Proteste Franța. Macron dă înapoi după valul de violențe
Președintele Emmanuel Macron a dat înapoi după protestele violente din Franța împotriva creșterii taxelor la carburanți.
Deși Executivul francez a declarat din nou duminică, prin purtătorul său de cuvânt Benjamin Griveaux, că nu îşi va schimba cursul în faţa mobilizării aşa-numitelor "Veste galbene", care protestează în special împotriva creşterii taxelor la carburanţi, iată că situația s-a schimbat.
Potrivit AFP, premierul Franței, Edouard Philippe, urmează să anunțe o suspendare a creșterii taxelor la carburanți, cu scopul de a pune capăt crizei generate de protestele ”vestelor galbene”. Potrivit sursei citate, decizia a fost luată după o întrevedere cu președintele Emmanuel Macron, care a avut loc la Palatul Elysee.
Lansată cu două săptămâni în urmă în Franţa, iniţial ca un protest paşnic împotriva creşterii taxelor pe carburanţi, dar care s-a transformat apoi în manifestaţii violente împotriva guvernului francez şi preşedintelui Emmanuel Macron, această mişcare s-a extins și în regiunea Valonia, sudul francofon al Belgiei, unde ''vestele galbene'' au avut mai multe ciocniri, poliția efectuând arestări.
Sâmbătă, violenţele ''de o gravitate fără precedent'', potrivit şefului poliţiei, Michel Delpuech, au avut loc în Capitala Franței unde Arcul de Triumf a fost vandalizat. Violențele au condus la arestarea a 412 de persoane.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News