Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Pompeo, discuții cu membrii Consiliului de Securitate ONU: Se pregătea o operațiune de anvergură
Strategica
Data publicării:
 Secretarul de stat american Mike Pompeo a dat asigurări vineri că Statele Unite vor 'dezescaladarea' după moartea generalului iranian Qassem Soleimani, ucis într-un raid american la Bagdad, relatează AFP.

 Şeful diplomaţiei americane a afirmat de asemenea la CNN că generalul Soleimani pregătea în regiune o 'acţiune de anvergură' care ameninţa 'viaţa a sute de americani'.

'Ştiam că este iminent. Am luat decizia pe baza unor evaluări ale serviciilor noastre de informaţii', a insistat el. Pompeo şi-a petrecut ziua de vineri sunându-i pe liderii lumii, reamintind, de fiecare dată, 'angajamentul' SUA faţă de 'dezescaladare'. Secretarul de stat american a discutat în special cu omologii săi francez, chinez, rus, britanic şi german, precum şi cu preşedinţii afgan Ashraf Ghani şi irakian Barham Saleh.

 

SUA mulțumesc prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman

 

El i-a mulţumit de asemenea prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman pentru sprijinul 'de neclintit şi pentru recunoaşterea ameninţărilor agresive şi permanente reprezentate de forţa irakiană Al-Qods' a Gardienilor Revoluţiei. Departamentul de Stat al SUA a anunţat totodată că a desemnat Assaib Ahl al-Haq, sau 'Liga Virtuoşilor', drept organizaţie teroristă. Este vorba de una dintre cele mai importante facţiuni ale Hashd al-Shaabi (Forţele de mobilizare populară), care regrupează paramilitari pro-Iran sub tutela statului irakian. Activele sale, precum şi cele aparţinând a doi lideri ai săi, au fost prin urmare 'blocate', iar americanii au interdicţie să facă tranzacţii cu această grupare şi cu reprezentanţii săi. Gruparea este 'în mare parte finanţată şi antrenată' de Forţa Al-Qods a Gardienilor Revoluţiei, aceştia din urmă fiind la rândul lor desemnaţi de către Washington drept organizaţie teroristă din aprilie 2019, a precizat Departamentul de Stat.

În noaptea de joi spre vineri, Mike Pompeo a publicat pe Twitter un video despre care a susţinut că arată irakieni 'dansând în stradă' pentru a celebra moartea lui Qassem Soleimani. Generalul iranian a fost ucis vineri pe un drum de acces la aeroportul internaţional din Bagdad. Pentagonul a anunţat că preşedintele american Donald Trump a dat personal ordinul ca Soleimani să fie ucis. Iranul a promis imediat că va 'răzbuna' moartea acestuia., scrie Agerpres.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Finlanda ridică miza la granița cu Rusia. 15.000 de soldați, inclusiv aliați NATO, simulează „condiții de război” într-un mesaj direct pentru Moscova
Orele regimului Maduro sunt deja numărate? Statele Unite au identificat deja ținte militare în Venezuela iar o campanie aeriană împotriva acestora pare iminentă
Rusia a folosit în Ucraina racheta de croazieră 9M729, care a provocat retragerea SUA din Tratatul INF
Divizia 101 Aeropurtată a SUA, aflată la Mihail Kogălniceanu
EXCLUSIV
Tabloul global de securitate: De ce au fost retrași și unde vor merge militarii americani din România?
Ecouri ale războiului din Ucraina. Kievul își închide ambasada la Havana din cauza "complicității" Cubei în agresiunea rusă
Mobilitate militară accelerată: UE și NATO refac infrastructura pentru a facilita deplasarea convoaielor grele pe flancul estic
"Arme fantomă" în era digitală: O nouă amenințare de securitate se naște pe Facebook și Discord
Trump a ordonat Pentagonului să reia imediat testele nucleare americane
ANALIZĂ: De la minele din Congo la cripto. Sistemul financiar ilicit din China care susține economiile de război din Africa
România, un „aliat puternic” ignorat! Lideri republicani de top denunță retragerea brigăzii SUA din ţara noastră: „Un semnal greșit transmis Rusiei”
Războiul declarațiilor pe axa Bruxelles-Moscova. Ministrul belgian al Apărării: „Dacă Putin atacă NATO, ștergem Moscova de pe hartă”
Test la frontiera NATO. Trupele americane din Estonia au doborât o dronă misterioasă lângă o bază strategică, la un pas de Rusia
Câți soldați aliați rămân în România după retragerea unei părți a americanilor. Moșteanu: Așteptarea de a avea armate întregi străine pentru a ne apăra e nerealistă
MApN confirmă oficial! SUA retrag o parte din trupele staționate în România. Ministrul Moșteanu va ieși într-o conferință de presă
Prelucrarea țițeiului la câmpul petrolier Yuzhno-Surgutskoye al companiei Rosneft. Sursa foto: TASS.
EXCLUSIV
Lecția germană a lucrului neterminat: Berlinul cere „scrisoare de consolare” de la SUA pentru activele rusești pe care nu le-a confiscat complet
Axă anti-Kiev în Uniunea Europeană. Ungaria vrea să blocheze ajutorul pentru Ucraina alături de Slovacia și Cehia
Avertismentul Finlandei: „China privește”. Înfrângerea Rusiei în Ucraina, vitală pentru a descuraja Beijingul
,,Războiul Rece al AI'' se joacă acum pe piața neagră: China continuă să folosească cipuri Nvidia H100 pentru dezvoltarea unor drone militare autonome
Războiul definit de software: Viitoarele conflicte militare se vor purta între roiuri de drone "pilotate de algoritmi"
Burevestnik: De ce „arma invincibilă” a Rusiei este, de fapt, un bluff radioactiv și un pericol global
Backup dacă SUA se retrag: O nouă „uniune nucleară” în Europa, pentru descurajarea Rusiei? Marea Britanie și Germania trebuie să aibă o strategie nucleară comună
Norvegia avertizează că Rusia își consolidează flota nucleară în apropierea Cercului Arctic
Mesaj pentru Trump: Bombardiere chineze H-6K au survolat împrejurimile Taiwanului, chiar înainte de întrevederea președintelui SUA cu Xi
SUA au împânzit coasta Venezuelei cu o întreagă flotă: După portavionul Gerald Ford, în regiune ajunge și un distrugător din clasa Arleigh Burke cu sistem anti-rachetă Aegis
Trageri reale efectuate de Armata României. Sursă foto: MApN
EXCLUSIV
România în fața unei noi ordini industriale de apărare. Lecțiile EDIP pentru o țară periferică
Avertisment de pe scena Forumului Aspen-GMF București. Lordul McConnell: „Urmează o nouă eră de instabilitate globală”
Capacitatea de apărare a NATO, confirmată de generalul Dorin Toma: Vă pot spune cu toată convingerea că putem respinge orice potențială agresiune asupra României
Primul transport China - Europa pe traseul nordic a durat jumătate din timpul pe ruta clasică (VIDEO). “Drumul Mătăsii de Gheață” trece însă prin Rusia
Iranul, la un pas de reluarea ambițiilor nucleare? Reconstrucția misterioasă de la complexul Taleghan-2, sub ochii Israelului și ai lumii occidentale
Sfârșitul răbdării: Donald Trump sancționează companiile Rosneft și Lukoil, recunoscând eșecul ,,diplomației'' cu Vladimir Putin

Ştiri Recomandate

Răspunsul UE la războiul hibrid al Rusiei: De ce noul „serviciu de informații” al Bruxelles-ului creează mai multe probleme interne decât rezolvă
Mesajele tulburătoare ale lui Epstein către ruși: Puteți afla mai multe despre Trump discutând cu mine
Trump a promulgat legea care opreşte cea mai lungă paralizie bugetară din istoria SUA
Inovația născută din disperare: Sting, drona FPV care a devenit coșmarul dronelor Shahed. Poate Ucraina câștiga războiul de uzură tehnologică?
Un bombardier american B-52H a îndeplinit misiuni specifice în spațiul aerian al Estoniei, la numai 50 de kilometri de granița Rusiei
Rușii au finalizat crearea ,,trupelor de sisteme fără pilot''. Oficiali ucraineni afirmă că Rusia a copiat abordările de succes ale Ucrainei în acest domeniu
Vecinii înnoiesc flota, noi ne scufundăm în birocrație. Cum reușește Bulgaria să testeze fregate noi, construite acasă, în timp ce România încă face calcule
Surse africane: EAU finanțează "Corpul African" al Rusiei și își asigură un punct de sprijin vital în Republica Centrafricană pentru a susține războiul din Sudan
Armata rusă. Foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
„Războiul din Umbră” este deja aici. Fost comandant NATO avertizează asupra noii strategii de sabotaj a Rusiei: de la drone la „flote fantomă”
Situație critică la Pokrovsk: Peste 300 de militari ruși au intrat deja în oraș, iar retragerea ucrainenilor pare o chestiune de timp
Operațiunea Midas. Scandalul uriaș de corupție din Ucraina ia amploare. Ministrul Justiției a fost demis
Turcia prezintă primul obuzier autopropulsat produs în țară. T-155 TTA vrea să concureze Caesar și RCH 155
Strategia Națională de Apărare. Nicușor Dan: ”Cine nu reușește să facă saltul tehnologic, va fi penalizat”
Nu se poate fără petrolul rusesc, "o narațiune complet falsă". Croația îl acuză pe Orban că a dezinformat Casa Albă
Venezuela se pregătește pentru un atac american. Ce arme rusești folosește
Președintele Columbiei a ordonat suspendarea schimbului de informații cu SUA
SUA continuă monitorizarea Peninsulei Crimeea și a bazei navale Novorossiysk. Spațiul aerian al României utilizat intens în operațiunile americane
Un aliat NATO se înarmează împotriva altui aliat NATO: Grecia cere de la Statele Unite rachete AIM-120D pentru F-35 ca să anuleze avantajul strategic al Turciei
De la beneficiar de ajutor la partener strategic: Analiza „Drone Deal” care pune Ucraina în rol de inovator militar pentru SUA
Sistem Patriot, Ministerul slovac al apărării / Kinzhal, Russian Federation MoD
EXCLUSIV
De ce Ucraina cere mai multe sisteme Patriot deși sunt informații privind scăderea eficienței acestora contra rachetelor Kinjal
Un „oraș” al dronelor Shahed (FOTO). Sateliții au surprins complexul militar mamut pe care Rusia l-a ridicat în timp record pentru a copleși defensiva Ucrainei
,,Bomba de la Nord Stream'' ticăie la Berlin. O anchetă germană îl indică pe generalul Zalujnîi drept "creier" al sabotajului care a decuplat Europa de dependenţa gazului rusesc
Kremlinul spune că va relua testele nucleare doar dacă SUA vor face primul pas
Angola și-ar putea păzi cei 5.000 de kilometri de graniță cu tehnologie din Emiratele Arabe Unite care integrează AI și drone de supraveghere
Rotația detașamentului român care a operat 4 avioane F-16 din dotarea României în misiuni de Poliție Aerienă a statelor baltice. Foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
Industria română spune că poate deveni un hub de mentenanță pentru blindate și F-16. Centre mobile de mentenanță, mină de aur în contextul războiului din Ucraina?
”Darul” cehilor pentru Putin: Armata Ucrainei primește sateliți militari, drone sau rachete, cumpărate de guvern sau ONG-uri
FSB acuză Kievul că a vrut să deturneze un MiG-31 asupra bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru a fi doborât de sistemele NATO. De ce povestea e cusută cu ață albă
Dronă prăbușită în România în timpul unui nou atac masiv rus la Dunăre împotriva Ucrainei. Eurofighter și F-16 nu au putut decola din cauza vremii
După întâlnirea cu Trump de la Casa Albă, președintele sirian al-Sharaa se alătură coaliţiei antijihadiste. Bază militară SUA lângă Damasc, una dintre propuneri
Senatul SUA votează pentru a pune capăt blocajului bugetar
Pachetul Rheinmetall pentru România: Ar exista discuţii despre familia de blindate grele KF51 Panther, dincolo de miza uriașă a fabricii de pulberi de la Brașov
Factura „shutdown-ului” american: 5 miliarde de dolari în rachete HIMARS și AMRAAM, blocate. De ce este Ucraina direct afectată de o criză birocratică a SUA
pixel