Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Premierul Bulgariei: În regiunea noastră, NATO este singurul garant al securităţii
13 dec 2019 / 11:42
Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, s-a întâlnit cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Bruxelles, transmite Novini, citat de Rador.

,,Mulţumesc şi pentru aprecierile primite la Washington. În regiunea noastră, NATO este singurul garant al securităţii. Principiul pe care îl susţin este apărarea şi descurajarea - de aceea ne înarmăm, să fim puternici şi să descurajăm tot felul de măsuri împotriva noastră", a declarat Borisov după întrevedere.

,,Nu facem presiuni pentru un centru de coordonare. Anul acesta, s-au desfăşurat cinci exerciţii militare în Marea Neagră. Lucrăm pentru Balkan Stream şi proiectul Centralei nucleare de la Belene. Acesta nu este un secret nici pentru NATO, nici pentru Washington. Bulgaria nu aspiră să fie mai importantă decât o altă ţară. Nu putem înlocui Turcia - ea se menţine în cea mai mare zonă de conflict'', a spus premierul Bulgariei.

 

Bulgaria se află într-un loc foarte vulnerabil


,,Bulgaria are sarcini, roluri, funcţii şi poziţia geostrategică. Obiectivul este diplomaţia şi pacea. Într-un război modern, nu vor fi câştigători. Bulgaria are 0% migraţie ilegală, iar Turcia îşi respectă pe deplin acordurile. Nu am aplicat sancţiuni militare pentru acest lucru. Trebuie să încercăm să restabilim relaţiile cu ţările în cauză. Bulgaria se află într-un loc foarte vulnerabil, de aceea punem diplomaţia pe primul loc. Organismul colectiv al NATO este singurul care ne poate asigura securitatea", a afirmat Borisov.

Ştiri Recomandate

România, prima reacție după ce Zelenski a spus că ”Bucovina de Nord a fost ocupată de români”
Avionul Su-57 a pierdut bătălia aeriană cu F-22 și F-35. Superioritatea aeriană americană îşi spune cuvântul
Rusia continuă să-și consolideze legăturile cu Republica Laos. Moscova a livrat un lot de tancuri T-72B1
Ministrul de externe ale Turciei a făcut apel la extinderea NATO şi la primirea Georgiei în Alianţa Nord-Atlantică
Mentenanța elicopterelor Armatei Bulgariei, efectuată de Airbus în România
UE pune bazele Armatei europene și anunță capabilități militare complementare cu NATO, dar diferite
Noi imagini cu Next Generation Squad Weapon
Declarație șoc a unui important general rus: Sistemele de apărare rusești împotriva rachetelor nu pot respinge un atac masiv