Ucraina a primit piese de schimb pentru avioanele sale de luptă, nu avioane propriu-zise, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, corectându-şi astfel o declaraţie eronată făcută în ziua precedentă, transmite AFP.
„Patriot îmbină într-un singur sistem senzori de excepție, rachete interceptoare cu rol pur defensiv și echipamente lansatoare”, transmite Raytheon Missiles în cadrul unei postări pe contul oficial al Facebook.
„Această combinație de tehnologii și abilitatea lor de a contracara diferite amenințări aeriene a transformat Patriot în elementul de bază al apărării anti-aeriene a NATO și a României”, amintește Raytheon.
România va primi următorul sistem de apărare antiaerian și anti-rachetă Patriot, produs de Raytheon Missiles & Defense, o divizie a Raytheon Technologies. Acesta va veni în cea mai nouă versiune, fapt care va face din țara noastră primul stat ce va opera configurația respectivă.
În luna septembrie a anului 2020, România a recepționat primul sistem Patriot.
România a achiziționat șapte sisteme performante Patriot. Patru dintre ele vor fi utilizate de Forțele Aeriene și trei vor fi achiziționate pentru Forțele Terestre.
La începutul anului 2021, după ce Forțele Armate ale SUA au desfășurat o evaluare critică a design-ului sistemului de apărare antiaerian și anti-rachetă, compania a primit undă verde pentru a face o serie de modernizări semnificative. ”Succesul acestei evaluări ne permite să accelerăm producția celor mai noi variante ale unităților de foc”, a spus Patrick Griffin, senior program manager la Raytheon Missiles & Defense pentru programul Patriot România. ”Este un pas hotărâtor în a crește și mai mult capabilitatea acestei soluții de apărare la nivel global”, preciza gigantul Raytheon în primăvara acestui an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Ucraina a primit piese de schimb pentru avioanele sale de luptă, nu avioane propriu-zise, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, corectându-şi astfel o declaraţie eronată făcută în ziua precedentă, transmite AFP.
Ministerul rus al Apărării a informat că, pe 20.04.2022, Trupele de Rachete cu Destinație Strategică (RVSN) ale Federației Ruse au efectuat prima lansare a unei rachete balistice intercontinentale de tip Sarmat. (Video)
Berlinul a ales să nu facă publice toate armele pe care le-a trimis pentru a susţine Ucraina, a afirmat miercuri şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, transmite dpa.
Săptămâna trecut, Direcția Principală de Informații (GUR) a Ministerului ucrainean al Apărării a declarat că din cauza problemelor privind furnizarea de componente către Rusia, activitatea întreprinderilor specializate în repararea tancurilor a fost momentan suspendată. Aceiaşi sursă a informat cu două zile în urmă că efectul sancţiunilor occidentale este resimţit şi de o uzină rusească care produce rachete sol-aer.
Comuna Mihail Kogălniceanu sau Deveselu, ori municipiul Câmpia Turzii, sunt doar cele mai elocvente exemple care au beneficiat de un salt uriaș în ceea ce privește urbanizarea datorită bazelor militare pe care le găzduiesc. Cătălin Podaru, fondatorul și director al Leviatan Design, companie românească care activează în infrastructura militară și nu numai, a explicat la DefenseRomania de ce aceste baze militare sunt mai mult decât un factor de securitate.
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat că sistemul de rachete antiaeriene FK-3, pe care Serbia l-a primit recent din China, va fi prezentat public pe 30 aprilie pe aeroportul Batajnica, împreună cu sistemul de rachete Panţîr, de producţie rusă, transmite luni Tanjug.
Rusia nu poate continua să producă arme pe cont propriu, în special tancuri, deoarece sancţiunile occidentale au lovit în plin industria rusă de apărare. Această informaţie a fost comunicată de blog-ul militar ucrainean Militarny cu referire la Direcția Principală de Informații (GUR) a Ministerului ucrainean al Apărării.
Conform unui contract publicat de Departamentul de Apărare al Statelor Unite (DoD) pe 14 aprilie 2022, companiei americane AeroVironment i s-a atribuit un contract de 19.737.523 USD pentru sisteme aeriene fără pilot RQ-20 Puma AE. Pe lângă aceste drone, contractul cuprinde şi acordarea de piese de schimb, asistență tehnică, dar și cursuri de instruire pentru operarea acestor sisteme.
Cătălin Podaru, CEO Leviatan Design, companie românească care activează inclusiv în domeniul infrastructurii militare, a discutat la DefenseRomania despre importanța acestui domeniu.
Infrastructura aeriană de la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" care va trebuie să deservească aeronava multirol F-16 Fighting Falcon, va juca un rol esențial în operarea acestor aeronave.
Armata israeliană a interceptat și doborât cu succes o rachetă, un obuz de mortier, o rachetă antitanc și un vehicul aerian fără pilot folosind un sistem de aparare antiaeriană bazat pe laser, precizează cotidianul israelian The Times of Israel. Aceste evenimente au avut loc în luna martie în deșertul Negev și au făcut parte din etapa de testare a sistemului laser Iron Beam.
Potrivit informațiilor publicate de publicaţia germană Soldat & Technik, pe 13 aprilie 2022, Ungaria ar putea lua decizia de a achiziționa noul obuzier autopropulsat de 155 mm HX3 produs de compania germană Rheinmetall.
Ucraina este în discuții pentru achiziționarea de drone grele de atac de fabricație americană, capabilitate care ar putea produce modificări semnificative în dinamica războiului cu Rusia.
Datele Ministerului israelian al Apărării au evidențiat faptul că Regatul Maroc a obținut un set de sisteme de apărare de la Israel după recenta apropiere politică dintre cele două țări, care a fost marcată de vizita ministrului Apărării Benny Gantz în capitala Rabat.
Pe 11 aprilie, The National Post a relatat că prim-ministrul canadian Justin Trudeau a autorizat alocarea a 500 de milioane de dolari pentru a ajuta Ucraina să reziste în faţa agresiunii militare ruse. Ca parte a acestui ajutor militar oferit de Canada, Forţele Armate Ucrainene ar urma să primească inclusiv transportoare blindate.
Damen a lansat ieri la Șantierul Naval Damen Galați modulele 2&3 aparţinând Navei de Suport Logistic (Combat Support Ship) / (CSS) Den Helder. Aceasta e una din cele mai mari și complexe nave care au fost vreodată construite în România.
Unii membri ai parlamentului Norvegiei au precizat că sunt de acord cu privire la transferul de arme de fabricaţie norvegiană în Ucraina, cum ar fi sisteme de rachete antiaeriene şi rachete anti-navă. Unele dintre aceste arme fiind cerute chiar de către Volodimir Zelenski, când, în urmă cu aproape două săptămâni, s-a adresat deputaţilor şi miniştrilor din parlamentul Norvegiei.
Damen a anunțat că în ceea ce privește contractul „Corveta multifuncțională”, compania își menține oferta și e dispusă să construaiscă de îndată navele în România. Amintim că oferta Damen pentru România sunt corvete Sigma 10514 cu armament american.
Compania germană de armament Rheinmetall are în vedere să livreze Ucrainei și tancuri Leopard, nu doar mașini de luptă pentru infanterie Marder.
Potrivit publicației turcești Milliyet, Turcia ar putea lua în considerare achiziționarea de avioane rusești de vânătoare de tip Su-57, în cazul în care Congresul american nu va aproba vânzarea către Ankara a avioanelor de vânătoare F-16.
Forţele Navale Regale olandeze construiesc o noua navă de aprovizionare şi suport logistic, aflată în lucru la Şantierul Naval Damen din Galaţi, România. Recent, şantierul a finalizat construirea celor două module care corespund Compartimentului Maşinilor iar astăzi, acestea au fost lansate.
Autoritățile ucrainene nu abandonează încercările şi eforturile de a reface capabilităţile militare ale Forțelor Armate ale Ucrainei. După cum bine a precizat săptămâna trecută ministrul ucrainean al Apărării, Oleksi Reznikov, armata ucraineană are nevoie de arme la standarde NATO, deoarece cele de provenienţă sovietică, pe care unele state europene s-au angajat să le ofere Ucrainei, la solicitările Kievului, sunt vechi de 30-40 de ani şi nu sunt suficiente pentru prea mult timp.
Slovacia pare pregătită să valorifice la maximum oportunitățile apărute în industria de apărare odată cu războiul din Ucraina. Potrivit informațiilor confirmate de ministrul slovac al Apărării, Jaroslav Naď, guvernul ucrainean a început negocierile cu partea slovacă pentru achiziționarea obuzierului autopropulsat Zuzana 2.
Slovacia urmează să demareze un program amplu de înzestrare cu transportoare blindate. Iar pe lista scurtă a Slovaciei se regăsesc și transportoarele Piranha V. În acest sens DefenseRomania deține informații cu privire la faptul că au existat discuții privind Piranha V, iar în cazul în care Bratislava ar alege acest trasportor ele ar urma să fie produse în țara noastră.
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că cele două fabrici de armament din oraşul Cugir, Uzina Mecanică şi Fabrica de Arme, au asigurate comenzi pentru următoarele luni şi că ar exista posibilitatea semnării altor contracte astfel încât să fie acoperit întregul an 2022.
Potrivit datelor oficiale, în primul trimestru al anului 2022, Ucraina a achiziționat de treizeci de ori mai multe echipamente pentru industria de apărare din Turcia decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Ministrul Economiei a efectuat o vizită la Cugir. Florin Spătaru a inspectat Fabrica de Arme şi Uzina Mecanică Cugir, unde a identificat „două realități total diferite”.
La finalul lunii martie, ministrul Vasile Dîncu anunța public că ultima prelungire a acordului de semnare a contractului pentru programul „Corveta multifuncțională” este finalul lunii aprilie.
Întreprinderea de cercetare și producție Salyut din Rusia, lider în dezvoltarea și implementarea radarelor de bord navale, a brevetat o stație radar mobilă de coastă, pentru detectarea țintelor dincolo de linia orizontului, cu asigurarea sporită a secretului. Acest lucru rezultă din textul brevetului, aflat la dispoziția agenției de presă Tass, publicat de Serviciul Federal pentru Proprietate Intelectuală din Rusia.
Ministrul apărării al Poloniei a semnat marţi contractul pentru achiziţionarea a 250 de tancuri de luptă americane Abrams, în versiunea lor modernizată, pentru o sumă totală de 4,74 de miliarde de dolari (4,32 de miliarde de euro), conform anunţurilor făcute anul trecut, informează AFP.
În cadrul unui interviu acordat agenției de presă Tass și dat publicității pe 25.05.2022, directorul general al Institutului radiotehnic Academician A.L. Mints din Rusia, Yuri Anoshko, a declarat că o stație radar de tip Podsolnukh ar putea acoperi apele Mării Negre, în vederea detectării navelor și mijloacelor aeriene ale adversarului.
Potrivit informațiilor publicate de site-ul ziarului polonez "The wPolityce", Polonia poartă discuții cu Germania și Coreea de Sud pentru a înlocui tancurile T-72 donate Ucrainei cu tancuri germane Leopard 2 și sud-coreene K2 Black Panther.
Arabia Saudită este interesată să demareze negocierile cu Turcia privind achiziția de drone. Potrivit site-ului Tactical Report, Autoritatea Generală pentru Industrii Militare din Arabia Saudită și-a exprimat interesul pentru dronele turcești și este gata să poarte discuții cu producătorul, Baykar.
În baza hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru aprobarea memorandumului cu tema „Scoaterea din serviciu a aeronavelor MiG-21 LanceR și tranziția accelerată la exploatarea aeronavelor F-16 din dotarea Forțelor Aeriene Române”, activitățile de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forțelor Aeriene Române au fost reluate începând de luni, 23 mai, pentru o perioadă de aproximativ un an.
Generalul Daniel Petrescu, Șeful Statului Major al Apărării, în cadrul unui interviu televizat la finalul săptămânii trecute, a discutat despre sistemele de apărare antiaeriană a României.
Chiar dacă teatrul luptelor din Ucraina este foarte departe, mesajul este clar destinat Rusiei: NATO efectuează săptămâna aceasta o demonstraţie de forţă în estul Mării Mediterane, al cărei element central este portavionul american USS Harry S. Truman, potrivit agențiilor Agerpres și France Presse.
Reținerea fostului președinte Igor Dodon trebuie privită în contextul invaziei ruse în Ucraina, întrucât actuala guvernare de la Chișinău ar dori să îl ”neutralizeze” pe liderul socialist ca acesta să nu poată oferi susținere Moscovei în cazul în care aceasta se va hotărî să ”denazifice” și R. Moldova. De această părere este cunoscutul expert și analist rus Stanislav Belkovski, care nu are niciun dubiu că Dodon ar face parte din Coloana a 5-a rusească.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 24.05.2022, un grup de aviație, format din bombardiere strategice Tu-95MS aparținând Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse și Hun-6K din cadrul Forțelor Aeriene ale Chinei au îndeplinit misiuni de patrulare deasupra acvatoriilor Mării Chinei de Sud și Mării Japoniei.
Cotidianul britanic The Guardian a dezvăluit, luni, că tehnicieni sirieni specializați în utilizarea explozibililor se află în prezent în Rusia, indicând intenția Moscovei de a continua să provoace distrugeri masive în Ucraina.
Reprezentanții Collins Aerospace au discutat în exclusivitate cu DefenseRomania despre programul de modernizare al avioanelor C-130 Hercules, dar și despre cooperarea cu industria de apărare din România pentru noi oportunități de upgradare a aeronavelor Forțelor Aeriene.
Guvernul ungar declară starea de urgenţă începând de la miezul nopţii de marţi spre miercuri, din cauza conflictului armat dintr-o ţară vecină, a anunţat prim-ministrul Viktor Oban într-un mesaj video pe Facebook, transmite Agerpres, care citează MTI.
Polonia comandă noi sisteme de apărare antiaerian și anti-rachetă Patriot pentru a spori securitatea spațiului său aerian. Acest lucru a fost anunțat de ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak. Odată cu noua comandă, Polonia lansează a doua fază a programului său de modernizare a apărării aeriene, numit Wisla.
Comandamentul ucrainean al Forțelor pentru Operații Speciale (SSO) a publicat un nou material video, de această dată cu momentul în care militarii ucraineni utilizează o dronă kamikaze Switchblade pentru a ataca poziţiile forţelor ruse de ocupaţie.
Președintele Recep Tayyip Erdogan a declarat luni că Turcia intenționează să pună în funcțiune un submarin din clasa REIS (Type-214TN) în fiecare an, astfel încât Forțele Navale Turce să aibă șase submarine noi până în 2027.
Potrivit informațiilor publicate de site-ul ceh de știri "CTK" la 20 mai 2022, Republica Cehă a început oficial negocierile cu Germania pentru achiziționarea a 50 de tancuri Leopard 2A7+.
Ministrul Afacerilor Europene al Franței a declarat că orice propunere pentru ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană va dura cel 15-20 de ani pentru a se finaliza, risipind astfel speranțele președintelui ucrainean Volodimir Zelenski privind adoptarea unei soluții de intrare rapidă în bloc.
Fără explicații, Forțele Aeriene americane (USAF) au anunțat că noul bombardier B-21 nu va efectua primul zbor până în 2023, ducând la întârzieri de cel puțin șase luni față programul anunțat anterior, potrivit publicației Air Force Magazine.
Pe rețelele de socializare a apărut un material video care prezintă momentul în care Forțele Armate Ucrainene utilizează în luptă un obuziere autopropulsat CAESAR. Potrivit mass-mediei ucrainene, obuzierul CAESAR folosit de armata ucraineană este unul dintre cele 12 pe care Franţa le-a oferit Ucrainei ca parte a unui pachet de asistenţă militară.
Rusia îşi încetineşte ofensiva în Ucraina în mod deliberat, pentru a permite evacuarea civililor, a afirmat marţi ministrul apărării rus Serghei Şoigu, transmite Agerpres, care citează Reuters. Totodată, ministrul rus al apărării a anunțat că forțele ruse au lovit un depozit în care se aflau proiectile pentru obuzierele americane M777.
Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 24.05.2022, citând o sursă din cadrul structurilor de forță din Crimeea, că, la Sevastopol, nu va fi organizată parada tradițională cu ocazia Zilei Forțelor Navale, care, în acest an, va fi sărbătorită pe 31 iulie.
Danemarca s-a angajat să furnizeze rachete Harpoon Ucrainei, care încearcă să contracareze blocada impusă de marina rusă asupra portului Odesa, vital pentru exporturile de grâu, a anunţat luni şeful Pentagonului.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat luni că Moscova va lua în considerare ofertele din partea Occidentului pentru a restabili legăturile şi va decide dacă acest lucru este necesar, dar se va concentra pe dezvoltarea relaţiilor cu China, informează marţi Reuters.
Drona ucraineană prăbușită a cărei epavă a fost recuperată din apele teritoriale românești era o dronă de producție turcească Bayraktar TB2.
Ministerul de Externe al Republicii Moldova a reacţionat luni la declaraţiile ministrului de externe britanic Liz Truss privind faptul că Republica Moldova ar trebui să fie 'echipată conform standardelor NATO', relatează Agerpres, care citează Deschide.md.
Kyrre Lohne, Vice President Strategic Business Development în cadrul companiei norvegiene Kongsberg, a discutat în exclusivitate cu DefenseRomania despre programul de înzestrare cu rachete anti-navă NSM, cunoscut și sub denumirea de baterii de coastă.
Forțele Armate Ucrainene au început să folosească lansatoare automate de grenade Mark 19 de calibrul 40 mm. Aceste lansatoarele de grenade au fost livrate Ucrainei ca parte a asistenței de securitate oferite de Statelor Unite.
Două aeronave "Bayraktar Akinci" au sosit în Azerbaidjan cu scopul de a fi prezentate în cadrul festivalului "Technofest" pentru aviație și tehnologie spațială ce se va desfășura la Baku în perioada 26–29 mai.
Marea Britanie a dezafectat într-o singură zi două submarine nucleare de atac din clasa Trafalgar. E vorba de submarinele HMS Talent și HMS Trenchant.
După cum raportează Statul Major al Forţelor Armate Ucrainene, până astăzi armata rusă a pierdut în Ucraina aproximativ 1.300 de tancuri. Pierderile grele înregistrate de ruşi, mai ales la capitolul tehnică militară, determină Rusia să scoată din depozite vechile tancuri T-62.
Flota rusă din Marea Neagră (FRMN) este implicată în operația militară specială din Ucraina încă de la începutul acesteia, în dimineața zilei de 24 februarie. Se poate spune chiar că aceasta a luat parte la deschiderea operațiunilor militare, prin executarea unor lansări de rachete de croazieră de tip Kalibr asupra teritoriului ucrainean.
Președintele iranian Ebrahim Raisi a jurat răzbunare după asasinarea ofițerului Sayyad Khodaye din Forța Quds a Gărzilor Revoluționare, afirmând că "răzbunarea va fi la îndemână" și că investigațiile continuă.
Analistul militar Ion Petrescu face o radiografie la zi a fronturilor din Ucraina și a războiului neprovocat declanșat de Federația Rusă. Totodată, analistul militar expune și mult lăudata aruncare în conflict a mașinilor de luptă rusești pentru sprijinirea tancurilor de tip Terminator.