Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

Pasager: Coșmar la Aeroportul Otopeni! Este inacceptabil ce ni s-a întâmplat!
25 iun, 20:27
După un zbor Viena - București, un cetățean român ne-a relatat cu indignare cum a fost tratat pe pista Aeroportului Otopeni, în contextul măsurilor anti-Covid-19 din România.

Avionul era programat să decoleze la ora 14.00 de pe Aeroportul Otopeni. Mi s-a spus să vin cu cel puțin trei ore înainte. Am venit cu două ore mai devreme deoarece nu cred autoritățile statului în mod necondiționat. Prin urmare, am stat în fața terminalului, în niște corturi. Am stat acolo și am așteptat să vină niște domni să ne invite în Aeroport. Veneau cam o dată la 15-20 de minute.' a declarat pasagerul care dorește să-și păstreze anonimatul.

Povestea începe pe ultimul tronson Viena-București...

'A fost o căldură îngrozitoare. Erau aproximativ 20 de scaune în cort pentru pasagerii care urmau să fie îmbarcați în trei-patru avioane. Nu vreau să mă gândesc la persoanele în vârstă care stăteau în soare, la ora 12.00, pe 30 de grade Celsius. Am decolat și am ajuns în Zurrich. Am trecut prin respectivul aeroport ca în vremurile bune. Nu vă mai spun că la întoarcere trec și prin Viena. Nu a fost ceva deosebit, a fost ca în vremurile bune, normale, cu excepția termoscanării, dar nu te oprea nimeni. Într-adevăr... completai un formular. Povestea începe pe ultimul tronson Viena-București. Ni s-au dat niște hârtii la urcatul în avion în Viena. Erau redactate doar în limba română în contextul în care trei sferturi din avion nu vorbea limba română', spune pasagerul.

Mai mult pe DC News

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

Ungaria achiziționează rachete AMRAAM pentru Gripen. Cea mai mare achiziție din istoria cooperării militare dintre Ungaria și SUA
Pompeo spune că situația actuală nu e 'Războiul Rece 2.0', dar 'problema China' e în unele privințe mult mai dificilă
David și Goliat: China vs. Taiwan, în bătălia pentru 'o singură Chină'
Ministerul rus al Apărării va încheia un nou contract pentru achiziționarea de avioane Su-35S
Lupta Poliției Române cu clanurile interlope. Iohannis spune că lupta e 'una de durată'
Brigadă Stryker a SUA, în zona Mării Neage pentru descurajarea unei eventuale acțiuni a Rusiei
Preşedintele Iranului ameninţă că vor exista consecinţe dacă embargoul asupra armelor va fi prelungit
O dronă turcă a ucis doi înalți oficiali irakieni
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro