Polonia plusează și cere Germaniei să trimită bateriile Patriot direct în Ucraina
Ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, a declarat miercuri că a cerut Germaniei să trimită Ucrainei lansatoarele de rachete Patriot oferite Poloniei, informează Reuters.
"După noile atacuri cu rachete ruseşti, am cerut Germaniei să transfere Ucrainei bateriile de rachete Patriot oferite Poloniei şi desfăşurate la graniţa sa de vest", a scris Blaszczak pe Twitter, arată Reuters și Agerpres.
"Acest lucru ar proteja Ucraina de noi decese şi întreruperi de curent şi ar spori securitatea la graniţa noastră de est", a mai precizat el.
Luni, Polonia a spus că va propuse desfăşurarea de noi lansatoare de rachete Patriot în apropierea graniţei sale cu Ucraina, în urma unei oferte din partea Germaniei.
Germania a oferit Varşoviei sistemul de apărare cu rachete Patriot pentru a o ajuta să îşi securizeze spaţiul aerian după ce o rachetă rătăcită s-a prăbuşit în Polonia săptămâna trecută. Anterior, Germania a precizat că va oferi sprijin Poloniei pentru misiunile de patrulare aeriană cu avioane germane Eurofighter.
Potrivit şefului NATO, Jens Stoltenberg, racheta care a lovit săptămâna trecută Polonia, omorând două persoane, pare mai degrabă să fi fost lansată accidental de apărarea aeriană a Ucrainei, şi nu de către Rusia.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News