Peste o sută de ambarcațiuni de viteză au intrat în dotarea Forțelor Navale din Iran
Corpul Marinei din cadrul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) din Iran a primit nu mai puțin decât 112 nave rapide de luptă.
Livrarea celor 112 ambarcațiuni rapide, înarmate cu rachete, a avut loc azi dimineață în portul iranian, Bandar Abbas, transmite agenția iraniană Tasnim.
La eveniment au participat comandantul IRGC, generalul maior Hossein Salami, ministrul Apărării, Amir Hatami și comandantul Forțelor Navale ale IRCG, amiralul Ali Reza Tangsiri.
Cele 112 nave pe care Marina IRGC le-a primit joi sunt ambarcațiuni de atac rapid de diferite clase, inclusiv navele de viteză Zolfaqar, precum și din clasa Heidar și cele din clasa Meead.
Se estimează că acestea vor spori puterea Marinei IRGC și capacitățile ofensive ale forțelor navale care asigură securitatea în Golful Persic.
Navele sunt mici, rapide și înarmate cu rachete anti-navă, mai precizează sursa citată.
După ce în urmă cu o lună mai multe nave americane au fost hărțuite de mici ambarcațiuni iraniene în Golful Persic, președinte Donald trump a autorizat deschiderea focului asupra agresorilor. Mai mult US Navy a introdus o limită de apropiere, la mai puțin de 100 de metri, pentru navele iraniene.
Citește și: Marina iraniană anunță că îşi va continua operaţiunile în Golf, după un nou avertisment american
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News