Turcia se află într-o ofensivă de îndulcire a dialogului său internațional încă de dinaintea începutului summitului de la Bruxelles, pe 14 iunie. În consecință, aceasta țară extrem de importantă, dar la fel de indisciplinată, din interiorul NATO, propune o nouă formulare. Diferită de radicalitatea pozițiilor președintelui său exprimate în trecut, Ankara dorește, în primul rând să reconstruiască relațiile cu SUA, principalul element securitar și militar al alianței militare. Distruse de declarațiile belicoase ale lui Trump, incluzând o scrisoare extrem de insultătoare scrisă la adresa lui Erdogan, blocate de dosarul rachetelor rusești S-400, relațiile dintre cele două țări sunt extrem de sinuoase și datorită raportul de forță construit în Mediterană.
Lupta pentru micile insulițe grecești, istoric foste teritorii otomane de drept, pierdute la instalarea republicii turce de către Ataturk, a provocat, anul trecut, adevărate momente de tensiune dintre Turcia și puterile garante ale exploatării bazinului gazier grecesc, în special Israel, Egipt si Franța.
SUA lui Trump nu au reușit să impună un echilibru, deci dosarul complex al contenciosului a fost moștenit de către Joe Biden. Asezonat diplomat și experimentat politician, Biden nu dorește să lase jocul turcesc să provoace un conflict sever în interiorul alianței NATO, mai ales că după ce a refuzat orice compromis cu Regatul Unit pe tema Brexit, punctând în fața puterilor europene continentale, în special pentru Franța.
Analiștii văd, în refuzul net al lui Biden de a ajuta Londra în disputa sa cu Uniunea Europeană, construcția unei antante punctuale, dar fermă, dintre Washington și Paris. Este o diplomație multidirecțională și etajată, care așează Regatul Unit la nivelul său real de putere europeană, promovând creșterea echitabilă a altor puteri continentale, fără a uita estul european. Joe Biden acest lucru a promis că face iar G7 a dovedit claritatea acestui conceput de dispersare mult mai egală a rolurilor diverșilor parteneri strategici europeni ai SUA.
Această antantă directă, promovată asiduu de către Macron încă de la vizita sa la Casa Albă, pe timpul lui Donald Trump, implică multe dintre interesele regionale și orientale ale Franței. Fără discuții acest gen de pertractări cu SUA include și o discuție pe seama Turciei și echilibrul din spațiului Mediteranean. Franța are interese fundamentale pe spațiul libian, în arealul grecesc și cipriot, precum și o dorință gargantuească pentru gazul găsit, ca să nu se alieze cu SUA, pentru a îi oferi pilonul necesar menținerii sale ca putere majoră mediterana.
De aceea și jocul macronian direct cu Moscova și bezelele trimise din vârful buzelor către Vladimir Putin.
Pe acest fundal Turcia dorește să preîntâmpine trimiterea ei într-un colț al pedepsiților. De unde și ofensiva începută acum câteva săptămâni la adresa lui Biden și Macron. Reacțiile virulente ale lui Erdogan au dispărut, declarațiile inflamatorii s-au redus iar Erdogan dorește acum să își mențină atuurile câștigate prin politica de forță exhibată acum un an.
Spre deosebire de România sau Polonia (cu remarca că Varșovia se vede o putere central europeană emergentă mult peste posibilitățile sale reale sau diagnosticate în viitor), care se consideră puteri sub-regionale cu avantaje geo-militare pe flancul estic al alianței transatlantice, Ankara se consideră mai degrabă o putere globală decât un simplu avantaj strategic pentru flancul sudic al NATO. Ca atare, după dispariția URSS, acest avantaj s-a redus considerabil, provocând și o scădere a masivului concept industrial-militar care a stat la baza relației dintre SUA și Turcia.
Pentru Erdogan, răspunsul la aceasta pierdere de rol a fost neo-otomanismul și expansiunea maritimă în Mediterana.
Una dintre cele mai semnificative neînțelegeri dintre Statele Unite și Turcia este achiziția de către Ankara a sistemului de rachete S-400, pe care Moscova l-a livrat în 2019. La momentul respectiv, pentru a bloca orice presiune americană, înalți oficiali turci au descris achiziția ca expresie a suveranității naționale a Turciei. Această achiziție a declanșat sancțiuni împotriva Turciei în conformitate cu legile din SUA.
De aceea, în culisele dialogului dintre SUA și Turcia de la Bruxelles din aceste zile, Ankara pare a fi deschisă unei cooperări cu specialiștii americani la utilizarea sistemului rusesc, fapt care va înfuria Moscova. Iară un conundrum de tensiuni latente, care nerezolvate vor produce daune atât Turciei, cât și alianței NATO.
Rusia, deja prin mișcările din Siria și mai ales în spațiul Mediteranean a îndiguit neo-otomanismul manifest al conceputului expansiv ”patria albastră”, preferând o întărire a prezenței sale militare în Siria și Libia. Pentru puterile europene continentale, Ucraina a fost blocajul pregătit prin anexarea Crimeei.
Ankara s-a grăbit să ajute la preluarea de către Azerbaidjan a enclavei Nagorno-Karabah pentru a ofseta influența majora rusă din Marea Neagră, dar a pierdut momentul în disputa sa cu Grecia. Pentru că economia sa nu are puterea de sprijinire a unei lungi prezențe militare în spații depărtate, Ankara nu a mai avut resursele materiale și tehnologice de a substanția vocația sa de putere maritimă cu interese simultane în mări diferite. Vocația otomană de patrie albastră a fost astfel limitată masiv de către Rusia, cu ajutorul clar al Franței (UE) și SUA.
În diferendul gazului din Mediterană, Franța a ales de la bun început o soluție non-turcă. Nefiind capabilă să îți stabilizeze relațiile cu Israel datorită atitudinii sale istorice pro-arabe și mai ales pro-palestiniene, ar fi ales pe oricine altcineva decât Ankara. Faptul că Rusia era implementată în regiune a simplificat procesul de selecție.
Pentru SUA alegerea a fost cea mai corectă privind raportul de cost de menținere a influenței sale în regiune. Preocupate de securitatea maritimă a Israelului, mai ales că Iranul, prin prezența sa militară și teroristă în Siria, practic se și vedea putere mediteraneană, Washington știa deja că are același punct de vedere cu Rusia.
Stabilizarea militară din Siria făcută de către Rusia blochează definitiv Iranul și spulberă orice influență chineză în areal. Fără aprobarea implicită a Moscovei nicio altă putere adversară Americii nu mai are loc la masa mediteraneană. Ca atare atât Trump, cât și Biden știu că pe acel spațiu de negociere soluțiile sunt comune, bineînțeles cu micile variații date de personalitățile distincte ale leaderilor celor doua țări.
Astfel că, în raport cu Ankara, atât la Marea Neagră cât și la Mediterana, Moscova are un avantaj strategic net, superior economic prin viitoarea finalizare a conductei de gaz North Stream2 și militar prin prezența sa hotărâtă pe întreaga coastă africană a Mediteranei.
Ca rezultat Franța are alternativă la dialogul cu Turcia, iar SUA pot scăpa de presiunea de tip dictat a Turciei. NATO devine liber de presiunea turcă, nemaifiind nevoie de negocieri îndelungi cu un leader neo-otoman și plin de nepreăvăzut.
Problema rămâne rolul Mării Negre în îndiguirea Turciei și a jocului său maritim. Fără patria albastră, regimul Erdogan nu mai are ce oferi națiunii turce, prăbușirea lui fiind doar o chestiune de timp. Întrebarea este dacă SUA vor continua rapida întărire militară pe teritoriul României, pentru a crea un nou raport de forțe favorabil NATO prin care să obțină un avantaj, de data aceasta, direct și exclusiv.
Căci este pentru prima data în istoria ultimului secol când jocul britanic pe Balcani și Marea Neagră, atât de negativ la adresa României, s-a disipat ca o ceață ploioasă, micile coterii pro turce fiind distruse de poziția de stâncă românească în promovarea parteneriatului strategic cu SUA. Washington devine pe zi ce trece, în mod corect și natural, actor direct la Marea Neagră. La aceasta întrebare strategică nu va exista un răspuns direct la acest summit NATO de la Bruxelles.
Cu toate că necesarul de soluții este major, întâlnirea NATO 2021 va prefigura doar tendințele următorilor ani. De aceea este crucial ca România să își promoveze permanent, fără odihnă, metodic și obsedant dacă este nevoie, avantajul său exclusiv la Marea Neagră și experiența sa istorică în relația sa cu Turcia. Acolo este cheia deblocării energiilor creatoare ale parteneriatului strategic România- SUA. În aceasta politică se află viitorul real al puterii regionale denumite România, cu capitala la București.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
De la invazia din 2014 și, mai ales, după atacul la scară largă din 2022, Ucraina a adoptat o strategie neconvențională de apărare: sprijinirea mișcărilor naționale non-ruse din interiorul Federației Ruse. Kievul este convins că sprijinirea acestor popoare să obțină independența va slăbi Rusia, asigurând victoria Ucrainei pe termen scurt și securitatea pe termen lung.
Afirmația recentă a președintelui Finlandei, Alexander Stubb, conform căreia Donald Trump ar fi "singurul care îl poate forța" pe Vladimir Putin la masa negocierilor, merită o analiză nuanțată. Dincolo de retorica de moment și de aura de deal-maker pe care Trump o cultivă, această ,,poziționare finlandeză'' relevă o înțelegere pragmatică a pârghiilor de putere, mai degrabă decât o simplă predilecție ideologică.
România are o oportunitate istorică de a-și consolida rolul în industria europeană de apărare prin instrumentul „Action for Security in Europe” (SAFE). Cu o finanțare europeană de până la 150 de miliarde de euro, SAFE poate sprijini modernizarea sistemului militar românesc, dezvoltarea industriei naționale de apărare și creșterea influenței țării în cadrul NATO și al Uniunii Europene. Comisia Europeană a anunțat în septembrie alocările financiare destinate țărilor din Europa de Est prin programul SAFE. Potrivit datelor publicate, Polonia va putea accesa până la 43,7 miliarde de euro, România până la 16,7 miliarde de euro, iar Ungaria până la 16,3 miliarde de euro.
Rusia pare să se pregătească pentru intensificarea atacurilor pe distanțe lungi împotriva Ucrainei. Extinderea bazei aeriene Engels-2, un nod vital pentru bombardierele strategice, semnalează o intenție clară de a crește capacitatea de lansare a unor noi serii de atacuri Serviciile de informații ucrainene trag un semnal de alarmă: Kievul are nevoie urgentă de capacități de lovire în adâncime pentru a contracara amenințarea direct de la sursă.
Eforturile Armatei Statelor Unite de a-și restructura brigăzile de blindate (Armor Brigade Combat Teams - ABCT) sub egida inițiativei "Transforming in Contact" (TIC) reprezintă mai mult decât o simplă modernizare de tehnica militară. Ele marchează o abordare strategică de a răspunde direct la criza operativă expusă de războiul din Ucraina: prevenirea unei eventuale paralizii operaționale și regândirea principiului manevrabilităţii trupelor pe un câmp de luptă ,,transparent'', aflat sub monitorizarea dronelor.
Vizita președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă, pe 17 octombrie 2025, în întâmpinarea lui Donald Trump, a scos în evidență tensiunea și complexitatea momentului diplomatic, în care rachetele de croazieră Tomahawk au ocupat, în mod așteptat, centrul scenei. Deși această noua întâlnire are loc la trei ani și jumătate de la invazia rusă, discuția nu s-a axat doar pe sprijinul militar, ci a relevat o profundă divergență de perspectivă strategică între cei doi lideri cu privire la calea optimă de a încheia războiul.
Uniunea Europeană intensifică în mod dramatic eforturile de a valorifica activele rusești blocate pentru a asigura finanțarea pe termen lung a Ucrainei, propunând un plan ambițios: un împrumut fără dobândă de aproximativ 140 de miliarde de euro destinat Kievului, garantat de activele înghețate ale Băncii Centrale a Rusiei.
Speculaţiile cu privire la o decizie iminentă a președintelui american Donald Trump privind furnizarea de rachete Tomahawk Ucrainei nu trebuie privite ca un simplu act de politică de securitate, ci o mișcare strategică. Articolele din presa occidentală sugerează o interpretare plauzibilă, dar care necesită o analiză mai nuanțată: amenințarea cu Tomahawk-urile este, de fapt, un instrument de presiune conceput pentru a-l forța pe Vladimir Putin să revină la masa negocierilor.
Declarațiile recente ale ministrului suedez al Apărării, Pal Jonson, pe marginea întâlnirilor NATO de la Bruxelles, oferă o grilă de lectură esențială pentru înțelegerea strategiei actuale a Moscovei.
Statele Unite au intensificat schimbul de informații în zona intelligence cu Ucraina, incluzând acum ținte aflate adânc pe teritoriul Federației Ruse, într-o schimbare strategică menită să relanseze negocierile de pace cu Moscova, blocate după eșecul summitului din Alaska dintre președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin.
De-a lungul istoriei, războaiele nu se încheie neapărat cu armistiții clare și triumfuri definitive, ci adesea se metamorfozează în stări de tensiune prelungită. Această realitate pare să fie oglindită perfect în discuțiile recente de la Kiev, unde mesajele transmise de figurile-cheie ale statului ucrainean oscilează între prudență și un optimism condiționat de deznodământul confruntării.
O decizie ce ar putea redefini fundamental dinamica războiului din Ucraina și a relațiilor dintre marile puteri atârnă de un singur nume: Donald Trump. În centrul acestei ecuații fierbinți se află rachetele de croazieră Tomahawk, o armă strategică pe care Kievul o imploră, iar Moscova o consideră o linie roșie.
Declarațiile recente ale procurorului general, Alex Florența, nu sunt simple noutăți judiciare, ci trebuie privite ca o radiografie necruțătoare a fragilității instituționale a statului român în fața războiului hibrid. Afirmația că „toate firele duc (în Rusia)” și detaliile privind infrastructura online masivă - sute de canale canale de mesagerie și zeci de site-uri clonate - confirmă, la nivel de Parchet, ceea ce analiștii de securitate semnalau de mult: România a fost ținta unei campanii de influență bine orchestrate de un actor statal străin.
Reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale Uniunii Europene, desfășurată miercuri sub forma unei cine de lucru, a confirmat o dinamică esențială a momentului geopolitic actual: tranziția lentă, dar ireversibilă, a UE de la un actor preponderent normativ la o entitate cu ambiții concrete în domeniul securității și apărării.
Represiunea stalinistă a anilor 1930, numită marea epurare, a creat răni adânci în URSS la vremea respectivă. Numărul mare al celor uciși, cuprins între 700.000 (cei documentați) și 1,2 milioane (estimat), arată un climat de teroare în care populația a trăit timp de aproape 10 ani. O consecință a acestui genocid, desfășurat de conducerea statului împotriva propriei populații, avea să lovească țara la scurt timp, în 1941, când Germania a atacat o URSS profund slăbită. Armata era decimată, populația era suferindă iar această situație a dus la pierderi masive pe front.
Interviul acordat presei ucrainene de Wolfgang Ischinger, diplomat de carieră și fost președinte al Conferinței de Securitate de la Munchen, subliniază o distincție esențială în analiza conflictului ruso-ucrainean: discuțiile de pace nu sunt în „impas”, ci, pur și simplu, „nu au început cu adevărat”. Această nuanță semantică nu trebuie privită ca un simplu artificiu lingvistic, ci ca o radiografie rece a realității strategice. A vorbi de un impas presupune existența unei negocieri serioase care s-a blocat. Ischinger ne reamintește că regimul de la Kremlin nu a ajuns încă la convingerea că utilizarea forței militare nu îi mai poate aduce câștiguri suplimentare.
Președintele interimar al Siriei, Ahmed al-Sharaa, a sosit astăzi la Moscova pentru prima sa vizită oficială în Rusia de la înlăturarea aliatului de lungă durată al Kremlinului, Bashar al-Assad, la sfârșitul anului trecut. Această deplasare poate fi considerată un moment cheie, marcând începutul negocierilor pentru redefinirea relației strategice dintre Damasc și Moscova.
Vântul s-a întors la Bruxelles, iar ecoul schimbării bate puternic pe holurile sediului NATO. Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a livrat miercuri, 15 octombrie 2025, cel mai clar și mai tranșant mesaj al administrației Trump de până acum: „Dacă nu există o cale către pace pe termen scurt, atunci Statele Unite, împreună cu aliații noștri, vor lua măsurile necesare pentru a impune costuri Rusiei pentru agresiunea sa continuă.”
De la începutul războiului din Ucraina, în februarie 2022, Republica Cehă a oferit Kievului ajutor militar în valoare de 17,4 miliarde de coroane (aproape 717 milioane de euro). Prin finanțare UE sau donații de echipamente militare din Germania și Statele Unite, Praga a primit în schimb 25 de miliarde de coroane (aproximativ un miliard de euro). Premierul ceh, Petr Fiala, a declarat acest lucru miercuri (15.10.2025), după o ședință de guvern, relatează corespondentul TASR din Praga.
Generalul american în rezervă Ben Hodges, fostul comandant al Armatei Statelor Unite în Europa (USAREUR), trage un semnal de alarmă categoric. Într-o analiză fără echivoc, generalul avertizează că, în eventualitatea unui atac rusesc pe teritoriul NATO, exclava strategică Kaliningrad și Sevastopolul, baza-cheie din Crimeea, ar fi „distruse în primele ore” de o ripostă masivă și fulgerătoare a Alianței Nord-Atlantice. Declarațiile vin pe fondul tensiunilor de securitate tot mai mari și al unei noi faze de pregătire a Rusiei pentru un eventual conflict, identificată de analiști. O radiografie a scenariului în care un război direct Rusia-NATO nu ar semăna deloc cu cel din Ucraina.
Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a prezentat la Londra, în fața oficialilor britanici, o dronă Shahed doborâtă, semnalând un pericol iminent. Dincolo de sprijinul pentru Ucraina, mesajul lui Sikorski a fost unul cât se poate de clar pe care nu avem voie să-l ignorăm: Europa trebuie să se apere, iar planul rusesc vizează atacuri în adâncimea spațiului european.
Comisia guvernamentală pentru activități legislative din Rusia a susținut luni (13.10.2025) proiectul de lege al Ministerului rus al Apărării privind atragerea cetățenilor care au semnat voluntar un contract de a rămâne în rezervă, pentru a îndeplini misiuni în domeniul apărării pe timp de pace, a declarat o sursă familiarizată cu decizia relevantă a comisiei.
Uniunea Europeană se confruntă cu o realitate inconfortabilă și care cere o implicare urgentă în domeniul apărării: nu este pregătită să contracareze amenințarea tot mai complexă și iminentă a dronelor rusești, iar termenul autoimpus pentru atingerea capacității de apărare, anul 2030, este deja depășit și nerelevant. Avertismentul a venit din partea Comisarului European pentru Apărare, Andrius Kubilius, în cadrul celei de-a cincea Conferințe Europene pentru Securitate și Apărare de la Bruxelles, citat de publicația italiană La Repubblica.
Dificultatea de a aduce și menține tinerii pe front este o provocare majoră și comună cu care se confruntă deopotrivă Ucraina și Rusia, în contextul războiului de uzură. Ambele state se luptă cu fenomenul de sustragere de la datorie, dar modul în care gestionează această criză dezvăluie o diferență fundamentală în ceea ce privește valorizarea vieții umane.
Institutul Kiel din Germania a atras atenția, într-un raport publicat pe 14 octombrie, că ajutorul militar pentru Ucraina a scăzut dramatic în ultimele luni. Astfel, în perioada iulie-august, ajutorul militar destinat Ucrainei a scăzut puternic, în pofida introducerii Listei de cerințe prioritare pentru Ucraina (PURL), care le permite aliaților europeni ai Ucrainei din cadrul NATO să cumpere arme pentru Kiev din SUA.
În contextul unei escaladări nucleare retorice fără precedent, generată, în principal, de războiul Rusiei din Ucraina, NATO a dat startul, la 13 octombrie, exercițiului său nuclear anual, Steadfast Noon 2025. Deși liderii Alianței insistă că este un antrenament de rutină, fără legătură cu evenimentele curente, amploarea și sincronizarea sa trimit un semnal clar și nuanțat oricărui potențial adversar: descurajarea nucleară a NATO este credibilă, sigură și efectivă.
Guvernul rus a aprobat un proiect de lege care îi conferă președintelui Vladimir Putin autoritatea de a chema rezerviștii nu doar în timp de război sau mobilizare formală, ci și pe timp de pace. Analiza arată că Moscova creează o portiță legală pentru a susține "operația militară specială" din Ucraina cu noi forțe, fără a declanșa impopulara mobilizare generală. Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) avertizează că sistemul de recrutare pe bază de contract se prăbușește, iar acest pas marchează o schimbare majoră în strategia Kremlinului de mobilizare a forțelor sale armate.
Președintele rus Vladimir Putin a semnat pe 12 octombrie un decret prin care suspendă reducerile subvențiilor pentru combustibil până în mai 2026, într-o tentativă disperată de a stabiliza piața rusă a benzinei. Această mișcare vine în contextul în care atacurile ucrainene cu drone, susținute de informații americane, au avariat 16 din cele 38 de rafinării ale Rusiei, declanșând penurii generalizate.
În timp ce războiul de la granițele NATO continuă să fie o ameninţare, Polonia și-a mobilizat cele mai puternice unităţi de blindate într-un test de foc pentru mobilitatea Alianței. Exercițiul DZIELNY BÓBR-25 (Castorul Curajos), lansat oficial pe 11 octombrie, nu trebuie privit ca o simplă manevră, ci o repetiție strategică esențială: traversarea unui obstacol acvatic, sub amenințare înaintării trupelor inamice.
Luni, pe fondul unei euforii politice rar întâlnite în tumultuoasa scenă israeliană, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a marcat ceea ce susține că este o victorie istorică: încetarea focului în Gaza, după doi ani de confruntări violente, și eliberarea ultimilor 20 de ostatici israelieni în viață deținuți de Hamas.
Informațiile privind luptele de la Pokrovsk, un important punct logistic pentru fortificațiile ucrainene din zona Donețk, sunt destul de confuze. Deși Kievul a lăsat să se înțeleagă că trupele sale speciale trimise acolo au reușit să stabilizeze zona, rușii continuă să avanseze.
În seara de 4 noiembrie, drone kamikaze ucrainene, operate de Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării (GUR), al Forțelor Armate ale Ucrainei și de Forțele pentru Operațiuni Speciale, au efectuat un atac asupra rafinăriei de petrol „Lukoil-Nijegorodnefteorgsintez”.
Prim-ministrul Ilie Bolojan l-a primit marţi, la Palatul Victoria, pe amiralul Pierre Vandier, comandantul suprem aliat pentru Transformare - SACT, pentru a discuta priorităţile României în cadrul NATO şi modul în care armata şi industria românească de apărare se adaptează transformărilor tehnologice necesare pentru a face faţă provocărilor în materie de securitate.
Compania germană Rheinmetall, cel mai mare producător de armament din Europa, a început construcția unei facilități moderne de muniții la fabrica din Baisogala, Lituania, a relatat Bloomberg.
Dronele sunt tehnologii emergente care și-au dovedit utilitatea în războiul din Ucraina, dar e oare înțelept să pariezi doar pe drone? Tot în baza lecțiilor din Ucraina vedem că tehnica grea, tancurile și sistemele de artilerie, rămân esențiale chiar și în războiul modern. Acest lucru a fost arătat și într-o demonstrație de forță de către Armata Franței.
Ucraina și Republica Moldova pot deveni membre ale Uniunii Europene în următorii cinci ani dacă vor realiza toate reformele necesare, a anunțat oficial marți Comisia Europeană.
Președinta mexicană Claudia Sheinbaum a exclus marți o eventuală intervenție armată a Statelor Unite ale Americii în Mexic, după informații de presă potrivit cărora omologul său american Donald Trump ar avea în vedere să trimită trupe pentru a lupta împotriva cartelurilor mexicane de traficanți de droguri, transmit Agerpres și AFP.
Luna noiembrie se anunță o lună „aglomerată” pentru Armata României. Pe lângă programele ce trebuie depuse în mecanismul SAFE, de unde România poate obține finanțări la dobânzi avantajoase de aproximativ 16 miliarde de euro pentru programe de înzestrare, în țară vor ajunge și 256 de blindate 4x4 Cobra II. În același timp la Automecanica SA Mediaș va începe producția de restul de blindate Cobra II, cu transfer de tehnologie.
În perioada 5–6 noiembrie, la București, are loc NATO–Industry Forum 2025 (NIF25), desfășurat sub patronajul Secretarului General al NATO.
DefenseRomania va participa la eveniment și va transmite cele mai importante aspecte publice din cadrul Forumului.
Belgia ia primele măsuri. Armata belgiană a primit ordin să doboare dronele neidentificate care zboară deasupra bazelor sale, a anunțat luni șeful Apărării belgiene, Frederik Vansina.
O nouă lovitură, de data aceasta învăluită în mister și fum, zguduie Flota Rusă a Mării Negre, ce a mai rămas din ea după aproape trei de când ucrainenii tot o atacă. O navă antisubmarin din clasa Albatros-M (Proiectul 1124-M) a fost cuprinsă de flăcări în portul Sevastopol din Crimeea ocupată.
Operația ucraineană de curățire și contrainfiltrare, desfășurată în zona orașului cheie Pokrovsk, a intrat în ziua a cincea. Capul de pod stabilit de militarii Direcției de Informații Militare (GUR) a Ucrainei a rezistat, permițând altor unități GUR să străpungă liniile rusești pentru a face joncțiunea cu trupele din capul de pod. GUR a prezentat, în dimineața de 4 noiembrie, o actualizare a acțiunilor sale din Pokrovsk.
Ministerul ucrainean al Apărării a anunțat, pe 04 noiembrie, că Rusia a lansat un număr record de bombe de aviație dirijate asupra Ucrainei în luna octombrie.
Europa încearcă febril să își recâștige autonomia în domeniul apărării, conștientă brusc de cât de periculos de mult s-a bazat pe Statele Unite, inclusiv în zona vitală a informațiilor. Războiul brutal al Rusiei în Ucraina a acționat ca un duș rece, iar acum Germania face o mișcare strategică majoră: Berlinul își va suplimenta semnificativ flota de avioane de spionaj, o decizie cu implicații directe și pentru Kiev.
Cât timp mai poate lumea să întoarcă privirea? În timp ce la conferințe internaționale se discută despre „consens”, un genocid este documentat pe baza imaginilor obţinute cu ajutorul sateliţilor. Ororile din El Fasher, Sudan, unde Forțele de Sprijin Rapid (RSF) paramilitare sunt acuzate că au masacrat peste 2.000 de civili neînarmați, nu mai sunt doar mărturii disparate. Sunt date concrete, analizate de experți, care arată o baie de sânge la o scară ce amintește de primele 24 de ore ale genocidului rwandan.
Rusia continuă să terorizeze porturile ucrainene de la Dunăre, la doar câteva sute de metri de teritoriul României. În noaptea de duminică spre luni (3-4 noiembrie), două valuri de atacuri rusești au vizat din nou infrastructura portuară, provocând explozii puternice pe malul ucrainean și punând în alertă maximă forțele NATO dislocate în țara noastră.
Ministerul Apărării de la Varșovia a confirmat o veste care, deși pare tehnică, are o rezonanță strategică majoră: încă două avioane F-35A Lightning II destinate Poloniei au efectuat primele zboruri de test. În total, șapte aparate au ieșit de pe linia de asamblaj a Lockheed Martin.
Serviciul de Informații Militare (GUR) al Ucrainei au confirmat o operațiune de succes în noaptea de 1-2 noiembrie 2025, care a distrus elemente importante ale apărării aeriene rusești aflate în Crimeea. Ținta principală: un post de comandă al unui batalion S-400 „Triumf” și radarul său, o lovitură care continuă campania sistematică a Kievului de a „orbi” și fragmenta rețeaua de apărare a peninsulei.
Statele Unite un pas pentru a găsi o soluție la una dintre cele mai mari vulnerabilități ale războiului modern: dronele ieftine. Într-o cursă contra-cronometru pentru a schimba raportul de forțe pe câmpul de luptă, Armata SUA a lansat o cerere oficială pentru sisteme laser de mare energie.
Rusia a capturat 461 de kilometri pătrați în Ucraina în octombrie, a informat luni (03.11.2025) agenția de presă AFP, citând propria analiză a datelor furnizate de Institutul pentru Studierea Războiului (ISW) și de Proiectul de Amenințări Critice (CTP), ambele din SUA. În septembrie, câștigurile teritoriale rusești s-au ridicat la 447 de kilometri pătrați, ceea ce a reprezentat o încetinire a avansului rusesc, potrivit AFP.
Ascensiunea militară a Chinei, inclusiv în ceea ce privește tehnica militară de ultimă generație, nu mai e un secret pentru nimeni. Așa cum nu e nici faptul că Beijingul încearcă să egaleze puterea militară americană, iar în zona navală China a investit imens. China deține deja trei portavioane, iar pe ultimul, Fujian, l-a dezvoltat autohton cu tehnologii de ultimă generație. În comparație, SUA dețin 11 portavioane, din care 10 sunt din bătrâna clasă Nimitz și unul din noua clasă Ford, chiar portavionul ce poartă numele clasei, USS Gerald R. Ford. Atât Fujian al Chinei, cât și USS Gerald R. Ford dispun de sisteme de catapultare electromagnetice, fapt ce permit avioanelor o decolare mai rapidă, în timpi mai scurți și cu încărcătură mai mare.
Dacă SUA ezită încă să livreze rachete Tomahawk către Ucraina, rachete care ar putea lovi adânc în teritoriul Rusiei ținte militare și logistice, Marea Britanie tocmai a livrat un nou lot de rachete de croazieră de tip Storm Shadow către Forțele de Apărare ale Ucrainei. Londra rămâne unul din cei mai mari furnizori de armament pentru Ucraina.
România a semnat azi oficial contractul prin care Olanda donează, la prețul simbolic de un euro, o escadrilă de avioane F-16 Fighting Falcon. E vorba de escadrila aflată la Baza 86 Aeriană Borcea și care va continua să fie utilizată în cadrul Centrului de pregătire de aici, unde piloți români și ucraineni fac trecerea pe F-16. Această donație a fost anunțată în exclusivitate, pe surse, de publicația noastră încă din primăvara acestui an și ulterior confirmată de MApN la summitul NATO din această vară.
Forțele Aeriene ale Statelor Unite (USAF) trag un semnal de alarmă și cer o creștere semnificativa a flotei de avioane de luptă. Un nou plan strategic pe zece ani, trimis Congresului și obținut de presa americană, stabilește o țintă de 1.558 de avioane gata de luptă până în 2035. Este un salt uriaș, cu aproape 300 de avioane mai mult decât inventarul estimat pentru anul fiscal 2026 (1.271).
Rheinmetall și Guvernul român au semnat acordul final pentru a construi o fabrică de pulbere pentru muniție în Victoria, județul Brașov, contractul final fiind semnat azi și anunțat într-o conferință comună de presă de către Armin Papperger, CEO Rheinmetall și premierul Ilie Bolojan.
A devenit „viral” printre unitățile militare ucrainene și reprezintă exemplul perfect al automatizării tot mai accelerate a războiului. Ucraina a implementat un sistem de atacuri cu drone în stilul jocurilor pe calculator, care recompensează soldații pentru atacurile reușite. Miza: puncte care pot fi folosite pentru a cumpăra mai multe arme dintr-un magazin online.
Indonezia intenționează să comande patru avioane militare suplimentare A400M de la corporația europeană Airbus, a anunțat luni președintele Prabowo Subianto cu ocazia livrării unui prim asemenea aparat, informează agențiile Agerpres și AFP.
De la bordul Air Force One, președintele Donald Trump a transmis duminică nu doar un refuz militar, ci o sentință geostrategică. Întrebat dacă va furniza Ucrainei rachete Tomahawk, capabile să lovească Moscova, răspunsul său a fost de o nonșalanță care îngheţa sângele în vene aliaților Americii: „Nu, nu prea...”.
Ministerul Apărării rus a anunţat luni că forţele sale au avansat în oraşul ucrainean Pokrovsk şi au efectuat lovituri asupra unor obiective militare şi industriale, transmit agențiile Agerpres și Reuters.
Armata Republicii Cehe este deja clară în ceea ce privește numărul de militari pe care dorește să îi recruteze anul viitor. Și este unul dintre cele mai ambițioase obiective stabilite vreodată. Potrivit Ministerului Apărării, în mod ideal, peste 2.200 de noi soldați noi ar trebui să intre în rândul forțelor armate. Cu toate acestea, pe termen lung, oficialii apărării au vorbit despre baza armatei. Obiectivul de recrutare pentru 2025 a fost îndeplinit, iar cel pentru anul viitor este mai mare.
Hotărârea recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care obligă Rusia să plătească Georgiei despăgubiri de 253 de milioane de euro pentru acțiunile sale din 2008, oferă o perspectivă sumbră și, totodată, un model juridic crucial pentru viitorul Ucrainei.
Dezbaterea privind descurajarea nucleară în cadrul NATO se învârte, în ultimii ani, în jurul a două mari teme, lăsând în umbră cea mai presantă problemă internă a Alianței. Pe de o parte, agresiunea Rusiei în Ucraina a veni cu întrebarea dacă arsenalul nuclear aliat, în principal armele americane din Europa, trebuie modernizat sau consolidat. Pe de altă parte, încă din mandatul lui Donald Trump, persistă îndoiala dacă SUA mai pot fi considerate un partener de încredere și ce s-ar întâmpla dacă Washingtonul și-ar retrage umbrela nucleară.
