O aeronavă privată de tip Kitfox a ratat aterizarea pe Kogălniceanu și a efectuat o întoarcere de 180 de grade pe pistă
O aeronavă ce aparţine unui operator privat străin a suferit o defecţiune, sâmbătă, în momentul aterizării pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, fără a se înregistra victime şi fără perturbarea traficului aerian, au informat reprezentanţii aeroportului, citați de agenția națională Agerpres.
Avion privat de tip Kitfox, după accidentul de la aterizarea pe Mihail Kogălniceanu. Foto: ConstantaTV.ro
"În data de 16.07.2022, pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa, a avut loc un accident minor de aeronavă, fără victime. Aeronava de tip Kitfox, aparţinând unui operator privat străin, efectua un zbor pe ruta Tuzla - Mihail Kogălniceanu, iar după momentul aterizării, la ora 07,42, aeronava a efectuat o întoarcere la 180 de grade pe pistă, cedând o jambă a aterizorului principal", se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu.
Conform sursei citate, aeronava avariată a fost scoasă rapid de pe pistă. Pilotul, cetăţean străin, este în afara oricărui pericol.
"Autorităţile aeroportuare au intervenit rapid pentru înlăturarea aeronavei avariate de pe pista de aterizare - decolare şi redeschiderea acesteia pentru traficul aerian. Pilotul, cetăţean străin, se află în afara oricărui pericol. (...) În urma acestui eveniment, traficul aerian de pe aeroport nu a fost perturbat", se precizează în comunicat.
Investigaţiile autorităţilor competente în acest caz sunt în derulare.
"La aeroport s-au prezentat organele de cercetare penală şi reprezentanţii Autorităţii de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, investigaţiile fiind în curs de desfăşurare", au informat reprezentanţii Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News