Noul președinte american Donald Trump a declarat că Danemarca nu este capabilă să păstreze Groenlanda, în jurul căreia navighează nave rusești și chineze.
"Statul Panama şi-a dat acordul de a nu mai taxa navele guvernamentale americane la traversarea Canalului Panama", a anunţat Departamentul de Stat într-o postare pe X, adăugând că acest lucru "va economisi guvernului american milioane de dolari".
Preşedintele american, Donald Trump, a spus că consideră aceste tarife nedrepte din cauza angajamentelor Statelor Unite de a apăra această cale maritimă.
În vizită duminică în Panama, secretarul de stat american, Marco Rubio, a lăsat să se înţeleagă că preşedintele Panama, José Raul Mulino, a luat notă de îngrijorările Statelor Unite legate de preţurile impuse navelor militare americane pentru a tranzita canalul.
El a spus că aşteaptă anunţuri în zilele următoare.
Încă din ziua învestirii sale, 20 ianuarie, Donald Trump a spus că vrea să "reia" controlul arterei pentru a contracara influenţa Chinei.
Construit de Statele Unite şi inaugurat în 1914, Canalul Panama a intrat sub controlul panamez la sfârşitul anului 1999, în baza tratatelor semnate în 1977 de preşedinţii vremii, american Jimmy Carter şi panamez Omar Torrijos.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Noul președinte american Donald Trump a declarat că Danemarca nu este capabilă să păstreze Groenlanda, în jurul căreia navighează nave rusești și chineze.
Ungaria nu vrea să renunțe la gazul rusesc, chiar dacă asta înseamnă o dependență periculoasă față de Rusia.
Oficialii Securității Internaționale l-au îndepărtat pe adm. Linda Fagan din rolul său de comandant al Gărzii de Coastă, potrivit unei note trimise membrilor serviciului - prima concediere a unui ofițer militar de vârf sub administrația Trump.
Relațiile dintre Rusia și China nu sunt supuse situației mondiale sau factorilor politici interni. Cooperarea dintre Moscova și Beijing se bazează pe prietenie, încredere reciprocă, egalitate, sprijin și beneficii, a declarat președintele rus Vladimir Putin în timpul unui apel video cu omologul său chinez Xi Jinping.
Armata României se află pe pe un drum bun în privința numărului de personal. În ultimul an, s-au alăturat forțelor armate peste 8 mii de persoane, iar numărul ieșirilor nu a depășit 3 mii de persoane.
Trump a cerut țărilor membre NATO să aloce 5% din produsul lor intern brut pentru apărare, spre deosebire de cele 2% anterioare.
„În întrevederea pe care am avut-o astăzi cu Ministrul de Externe și al Comerțului din Ungaria, Péter Szijjártó, am reafirmat angajamentul României pentru securitatea energetică a regiunii noastre și hotărârea de a elimina orice dependență de șantajul energetic al celor care ne-au ținut captivi timp de decenii”, a transmis Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Noul președinte american Donald Trump a spus că dorește să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin. El nu a menționat o dată, dar a spus că ar putea fi „foarte curând”.
Epoca de aur a Americii începe acum, a declarat luni, în discursul său de învestire, Donald Trump, care a devenit cel de-al 47-lea preşedinte al SUA.
Au început ceremoniile de învestire a lui Donald Trump în funcția de cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. La finalul ceremoniei Trump preia oficial puterea la Casa Albă pentru al doilea mandat, la patru ani după ce prima sa candidatură la realegere s-a soldat cu o înfrângere.
Compania Tiraspolgaz din regiunea transnistreană a acceptat să primească gaze prin intermediul companiei moldovenești Moldovagaz.
Publicația Washington Post (WP), într-un articol din 19 ianuarie, a anunțat că servicii de securitate americane și europene încep să abordeze ipoteza accidentelor în cazul distrugerii cablurilor din Marea Baltică.
Ucraina vrea să achiziționeze cu 600 de milioane de euro două unități de la Centrala Nucleară Belene, din Bulgaria.
Ales la alegerile din noiembrie, Donald Trump devine oficial, luni, cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite. După ceremonia de învestire, republicanul se va muta din nou la Casa Albă, de unde a condus deja din 2017 până în 2017 ca al 45-lea președinte.
Aeronava Atlantic 2 a fost „victima” unei încercări de bruiaj electronic. Ulterior, aeronava a fost luată în vizor de un radar al sistemului S-400.
Autoritățile ucrainene au reținut un locuitor al orașului Izmail, aflat lângă granița cu România, care furniza informații Federației Ruse, au informat Procuratura Generală a Ucrainei și Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU).
MApN anunță rezultatele investigației în privința căderii dronelor rusești pe teritoriul României.
România a fost vizată, în intervalul iulie-august, de mai multe de astfel de tentative abandonate, SRI reușind să prevină materializarea unei operațiuni de sabotaj - cu identificarea atentatorului chiar înainte de a acționa.
Războiul Rusiei în Ucraina a determinat NATO să îşi consolideze flancul estic şi să îşi sporească cheltuielile. Polonia va aloca deja 4% din PIB pentru Apărare, iar Lituania s-a angajat să aloce cinci până la șase procente din PIB pentru apărare în perioada 2026-2030.
Noul acord ruso-iranian privind parteneriatul strategic dintre Rusia și Iran va da un impuls cooperării practice în toate domeniile, a declarat președintele rus Vladimir Putin, după întâlnirea cu omologul său iranian Masoud Pezeshkyan.
Așa cum amintea și o analiză FT de săptămâna trecută, gestul președintelui Trump de a lua în calcul anexarea Groenlandei, deschide o cutie a Pandorei, având implicații geopolitice profunde. Pe de o parte, acest lucru justifică chiar și acțiunile lui Putin în Ucraina, iar pe de altă parte, gestul lui Trump vor putea fi folosit ca precedent de o serie de actori revizioniști, cum este cazul cu declarațiile liderului sârbilor bosniaci, Milorad Dodik.
Cabinetul federal al cancelarului în exercițiu Olaf Scholz a întocmit un proiect de lege care va permite Bundeswehr-ului să doboare drone care efectuează zboruri neautorizate în spațiul aerian al Republicii Federale.
În timpul unei conversații de 45 de minute cu premierul danez Mette Frederiksen, președintele ales al SUA, Donald Trump, nu a retractat amenințările sale de a impune tarife mari dacă Danemarca nu renunță la Groenlanda.
În marea tricoloră de susținători ai lui Călin Georgescu, adunată vinerea trecută în fața Palatului Parlamentului a existat o singură pată de culoare, un steag stacojiu, utilizat de obicei de militarii ruși, în luptă.
În urma unei analize riguroase, Ministerul Energiei a identificat multiple teme de analiză aprofundată privind impactul asupra securității naționale a României, generat de posibila tranzacție prin care MVM Zrt. (MVM Group), companie de stat ungară, intenționează să achiziționeze divizia de furnizare gaze și energie electrică a E.ON Energie România.
Tiraspolul a anunţat miercuri că a ajuns la un acord cu Rusia pentru ca aceasta să furnizeze din motive umanitare gaz Transnistriei, republica separatistă din Republica Moldova confruntată cu o criză energetică după ce Ucraina a oprit tranzitul gazului rusesc, iar compania rusă Gazprom a refuzat să furnizeze R. Moldova gaz pe o rută alternativă din cauza unei dispute cu Chişinăul asupra unei datorii, relatează agenţiile EFE şi TASS, citate de Agerpres.
Statele Unite și Armenia au semnat marți la Washington un acord de parteneriat strategic care ar trebui să însemne o regiune a Caucazului de Sud mai rezilientă, mai sigură și mai independentă. Deși purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a recunoscut că semnarea acordului este un drept suveran al Armeniei, el a acuzat și SUA că încearcă să aducă cât mai multe state sub influența sa.
Apărarea Teritorială a Germaniei va fi însărcinată exclusiv cu lupta împotriva actelor de sabotaj rusesc împotriva infrastructurii critice a țării.
Pe 14 ianuarie, la Helsinki, a avut loc un summit al reprezentanților țărilor baltice membre NATO, respectiv Danemarca, Germania, Letonia, Lituania, Polonia, Finlanda, Suedia și Estonia, pentru a discuta despre siguranța infrastructurii subacvatice din Marea Baltică.
După ce la prezidențialele din 24 noiembrie, aproape 60% dintre românii din Germania și-au dorit suveranism, iată că aceștia ar putea gusta din propriul medicament: migranții in Germania, inclusiv românii, ar putea fi chiar obligați să-și facă bagajele dacă AfD își va pune în aplicare ”planul de țară”.
Poliția germană a început să analizeze campania electorală a Alternativei pentru Germania (AfD) la Karlsruhe. Membrii organizației locale a acestui partid anti-imigrație au pus în cutiile poștale pliante care semănau cu bilete de avion și aveau imprimate cuvintele „bilet de deportare”.
Compania rusă Uralvagonzavod a prezentat un material video cu primul tanc T-90M „Proryv” echipat cu noul sistem de protecție activă Arena-M.
Joi seară, armata ucraineană a lovit un aerodrom militar rus din regiunea Krasnodar, de pe care ocupanții ruși lansează drone Shahed, arată Statul Major ucrainean.
Navele oficiale ale statului american vor putea folosi gratuit Canalul Panama, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, pe fondul ameninţărilor din partea lui Donald Trump de a prelua controlul asupra căii maritime strategice, notează Agerpers și AFP.
Administrația președintelui american Donald Trump este divizată cu privire la modul în care trebuie sa puna capăt războiului din Ucraina, a relatat NBC News la 5 februarie. Citând oficiali americani și ucraineni, postul de televiziune a declarat că trimisul special al lui Trump pentru Ucraina, generalul Keith Kellogg, și consilierul pentru securitate națională, Mike Waltz, fac presiuni pentru ca administrația de la Casa Albă să își folosească influența asupra Rusiei pentru a-l forța pe președintele rus Vladimir Putin să renunțe.
În ciuda faptului că Germania nu este doar unul dintre fondatorii proiectului european ELSA (European Long-Strike Approach) pentru dezvoltarea rachetelor cu rază lungă de acțiune, ci și inițiatorul, nu există prea multe ca acest proiect sa continue. Mai ales că raza de acțiune dorită, după cum arată proiectul, ar trebui să fie de 2 000 km, iar probabilitatea ca o racheta de croazieră europene să atingă astfel de parametri este discutabilă.
Departamentul american Apărării elaborează planuri de retragere a tuturor trupelor americane din Siria, după cum au declarat marți doi oficiali militari pentru NBC News. Președintele Donald Trump și oficialii apropiați și-au exprimat recent interesul pentru a scoate trupele americane din Siria, au declarat oficialii, ceea ce a determinat Pentagonul să înceapă să elaboreze planuri pentru o retragere completă în 30, 60 sau 90 de zile.
Potrivit Departamentului american al Apărării, la 23 ianuarie 2025, primul F-16 Block 70 echipat cu sistemul de război electronic Viper Shield a zburat pentru prima dată de la Baza Aeriană Edwards, California. Acest test face parte dintr-o evaluare continuă a capacităților sistemului și a integrării acestuia cu platforma F-16, care va permite implementarea operațională viitoare de către numeroși clienți internaționali.
Directorul Întreprinderii de aviație din Komsomolsk pe Amur (KnAAZ) din Federația Rusă, Yuri Kondratyev, a declarat, pe 05.02.2025, că, în cursul acestui an, vor fi asamblate primele două prototipuri ale avionului de luptă monomotor Su-75 Checkmate.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a raportat noi date cu privire la numărul de victime în rândul armatei ucrainene de la începutul războiului la scară largă.
Ieri a fost adoptat bugetul Ministerului Apărării Naționale (MApN) iar ministrul Angel Tîlvăr a declarat presei după ședință că și anul acesta sunt alocați 30% din buget înzestrării Armatei României.
Compania AeroVironment (AV), un furnizor global de sisteme robotice inteligente, a anunțat recent că a primit cea de-a treia comandă de livrare, în valoare de 288 de milioane de dolari, pentru sistemele de muniție Switchblade. Această comandă face parte dintr-o solicitare a armatei SUA pentru sisteme letale fără pilot (LUS).
Excelența Sa Adrian Zuckerman și Andrei Caramitru, analist economic, vor discuta despre actualitatea economică și globală.
Forțele navale americane au testat cu succes sistemul laser de înaltă energie numit HELIOS, pe una dintre navele sale de război, în anul fiscal 2024, au anunțat mai multe publicații de apărare din SUA.
Inspirat de președintele american Donald Trump, parlamentarul ultranaționalist rus Serghei Mironov intenționează să rusifice Arctica. A publicat o hartă pe contul său Telegram, în care Arhipelagul Franz Josef - ce face parte din Regiunea Arhanghelsk a Rusiei - apare denumit drept „Ținutul Lomonosov”.
Ultranaționalistul rus susține, de asemenea, că Oceanul Arctic ar trebui să fie numit Oceanul Rusiei (o măsură similară cu cea luată de Trump în cazul Golfului Mexic, transformat în Golful Americii). El ar redenumi și insula norvegiană Spitsbergen, teritoriu ce aparține de Svalbard, Norvegia, din Oceanul Arctic.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 04.02.2025, două bombardiere strategice de tip Tu-95MS au efectuat un zbor planificat deasupra apelor neutre ale Mării Barents și Mării Norvegiei.
România e singurul stat aliat care a băgat capul în nisip atunci când a venit vorba de ajutorul militar acordat Ucrainei, în pofida faptului că dimensiunea acestui ajutor nu e deloc de neglijat.
Comisia Europeană și Moldova au convenit asupra unei strategii cuprinzătoare pe doi ani pentru independența energetică și sustenabilitatea Republicii Moldova.
Preşedintele american Donald Trump a făcut marţi un anunţ şoc, spunând că vrea ca SUA să preia controlul asupra Fâşiei Gaza distruse de război, o propunere despre care premierul israelian Benjamin Netanyahu a apreciat că ar putea "schimba istoria", relatează Reuters.
Alegerile prezidenţiale din România din noiembrie 2024, primele alegeri democratice majore din Europa ale căror rezultate au fost anulate din cauza suspiciunilor de ingerinţă străină, marchează un punct de referinţă în conştientizarea impactului manipulării informaţiilor pe reţelele sociale, arată un raport realizat de Serviciul de supraveghere şi protecţie împotriva ingerinţelor digitale străine din Franţa (VIGINUM).
Jurnalistul britanic Piers Morgan a publicat un scurt fragment dintr-un interviu cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care va fi difuzat în această seară pe rețelele sociale. Extrasul din interviu a fost publicat pe platforma de social media X, relatează Ukrinform.
Turcia ar intenționa să înființeze două baze militare în Siria și să desfășoare avioane de luptă F-16, ca parte a unui nou acord de apărare între Ankara și Damasc, potrivit unor surse anonime citate de ziarul turc Türkiye. Demersul ar putea marca o schimbare semnificativă în dinamica militară regională, în special având în vedere rolul istoric al Turciei în conflictul sirian și interesele sale strategice în contracararea amenințărilor de-a lungul frontierei sale sudice.
Industriile de apărare ucraineană și poloneză își intensifică procesele de cooperare sub îndrumarea guvernelor lor. Potrivit Ministerului polonez al Apărării, în timpul vizitei delegației conduse de ministrul adjunct al apărării, Cezary Tomczyk, au fost semnate două documente privind cooperarea dintre Polska Grupa Zbrojeniowa (PGZ, una dintre cele mai mari asociații ale companiilor de apărare din Polonia) și companiile de apărare ucrainene.
Încetarea ostilităților în Ucraina ar trebui să aibă loc cu participarea deplină a Kievului și cu creșterea cheltuielilor de apărare ale țărilor din regiune pentru a evita orice viitoare agresiune rusă, a declarat președintele lituanian Gitanas Nauseda într-un interviu acordat Associated Press. Liderul țării baltice a declarat în interviu că un acord de pace încheiat fără măsuri de descurajare adecvate ar permite Rusiei să își consolideze forțele și să se pregătească pentru o nouă agresiune în regiune.
Germania pare că experimentează o alianță de conjunctură, în care stânga populistă BSW își dă mâna cu AfD-ul de extremă dreapta. Ce poate să iasă bun din asta?
A fost aprobat un plan pentru trecerea la o nouă structură organizatorică a Forțelor Armate ale Ucrainei care cuprinde și crearea de corpuri în cadrul Armatei.
La 31 ianuarie 2025, ministrul ucrainean al apărării Rustem Umerov a dezvăluit că Țările de Jos vor furniza Ucrainei un alt lot de avioane de luptă F-16 în acest an. Declarația a fost făcută după o întâlnire la Haga cu ministrul olandez al apărării, Ruben Brekelmans, în cursul căreia cei doi oficiali au abordat îmbunătățirea capacităților aviatice ale Ucrainei și continuarea programelor de formare pentru piloții și tehnicienii ucraineni.
Un amplu reportaj al celor de la Politico reflectă situația dificilă de pe frontul ucrainean, în așteptarea ajutorului american la care Kievul speră. De departe, pe frontul de Est, unde ocupantul avansează asumându-și pierderi și atacuri în valuri, situația e cea mai dificilă. Washingtonul atrage atenția că problema mare a Ucrainei e mai degrabă demografică decât tehnică.
Trump lansează război comercial cu taxe vamale pentru Mexic, Canada și China. Dacă primele două state au reușit să amâne decizia președintelui american, în cazul Chinei taxele vamale au intrat deja în vigoare.
Jucătorul echipei New Orleans Saints, Cameron Jordan, i-a făcut o surpriză unei veterane din armata SUA. El s-a asociat cu USAA și Wounded Warrior Project și i-a oferit sergentului Keara Torkelson și soțului ei o invitație specială la Super Bowl 2025, eveniment ce va avea loc în New Orleans.
Agenția de presă Reuters a informat, pe 03.02.2025, că țările NATO caută drone care ar putea opera în Arctica la temperaturi sub zero grade, deoarece, în prezent, alianța nu are astfel de UAV-uri. În același timp, Rusia este înarmată cu drone capabile să îndeplinească misiuni în condiții arctice, investind de mai mult timp într-o flotă de drone în zona arctică.
Dezinformarea rusă cu privire la F-35 Lighning II atinge un nivel greu de imaginat care i-a surprins până și pe americani. Iar noua teză a rușilor amintește de acel moment din 2018 când întreaga lume a plecat după fentă deoarece la parada militară din 1 decembrie organizată cu ocazia Zilei Naționale a României, avioane F-16 Fighting Falcon din dotarea Forțelor noastre Aeriene nu au mai decolat.
Nivelul de umplere a depozitelor subterane de gaze ale Ucrainei se apropie de 10%, iar țara vecină nu reușește să-și asigure consumul din producția proprie.