Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Orban privatizează industria de apărare din Ungaria. Un apropiat al premierului maghiar preia controlul
Industrie de apărare
Data publicării:
În această săptămână, la Budapesta, au fost semnate acordurile privind noua structură de proprietate a principalelor companii din industria de apărare a Ungariei, potrivit Ministerului Economiei Naționale (NGM).

Potrivit Pro TV, care citează Hiradp, după un acord preliminar semnat în iunie, în urma unor audituri detaliate și consultări internaționale, N7 Holding Nemzeti Védelmi Ipari Innovációs Zrt., compania națională aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, a încheiat trei contracte de vânzare-cumpărare cu 4iG Űr és Védelmi Technológiák Zrt. (4iG SDT).

Sursa citată scrie că 4iG, condus de Gellert Jaszai, un apropiat al premierului Viktor Orbán, s-a impus în ultimii ani ca un jucător dominant în IT&C prin contracte guvernamentale și achiziții strategice. Cei doi au fost văzuți împreună în decembrie 2024 la reședința Mar-a-Lago, unde, potrivit profilului LinkedIn al lui Jaszai, s-au întâlnit cu Donald Trump și Elon Musk.

Conform noii structuri, 4iG SDT va prelua o participație majoritară în N7 Defence Holding Zrt., va cumpăra integral Hirtenberger Defence Systems Kft., producător de mortiere și muniții, și va deține o participație indirectă minoritară în Rheinmetall Hungary Zrt.. În total, compania va obține participații directe sau indirecte în șase entități strategice din domeniu.

N7 Holding va transfera, ca aport la N7 Defence, participațiile sale în patru companii-cheie: Aeroplex Kft., Arzenál Fegyvergyár Zrt., Colt CZ Hungary Zrt. și Rheinmetall Hungary Munitions Zrt. Astfel, 4iG SDT va controla 75% plus un vot din N7 Defence.

Într-o altă tranzacție, 4iG SDT va cumpăra 100% din Hirtenberger Defence Systems, preluând și deținerile acesteia în filialele asociate. În a treia etapă, N7 Holding va transfera către VAB Kft. participația de 49% în Rheinmetall Hungary Zrt., iar 4iG SDT va obține 75% plus un vot în VAB Kft., devenind acționar indirect minoritar al companiei Rheinmetall.

Valoarea totală a celor trei tranzacții este estimată la 72,1 miliarde de forinți (aproximativ 185 milioane de euro), conform evaluărilor independente realizate de Ernst & Young Tanácsadó Kft., care a verificat totodată absența oricărui ajutor de stat ilegal.

Ministerul Economiei a subliniat că vânzarea părților din industria de apărare apte pentru capital privat urmărește menținerea interesului național: producția și exporturile vor continua să sprijine suveranitatea și securitatea Ungariei, asigurând totodată competitivitate internațională și participare extinsă pe piețele de export.

Potrivit instituției, implicarea unui actor privat este esențială pentru dezvoltarea industriei, întrucât permite atragerea de capital semnificativ fără creșterea datoriei publice.

Finalizarea tranzacțiilor depinde de aprobarea autorităților de concurență și de semnarea acordurilor suplimentare prevăzute în procesul de restructurare.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Așa arată viitorul: Noile drone Nomad cu decolare și aterizare verticală, de dimensiunea elicopterelor Black Hawk (Foto/Video)
Compania ucraineană Ukroboronprom se transformă într-un formidabil producător modern de arme. Imagine: Ukraine Business News Twitter / Screengrab
EXCLUSIV
Ucraina trece de la ajutor militar la export de armament: Întrebarea de 35 de miliarde de dolari și marea schimbare de paradigmă a industriei de apărare
”40% din armele de pe front sunt ucrainene”. Kievul, obligat să devină un colos în producția de armament: Producția de obuziere Bohdana s-a dublat în ultimul an
Gigantul german Hensoldt multiplică producția de radare: 1.000 de unități anual din 2027 pentru a susține apărarea ucraineană și cererea globală
Cum acoperă Rusia pierderile masive în Ucraina: Rachete de export și sisteme de bruiaj, deturnate din contracte militare cu state partenere
Plonjare în unghi de 90 de grade. Ucrainenii atrag atenția: Pentru a trece de Patriot, Rusia a modificat rachetele hipersonice Kinjal și cele Iskander-M
Rușii recunosc succesul Cehiei, cu inițiativa privind munițiile, dar speră într-un scenariu Robert Fico. ”Rolul Pragăi se va diminua după victoria opoziției”
O nouă livrare în Europa de F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-16. Jumătate din numărul de avioane comandate de Slovacia a fost bifat
Tancurile României se „bat” cu achiziția de F-35. Ce știm despre program și cum tancurile intră fulgerător în topul celor mai mari achiziții din istoria României
Europa se pregătește de războiul dronelor. O companie cu ADN românesc obține o investiție de 6.5 milioane de euro pentru dezvoltarea de noi sisteme UAV și integrarea AI
Compania Lockheed Martin, acord cu Pentagonul privind vânzarea a până la 296 de avioane de vânătoare F-35
MApN cere oficial aprobare pentru mega-achiziția destinată forţelor terestre: Peste 200 de tancuri noi și o gură de oxigen de 6,5 miliarde de euro pentru industria de apărare
Geopolitică şi avioane: Răspunsul SUA la F-35 se amână, iar restricţionarea accesului la motorul F110 expune vulnerabilitatea Turciei în cursa aeriană cu Grecia și Israel
Într-un final primul IAR-99 modernizat de Avioane Craiova a zburat și va efectua trageri în poligon. Rămân însă semne de întrebare privind întârzierile record
Tancuri K2 Panther, imagine cu caracter ilustrativ
EXCLUSIV
În sfârșit, tancuri. România demarează achiziția a 216 tancuri noi iar a doua veste bună e că vor fi produse în România
Economia rusă, iluzia prosperității: Cum militarizarea forțată a societăţii ascunde recesiunea industrială
Paradoxul Kievului: Exportul de armament sprijină achiziția de armament 
F-16 ale României cu sisteme MEROPS? Ce sunt sistemele de ultimă generație MEROPS, care vor proteja România de dronele și avioanele Rusiei
Dronele ucrainene interceptoare, baza „zidului european al dronelor”: Marea Britanie le produce în masă pentru a contracara agresiunea rusă
Franța a primit șah în programul viitorului avion de generația a 6-a: Marea Britanie atrage Germania în programul GCAP pe fondul crizei franco-germane
Independența aeriană: Cum schimbă CA-1 Europa de la Helsing piața dronelor de luptă – O soluție 100% europeană (VIDEO)
Dependența României de Serbia e mult mai „adâncă”: Explozibilii vin de fapt și din China. Cu eticheta schimbată în Vietnam
România confirmă că vrea să construiască o fabrică de drone cu fonduri SAFE, în parteneriat cu Ucraina
În Estonia se poate: Parc industrial, dedicat sectorului apărării. România are minim un an de întârziere la Fabrica de pulberi de la Victoria
Polonia investește masiv în forțele sale armate: Peste 1.200 de vehicule tactice Legwan, fabricate sub umbrela cooperării cu Seul
Invenția ucraineană care sperie Rusia. De ce racheta de croazieră „Flamingo”, construită din vechituri sovietice, reprezintă o provocare pentru ruși
Rușii au spus „da”: Prețul salvării avionului Su-57 de către o mare putere mondială va fi accesul acesteia la codul sursă și la toate datele sensibile
Ionuț Moșteanu, în vizită în Luxemburg. România caută soluții pentru a aduce expertiza luxemburgheză în tehnologie și apărare, în țară
Modernizarea Armatei României din fonduri europene. Bolojan: Propunerile României pentru programul SAFE vor fi elaborate până la jumătatea lui octombrie
Soarta avionului european de generația a 6-a, pecetluită? Franța iese la atac: Metoda Eurofighter nu merge cu noi. Dacă nemții vor să facă singuri, să o facă

Ştiri Recomandate

Intersecția dintre ''mercenariat românesc'' și războiul hibrid rusesc: De ce încearcă actori proxy ai Rusiei să blocheze extrădarea lui Horațiu Potra în România
Rusia a inventat (iar) o armă „unică în lume”. Lumea așteaptă să vadă dacă funcționează mai bine decât cele de pe front
Test la frontiera NATO. Trupele americane din Estonia au doborât o dronă misterioasă lângă o bază strategică, la un pas de Rusia
Bătălia pentru Pokrovsk, poarta spre Donețk: Rusia a concentrat 11.000 de militari pentru a încercui și captura orașul ucrainean
Miza uriașă a „Ferrari-ului F-35”. Lockheed Martin pariază pe modernizare în fața costurilor NGAD: Tehnologie de generația a 6-a pentru a menține dominația aeriană a SUA
Dronele Ucrainei care au ținut în șah „marea” flotă rusă, și în dotarea României? Proiectele comune pe care Ucraina le-a propus României prin SAFE
Reacția NATO după retragerea a 40% din militarii americani din România: Ajustările SUA nu sunt neobișnuite, Alianța își păstrează capacitate de descurajare
De ce Turcia chiar nu plânge după F-35: Din cele 44 de avioane Eurofighter, 20 vor fi „pe steroizi”, în versiunea Tranche 5
Kremlinul nu-și lasă oamenii în urmă: Serviciile rusești vor să-l scape pe Potra de extrădare. Cazul aduce aminte de recuperarea omului lui Putin din Ucraina
Câți soldați aliați rămân în România după retragerea unei părți a americanilor. Moșteanu: Așteptarea de a avea armate întregi străine pentru a ne apăra e nerealistă
„Cercul din jurul Moscovei se strânge”. Ucraina spune că poate „sparge geamurile Kremlinului”, dar explică de ce nu e încă momentul să lovească
Moșteanu, despre retragerea militarilor americani: Steagul SUA va flutura în continuare în Romania. Principala forță de apărare e Armata României
Polonezii au ridicat MiG-urile 29 pentru a intercepta un Il-20 al Rusiei, care zbura cu transponderul oprit
MApN confirmă oficial! SUA retrag o parte din trupele staționate în România. Ministrul Moșteanu va ieși într-o conferință de presă
Bulgaria și Rheinmetall vor construi o fabrică pentru producerea de praf de pușcă și obuze
Prelucrarea țițeiului la câmpul petrolier Yuzhno-Surgutskoye al companiei Rosneft. Sursa foto: TASS.
EXCLUSIV
Lecția germană a lucrului neterminat: Berlinul cere „scrisoare de consolare” de la SUA pentru activele rusești pe care nu le-a confiscat complet
Vestea care a lovit la miezul nopții: SUA retrag o parte din trupele din România (surse Kiev Post). Polonia rămâne garantată însă
Trupele ruse au primit ordin să ia localitatea Pokrovsk până la jumătatea lunii noiembrie. Kievul susține că superioritatea rușilor în zonă este de opt la unu
Axă anti-Kiev în Uniunea Europeană. Ungaria vrea să blocheze ajutorul pentru Ucraina alături de Slovacia și Cehia
Bilanț greu de egalat: Armata rusă a atins performanța de 1.060 de militari pierduți într-o singură zi pe frontul din Ucraina
Zelenski a anunțat utilizarea în luptă a rachetelor Flamingo
Ucraina va produce propriile avioane Gripen. Acordul istoric cu Suedia care schimbă paradigma apărării: de ce este preferat JAS 39 în fața F-16
Avertismentul Finlandei: „China privește”. Înfrângerea Rusiei în Ucraina, vitală pentru a descuraja Beijingul
Înlocuitorului "Himars-ului cu șenile", Europa lucrează la lansatorul de rachete THUNDART care lovește la 150 km
Polonia apasă pedala reînarmării. Miza strategică a acordului cu Coreea de Sud: Cum devine Varșovia un hub european pentru tancuri de luptă
Un singur lansator, 3 rachete: Rușii se laudă că pot lovi cu „rachetele invincibile” Iskander, Oreshnik și Burevestnik de pe aceeași platformă
Flota din umbră a Rusiei, aprovizionată în secret de companii din statele baltice
Germania intenționează să achiziționeze arme de peste 370 de miliarde de euro. F-35 și Tomahawk sunt pe listă
Trump și noul prim-ministru al Japoniei au semnat un acord privind pământurile rare
Lukoil vrea să-și vândă activele din străinătate după sancțiunile americane
Adio F-35, bun venit Typhoon: Turcia semnează cu Marea Britanie contractul pentru 20 de avioane Eurofighter
,,Războiul Rece al AI'' se joacă acum pe piața neagră: China continuă să folosească cipuri Nvidia H100 pentru dezvoltarea unor drone militare autonome
pixel