Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

Preşedintele Maduro anunţă prinderea unui ''spion american'' în apropierea unor rafinării
12 sep, 09:56
Un "spion american" a fost arestat în apropierea unor rafinării din Venezuela, după ce autorităţile au dejucat un plan pentru a provoca "o explozie" într-un alt complex petrochimic, a afirmat vineri preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, citat de AFP.

"Am prins joi (...) un spion american care spiona, în statul Falcon, rafinăriile din Amuay şi Cardon", în complexul de rafinare Paraguana (nord-vest)", a declarat şeful statului într-un discurs televizat. Este vorba despre un membru al US Marine Corps "care a servit pe baze ale CIA din Irak", a continuat Nicolas Maduro, adăugând că acesta a fost prins având "armament greu" asupra lui şi o "mare cantitate de dolari".

Arestarea a avut loc după ce autorităţile au "descoperit şi dejucat" un plan vizând o explozie la rafinăria El Palito, cea mai apropiată de Caracas, situată în statul central Carabobo, potrivit preşedintelui venezuelean.

Luna trecută, americanii Luke Alexander Denman şi Airan Berry au fost condamnaţi la 20 de ani de închisoare sub acuzaţia de terorism ca urmare a unei incursiuni armate în Venezuela în mai, transmite Agerpres.

Vineri, cu câteva ore înainte de anunţul acestei arestări, guvernul venezuelean informase despre introducerea unui "plan de urgenţă" destinat să reglementeze "distribuţia de combustibili" în faţa gravei penurii de benzină cu care se confruntă ţara sud-americană şi care provoacă cozi de kilometri la benzinării.

Venezuela dispune de cele mai mari rezerve de petrol din lume, dar este lovită de uriaşe penurii de carburanţi, mai scrie AFP.

Citește și: Venezuela susține că a respins o' invazie' a trupelor SUA. Opt morți și doi arestați în urma confruntărilor

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

F-35, ținute la sol de o furtună. Olandezii confirmă problemele tehnice pe care americanii le știau deja
Preşedinţii Franţei şi Turciei au discutat telefonic despre criza din Mediterana de Est
Aterizare de urgență a unui F/A-18 Super Hornet după ce motorul a luat foc
Pensiile militare. MApN susține modificarea legii și a depus o serie de observații
Submarinul rus Kazan a intrat în teste în Marea Albă
China respinge acuzațiile lui Trump despre COVID-19
Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost externat
Pentagonul promite menţinerea superiorităţii militare a Israelului în Orientul Mijlociu
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro