Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Okinawa, bază militară SUA. Japonia, decizie privind lucrările de construcție
News
Data publicării:
Guvernul Japoniei a reluat joi controversata construcţie a unei noi baze militare a SUA în sudul insulei Okinawa.

Reluarea lucrărilor vine după victoriei în alegerile pentru postul de guvernator al prefecturii nipone a unui adversar ferm al acestui proiect, relatează dpa şi Kyodo. Guvernatorul Denny Tamaki a subliniat că decizia guvernului de a relua lucrările este 'extrem de regretabilă' şi contrară voinţei locuitorilor din Okinawa.

'Voi cere cu tenacitate un proces democratic care să ducă la o soluţie prin dialog', a menţionat acesta. Alegerea la sfârşitul lui septembrie a lui Denny Tamaki, în vârstă de 58 de ani şi fiul unui puşcaş marin american, a fost o lovitură pentru guvernul condus de premierul Shinzo Abe, care susţine proiectul controversat de desfiinţare a actualei bazei aeriene a SUA de la Futenma şi relocare a forţelor americane la Henoko, o regiune litorală mai puţin populată. Decizia privind relocarea bazei a fost luată din 1996, din motive de securitate, dar numeroşi localnici cer pur şi simplu plecarea americanilor.

Acțiuni în instanță

Ocupată de americani după al doilea război mondial şi retrocedată japonezilor în 1972, insula Okinawa - care reprezintă sub 1% din teritoriul nipon, dar are o poziţie strategică - găzduieşte circa jumătate dintre cei 47.000 de soldaţi americani din Japonia. Localnicii se plâng de zgomot, riscul de accidente şi o posibilă creştere a criminalităţii, temeri accentuate de o serie de incidente produse de-a lungul anilor.

Guvernatorul precedent al Okinawei, Takeshi Onaga - decedat de cancer în august - a încercat la rândul său să blocheze lucrările de construcţie a noii baze prin acţiuni în instanţă, dar în 2016 Curtea supremă a tranşat în favoarea guvernului. În august, guvernul din Okinawa a retras autorizaţia, determinând din nou suspendarea lucrărilor, doar pentru ca săptămâna aceasta ministrul pentru infrastructură, Keiichi Ishii, să autorizeze reluarea acestora.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

China lansează exerciții militare în jurul Taiwanului, care seamănă o blocadă navală. Filipine: Dacă i se întâmplă ceva Taiwanului, noi vom fi implicaţi
UE pregătește răspunsul la tarifele lui Trump: ”Avem un plan puternic de represalii”
Ministrul chinez a mers în Rusia: „Prieteni pentru totdeauna, niciodată dușmani”
Viitoarea coaliție din Germania pregătește curățenia de primăvară: Măsuri dure împotriva cailor troieni din UE, iar Ungaria e prima pe listă
Pot europenii să facă față Rusiei chiar și fără SUA? Diferența e uriașă, chiar dacă Moscova aplică tactica demoralizării Europei
Marine Le Pen, găsită vinovată de delapidare și nu va putea candida la funcția de președinte
Ucraina ar putea avea alegeri prezidențiale în această vară
Trump amenință că va bombarda Iranul dacă nu ajunge la un acord privind dosarul nuclear. Iranul și-a răspândit rachete în toată țara, pentru a fi lansate în caz de escaladare
În timp ce președintele Trump încearcă să obțină o încetare a focului în Ucraina, rușii anunță capturarea unor noi localități
Nu bate, nu troncăne. Una dintre mașinile cu care se deplasează oficial Putin a luat foc în apropierea sediului FSB
Controlul Arcticii trece și prin Finlanda. SUA va cumpăra spărgătoare de gheață de la principalul producător al acestui tip de nave
Olandezii nu se mint singuri și avertizează: Putin are nevoie doar de un an pentru a mobiliza o armată uriașă împotriva NATO
Șeful de la Pentagon își liniștește cel mai important aliat din Asia: Parteneriatul Japonia-SUA va rămâne piatra de temelie a securităţii în Indo-Pacific
Canada intră în bătălia pentru Arctica, investind miliarde de dolari în tehnologie pe care puțin o au: Radare JORN cu bătaie peste orizont
Noul Acord al mineralelor, este "complet diferit" de versiunea anterioară. Zelenski: Proiectul ar putea ameninţa aderarea Ucrainei la UE
Din Groenlanda, JD Vance critică dur Danemarca și le promite locuitorilor bunăstare și securitate. SUA spun că Rusia și China încearcă să controleze aici rutele navale în Arctica
Soția lui JD Vance refuzată în Groenlanda. Guvernul de coaliție al insulei se solidarizează împotriva intențiilor administrației americane
Ucraina, tot mai integrată în securitatea europeană: Kievul primește acces la informații, dar și licențe vestice de armament. La schimb, se va investi în drone și rachete ucrainene
În timp ce firmele de apărare caută să se extindă, Fitch crede că reînarmarea Europei trebuie pregătită: 500 de miliarde este o sumă realistă pentru următorii 5 ani
Putin sugerează plasarea Ucrainei sub administrație interimară. Casa Albă: Ucrainenii vor decide singuri
Toate deciziile luate în CSAT azi: România va achiziționa o corvetă ușoară și își va mări din nou bugetul pentru Apărare
China își trimite bombardierele în Marea Chinei de Sud, chiar înainte de vizita în Filipine a secretarului american al apărării
O metodă de sinucidere: Șeful Comitetului Militar NATO spune că dacă Rusia ar ataca Europa, ceea ce ar urma ar fi catastrofal pentru ruși
Bătălia pentru Arctica? Putin arată cu degetul către imperialismul american și spune că „Rusia nu e deloc surprinsă că SUA încearcă să preia Groenlanda”
Securitatea României, garantată și de o industrie autohtonă de apărare mai puternică. Bolojan nu exclude nici creșterea prezenței militare Aliate în Flancul de Est
Prietenia de conjunctură se va strica în Nordul Îndepărtat? Putin: SUA nu glumește despre Groenlanda, iar Rusia își va apăra interesele în Arctica
Ministrul de externe Radoslaw Sikorski, în vizită la București. ”În aceste vremuri, colaborarea noastră în domeniul securității este și mai importantă”
Kim se laudă cu o aeronavă de avertizare timpurie. AWACS-ul nord-coreean seamnă izbitor cu avionul rusesc Beriev A-50
Macron propune trimiterea de forțe de reasigurare în Ucraina. ”Rusia nu este cea care decide”. Care sunt pozițiile statelor europene
Prin România nu se trece. CCR a respins contestațiile celor trei partide și dă „undă verde” avioanelor F-16 și sistemelor Ghepard să doboare drone rusești

Ştiri Recomandate

Delegația ucraineană sosește la Paris. Negocieri cu Witkoff, Rubio și cu oficiali europeni
Dronele ucrainene atacă o altă brigadă rusă de rachete implicată în măcelul de Florii, de la Sumî / Rusia continuă loviturile masive cu Shahed în orașe și lovește la Dnipro
Un pas istoric pentru F-35 în Europa: În premieră un F-35 non-american aflat în zbor a partajat date clasificate cu un sistem european
România va primi în acest an corveta ușoară HISAR din Turcia, dar e nevoie și de aprobarea Parlamentului
Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu va deveni hub strategic regional pentru NATO
Ucraina pregătește Armatei ruse o nouă surpriză ”hibrid”: BARS este o dronă-rachetă cu raza de acțiune de 800 de kilometri
Rusia spune că „nu este pregătită” să spună când va expira moratoriul fragil cu Ucraina privind atacurile asupra infrastructurii energetice
Forțele paramilitare din Sudan anunță formarea unui guvern alternativ. Criza se adâncește după scenariul libian
Aviația militară a SUA e în criză și nu numărul de F-35 sau F-16 e problema. România a scăpat „la mustață” de aceeași problemă
Emil Hurezean / Harta europei, mapchart
EXCLUSIV
Prezența militară americană în Europa poate fi redistribuită. Hurezeanu: Securitatea Statelor Unite, apărată mai bine de la Mihail Kogălniceanu decât din Virginia
Soldați chinezi capturați în Ucraina: Rusia nu este atât de puternică, nu luptați pentru ea
SUA revin și corectează factura exagerată, de 350 de miliarde de dolari, pentru ajutorul acordat Ucrainei
Coreenii de la Hanwha se implică în cercetarea din România: Parteneriat semnat cu Universitatea Politehnica București și Universitatea Națională Pusan
SVR rusesc amenință patru țări NATO că vor fi primele atacate. Rusia, deranjată inclusiv de minele antitanc instalate pe teritoriul NATO
Criza franco-algeriană se adâncește: Parisul anunță că expulzează 12 oficiali algerieni
Americanii riscă mult în goana după economii: Programul Minerva, desființat. Ce a însemnat Minerva și care sunt riscurile
SUA au deschis dosarul iranian. Condiție pusă de americani pentru a ajunge la un acord nuclear cu Iranul
O înregistrare video arată un atac rusesc cu drone FPV asupra Ucrainei, coordonat de la Moscova: Propaganda rusă este acuzată de neglijenţă pentru divulgarea acestor informaţii
Nava-spion a rușilor, care anterior a monitorizat coastele Irlandei, a intrat acum în Marea Mediterană
Relația cu SUA, vizita oficialilor Congresului american, Europa și războiul rus de agresiune | Interviu cu ministrul Emil Hurezeanu
Mimarea păcii: Rusia încă plănuiește să lanseze asupra Ucrainei o nou ofensivă militară în această vară
Planul de construcție navală al U.S. Navy, semnat de Trump: Pentru a contracara China, Statele Unite au nevoie de o flotă gigant de peste 350 de nave
SUA intenţionează să îşi închidă aproape 30 de ambasade şi consulate
Ce se mai întâmplă cu Nord Stream, sau cum poate Europa să depindă energetic și de SUA și de Rusia în același timp?
Șah-mat pentru partida pro-rusă? Delegația SUA, „mulțumită” de clarificările privind anularea alegerilor. SUA reiterează prezența militară în România
Forțele Aerospațiale Ruse caută în regiunea Indo-Pacific ,,o nouă casă'' pe avioanele sale: Rusia vrea să închirieze o bază aeriană din Indonezia
Pe fondul tensiunilor cu statele din regiune, Rusia a început executarea unor exerciții de amploare în Marea Baltică
Tarifele vamale impuse de Trump unui stat aliat din Indo-Pacific pun în pericol un contract pentru furnizarea avioanelor de luptă F-15EX
Beijingul ordonă companiilor sale aeriene să oprească importurile de avioane Boeing. Decizia, luată la pachet cu interzicerea exporturilor de minerale rare și magneți
Realitatea alternativă a agresorului: Rusia cere dizolvarea NATO și spune că menirea Alianței azi e doar pregătirea unui război major împotriva ei
Mihai Daraban (CCIR) spune că are informații că SUA analizează mutarea bazei de la Ramstein în România. Se pregătește terenul la Kogălniceanu pentru ceva major?
Fan Club HIMARS. În timp ce SUA a dublat deja producția, alte țări preiau modelul: Polonia va avea și Himars-uri coreene ”Chunmoo”, iar Franța lucrează la variantă proprie FLP-T
pixel