Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Numărul minim al militarilor ruși uciși în în Ucraina a depășit 110.000 de persoane, dar în realitate cifra ar putea chiar și de trei ori mai mare
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Pe 30 mai 2025, BBC împreună cu publicația Mediazona și o echipă de voluntari au actualizat numărul de militari ruși care și-au pierdut viața de la începutul invaziei la scară largă a Ucrainei.
Fotografie ilustrativă: Militari ruși / ministerul apărării al Federației Ruse
Fotografie ilustrativă: Militari ruși / ministerul apărării al Federației Ruse

Pierderile sunt distribuite extrem de inegal între regiunile Rusiei. De exemplu, pentru bărbații din Altai și Tuva, probabilitatea de a muri în războiul din Ucraina este de 30-40 de ori mai mare decât pentru moscoviți. De asemenea, în Republica Altai, aproape jumătate dintre cei uciși erau voluntari care semnaseră contracte cu armata rusă după 2022. Iar în Tuva, fiecare a patra persoană ucisă este un condamnat trimis la război dintr-o colonie penală.

Analizând sursele deschise s-a reușit stabilirea certă a numelor a 110.608 soldați ruși care au murit în război, în plus cu 2.000 față de 16 mai.

 

Cifrele reale ale pierderilor sunt mult mai mari

Pierderile reale sunt evident mult mai mari decât cele care pot fi stabilite prin surse deschise. Experții militari intervievați sugerează că analiza asupra cimitirelor, monumentelor de război și necrologurilor rusești ar putea acoperi între 45% și 65% din numărul real de decese.

Asta pentru că trupurile unui număr semnificativ de soldați uciși în ultimele luni ar putea fi încă pe câmpul de luptă. Pentru a le scoate, trebuie riscate viețile altor soldați, care ar putea fi loviți de atacuri cu drone.

Luând în considerare estimarea dată, numărul real de decese de partea rusă ar putea fi cuprins între 170.000 și 246.000 de persoane.

Cifra finală a pierderilor suferite de partea rusă crește semnificativ dacă îi includem în listă pe cei care au luptat împotriva Ucrainei în cadrul unităților autoproclamatelor Republici Populare Donețk și Lugansk (DPR/LPR).

Din 22 decembrie 2022, separatiștii din Donețk au încetat să mai publice date despre pierderile trupelor lor, iar autoritățile separatiste din Lugansk nu au făcut publice deloc informații despre pierderile suferite.

Studiind necrologuri publicate și rapoarte despre căutările locuitorilor din DPR/LPR care nu au mai fost în contact de mult timp, s-a ajuns la concluzia că până la sfârșitul lunii septembrie 2024, ar fi putut muri între 21.000 și 23.500 de persoane.

Prin urmare, pe baza datelor colectate, se poate estima că numărul total de morți din rândul forțelor pro-ruse, inclusiv cele din DPR/LPR, ar putea fi cuprins între 191.000 și 269.000 de militari, precizează BBC.

 

Diferențe uriașe între regiunile Rusiei

 

Pentru a se putea face comparația, nivelul de pierderi a fost calculat ca număr de decese la 10.000 de locuitori bărbați cu vârsta cuprinsă între 16 și 61 de ani.

Luând în considerare acest indicator, Tuva este de departe liderul printre regiunile rusești în ceea ce privește numărul de pierderi (120 de morți la fiecare 10 mii de bărbați). Urmează Buryatia (91 de decese) și Republica Altai (89).

Pentru comparație, în capitala Moscova există trei decese la 10 mii de locuitori de sex masculin.

Explicația pentru aceasta este simplă: Tuva a ocupat primul loc în țară în ceea ce privește rata criminalității la 100 de mii de locuitori timp de mai bine de 10 ani.

Mai mult, dacă în medie în Rusia unde cele mai frecvente infracțiuni sunt furtul, frauda și cele legate de droguri, în Tuva, pe locul al doilea după furt, se situează vătămarea intenționată a sănătății.

Crimele și tentativele de omor din Tuva se numără printre primele zece infracțiuni cele mai frecvente, în timp ce în Rusia nici măcar nu se numără printre primele 20. Tocmai pe prizonierii care execută pedepse pentru crimă, bătăi și jaf s-a bazat fondatorul PMC-ului Wagner, Evgheni Prigojin, când a început să recruteze în coloniile penale.

Dar cea mai mare categorie de pierderi în rândul locuitorilor din Tuva este reprezentată de personalul militar profesionist, adică ofițeri și persoane care și-au legat cariera de armata chiar înainte de începerea invaziei la scară largă. Acestea reprezintă o treime din toate pierderile care au fost confirmate în regiune.

Brigada 55 Infanterie are sediul în capitala republicii, Kyzyl. Pentru mulți bărbați din regiune, armata a devenit singura modalitate de a obține un venit stabil, garanții sociale și un statut în societate.

Trupele Brigăzii 55 au fost desfășurate în Ucraina încă din primele zile ale invaziei și au suferit pierderi semnificative.

„Tuva este o regiune săracă, defavorizată, fără mobilitate socială. În plus, rata criminalității este ridicată. Într-o astfel de regiune, bărbații sunt în general mai predispuși la comportamente riscante. Și este mai ușor să-i implici în război – voluntar sau voluntar-obligatoriu”, a explicat pentru BBC un om de știință rus specializat în probleme demografice, care a cerut anonimatul din cauza sensibilității subiectului.

O situație similară se observă în Republica Buryatia, vecină cu Tuva.

Un sfert din toate pierderile au fost în rândul soldaților profesioniști, iar alte 34% au fost în rândul voluntarilor. Există însă și o diferență importantă: fiecare a cincea persoană ucisă din Buryatia a fost mobilizată. Aceasta este aproape de două ori mai mult decât media rusească.

Buryatia a devenit unul dintre simbolurile modelului dur de mobilizare. Potrivit activiștilor pentru drepturile omului, regiunea a fost una dintre liderele atât ca număr de bărbați recrutați în armată, cât și ca număr de plângeri din partea rudelor și a celor recrutați ei înșiși.

Potrivit activiștilor locali și presei independente, în primele zile de mobilizare, bărbații au fost luați de pe străzi, de la locurile de muncă și chiar din sate îndepărtate, adesea fără a fi supuși examenelor medicale obligatorii și fără o notificare corespunzătoare. Au fost cazuri când citațiile au fost înmânate noaptea, iar cei mobilizați au fost ridicați imediat după ce au primit documentul.

În Republica Altai, vecină cu Tuva și Buryatia, au ales o cale diferită.

Mobilizarea de aici s-a desfășurat într-un mod blând, iar autoritățile locale s-au bazat pe voluntari: ponderea acestora a fost de 47% din numărul total de pierderi, ceea ce este de 1,9 ori mai mult decât media din Rusia.

Potrivit demografului rus, diferențele dintre regiuni și capitală în ceea ce privește nivelul pierderilor arată că războiul nu afectează doar demografia - ci și adâncește rupturile sociale interne existente.

În cele mai sărace regiuni – Tuva, Buryatia, Altai – armata servește drept un imbold social, compensând deficiențele sistemului de învățământ, ale ocupării forței de muncă și ale mobilității sociale. Locuitorii acestor regiuni sunt mai predispuși să ajungă în armată din cauza lipsei de alternative. La Moscova, dimpotrivă, o carieră militară nu este atât de populară.

Cu toate acestea, situația economică precară a anumitor regiuni periferice ale Rusiei, care determină ca locuitorii să aleagă serviciul militar, nu scuză în niciun fel situația, deoarece se poate ajunge la dispariția unor etnii întregi.

Într-o analiză publicată în februarie 2025 de Moscow Times, Maria Vyushkova, o „activistă buriată antirăzboi”, atrage atenția că, în cazul minorităților cu populație mică, orice deces contează. Pentru etnii de doar 50.000 – 100.000 de oameni sau mai mici, pierderea prematură a bărbaților afectează modul de viață tradițional care nu mai poate fi susținut, ducând la pierderea completă a identității culturale. Vyushkova a amintit situația critică a etniilor Chukchi, Udege, Eskimos și Nenet care au înregistrat un nivel mai mare al pierderilor la 10 mii de bărbați decât regiunile Tuva și Buriatia.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Israelul anunță că va rămâne în sudul Siriei și solicită crearea unei zone tampon
"Resturi" de drone ucrainene au lovit din nou uriașa rafinărie din Riazan. Moscova minimizează pagubele
Șeful Armatei Ucrainei: Rușii sunt superiori la artilerie, dar 60% din lovituri sunt realizate de drone; acolo suntem la paritate
"Sarcofagul" de la Cernobîl nu mai este sigur, anunță ONU. Se impun reparații mai serioase după atacul rusesc din februarie 2025
Putin oferă Indiei acces nelimitat la petrolul rusesc; Modi spune că India nu este neutră, ci se află de partea păcii
Negocierile SUA–Ucraina avansează lent. Witkoff & Co vor să-i convingă pe ucraineni că e cel mai bun Plan de Pace, în timp ce Putin amenință cu scenariul Novorossiya
Rusia a efectuat un nou atac masiv asupra Ucrainei cu rachete Kinjal, Iskander-M, rachete de croazieră și drone
Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Gen. Petraeus: Cum să-l faci șah-mat pe Putin? Umblați la sancțiuni și la activele rusești înghețate
Ce au discutat liderii europeni cu Zelenski, în spatele ușilor închise? Merz, către Zelenski: Negociatorii SUA se joacă cu tine și cu noi
Putin spune că Rusia va ocupa întregul Donbas ucrainean, fie „prin forța armelor” fie prin retragerea Armatei ucrainene
Ucraina nu știe ce au discutat rușii cu americanii, dar a fost invitată în SUA pentru o nouă rundă de discuții privind programul de pace
Belgia nu dă înapoi: Finanțarea Ucrainei cu activele rusești înghețate rămâne blocadă în ciuda presiunii Comisiei pe guvernul belgian
Donald Trump anunță că SUA nu mai contribuie la asistența Ucrainei, în timp ce Witkoff e primit călduros la Kremlin
Ucraina anunță că încă rezistă la Pokrovsk, Vovceansk și Kupyansk, deși propaganda rusă anunța încă din august ocuparea Pokrovskului
Dacă Europa vrea război, Rusia este pregătită, amenință Putin
Rusia se laudă cu un avans-record în Ucraina, dar realitatea e că a ocupat abia jumătate din regiunea Donețk, în 4 ani de război
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Războiul din Ucraina înghite aproape 40% din banii Rusiei. "E un buget militar", recunoaște Medvedev
Rusia susține că e deschisă negocierilor de pace, dar adevăratele intenții reies din vorbele lui Putin: Suntem gata să luptăm până la ultimul ucrainean
Ucraina a atacat în această noapte o rafinările din regiunea rusă Saratov și aerodromul Saki din Crimeea ocupată
Soluții pentru a încetini mașina de război rusească. Sancțiunile nu s-au atins încă de zona substanțelor chimice folosite inclusiv la producția anvelopelor
Ucraina nu cedează la Pokrovsk deși rușii au schimbat tactica. Comandant ucrainean de pe front: În ritmul actual mai rezistăm un an. Și îi vom pune pe mulți la pământ în tot acest timp
Proiectul Octopus, dronă vs. dronă, o lecție și pentru România? Marea Britanie va produce lunar 2.000 de UAV-uri pentru ca ucrainenii să intercepteze dronele Shahed rusești
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah
Ucraina a mutat, mingea e în terenul Rusiei: Acord pe planul de pace al SUA. Zelenski se va deplasa la Casa Albă
Rusia a respins planul de pace al Europei. În paralel, versiunea SUA a fost redusă de la 28 la 19 puncte și ar putea fi mai favorabilă Ucrainei decât precedenta
Șase drone ruse au survolat spațiul aerian al R. Moldova. Una a aterizat pe o casă
Un stat european ar putea da acces Ucrainei la sateliții săi, dacă SUA închid „ochii de pe orbită” pentru ucraineni
Lovitură masivă cu rachete și drone asupra Kievului: În capitala Ucrainei a fost oprită alimentarea cu energie electrică

Ştiri Recomandate

DefenseRomania vă urează „La mulți ani și un 2026 cu tot ce vă doriți!”. Vă mulțumim că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
Taiwanul răspunde și blochează tactic avioanele chineze: F-16 Viper ale Taiwanului au luat „în vizor” avioanele J-16 ale Chinei în timpul blocadei simulate de Beijing
Premieră mondială în aviație: Dronele Kizilelma au executat primul zbor în formație complet autonom (VIDEO)
După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
Iranul a lansat trei sateliți de pe teritoriul Rusiei. Trei motive pentru operațiunea iranienilor, care stârnesc îngrijorare în Israel
Zelenski a anunțat că e gata să se întâlnească cu Vladimir Putin
Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Rusia răspunde cu aceeași monedă: Un avion ucrainean An-26, distrus de o dronă kamikaze (Video). Și alte ținte au fost lovite la sute de km în spatele liniilor ucrainene
pixel