Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Criza din Armenia continuă. Armata are doi șefi după numirea premierului Pașinian și decizia Curții Constituționale
News
Data actualizării:
Data publicării:
Artak Davtian a fost numit în funcţia de şef al Statului Major al forţelor armate ale ţării, a anunţat luni premierul armean Nikol Paşinian, potrivit Reuters, citând Interfax, într-o nouă încercare de a-l înlocui pe şeful de stat major în exerciţiu Onik Gasparian de la vârful armatei, după ce acesta i-a cerut premierului plecarea de la putere.
Sursă foto: Ministerul Apărării din Armenia (Facebook)
Sursă foto: Ministerul Apărării din Armenia (Facebook)

"Dat fiind că preşedintele ţării nu a semnat proiectul de decret înaintat de premier cu privire la această numire şi nu s-a adresat Curţii Constituţionale, se consideră că Artak Davtian este numit în funcţia de şef al Statului Major al forţelor armate prin puterea legii", citează Interfax un comunicat al prim-ministrului armean, transmite Agerpres.

La 17 martie, Curtea Administrativă de la Erevan s-a pronunţat asupra cererii lui Onik Gasparian, care a contestat legalitatea revocării sale din funcţia de şef al Statului Major.

În decizia publicată pe site-ul de informaţii juridice Datalex.am se menţionează că instanţa a satisfăcut temporar cererea acestuia, luând măsuri provizorii pentru a recunoaşte demiterea lui Gasparian din funcţie prin forţa legii ca fiind incompatibilă cu raporturile juridice până când justiţia va lua o decizie finală.

Astfel, conform deciziei Curţii administrative, numirea unui nou şef al Statului Major se interzice, ceea ce înseamnă că Gasparian va continua să ocupe postul de şef al Statului Major, notează Interfax pe pagina sa electronică.

În acelaşi timp, biroul premierului Armeniei a emis o declaraţie, menţionând că decizia de eliberare din funcţie a lui Gasparian rămâne în vigoare.

 

Armenia, în centrul unei crize politice. Armata cere demisia întregului Guvern



Destituirea lui Onik Gasparian din funcţia de şef al Statului Major se află în centrul unei crize politice la Erevan, după ce înalta conducere militară a emis o declaraţie publică la 25 februarie prin care cerea demisia lui Paşinian şi a întregului guvern.

Conflictul între armată şi premier are loc pe fundalul mobilizării opoziţiei armene, care cere plecarea lui Paşinian, pe care îl consideră responsabil pentru înfrângerea de anul trecut în Nagorno-Karabah, soldată cu pierderea unor zone importante din acest teritoriu azer locuit majoritar de armeni şi cu moartea a peste 4.000 de soldaţi armeni, conform AFP.

La sfârşitul săptămânii trecute, Paşinian a anunţat alegeri parlamentare anticipate la 20 iunie pentru a pune capăt crizei politice din această republică din Caucazul de Sud.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Bombardiere americane B1 Lancer, demonstrație de forță în apropiere de frontiera cu Rusia
Nicuşor Dan participă la reuniunea Coaliţiei de Voinţă și la reuniunea membrilor Consiliului European, prin videoconferinţă
Armata rusă. Foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
A avut vreodată dreptate Moscova privind pretențiile ei față de Ucraina? Cum încearcă Rusia să pună istoria în locul Acordurilor internaționale
Cu aproape 50 de focoase nucleare, Phenianul se simte amenințat și anunță extinderea accelerată a arsenalului strategic
Volgogradul, lovit din nou de drone ucrainene, o rafinărie a ars / Rușii au atacat instalațiile energetice din regiunea Poltava
Achiziția de arme americane, prețul pentru garanțiile de securitate ale SUA? Ucraina și europenii pregătesc un acord de 90 de miliarde de dolari
A fost convenită o întâlnire între Putin și Zelenski. Cancelarul Merz: Așteptările mele au fost depășite / Update
”Atac scandalos la adresa conductei de petrol”. Ministrul de externe ungar critică acțiunile de război ale...Ucrainei
Solidaritate cu Ucraina la București: Ziua Drapelului și Ziua Independenței Ucrainei, celebrate printr-un eveniment special, pe 21 august
Discuțiile Trump-Putin s-au încheiat. Declarații de presă. Putin: Acordul cu Trump va deschide calea pentru pace în Ucraina
Putin, primit în Alaska cu ”fanfara” de avioane invizibile F-22 Raptor. Bonus: Un bombardier B-2 a survolat pe deasupra capului dictatorului rus
Bulgaria va construi o bază militară capabilă să găzduiască chiar și 20 de mii de militari
Kremlinul simte că pierde un aliat-cheie? Operațiunea rusă împotriva Ungariei abia a început, avertizează liderul opoziției
Rusia pregătește o versiune "mini" a rachetei cu rază medie Oreshnik. Racheta Svirel ar putea fi testată tot pe Ucraina
Putin promite acorduri de dezarmare dacă summitul din Alaska va avea succes / Între timp, Trump trăiește pe rit vechi și vorbește despre Leningrad
Vehicule blindate la Washington. Trump vrea să extindă lupta împotriva criminalității și a persoanelor fără adăpost
Rusia pregătește un test cu o rachetă de croazieră cu propulsie nucleară. ”Burevestnik”, lăudată de Putin ca fiind arma invincibilă
„Sprijin deplin.” Putin a discutat cu Kim Jong Un
"Vrem să instruim 15.000 de adulți și 7.000 de copii". Lituania va preda construirea și operarea dronelor chiar și copiilor de 8 ani
Liderii occidentali și Zelenski, apel video cu Trump. „Mingea este acum în terenul lui Putin”
Trump și-a setat așteptările de la întâlnirea pe care o va avea cu Putin în Alaska
Polonia vrea să extindă „București 9”
JD Vance: Americanii au terminat cu finanţarea afacerii de război Ucraina. Dacă europenii doresc să cumpere arme americane, suntem de acord
Iranul amenință că va bloca coridorul dorit de SUA în Caucaz după înțelegerea dintre Armenia şi Azerbaidjan
Decăderea aviației civile ruse după invadarea Ucrainei: Airbus A320neo și A321neo se canibalizează pentru piese în timp ce un aliat încearcă să facă trafic cu avioane din Africa
Niciun centimetru înapoi. Gen. francez Loï Girard: Nu suntem în România doar să ne antrenăm. Suntem pregătiți să intervenim oricând într-o situație reală de luptă
De pe acoperișul Casei Albe, Trump glumește despre instalarea unor „rachete nucleare” pe emblematica clădire
Ion Iliescu a murit
Toate variantele sunt luate în calcul în explozia de la Cugir, inclusiv sabotajul. Din acest moment nimeni nu mai are acces în fabricile de armament fără autorizație la nivelul Ministerului Economiei

Ştiri Recomandate

Resetarea pieței de armament: De ce cred Statele Unite că decizia de a clasifica dronele drept „avioane” va schimba balanța puterii militare la nivel global
Tehnologie la schimb pentru sisteme de rachete: O nouă abordare a Statelor Unite pentru a continua sprijinul militar acordat Ucrainei
Blindat Cobra II ce va fi livrat Armatei României, produs de Otokar. Photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Mișcări de „trupe” în industria de apărare. Automecanica SA Mediaș, unde vor fi produse blindatele Cobra II ale României, nu renunță la achiziția Popeci Utilaj Greu
Ca urmare a presiunilor recente ale armatei ucrainene asupra apărării antiaeriene a Rusiei, dronele Bayraktar TB2 au revenit pe frontul din Ucraina
Gata de lansare de pe avioane MiG-29 și F-16: Ucraina ar urma să primească din SUA primele 800 de rachete ERAM în 2026
Reactivarea unei facilităţi militare strategice din perioada Războiul Rece (FOTO/VIDEO): Franța modernizează vechiul radar ,,Nostradamus'' pentru a detecta rachete hipersonice ruseşti
Propuneri de pace la masa negocierilor: Un "plan B" pentru Ucraina, cu trupe din Bangladesh și garanții de securitate fără NATO?
Dincolo de modernizarea armatei: De ce solicitarea pentru Abrams M1E3 redefinește capacitatea de producție a tancurilor în SUA
Sursă foto: US Army
EXCLUSIV
Adio, securitate americană? Statele Unite taie ajutorul militar pentru țările de la granița cu Rusia, forțând un test de maturitate al apărării europene
Războiul te învață: Ucraina e lider nu doar la drone, dar produce obuziere cât Germania și Franța la un loc
Două F-16 venezuelene au survolat provocator distrugătorul american USS Jason Dunham. „Spectacol de forță” în Caraibe unde tensiunile ating un nou nivel
Scăpare sau intenție? Forțele ucrainene au folosit în misiuni MiG-29 cu schema de camuflaj a Azerbaidjanului
Rusia amenință că forțele de menținere a păcii din Ucraina sunt ținte legitime. Ce contingent va fi dislocat, cine trimite trupe și care va fi rolul României
Viitorul apărării antiaeriene e racheta PAC-3 MSE a Patriot, care a interceptat deja hipersonice ruse Kinjal: Cel mai mare contract din istorie pentru PAC-3 MSE
Armata română, Bogdan Bucur
EXCLUSIV
Cum s-a prăbușit România Mare: Alianțe, „trădări”, mituri și istoria folosită ca „armă”. Istoricul Bogdan Bucur vine la Obiectiv EuroAtlantic
Armata israeliană anunţă că deţine controlul a 40% din oraşul Gaza
Dronele și rachetele rusești au lovit estul Ucrainei / Rafinăria din regiunea rusă Riazan și un depozit de petrol din Luhansk, atacate cu drone
SUA elimină treptat din 2026 fondurile de securitate pentru statele ce se învecinează cu Rusia. Nu România va fi cea mai afectată, ci statele baltice
Trump chiar schimbă numele Pentagonului; modificările ar putea costa sute de milioane de dolari
Adio, război de tranșee? Ucraina primește o flotă masivă de roboți THeMIS, arma care ar urma să facă diferența pe front
Noi garanții de securitate pentru Ucraina: Rachete cu rază lungă și sancțiuni sporite pentru Rusia pentru că tărăgănează intenționat procesul de negociere
Atac devastator confirmat în Crimeea (FOTO): „Flamingo”, cea mai nouă rachetă a Ucrainei, a făcut ravagii într-o bază rusă a FSB
O viziune europeană divizată: De ce Marea Britanie, Italia și Germania se află în tabere opuse pe tema garanțiilor de securitate pentru Ucraina
Ziua și provocarea: Două drone ale Rusiei au violat spațiul aerian al Poloniei. Avioane F-35 au fost ridicate de la sol, dar nu au doborât UAV-urile ruse
SUA lucrează la companionul perfect pentru F-35: Drona YFQ-42A face primele teste de zbor, într-un timp record
Marea Britanie se pregătește să livreze o nouă armă-minune Ucrainei. Proiectul „NIGHTFALL” și miza unui nou timp de sprijin
Orban și Fico vor să scape șase oligarhi ruși de sancțiunile UE
Aliații au finalizat pregătirea garanțiilor de securitate pentru Ucraina / Rutte: Rusia rămâne o amenințare - doar anul acesta va produce sute de rachete Iskander
50 de minute intense pentru a încerca salvarea unui avion F-35 în valoare de 200 de milioane de dolari. Filmul întreg al prăbușirii unui F-35
”Vom auzi multe despre Kupiansk în septembrie”. Armata rusă trimite inclusiv militari în civil pentru a străpunge apărarea ucraineană
Parada militară faraonică e doar vărful aisbergului: China își consolidează masiv arsenalul nuclear
Polonia și-a asigurat frontiera estică: Mai mulți militari americani în Polonia
pixel