Dar Erdogan nu doar că sfidează kemalismul cu ale sale Șase Săgeți, ci îl izolează, treptat, conștient fiind de popularitatea marelui Kemal Ataturk, părintele statului laic turc.

Tactica lui Erdogan e pe cât de simplă, pe cât de inteligentă și eficientă: nu pornește un război civil ideologic, dar îl scoate pe Ataturk, fondatorul Turciei moderne, din prima linie, încet și cu răbdare. Vidul ideologic e umplut imediat de mesaje și propagandă despre măreția Imperiului Otoman și despre cuceririle acestuia. 

Iar transformarea Catedralei Sfânta Sofia din muzeu, așa cum Ataturk a decis, în moschee, reprezintă victoria finală a sultanului Erdogan. Să nu fim naivi şi să credem că decizia a fost una spontană. Erdogan și-a urmat cu dibăcie planul și a acționat în momentul în care și contextul geopolitic i-a permis.

Pentru că în România subiectul Sfintei Sofii, sau Hagia Sofia, nu a stârnit interes decât pentru o minoritate de elită, trebuie subliniată importanța acestei decizii. 

Simbolistica transformării Catedralei Sfânta Sofia în moschee e uriașă pentru neo-otomanismul lui Erdogan

Sfânta Sofia nu e doar o fostă bazilică bizantină. Hagia Sofia reprezintă centrul Ortodoxiei. E kilometrul 0 al Imperiului Bizantin, al Constantinopolului - Istanbulul de azi -.  Simbolistica Hagiei Sofia e uriașă. Vorbim despre centrul Ortodoxiei și locul în care împărații marelui Bizanț erau încoronați. 

Impactul simbolistic al transformării Hagiei Sofia în moschee e unul colosal. Iar mesajul pe care sultanul Erdogan îl dă, nu am nicio urmă de îndoială că și-ar fi dorit să o facă de la Palatul Topkapî, precum înaintașii lui pe urmele cărora visează să calce, e unul de neo-otomanism și de reînviere a Imperiului Otoman. 

Am avut șansa să vizitez Sfânta Sofia. Să calc, metaforic, pe urmele pașilor împăraților bizantini. Catedrala, azi încă muzeu, e copleșitoare. Și ca structură arhitecturală, și ca simbolistică istorică. Hagia Sofia respiră și transmite Istorie prin toți porii. Inscripțiile Coranului, peste cele bizantine sunt unice. E tulburător gândul că mozaicul bizantin care o reprezintă pe Sfânta Fecioară cu pruncul urmează să fie acoperit. Și nu e vorba de fundamentalism, e vorba despre istorie și călcarea ei în picioare de către personaje precum președintele turc.

Erdogan visează să „recucerească” Constantinopolul

Dar, revenind, nu e niciun secret că sultanul Erdogan visează la măreția Imperiului Otoman. Constantinopolul, și implicit Imperiul Bizantin, au căzut la 29 mai 1453 când tânărul Mehmed al II-lea „Cuceritorul” a reușit să doboare zidurile celei de-a doua Rome. La mai bine de cinci secole distanță, Erdogan își trage seva din cele întâmplate la 29 mai 1453. Iar în viziunea sa orice acțiune de reinstaurare a Imperiului Otoman este legitimată de căderea Constantinopolului. Până la urmă nu Mehmed al II-lea „Cuceritorul” a fost cel care a transformat inițial Hagia Sofia din Catedrală în moschee?

Urmărind interesul Turciei conduse de Erdogan și politica Ankarei în Orientului Mijlociu și zonei balcanice, demonstrează din nou, dacă mai era nevoie, ambițiile moștenirii istorice ale sultanului Erdogan.

Sigur, au existat reacții la nivel european, unde mai multe guverne vestice împreună cu comunitatea internațională s-au arătat consternate și siderate de decizia președintelui turc de a retransforma Sfânta Sofia în moschee. Dar toate aceste reacții sunt nule. Sunt exact cuvintele folosite de Erdogan. Dacă mai credea cineva într-o Turcie europeană cred că s-a convins că acest lucru este profund incompatibil cu erdoganismul. Iar integrarea Turciei în Uniunea Europeană, solicitată chiar de Ankara, e doar o utopie.

Nimeni nu l-a deranjat pe Erdogan. Nici măcar noii săi prieteni de la Moscova

Erdogan avea nevoie de această mișcare cu implicații profunde iar momentul nu a fost ales întâmplător. E o portiță de a ieși din criza economică și medicală generată de pandemia de noul coronavirus. Sau mai corect, de a muta atenția. O portiță prin care Erdogan se prezintă electoratului drept un lider musulman puternic.

Nici prietenii de la Moscova nu l-au deranjat prea tare, ba dimpotrivă. Kremlinul a adoptat aceeași tactică dublă, cântând pe două voci. Dacă președintele Vladimir Putin a criticat decizia transformării Sfintei Sofii în moschee, pentru a ține în priză populația, adjunctul lui Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a admis că problema catedralei este „o afacere internă a Turciei”. Și uite așa Rusia, măcinată și ea de nenumărate probleme economice și nu numai, pare să renunțe la a se mai erija în a Treia Romă. Cu toate că, la fel precum Erdogan, Vladimir Putin are și el propriile aspirații de a rescrie istoria. Dar spre deosebire de liderul turc, Putin îmbină într-un amalgam ideologic caracteristici neo-imperialiste, naționaliste, cu elemente staliniste - aprecierea pe care Putin i-o poartă lui Stalin nu e niciun secret - visând totodată la Imperiul Țarist. Putin ia, la nivel ideologic, de peste tot, doar ceea ce îi convine. Faptul că ambii acționează contrar sistemelor democratice e fără putință de tăgadă.

Turcia, „oaia neagră” a NATO?

Problema în cazul Turciei e însă mult mai complexă. Pentru că nu putem omite faptul că Ankara reprezintă una din cele mai mari forțe ale NATO. Iar în această chestiune politica lui Erdogan creează diviziuni la nivelul Alianței care nu pot fi decât în interesul adversarilor NATO. E suficient să amintim doar de șirul lung de provocări ale Ankarei la adresa Greciei, conflictele din Mediterană cu Franța, decizia de neconceput de a achiziționa - din postura de stat membru NATO - sisteme rusești S-400 ori șantajul asupra Europei cu deschiderea „robinetului de migranți” către bătrânul continent.

În ceea ce privește Sfânta Sofia, înspăimântător de edificatoare este declarația lui Erdogan de ieri: „Să fim sinceri. Acesta (n.r. - transformarea muzeului Sfânta Sofia în moschee) a fost cel mai mare vis la turcilor și suntem deosebit de fericiți că el a devenit realitate”.

Și, în contextul în care Erdogan continuă să izoleze Ankara de Europa și de aliații din NATO, ne putem aștepta ca imprevizibila Turcie, visând la măreția de altădată a Imperiului Otoman, să genereze noi crize în următoarea perioadă.

Notă DefenseRomania: Textul și opinia aparțin integral autorului