Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Navele Grupării navale a NATO de luptă împotriva minelor au părăsit apele Mării Negre
Forțele navale
Data publicării:
Surse locale turcești de pe Twitter au informat că, pe 13.10.2021, navele din cadrul Grupării navale a NATO de luptă împotriva minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Countermeasures Group 2) au traversat Strâmtoarea Bosfor, în direcția Mării Mediterane.

Astfel, nava amiral a grupării, respectiv nava de patrulare spaniolă ESPS Rayo, și dragoarele ITS Viareggio din Italia și TCG Edincik din Turcia au părăsit Marea Neagră, după o prezență de 20 de zile în regiune. Acestea au intrat în acvatoriul Mării Negre pe 23 septembrie.

La ieșirea din Marea Neagră, specialiștii au semnalat prezența la bordul navei spaniole a mai multor containere aparținând unui organism subsidiar al NATO. Este vorba despre Centrul pentru Cercetare și Experimente Maritime din La Spezia al Organizației pentru Știință și Tehnologie.

Trebuie precizat faptul că, pe timpul șederii în Marea Neagră, gruparea navală a NATO a fost completată cu două nave de luptă din România și Bulgaria, ROS LT Lupu Dinescu și BGS Shkval.

Pe 28 septembrie, cele cinci nave ale NATO au intrat în apele teritoriale ale Gerogiei, unde au executat exerciții comune cu nave ale Pazei de Coastă georgiene. Acestea au vizat creșterea cooperării dintre Forțele Navale ale Georgiei și NATO, precum și întărirea capacității de apărare a statului georgian.

A fost pentru a doua oară în acest an, când nave ale SNMCMG-2 au efectuat o vizită în Georgia.

 

 

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
US Navy SEALs au interceptat o ambarcațiune ce transporta componente de rachete iraniene destinate rebelilor houthi
Rușii spun că au reparat nava de desant avariată anul trecut de drone maritime ucrainene. “Olenegorsky Gornyak” a revenit în serviciul de luptă al Forțelor Navale
Polonia își modernizează fregatele din clasa Miecznik cu sistemul de apărare antiaeriană Sea Ceptor
Marina Franței escortează navele civile în Marea Roșie, declară comandantul forțelor franceze din regiune
S-a semnat la Istanbul. România, Turcia și Bulgaria au pus oficial, în premieră, bazele grupului pentru deminarea Mării Negre
Lupte direct pe Dunăre între Rusia și Ucraina, la doar câțiva kilometri de România. Ucraina dezvăluie cum a „rupt” minarea Gurilor Dunării, într-un moment foarte dificil
De ce își construiește Rusia o nouă bază navală la Marea Neagră, în plin război și cu flota decimată
Italia intenționează să-și trimită în premieră portavionul în Pacific: Marina italiană va participa la cel mai mare exercițiu naval din lume
România va semna la Istanbul Memorandumul de înțelegere privind constituirea Grupului operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră
Avioanele F-18, alături de nave americane și britanice, au respins un atac masiv cu drone și rachete kamikaze
Dronele navale ucrainene sunt tot mai moderne (Foto/Video): De la kamikaze la platforme purtătoare de rachete
Bulgaria, România și Turcia încearcă să implice și alte țări în misiunea de deminare desfăşurată în Marea Neagră
Marina iraniană a primit o navă de luptă ”stealth” și 100 de vedete rapide cu lansatoare de rachete
Distrugător american vizat de o dronă Houthi. Se conturează o ripostă în forță a SUA asupra rebelilor yemeniți
Forțele Navale ale SUA retrag portavionul Gerald R. Ford din Marea Mediterană. Acesta a tranzitat Strâmtoarea Gibraltar, în direcția Oceanului Atlantic
Marina indiană și-a pierdut răbdarea: Distrugătorul INS Chennai a fost trimis pentru a împiedica capturarea unui cargou în Marea Arabiei
Pentagonul: Piloții ucraineni ar trebui să finalizeze pregătirea pe avioane F-16 până la sfârșitul anului 2024
Beijingul își etalează forța în Marea Chinei de Sud, în timp ce Filipine și Marina SUA desfășoară exerciții militare în regiune
Importanţa atacului efectuat de ucraineni asupra navei ruse Novocherkassk: Pentru Ucraina a fost un imbold de care avea mare nevoie
Turcia confirmă că strâmtorile de la Marea Neagră vor fi închise până la sfârșitul conflictului ruso-ucrainean. Dragoarele primite de Ucraina din Marea Britanie nu vor putea intra în regiune
De la kamikaze la USV cu rachete: Cum evoluează dezvoltarea dronelor marine ucrainene Sea Baby (Video)
Fost Comandant Suprem al SACEUR: China nu va putea înfruta militar SUA în următorii 10 ani
Rachete antinavă lansate de proxy Iranului spre distrugătoare americane în Marea Roșie. USS Gravely a doborât ambele rachete
Japonia scrie istorie: În premieră după războiul mondial, JS Kaga, portavionul japonez care va opera F-35, a ieșit pe mare
O navă cago a lovit o mină în Marea Neagră. Nava se îndrepta spre unul din porturile Ucrainei de la Dunăre
Nava rusă de desant Novocherkassk nu este sigura pierdere înregistrată de ruși în portul Feodosia. Imaginile din satelit oferă noi informații
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) folosește un nou tip de dronă navală pentru operațiuni speciale în Marea Neagră
USS Gerald Ford, cea mai scumpă și modernă navă de luptă construită vreodată, a sosit în Creta. Portavionul este la a doua oprire pe teritoriu elen
Nava rusă Novocherkassk, distrusă cu rachete Storm Shadow. Rusia a pierdut 20% din Flota Mării Negre în 4 luni

Ştiri Recomandate

Alegătorii din multe țări se confruntă cu un "potop de minciuni" - Antony Blinken face apel la lupta împotriva dezinformării
De frica dronelor maritime ucrainene, cargourile rusești folosite pentru transporturi de arme nu mai intră în Marea Neagră, utilizând rute ocolitoare spre Marea Baltică
Șoigu a inspectat Flota rusă din Marea Neagră, solicitând întărirea capacităților de apărare împotriva dronelor ucrainene
Frontul din Ucraina devine oficial ''câmp de luptă'' între sistemele de arme controlate de la distanţa (Foto/Video): Dronele de tip FPV se confruntă acum cu vehicule terestre fără pilot
WSJ: Printre furnizorii de muniție care iau parte la inițiativa condusă de Cehia pentru a ajuta Ucraina sunt şi aliați ai Rusiei, spun oficialii cehi
Știrea zilei e că România a instruit deja militari ai Armatei Ucrainei pe teritoriul național. O observație cheie din scrisoarea oficială
Putin ar fi de acord cu o încetare a focului în Ucraina pe timpul Jocurilor Olimpice: “Va depinde de interesele Rusiei și de situația de pe câmpul de luptă”
Republica Moldova contestă afirmația privind un atac cu dronă în Transnistria și spune că este o încercare de "provocare''
Ucraina, aprope de punctul critic și cel mai negru scenariu în lipsa de muniție: Rata de interceptare a rachetelor Rusiei poate ajunge la 1 din 5
Kaja Kallas, contracandidata lui Klaus Iohannis la NATO: Putin se pricepe foarte bine să răspândească frică, dar se teme de un război cu Alianţa
Premierul Ciolacu dă asigurări că fabrica de pulberi care va fi construită în România, și din finanțare UE, va fi „cea mai modernă”
Un expert militar rus acuză situația catastrofală a Marinei. Cu portavionul Kuznețov ruginind la cheu și alte programe paralizate, Marina rusă a rămas în urma celorlalte structuri
Vladimir Vladimirovici Putin a câștigat alegerile „libere” din Rusia cu 87%
România are planuri mari: Drone maritime de suprafață și drone submarine. Lecția predată de Ucraina în Marea Neagră, învățată
Barracuda pentru Olanda. Noul model de submarin francez Blacksword Barracuda a fost selectat de olandezi pentru înlocuirea clasei Walrus
Deși economia rusă pare să fi rezistat efectelor sancțiunilor și războiului, decontul adevărat vine pe termen mediu și lung
Ambasada SUA în România, după derapajul lui Medvedev: Spiritul eliberator rus „Davai ceas” este viu și prezent
Tensiuni în Balcani: Casa Albă nu crede că sârbii din Republica Srpska din Bosnia își vor declara independența în cazul în care Trump câștigă alegerile
Romania becomes this year the first country in Europe to own Korean MANDAPD KP-SAM Chiron systems
Separatiștii transnistreni susțin că baza militară din Tiraspol a fost atacată cu o dronă, iar un elicopter Mi-8 a fost distrus. Continuă procesul de destabilizare a R. Moldova
Letonia îi sfătuiește pe oficialii britanici să ia în considerare recrutarea obligatorie a militarilor. Prognoza minimă pentru cheltuielile militare: 3% din PIB
Alegeri în Rusia: Doar câteva zeci de arestări la mitingul opoziției împotriva lui Putin / Două cocktail-uri Molotov au fost aruncate la Ambasada Rusiei la Chișinău
Inițiativa Cehiei va asigura Kievului suficiente muniții pentru a opri avansul Rusiei (expert militar)
Ambasadorul Rusiei Valery Kuzmin, convocat de MAE după derapajele la adresa României ale lui Medvedev și Zaharova. Bucureștiul denunță dezinformarea propagandei ruse
S-a calculat impactul asupra întregii lumi în cazul în care China blochează militar Taiwanul. Greșelile Europei în fața Rusiei, lecție pentru statele din Pacific
Ucraina a ales o nouă tactică. Pot loviturile cu drone perturba logistica mașinii de război a Rusiei?
Macron reafirmă că există posibilitatea unor „operațiuni la sol” în Ucraina iar puterea Armatei Franței constă în faptul că „o putem face”
SpaceX va livra sute de sateliți-spion pentru agențiile de informații americane. Rețeaua, capabilă să monitorizeze continuu zonele țintă
Una din marile puteri ale Asiei se alătură programului Eurodrone. Drona dezvoltată de industria europeană, la un pas să intre pe piața asiatică
Rusia se adaptează cu o viteză incredibilă și face o armată low-tech, de tip sovietic, pentru un conflict cu NATO
Avioanele germane au început să arunce ajutor peste Gaza
pixel