporta două ambarcaţiuni de patrulare recondiţionate, foste ale Gărzii de Coastă a SUA, destinate să consolideze Forţele maritime ucrainene, a tranzitat sâmbătă strâmtoarea Dardanele, după ce Ucraina şi-a exprimat îngrijorarea că Rusia ar putea pregăti un atac împotriva ei, relatează Reuters.

Nava care transportă cele două ambarcaţiuni de patrulare din clasa Island a plecat din Baltimore spre portul ucrainean Odesa la 8 noiembrie. Marinarii ucraineni au efectuat deja o instruire aprofundată pe aceste vase în SUA. Ucraina a primit două nave similare în 2019.

Cele două ambarcaţiuni de patrulare fac parte dintr-un pachet de securitate pentru Ucraina în valoare de peste 2,5 miliarde de dolari din 2014, anul în care Rusia a anexat peninsula Crimeea, iar separatiştii susţinuţi de Moscova au preluat sub controlul lor zone din partea de est a Ucrainei, indică Ambasada SUA la Kiev.

SUA, Ucraina şi NATO au acuzat Rusia de comportament ameninţător la adresa Kievului în ultimele săptămâni, susţinând că aceasta şi-a sporit forţele în apropierea Ucrainei într-un mod neobişnuit.

Rusia afirmă, la rândul ei, că are dreptul să-şi transfere trupele oriunde doreşte pe propriul teritoriu şi că nu plănuieşte să atace pe nimeni.

Kremlinul a avertizat în septembrie că NATO va încălca "linia roşie" rusească dacă îşi va extinde infrastructura militară în Ucraina, iar Moscova a acuzat de atunci Ucraina ş NATO de comportamente destabilizatoare, inclusiv în Marea Neagră.

Kievul şi-a pierdut cea mai mare parte a capacităţilor sale navale în Marea Neagră după anexarea Crimeii de către Rusia, care a rechiziţionat multe dintre navele sale. De atunci, Ucraina a încercat să-şi reconstruiască forţa navală cu ajutorul ţărilor NATO.

Departamentul de Stat al SUA a aprobat în aceasta vară potenţiala vânzare către Ucraina a până la 16 nave de patrulare de tipul Mark VI şi echipamente militare în valoare de circa 600 de milioane de dolari.

Ucraina, care aspiră să devină membră a NATO, a primit un lot important de muniţie americană la începutul acestui an şi rachete antitanc Javelin, suscitând critici din partea Moscovei, care a declarat că are serioase preocupări de securitate cu privire la perspectiva aderării Ucrainei la NATO într-o zi. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Escaladarea tensiunilor în Marea Chinei de Sud: Avioane de vânătoare chineze au simulat atacuri asupra portavionului britanic HMS Prince of Wales
SUA au lovit un vas în largul coastelor Venezuelei. Trump nu exclude operațiuni terestre împotriva traficanților de droguri
Cum a ajuns Turcia să detoneze o dronă ucraineană Magura, cunoscută și drept „coșmarul Rusiei” pe mare
Novorossiisk a evitat scenariul de groază al submarinului ”Kursk”, dar pericolul încă nu a trecut: Prezintă risc de explozie
„Nu aluminiu, ci oțel gros!”: Donald Trump a trasat deja un nou plan pentru U.S. Navy - de a reînvia cuirasatele pentru ,,flota modernă'' a SUA
La un pas de o tragedie de proporții: Probleme mari tehnice cu noul submarin rus Novorossiysk care a pierdut combustibil și nu a mai putut intra în imersiune
Cimitirul de sub apă. Viceamiralul Mihai Panait, șeful Marinei României: De la începutul războiului rus în Ucraina, 50 de nave au fost scufundate în Marea Neagră
Dincolo de manevrele militare Neptune Strike 25-3: Mesajul strategic al NATO, de la Marea Mediterană la Marea Baltică
O nouă țară se alătură clubului select de state care dețin portavioane. Cine țintește achiziția navei Giuseppe Garibaldi și devine „new entry” al portavioanelor
Fregatele Type 31 ale Marinei britanice se apropie de intrarea în serviciu, odată cu validarea sistemelor de misiune și luptă TACTICOS
Bulgaria primește gratuit 7 nave pentru modernizarea Marinei sale. Cu o condiție similară României în donația celor 18 avioane F-16 olandeze
Nava rusească MPSV07 aflata în vizorul unei drone ucrainene: Sursa foto: Captura de ecran - material video publicat de Serviciul ucrainean de Informatii Militare (GUR) pe pagina sa oficiala de Facebook.
EXCLUSIV
Atac surpriză ucrainean la Novorossiisk (VIDEO): O dronă ucraineana avariază în Marea Neagră o navă rusească destinată utilizării în zona arctică
Australia va avea ”zeci” de submarine autonome: Primul lot de ”Ghost Shark”, produs de Anduril pentru 1,1 miliarde de dolari
Ce știm de corveta Hisar cumpărată de România: Nava vine cu o dronă Bayraktar care se va „conecta” cu celelalte achiziționate și armament turc. Rachetele NSM vor fi integrate
Apuntare pe pilot automat pe cea mai mare navă pe care Europa a văzut-o vreodată. Avioanele Rafale M vor ateriza automat pe portavionul PA-NG
Parlamentul dă undă verde pentru achiziția corvetei ușoare din Turcia. Termenul de livrare pentru nava din clasa ”Hisar” este extrem de scurt
De la macara căzută pe navă, până la incendii: Cele trei incidente care au pecetluit soarta singurului portavion rus Amiral Kuznețov. Deși rușii nu vor să recunoască că e final de drum
Flota rusă „în exil” a Mării Neagre: Din cauza coșmarului ucrainean trei nave noi de luptă au fost redirecționate și inaugurate în Marea Baltică și Caspică
S-au „ascuns” dronele ruse în apele României înainte de a scufunda nava ucraineană Simferopol? De ce e imposibil ca rușii să nu fi intrat în apele teritoriale române
Rușii au folosit, în premieră, drone maritime pentru a ataca o navă de cercetare ucraineană, la gurile Dunării
În numele marii prietenii ruso-chineze: Rușii și chinezii merg mână-n mână și sub apă. Pentru prima dată, submarine din cele două țări au patrulat în comun
Mai știu piloții ruși să aterizeze pe portavioane? „Drama” navei Amiral Kuznețov lasă locuri libere în cabinele de pilotaj ale MiG-29K și Su-33
Micul „David” francez a învins „Goliath”-ul american. O bătălie aeriană între un Rafale și un F-35 stârnește controverse (FOTO/VIDEO)
Dronele ”Sea Baby” și ”Magura”, greu de replicat: Proiectul SUA de drone navale a înregistrat eșecuri pe linie
"Teknologhia" rusească, în acțiune. După un sfert de secol de reparații, Amiral Nakhimov e fluturat ca nava fără egal lume
Sonare tractate pentru fregatele Regina Maria și Regele Ferdinand, dar și achiziția corvetei clasa ”Hisar” - pașii mărunți, dar importanți pentru Marina României
Ministrul Apărării, de Ziua Marinei: În contextul războiului din Ucraina, "Marea Neagră a devenit o mare agitată". Forțele Navale trebuie să intre într-un proces de modernizare
Ziua Marinei Române, marcată de un amplu exercițiu naval la Constanța
Rușii au lansat la apă cea de-a cincea fregată cu rachete hipersonice “Zircon”. Moscova vrea să dubleze numărul și speră să le aducă și în Marea Neagră

Ştiri Recomandate

Sistemele S-400 înapoi la Rusia? În ce constă planul Turciei de a recâştiga accesul la avioanele F-35
Armă de asalt NARP. Foto: Beretta
EXCLUSIV
Avem detalii despre armele de asalt: Ce înseamnă localizarea 100% în România a puștilor de asalt NARP 5.56 mm, pistoalelor APX și lansatoarelor de grenade de 40 mm
Nu poate conduce la nesfârșit Belarusul: Lukașenko a vorbit din nou despre retragerea de la putere
Rusia se îndoiește că Europa a adus ceva pozitiv planului de pace în Ucraina și așteaptă clarificările și modificările punctelor să îi fie prezentate de SUA
Continuă saga rachetelor Oreshnik: Belarusul își umflă mușchii iar Rusia susține că a format prima brigadă dotată cu astfel de sisteme
Câte blindate 4x4 Cobra II au fost livrate României? A doua veste bună e că începe producția Cobra II „made in Romania” 100%
Racheta balistică ucraineană FP-7 e o clonă de S-400 rusesc, recunoaște Kievul. Ucrainenii pregătesc o variantă de balistică cu rază de acțiune mult extinsă
Rușii au lovit pentru prima dată o țintă la 800 km cu noul sistem de rachete Iskander 1000. Timpul de avertizare e de 5 minute, mult mai mic decât în cazul hipersonicelor Kinjal
Armata spaniolă anunță o achiziție-record: 100 de elicoptere militare Airbus vor intra în dotarea tuturor categoriilor de forțe
Schimb de replici între Polonia și Ungaria: Înțelegem că dacă Armatele ruse invadează Europa, maghiarii vor lupta alături de Rusia
Rusia primește o nouă lovitură puternică, de data aceasta în Crimeea (FOTO): Printre țintele atinse se numără un MiG-31 complet înarmat
Mutare strategică: Norvegia cumpără rachete sovietice S-300 și muniție F-16 pentru înarmarea Ucrainei
Asta înseamnă frontieră comună cu Rusia: Trei grăniceri ruși s-au plimbat pe teritoriul NATO și au rămas în Estonia timp de 20 de minute
Salt tehnologic în Armata poloneză: Roboții tereștri intră oficial în prima linie. Ce pot face vehiculele „Goblin” și „Gnom”
Submarine B-271 Kolpino, Black Sea Fleet (photo by Andrey Brichevsky, 28 October 2019).
EXCLUSIV
Au apărut dovezile: Vopseaua trădează victima. Submarinul lovit de ucraineni e de fapt B-271 „Kolpino”, cel mai modern „ucigaș tăcut” al Flotei ruse din Marea Neagra
Taiwanul cotizează pentru propria securitate: Aproape 8 mii de rachete HIMARS, zeci de obuziere, drone - contracte în valoare de 11 miliarde
Generalul ucrainean Zalujnîi avertizează: Pericol de război civil în Ucraina. Milioanele de veterani, marea provocare post-conflict
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Polonia securizează licența pentru tancul K2 „Pantera Neagră”. Lecția de 6,5 miliarde de dolari pentru ambițiile blindate ale României
Arabia Saudită lansează prima navă de luptă, construită după modelul navelor americane Freedom-class LCS
Încep să curgă primele contracte finanțate prin SAFE: Un stat din fosta Iugoslavie va achiziționa 420 de camioane militare Tatra
Rusia anunță că a bombardat în premieră sudul Ucrainei cu bombe de aviație FAB lansate de Su-34, pentru a o „decupla” de România
Congresul SUA aprobă 900 de miliarde de dolari pentru apărare și stabilește un număr minim de militari americani staționați în Europa
Patriot se adaptează rachetelor hipersonice ruse Kinjal și va putea „trage peste umăr”. Patriot va angaja ținte care au trecut deja de el
"Oreshnik va fi dat în folosință până la sfârșitul anului”, anunță Putin. Oreshnik folosit ca intimidare pentru europeni
Zero din 10: Nu a fost livrat niciun IAR-99 Șoim la mai bine de un an de când toate trebuiau livrate. Avioane Craiova riscă penalități record de 30 de milioane de euro
Patriot, IRIS-T sau rachete pentru F-16, promise de europeni. Formatul Ramstein, sprijin concret pentru Ucraina
Marea Britanie confirmă planurile pentru un sistem integrat de apărare aeriană de tip „Iron Dome”, avertizând asupra pericolului reprezentat de rachetele Rusiei
Serbia așteaptă clarificări de la ruși: Un oficial al companiei de armament Yugoimport a murit la Moscova, în condiții suspecte
Obsesia balistică a Teheranului: Iranul maschează eșecul militar printr-o reînarmare agresivă
Imaginile satelitare dinainte și după operațiunea ucraineană cu drone subacvatice în portul Novorossiysk arată pagubele produse la debarcaderul din apropierea submarinului de clasă Kilo. Sursa foto:X/Vantor.
EXCLUSIV
Văzut din satelit: Lovitură devastatoare pentru Flota rusă din Marea Neagră: Atacul care deschide un „nou capitol” în războiul dronelor (FOTO/VIDEO)
Dronele ucrainene lovesc rafinăria Slaviansk și paralizează rețeaua electrică în Krasnodar, într-o nouă campanie coordonată „Deep Strike”
Trump: „Venezuela, încercuită de cea mai mare Armadă din istoria Americii de Sud”. Președintele SUA ordonă o blocadă petrolieră totală și declară întregul regim Maduro organizație teroristă
pixel