Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Putin și-a apărat cu fermitate Garda Națională, acuzată de violențe împotriva protestatarilor
27 feb 2020, 10:15
Preşedintele rus Vladimir Putin a apărat cu fermitate miercuri forţele de ordine, acuzate că au comis violenţe în acţiunile de dispersare a recentelor manifestaţii ale opoziţiei, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Vladimir Putin, în vizită la un regiment de poliție din Moscova. Sursă foto: Kremlin

"Nu îşi fac decât datoria. Nimeni nu ridică un baston doar aşa. Dacă oamenii se comportă respectând regulile, procedurile şi legile, cine ar ridica un baston?", a declarat liderul de la Kremlin într-un interviu pentru agenţia de presă publică TASS.

Numeroşi militanţi politici au protestat împotriva reacţiei poliţieneşti, considerată excesivă, în timpul manifestaţiilor opoziţiei de vara trecută de la Moscova, cele mai importante care au avut loc în Rusia de la revenirea lui Vladimir Putin la preşedinţie în 2012.

Criticile vizează în special Garda Naţională, o forţă creată în 2016 aflată direct sub autoritatea preşedintelui.

Mai mulţi manifestanţi au fost în schimb condamnaţi la pedepse grele cu închisoarea pentru violenţe după ce au fost arestaţi în timpul manifestaţiilor neautorizate, care au fost totuşi în mare parte paşnice.

Putin a apărat şi aceste condamnări.

"Astăzi, arunci o sticlă cu apă (în poliţişti), mâine un scaun, iar apoi se distrug maşinile. Este inadmisibil!", a mai spus el în interviu.


Opozant condamnat pentru instigare la violență pe Twitter. Putin justifică pedeapsa


Preşedintele rus a justificat de asemenea pedeapsa grea aplicată blogger-ului Vladislav Siniţa, condamnat la cinci ani de închisoare pentru un mesaj pe Twitter în care făcea apel la violenţe împotriva copiilor de poliţişti.

"Acest lucru poate destabiliza brutal situaţia în ţară, nu se poate glumi cu aşa ceva!", a mai spus el.

Şeful statului a salutat totuşi mobilizarea publică ce a permis eliberarea jurnalistului Ivan Golunov, arestat în iunie pentru trafic de droguri, acuzaţie care s-au dovedit a fi fabricată.

În ianuarie, justiţia rusă a anunţat arestarea a cinci foşti poliţişti care l-au reţinut pe acest jurnalist al site-ului Meduza, cunoscut pentru anchetele sale asupra corupţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Get it on App Store
Get it on Google Play
Rusia consideră declararea sa de către UE drept „stat sponsor al terorismului” ca fiind o „acțiune neprietenoasă” a Occidentului
Stoltenberg: NATO va sprijini în continuare Ucraina şi mă aştept ca acest lucru să fie reconfirmat de miniştrii de externe la reuniunea de la Bucureşti
Nave și avioane de luptă vor antrena războiul maritim în apele norvegiene. Răspunsul NATO manevrele ruse din apropierea Norvegiei
Regimul iranian, măcinat de luptele interne pentru putere, scapă situația de sub control. Gărzile Revoluționare au împânzit provincia Kurdistan
Rusia le vorbește soldaților în documente oficiale despre un „război cu NATO” fără precedent în ultimii 80 de ani și 5 milioane de mobilizați
OTSC, un fel de NATO, dar nu prea. Alianța militară condusă de Rusia, acuzată de Armenia că face figurație în conflictul din Nagorno-Karabah
Ucraina: Aproximativ 80% din Kiev a rămas fără apă şi electricitate după atacurile de miercuri
Rusia a fost declarată oficial stat care sponsorizează terorismul. Vot istoric în Parlamentul European
Cine intră în Schengen? Votul pentru Croația ar putea fi separat de România - Bulgaria. Ministrul de interne al Austriei e însă „supărat” și pe croați
Adunarea Parlamentară a NATO a recunoscut Rusia drept stat terorist - Media ucraineană
UPDATE: Polonia vrea să amplaseze la granița cu Ucraina lansatoarele Patriot ale Germaniei
Rusia, pusă la zid și în Forumul APEC: Liderii statelor din Asia-Pacific condamnă agresiunea militară a Rusiei din Ucraina
Chișinăul, ajutat să treacă iarna. Bogdan Aurescu co-prezidează reuniunea de la Paris a Platformei de Sprijin pentru Moldova
Putin este conștient că nu poate câștiga acest război? Ce vrea liderul de la Kremlin și ce poate Rusia
Decizie istorică la COP27: Fond de răspuns la daunele climatice, doar pentru țările sărace. China nu este printre beneficiari
Analiza distrugerii podului din Crimeea: „Dacă doar un minut mai târziu ar fi explodat...”
Aproape jumătate din rețeaua electrică a Ucrainei este afectată de atacurile Rusiei. Germania a livrat deja 2.430 de generatoare
Contraofensivă simulată doar cu avioane stealth: În premieră, pe teritoriul SUA, F-35 aliate au zburat cu bombardiere B-2 Spirit
Țările africane stau la rând pentru a cumpăra arme turcești
Israelul a testat versiunea navală a Iron Dome (Video). Sistemul C-Dome, integrat cu succes pe corveta israeliană Oz
Armata ucraineană vine cu precizări: Astăzi nu a fost doborât niciun Su-35 rusesc. Avionul fusese raportat anterior ca distrus de sistemul NASAMS
UE a lansat cea mai mare misiune de instruire militară din istoria sa: Mii de soldați ucraineni vor fi pregătiți în Polonia și Germania
Alimentând tensiunile nucleare, Rusia începe dotarea unui nou regiment cu rachete hipersonice Avangard
Șeful diplomației ruse are interzis la ministeriala OSCE. Polonia l-a declarat pe Lavrov persona non grata și atrage furia Moscovei
Surse ucrainene au semnalat posibila prezență pe front a blindatelor TAB-71M, produse în România
Rusia nu taie comunicarea cu Statele Unite. ”Aceasta ar fi o decizie greşită”
Articolul 5. Cazul ”Polonia”, test de maturitate pentru Alianță. ”Informația a circulat în 90 de minute”
Criza de personal: F. Rusă, obligată să transfere în Luhansk rămășițele celor mai bune trupe / Recrutarea și mobilizarea mascată merg înainte
Ce rachete poate intercepta scutul de la Deveselu? Hari Bucur-Marcu dă exemplul Iron Dome: Nu e o vulnerabilitate dacă o rachetă mai trece
Vehicule blindate și sisteme de rachete cu lansare multiplă vor fi produse în comun de 6 state NATO și Ucraina

Ştiri Recomandate

Liberté, equality, fraternité. Biden şi Macron, declaraţii pe o singură voce privind subiectele fierbinți - Ucraina, China, relaţiile bilaterale şi parteneriatul cu UE
Demonstrație rară de forță a SUA: Elephant walk cu bombardiere B-2 Spirit (Video). SUA au ridicat simultan 40% din flota B-2
Cum s-a transformat blitzkrieg-ul Rusiei de 10 zile într-un război de secol XX. Lecții preliminare din războiul ruso-ucrainean
Ciucă: După războiul rus Europa discută serios despre reevaluarea industriei. Capacitate industrială, crucială în caz de nevoie
România achiziționează tancuri. Abrams american și o soluție europeană vor concura pentru un loc lângă TR-85 Bizonul
Războiul hibrid al Rusiei, un terorism de stat mascat, are mari probleme. Strategia de a ataca infrastructura Ucrainei - rezultate sub așteptări
De la vorbe la fapte. Decizii cheie, promisiuni valoroase, poziții ferme, convenite la București. Un NATO mai activ la Marea Neagră
Polonia presează și susține că a convins Berlinul de necesitatea Patriot în Ucraina. Guvernul de la Varșovia încearcă se speculeze electoral momentul - Politico
Rușii spun că nu se tem de F-16. Un pilot rus nu crede scenariul în care piloți polonezi fără însemne militare vor pilota F-16 în Ucraina
Forțele Armate ale Rusiei au început noul an de instrucție, care se va desfășura sub spectrul conflictului din Ucraina
Cehia ar putea înlocui elicopterele sovietice cu CH-47 Chinook. Legendarele aparate ale SUA ar fi trebuit să participe și în România la paradă
Armata Națională a Republicii Moldova, sursă foto: Ministerul Apărării al Republicii Moldova via Deschide.md
EXCLUSIV
Rusia duce o luptă agresivă aproape pe față împotriva R. Moldova. „A fi neutru nu înseamnă că trebuie să fii slab”
Avioanele F-16 ale României și cele aliate nu vor decola la București, dar nu din cauze tehnice. MApN: Există reguli bine stabilite
NASAMS va închide cerul în Ucraina. SUA au semnat un contract de 1,2 miliarde de dolari pentru a produce șase sisteme NASAMS
Parada militară de Ziua Naţională. Vor defila pe sub Arcul de Triumf peste 1.600 de militari și aproximativ 150 de mijloace tehnice
Lavrov, supărat pe toată lumea, inclusiv pe Papă, acuză: „SUA au creat o amenințare existențială la adresa Rusiei”
Federația Rusă se pregătește pentru un alt atac cu rachete asupra Ucrainei: Baza aeriană Engels, în alertă maximă
Stoltenberg vorbește despre provocarea logistică a războiului din Ucraina și amintește că în continuare SUA acoperă 80% din cheltuielile NATO
Blinken: În numele SUA, felicit poporul român. România și SUA - o relație puternică. Rămânem uniți în fața războiului brutal rus
Ana Cătăuță: România a atras atenția înaintea dușului rece din Ucraina asupra imperialismului rus și a înțeles provocarea chineză
Avioanele MiG-29 nu ar fi suficiente. Aviația militară a Ucrainei cere avioane de luptă americane F-15 și F-16
Bombardiere din Rusia și China, o nouă misiune comună de patrulare. În premieră într-o astfel de misiuni, rușii au aterizat în China
Proiecție formidabilă de forță în fața Rusiei: 5 portavioane, inclusiv „bijuteria” SUA USS Gerald Ford, pentru prima dată în Mediterană
Explozie la ambasada Ucrainei din Madrid. Un plic care conținea un mic dispozitiv exploziv artizanal a rănit uşor un angajat al ambasadei
Armata ucraineană retrimite în luptă tancurile vechi T-62 capturate de la ruși
Șoigu spune că sistemele Tornado-S și 2S7 Pion distrug în Ucraina tehnică occidentală, dar Rusia ar trebui să folosească mai multe arme moderne
Un singur obstacol mai e în calea ridicării vizelor. România și SUA vor demara o campanie comună pentru reducerea ratei de refuz
Pentagonul temperează zvonurile privind trimiterea sistemelor Patriot în Ucraina. Generalul Pat Ryder: Nu avem de gând să furnizăm baterii Patriot
Un politician suedez insistă ca ţara sa ar trebui să aprobe vânzarea de avioane de luptă SAAB JAS 39 Gripen către Ucraina
SUA ar fi cerut Turciei să accepte revenirea distrugătoarelor americane în apele Mării Negre
Stoltenberg: Ucraina a făcut progrese semnificative, dar nu trebuie să subestimăm Rusia