În urmă cu doar câteva minute, Pakistanul a anunțat că a doborât două avioane ale Forțelor Aeriene Indiene în Kashmir.
Potrivit BBC, purtătorul de cuvânt al armatei, generalul Asif Ghafoor, a declarat că unul din avioane a căzut în Kashmirul indian, iar celălalt în Kashmirul pakistanez.
'Un pilot indian a fost arestat la sol de militari', a adăugat purtătorul de cuvânt.
Încă de ieri Ghafoor a declarat că Pakistanul va riposta la raidul aerian lansat de India şi va ataca în momentul şi în locul pe care le va alege.
SUA s-au pronunțat și ele și au îndemnat insistent Pakistanul la ”reținere”, lucru care se pare că nu s-a întâmplat.
Amintim că tensiunile au escaladat după ce Pakistanul a transmis ieri că a respins o scurtă incursiune a forţelor aeriene ale Indiei deasupra aşa-numitei 'Linii de control', care serveşte de facto drept graniţă între cele două ţări în Kashmir, în timp ce India a anunţat că 12 avioane Mirage 2000 au efectuat o 'lovitură preventivă' împotriva principalei tabere de antrenament de pe teritoriul pakistanez a grupării islamiste responsabile de un atentat sinucigaş soldat cu aproape 40 de paramilitari indieni în Kashmirul indian.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News