O bază americană 'secretă' ar fi fost descoperită la granița Rusiei după o anchetă jurnalistică
O anchetă jurnalistică susține că ar fi descoperit o bază 'secretă' americană în Estonia, după ce Departamentul Apărării din SUA s-ar fi dat de gol.
Este vorba despre o bază care s-ar afla pe teritoriul Estoniei, stat baltic aflat la granița de nord-vest a Federației Ruse.
Deși prezența unui contingent NATO în Estonia nu a reprezentat niciodată un secret, prezența trupelor americane la o presupusă bază nu a fost făcută publică niciodată. Totul ar fi ieșit la iveală după un material al postului estonian de radio ERR, asta după ce unul dintre jurnaliștii postului a efectuat o anchetă și a avut acces la înregistrările publice ale Departamentului Apărării din Statele Unite ale Americii.
Mai exact, cu toate că administrația politică nu a recunoscut niciodată că în Estonia există instalații militare ale US Army, ci doar o „unitate de instruire și operare”, documentul oficial al Departamentului Apărării specifică involuntar o alocare de 15,7 milioane de dolari pentru dezvoltarea facilităților din Estonia.
Oficial, pe teritoriul Estoniei sunt desfășurate doar trupe britanice NATO.
Bulgarian Military, care citează ERR, preciează că baza americană s-ar afla în Estonia încă din 2014, imediat după ce relațiile dintre Rusia și Occident au început să se degradeze periculos de mult.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News