Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Războaiele pandemiilor: Bătălia dintre SUA și China și lupta propagandei KGB din anii '80
Strategica
Data publicării:
În iunie 1981, au fost raportate primele cazuri de infecții SIDA (AIDS) în SUA. La acea vreme, autoritățile americane de sănătate publică se refereau la boală drept „boala 4H”, ceea ce presupunea că aceasta afectează exclusiv haitieni, hemofiliaci, consumatori de heroină și homosexuali. 
EXCLUSIV

Abia în 1982, după s-a realizat faptul că boala nu era doar izolată la aceste patru grupuri, autoritățile sanitare americane au introdus termenul oficial de SIDA. Așa cum au definit-o mai mulți oameni de știință SIDA a devenit „prima pandemie postmodernă”. În paralel cu apariția primei pandemii a apărut, desigur și prima infodemie, adică prima mare explozie de informații, dezinformări și minciuni de-a dreptul, care au fermentat toxic pentru ani buni. 

 

Pandemia ca război politic

 

Un drum anevoios începea pentru toată lumea, pentru a înțelege, rectifica și apoi anula imensul rezervor de fals creat de apariția și expansiunea flagelului. Fundalul internațional al pandemiei SIDA s-a caracterizat, la momentul respectiv, prin războiul politic incandescent dintre Uniunea Sovietică și Vestul occidental.

În acea perioada sovieticii se confruntau cu mai multe crize profunde simultan: războiul din Afganistan, mișcarea anticomunistă din Polonia, crizele periodice tehnologice și mai ales destabilizarea demografică și religioasă din interiorul URSS. Cu toate acestea, întrucât sovieticii erau prea slabi din punct de vedere economic pentru a contesta SUA în planul tehnologic și militar, au devenit deosebit de activi în domeniul războiului politic încercând să discrediteze SUA pe plan internațional. Astfel s-a născut operațiunea SIDA, una dintre cele mai eficient organizate campanii de propagandă neagră, prin construcția unui eșafodaj de falsuri, care a reprezentat, pentru decenii, fondul unui dialog al surzilor. Cei care au suferit au fost exact victimile pandemiei, care de altfel au murit în număr imens, destinul lor fiind permanent invalidat de imaginea discriminatorie a celor 4H.

 

KGB, implicat în campanii propagandistice

 

Pandemia SIDA a prezentat o fereastră de oportunitate pentru războiul politic al sovieticilor împotriva SUA. Pentru cei care nu cunosc mecanismul construit de KGB, trebuie rememorat exact momentul declanșării războiul propagandistic. În vara anului 1983, agenții KGB au plantat un articol despre SIDA într-un obscur ziar indian în limba engleză, The Patriot.

Articolul a fost prezentat ca fiind scris de către un om de știință american care a susținut că SIDA a fost rezultatul experimentelor Pentagonului menite să creeze noi arme biologice. Desigur că pentru moment, având în vedere și impotența editorială, operațiunea KGB nu a obținut nicio tracțiune mai ales că SIDA nu reprezenta o problemă serioasă în India, iar presa sovietică nu a reușit amplifice campania de dezinformare prin preluarea respectivului articol.

În 1985, KGB a reînceput campania – de data aceasta cu ajutorul serviciilor de informații ale Germaniei de Est sub denumirea „Operațiunea Infekție”. Proiectul a început să producă efectul dorit. Pe măsură ce campania a început să dea semne de succes, mașina de propagandă sovietică a intrat în overdrive și a promovat povestea SIDA folosind toate mijloacele tehnologice disponibile.

Până la sfârșitul anului 1987, povestea apăruse în mass-media din 80 de țări, fiind publicată chiar și de către editori rutinați și media consacrată, cum ar fi Daily Telegraph. Falsul produs de această campanie a fost atât de mare, încât, eu însumi, aflat în Occident la începutul anilor 2000, aveam să ma trezesc exact în fața elementelor lui, folosite ca argumente, în timpul unor discutții cu reprezentanți ai unei puteri revoluționare din Orientul Mijlociu. La aproape 40 de ani de la declanșarea celei mai complexe operațiuni de dezinformare sovietice, după decenii de la descoperirea tratamentului eficace împotriva maladiei, găseam încă oameni repsonsabili, cu putere politică sau financiară care promovau inocent dar cu convingere falsul sovietic.  Operațiunea KGB s-a încheiat oficial în 1988 - din cauza îmbunătățirii relațiilor sovietico-americane - dar a lăsat un efect de durată asupra întregii lumi, deoarece povestea falsă despre SIDA a continuat să aibă o viață proprie, viralizată astăzi prin media electronică.

 

Covid-19, teren fertil pentru dezinformare, propagandă și conspirație

 

Am povestit acest episod pentru că astăzi, pe fondul tensiunilor neîntrerupte dintre puterile democratice și autoritare globale și regionale, pandemia Covid-19 oferă un sol fertil pentru dezinformare, propagandă și teorii ale conspirației. Pentru moment două elemente puse în oglindă mă fac să mă gândesc că riscul unui nou fals, de data aceasta la nivelul celular al societăților prin care se propagă, devine evident și astfel important de analizat.

Primul gest cu adevărat grav este cel făcut de un purtător de cuvânt al Miniterului de Externe Chinez. După dezastrul de la începutul pandemiei, când autoritățile chineze, în special cele locale, au refuzat să recunoască problema, în mijlocul lunii februarie 2020, un diplomat chinez a lansat prin contul său Twiter o bizară teorie. Conform acelui diplomat virusul Covid-19 ar fi fost adus de către soldații americani care participasera in toamna lui 2019 la o olimpiada militară organizată tocmai..ghiciți unde?..în Wuhan, locul originar al pandemiei.

Ca în orice construcție a dezinformării, s-a folosit un raport scris de un medic rezident, nici astăzi confirmat de către spitalul emitent, prin care se vorbește de aducerea la camera de gardă a doi sportivi militari americani, parte a delegației la olimpiadă, care ar fi prezentat simptomele unei pneumonii deosebit agresive și necunoscute. Folosirea unui document obscur, fără a avea alături întreg dosarul medical, precum și testele medicale documentate, nu este o tehnică nouă de dezinformare. Ceea ce a fost nou a fost rangul deosebit de înalt al oficialului care a declanșat operațiunea. Mai mult alegerea Twiter ca platformă de transmie a informației, dată fiind transmisia cu viteza luminii a acesteia, a creat ambientul necesar propagării falsului.

În paralel, la Casa Albă se celebrau două victorii fundamentale pentru adminsitrația Trump. Inchiderea celebrului proces de destituire cu rezultatul favorabil pe care îl știm cu toții, precum și vizita de stat în India, a aceluiași Trump, eveniment care se dorea crucial pentru recalibrarea relațiilor cu China. Având în vedere că Trump tocmai încheiase un nou tratat comercial cu China, ca urmare a războiului economic pe care acesta îl declanșase împotriva a ceea ce el considera ca fiind practicile comerciale neloiale chineze, vizita la new Dehli presupunea un balet diplomatic și politic de mare finețe.

În avionul care îl aducea de la New Dehli, durata zborului este de 18 ore, Donald Trump este sunat de către secretarul de stat pentru sănatate Azar, care îi comunică date alarmante despre riscul masiv pe care îl reprezintă o epidemie cu Covid-19 în SUA, mai ales că fuseseră confirmate primele cazuri. Mai mult, la aceeași conferință, secretarul trezoreriei Munchic avertizează că economia americană, piatra de temelie a întregului eșafodaj al politicii trumpiene și marca de aur a jocului global american privind China, risca să cunoască o cădere masivă tocmai datorită virusului.

 

SUA intră în ”război”

 

Astfel, atunci cînd președintele american aterizează la Washington norii negrii ai furtunii se vedeau deja la orizont. Briefingul din dimineața următoare nu l-a făcut mai fericit pe președinte, Departamentul de Stat informându-l că o serie de ambasadori și diplomați de rang înalt chinezi din Europa și SUA începuseră să preia mesajul Twiter al purtătorului de cuvânt al MAE chinez. Trump are o reacție furibundă la aflarea informației, mai ales că fiind om de media și avînd experiența concretă a puterii tehnologiei electronice, realizează războiul în care este atras. Imediat ia decizia de a lăsa pe vicepreședintelui său, Pence să conducă Covid-19 Task Force, iar el scrie primul Tweeter în care apare sintagma de virus chinez.

Puse în oglindă cele două gesturi creionează deja imensul război propagandistic care are loc astăzi cu privire la virusul care a declanșat drama italiană, a pus la pământ Franța, i-a închis pe români în case și a blocat economic și social continente întregi.

Cele două sintagme, virusul american și virusul chinez vor însămânța prin puterea celor doi emitenți, cu suportul electronic al transmisie fulger, una dintre cele mai cuprinzătoare și tot odată dramatice încleștări ale lumii contemporane. Abia la 3 săptămîni de la primul tweeter trumpian, China se înclină și încetează a mai promova teoria originii americane a virusului. Mai mult, o discuție dintre cei doi leaderi, Trump și Xi va reuși să introducă un armistițiu, doar localizat la exact durata crizei.

În tot acest timp, senatori și membri ai Congresului american au început, public și fără nicio reținere sa ceară condamnarea Chinei și plata unor despăgubiri financiare absolut  faraonice. Mai mult, o comapnie de avocați renumită a deschis proces pentru despăgubiri, fără însă a prezenta nici cea mai mică dovadă de vinovăție. Nici când, nici măcar după cel de-al doilea război mondial, sumele cerute nu s-au ridicat la nivelul astronomic ca cele de astăzi.

Problema fundamentală este că greșeala chineză, transformată în contraatac american a produs o mutație politică fundamentală. SUA tratează această pandemie ca fapt de război iar în orice conflagrație trebuie să existe un vinovat, adică un învins. Eroarea imensă de analiză pe care analiștii chinezi au făcut-o este să desconsidere capacitatea de propaganda a președintelui american, oricare ar fi acela.

 

SUA și China, în mijlocul unei lupte

 

Mai mult, în cazul lui Trump, falsul chinez propagat cu privire la originea virusului i-a oferit șansa nesperată de a construi un narativ funadmentalist, de tip 9/11, războinic și asimetric. Ca atare, dacă pe timpul Razboiul Rece, propaganda sovietică despre SIDA s-a terminat ca urmare a încălzirii relațiilor dintre cele două puteri antagonice, SUA și URSS, ceea ce se întâmplă acum este exact inversul. Cele două puteri antagonice sunt efectiv în mijlocul unei lupte economice fundamentale, care va definii destinul pentru un secol al fiecarui combatant. Criza medicală covid-19 nu face decăt să ofere muniție masivă combatanților, iar războiul rece care se va instaura după ce perioada de armistițiu va fi încheiat va fi nimicitor.

Alături de cei doi actori principali ai conflictului, alți doi actori, par a cunoaște o traiectorie conflictuală. UE și Rusia, exprimă poziții economice și politice la fel de importante pentru națiunile pe care le înglobează. Nu este de altfel de loc surprinzător faptul că Rusia este una dintre puterile care încearcă să utilizeze pandemia pentru a își promova obiectivele politice, în special cele privind unitatea transatlantică.

Observăm că una dintre legendele majore răspândite de mass-media rusă urmărește, în mod previzibil, linia de dezinformare KGB folosită în cazul apariției SIDA și privește originea Covid-19: virusul a fost creat fie de SUA, NATO, fie de elite globale fără nume.

Printre miriadele de tentacule ale dezinformării orchestrate de către mass-media rusă controlată de stat și pro-Kremlin putem să dăm exemplul unei ediții de limbă letonă a unui site finanțat de către Rusia care sugerează că Covid-19 ar fi putut fi creat în Letonia pentru a limita libertatea oamenilor și pentru a justifica o recesiune economică. Efectul direct al acestor falsuri localizate s-a văzut și atunci când, în plină pandemie mondială, serviciile de securitate ucrainene au distrus o rețea controlată din Rusia implicată în promovarea ideii de răsturnare a guvernului ucrainean, din cauza răspunsului său presupus inadecvat la pandemie.

 

Pericolul propagandei, mai mare decât cel medical?

 

Poveștile de dezinformare legate de Covid identificate ca provenind din mass-media rusească sunt uneori pur și simplu traduceri în limba rusă a celor publicate în altă țări și în alte limbi. Lipsa de origine a falsului pune cea mai mare problemă, pentru că se poate realiza o reală contra ofensivă. Pe de altă parte, unele narațiuni - în special cele bazate pe fundamentalismul religios și care leagă pandemia de homosexualitate sau cele care leagă măsurile medicale luate împotriva răspîndirii virusului ca fiind planuri ale unei elite secrete, necunoscute dar omniprezente și omniputernice - au surse multiple și provin din imensele rezervoare de ură, de interes meschin sau pură ignoranță, localizate la nivel de comunități umane. Atunci când in Arabia Saudită ai mii de morți ca urmare a bolii, iar propaganda islamistă susține că virusul nu atacă decît infideli, ai imaginea exactă a matricei destructive spre care umanitatea se îndreaptă.

Pericolul medical pe care îl prezintă Covid-19 devine unul mult mai mic (cu înțelegerea exactă a dramei umane pe care o traversează lumea) dacă înțelegem adevăratul risc pe care propaganda, globală sau localizată, o reprezintă pentru lumea care va exista după pandemie. Nu numai criza economică devastatoare ne va arunca în haos ci și propaganda neagră, nemiloasă aruncată asupra unei lumi care încă nu înțelege cum un dușman acelular, primitiv și venit din regnul animal a putut îndolia toate națiunile acestei planete.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

„Momentul adevărului” pentru europeni: Șeful apărării din UE cere un plan de pace european, independent de cel propus de SUA
Rachetele Oreshnik din Belarus fac din baza de la Deveselu o țintă principală. Cum va răspunde NATO la amplasarea de rachete rusești la câteva sute de km de capitale europene
„Cimitirul” de fier vechi al Rusiei: De ce noile autorități siriene refuza să utilizeze tancurile „inutile” furnizate de ruşi
Sursă foto: US Army Facebook
EXCLUSIV
Ultimatum de la Washington: Statele Unite impun termenul limită 2027 pentru ca Europa să preia conducerea apărării NATO
O nouă forță militară de descurajare în Orientul Mijlociu: SUA pariază masiv pe dronele de atac ieftine pentru a contracara amenințările regionale
Noua strategie de securitate a SUA avertizează asupra „declinului civilizațional” al Europei și pune sub semnul întrebării viitorul NATO
Războiul din Ucraina şi „sindromul Tbilisi”: Un general rus de top critică „eșecul total” al serviciilor de informații și admite că Rusia a fost nepregătită
Analistul și expertul Dorin Popescu, directorul Asociației Mării Negre și fost diplomat român atât în Ucraina, cât și în Federația Rusă. Foto: Colaj DefenseRomania
EXCLUSIV
De ce războiul rus la granițele Europei e un proiect pe termen lung care va continua și după epoca Putin | Dorin Popescu, la Obiectiv EuroAtlantic
O pace „urâtă” la orizont: De ce sfârşitul războiului din Ucraina va avea un gust amar și ce ne spune „dușul rece” finlandez
Revelația unui general NATO: Cum a ajuns o forță minusculă de 2% a Ucrainei să provoace jumătate din toate pierderile armatei ruse
Marco Rubio susține că s-au făcut „progrese” către acordul de pace - dar spune că doar Vladimir Putin poate pune capăt războiului din Ucraina
„Condamnate din start”: Motivul pentru care discuțiile Statele Unite-Rusia nu pot opri războiul din Ucraina
Psihologia slăbiciunii în UE: Europa pică cu brio testul Ucraina pe care singură și l-a impus. Când va renunța Europa la strategia ei eșuată?
„Singuri în fața tăvălugului”. Scenariul militar testat de NATO la Cincu: Câte săptămâni ar trebui să reziste România fără americani
Alianța Ankara-Cairo: Cum remodelează Turcia și Egiptul echilibrul de securitate în Orientul Mijlociu
Încă o provocare rusească la frontiera cu Polonia: Apărarea antiaeriană poloneză a fost alertată din cauza unor avioane MiG-31 prezente în apropierea graniței
Sfârșitul iluziilor și „pacea de necesitate”. Are dreptate generalul ucrainean Valeri Zalujnîi când vorbește despre o victorie incompletă a Ucrainei?
Dincolo de mirajul celor 250 de avioane: De ce Ucraina trebuie să aleagă pragmatismul în fața ,,vitrinei occidentale'' de aeronave de luptă
Viktor Orban continuă să facă opinie separată în cadrul UE: După o vizită la Moscova, premierul ungar a spus că Ucraina trebuie să redevină o zonă tampon între NATO și Rusia
Tensiuni militare în Caraibe: SUA declară spațiul aerian venezuelean „închis” și mobilizează avioane F-35 împotriva regimului Maduro
Războiul din umbră al Rusiei se mută la Marea Baltică: De ce au devenit porturile germane noua țintă predilectă a spionajului rusesc
Avem dovada (Foto/Video): Ucraina a deschis oficial vânătoarea „flotei fantomă” în Marea Neagră. Imaginile care arată cum dronele Sea Baby au lovit petrolierele Rusiei
Dezinfectarea unui siloz de rachete aflat lângă orașul Derazhnya din centrul Ucrainei, 23 octombrie 1996. Sursa foto: Arhiva Radio Free Europe/AFP.
EXCLUSIV
Cum plătește Ucraina prețul naivității din 1994: A dat stocul de arme nucleare pe o bucată de hârtie, iar acum i se cere o amputare teritorială
Cum să supraviețuiești lângă Rusia: Estonia rescrie programa școlară și transformă pilotajul dronelor într-o competență vitală de apărare națională
Umilința scutului antiaerian rusesc: Dronele ucrainene au spulberat sistemele Buk și Tor, vitale pentru Kremlin. De ce devine Rusia vulnerabilă în propriul teritoriu
Mitul „Sarmat” s-a prăbușit din nou (FOTO/VIDEO): Eșecul catastrofal de la poligonul rusesc Yasny dovedește că șantajul nuclear al Rusiei nu are acoperire tehnică
Putin, odă pentru Orban care provoacă frisoane: Relațiile bilaterale, cele mai bune din istorie. Între timp, România vrea Lynx jumătate "made in Hungary"
Căderea lui Andrii Yermak: Când lupta anticorupție lovește chiar în mâna dreaptă a lui Zelenski, în cel mai vulnerabil moment al războiului
Ukrainian Army. Photo credit: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Mai există Ucraina ca stat pentru Statele Unite sau a rămas doar un teritoriu de negociat: Cum s-a ajuns la amputarea teritoriilor ucrainene de dragul Rusiei?
Cercul de foc din Caraibe se strânge: Cum transformă Statele Unite lupta antidrog într-un asediu tăcut la adresa Venezuelei

Ştiri Recomandate

„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
Taiwanul răspunde și blochează tactic avioanele chineze: F-16 Viper ale Taiwanului au luat „în vizor” avioanele J-16 ale Chinei în timpul blocadei simulate de Beijing
Premieră mondială în aviație: Dronele Kizilelma au executat primul zbor în formație complet autonom (VIDEO)
După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
Iranul a lansat trei sateliți de pe teritoriul Rusiei. Trei motive pentru operațiunea iranienilor, care stârnesc îngrijorare în Israel
Zelenski a anunțat că e gata să se întâlnească cu Vladimir Putin
Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Rusia răspunde cu aceeași monedă: Un avion ucrainean An-26, distrus de o dronă kamikaze (Video). Și alte ținte au fost lovite la sute de km în spatele liniilor ucrainene
Intră în serviciu Sigma 155 Roem, primul obuzier complet automatizat din lume. După patru decenii Israelul spune „adio” obuzierelor americane M109
Coaliția de Voință se reunește la Paris pentru a finaliza garanțiile de securitate europene oferite Ucrainei după întâlnirea dintre Trump și Zelenski
Discuții de pace în Florida. Trump și Zelenski: Suntem de acord în privința a aproape 95% dintre punctele planului de pace în 20 de puncte
EAU își închid ușa la F-35 după demonstrația în premieră a Chinei în regiune. Avioane J-10 au zburat alături de Mirage de producție franceză. „Restricții” la F-16
pixel