Premierii Poloniei, Ungariei şi Slovaciei şi-au declarat luni susţinerea pentru acţiunile Republicii Cehe după ce aceasta a anunţat că suspectează că doi spioni ruşi ar fi implicaţi într-o explozie din anul 2014 la un depozit de muniţii soldată cu două decese, transmite Reuters.
''Condamnăm (...) încă un act deplorabil de agresiune şi încălcare a dreptului internaţional comis de Rusia pe teritoriul european'', notează cei trei premieri într-o declaraţie publicată pe contul de Twitter al biroului premierului polonez Mateusz Morawiecki, transmite Agerpres.
Potrivit thenews.pl, acesta din urmă are luni discuţii prin videoconferinţă cu omologii săi din Grupul de la Vişegrad (Polonia, Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia) axate pe ''actele de sabotaj (ale Rusiei) în Republica Cehă, escaladarea de către Rusia a situaţiei din Ucraina şi Belarus, cooperarea în cadrul Grupului de la Vişegrad şi consolidarea securităţii în regiune''.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News