Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Războiul din Fâșia Gaza amenință strategia de staționare a Forțelor Armate americane în Orientul Mijlociu
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
Dacă războiul dintre Israel și rezistența palestiniană se extinde, acesta riscă să atragă forțele americane staționate în prezent în Orientul Mijlociu, adică nu mai puțin de "40.000 de militari americani dislocați în întreaga regiune", după cum au calculat analiștii platformei Axios.

De la atacul surpriză al Hamasului împotriva Israelului din 7 octombrie, forțele americane din Irak și Siria au fost vizate în peste 20 de atacuri ale milițiilor susținute de Iran .

Extinderea războiului ar putea inversa eforturile depuse în ultimii ani pentru a reduce prezența americană în Orientul Mijlociu, ca urmare a deschiderii axei strategice centrate pe regiunea Pacificului.

Potrivit Axios, Departamentul de Apărare al SUA s-a pregătit să desfășoare mii de soldați pe două grupări de portavioane, fiecare constituit din aproximativ 7.500 de militari, pe lângă două nave amfibie care transportă mii de pușcași marini.

O navă de luptă americană, USS Carney, a interceptat peste Marea Roșie 3 rachete care erau îndreptate către ținte din Israel, în timp ce secretarul american al apărării a anunțat că aproape 2.000 de soldați au fost puși în stare de alertă maximă.

Nu se așteaptă ca trupele americane trimise în regiune să joace roluri în luptă, deși Casa Albă a vorbit despre posibilitatea utilizării forței militare dacă Hezbollah-ul, cu sediul în Liban, deschide un nou front în război.

 

Irak și Siria

 

Militarii dintr-o bază american din Siria au fost vizați de 3 atacuri cu drone și rachete, în timp ce atacuri similare au vizat militarii americani din Irak de cel puțin 10 ori din 17 octombrie.

Niciun militar american nu a fost ucis, dar cel puțin 21 au suferit ceea ce Departamentul Apărării a descris ca fiind răni minore. Aproximativ 900 de militari americani se află în Siria pentru a desfășura operații de combatere a terorismului împotriva ISIS. O sută dintre aceștia susțin Armata Siriană Liberă, o alianță a milițiilor de opoziție în războiul civil sirian aflat în desfășurare.

Departamentul american al Apărării nu a dezvăluit numărul militarilor prezenți în Irak, dar a spus în 2021 că numărul personalului a scăzut la 2.500. Oficialii americani și irakieni au convenit în iulie 2021 să transforme prezența militară americană în Irak într-un rol de consiliere non-combat, marcând finalul oficial al misiunilor de luptă. Militarii americani antrenează acum Forțele Armate irakiene și le oferă informații în lupta continuă împotriva ISIS.

 

Israel și Iordania

 

În Israel, nu este clar câte trupe americane sunt staționate, dar Statele Unite mențin cel puțin o bază militară în țară. Baza secretă, cu numele de cod "Site 512", se crede că adăpostește un sistem de supraveghere radar care poate detecta și urmări amenințările cu rachete balistice împotriva Statelor Unite.

Deși prezența armatei americane este o problemă internă sensibilă în politica iordaniană, în iunie 2023 existau aproximativ 2.900 de militari în Regatul Hașemit, la cererea guvernului iordanian. Ei au fost dislocați acolo pentru a sprijini operațiile Iordaniei împotriva ISIS, pentru a-i întări securitatea și pentru a promova stabilitatea regională. Bazele aeriene iordaniene, în special, au fost importante pentru misiunile de informații americane în Siria și Irak, potrivit Axios, menționând că doar Qatarul reprezintă un caz unic, deoarece găzduiește forțe americane și lideri din mișcarea Hamas în același timp.

Ca aliat major non-NATO, Qatarul joacă un rol crucial în strategia militară a Statelor Unite în regiune, iar baza aeriană Al Udeid, la sud-vest de Doha, găzduiește cel puțin 8.000 de militari americani și este baza care găzduiește sediul regional al Comandamentului Central al SUA. Este cea mai mare facilitate militară din Orientul Mijlociu.

Qatarul a permis, de asemenea, ca un birou politic al Hamas să funcționeze în Doha de peste un deceniu. Acesta găzduiește mai mulți oficiali Hamas de rang înalt, inclusiv liderul suprem al organizației, Ismail Haniyeh.

Qatarul a fost aspru criticat pentru că găzduiește biroul, dar susține că acest lucru îi permite să medieze relațiile cu Hamas și Occidentul și ar putea contribui la promovarea păcii israelo-palestiniene. Cu toate acestea, oficialii americani au declarat recent că autoritățile qatariote ar putea fi deschise să reconsidere prezența Hamas în țară odată ce cei peste 200 de ostatici capturați de gruparea militantă palestiniană vor fi eliberați.

 

Golful și Turcia

 

Începând cu 2022, peste 9.000 de militari americani au fost dislocați într-o bază navală din Bahrain, care reprezintă sediul Comandamentului Central al Forțelor Navale SUA și Flota a V a SUA.

Bahrainul reprezintă singura bază navală de coastă permanentă pentru Statele Unite în Orientul Mijlociu, iar portul Khalifa bin Salman este una dintre puținele facilități din Golf care pot găzdui portavioane americane și nave amfibie.

Bahrainul este, de asemenea, clasificat ca un aliat major non-NATO, permițându-i să achiziționeze arme avansate și să efectueze cercetări în domeniul apărării cu Statele Unite.

În Kuweit, mii de trupe americane au fost staționate din 1991, când o coaliție multinațională condusă de SUA a expulzat forțele irakiene din țară ca parte a Primului Război din Golf. Țara din Golf a servit și ca bază logistică majoră pentru forțele coaliției americane și internaționale în timpul războiului din Irak.

În 2021, în Kuweit erau 13.500 de militari americani și mii de echipamente, în principal la Camp Arifjan și la baza aeriană Ali Al Salem.

În decembrie 2022, peste 2.700 de soldați americani au fost staționați în Arabia Saudită pentru a le antrena forțele armate, pentru a le oferi sfaturi și asistență și pentru a proteja interesele americane din regiune de Iran și agenții săi. Soldații de aici, potrivit Casei Albe, întrețin sistemele de apărare antiaeriană și antirachetă și sprijină operarea aeronavelor militare.

În 2021, administrația președintelui american Joe Biden a pus capăt sprijinului SUA pentru operațiile ofensive ale Arabiei Saudite împotriva rebelilor Houthi din Yemen, care sunt susținuți de Iran, deși Statele Unite oferă în continuare sprijin defensiv Regatului.

Emiratele Arabe Unite au fost un aliat major al SUA în Orientul Mijlociu de ani de zile, găzduind până la 3.500 de militari americani, staționați în principal la Baza Aeriană Al Dhafra, care include Gulf Air Warfare Centre, un centru regional de antrenament pentru apărarea antiaeriană și antirachetă condus în comun de cele două țări. Porturile din Emiratele Arabe Unite sunt, de asemenea, esențiale pentru Marina SUA, găzduind mai multe nave decât orice alt port din afara Statelor Unite.

Există și "câteva sute" de forțe americane staționate în Sultanatul Oman, potrivit Axios, menționând că majoritatea provin din Forțele Aeriene. Sultanatul permite Forțelor Aeriene americane să efectueze mii de zboruri și sute de aterizări în fiecare an.

La începutul acestui an, Statele Unite au dislocat un distrugător și aeronave de luptă suplimentare în apropierea Omanului, ca răspuns la confiscarea de către Marina iraniană a navelor comerciale în strâmtoarea Hormuz și în Golful Oman.

În ceea ce privește Turcia, Statele Unite au peste 1.000 de soldați, staționați la o bază aeriană în apropierea orașului Adana și la o stație aeriană lângă Izmir.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Avertismentul generalului Ben Hodges: De ce abandonarea Europei ar fi o „eroare de calcul fatală” pentru economia SUA. Iluzia păcii prin concesii teritoriale
Cum văd rușii România, deja a doua putere militară din Est. Suntem pe locul 10 în topul statelor ostile și anticipează F-35, bombardiere B-52 și avioane AWACS dislocate aici
Între sabotaj și acaparare forțată: Strategia Rusiei pentru preluarea controlului centralei nucleare de la Zaporojie
Vladimir Putin ordonă „rusificarea” totală a teritoriilor anexate din Ucraina: Planul strategic până în 2036 pentru ștergerea identității ucrainene
Rachete antiaeriene MANPAD Mistral pentru Armata României. Ce prevede contractul de peste 600 de milioane de euro semnat cu Franța
Rusia a trezit colosul militar german. Pe lângă achiziții de F-35 sau Patriot, nemții vin cu o idee bună și pentru România: Veterani ucraineni împărășesc experiența de luptă împotriva Rusiei
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah
Pregătiri pentru amenințarea chineză: Japonia anunță planuri de desfășurare a rachetelor; Taiwanul crește cheltuielile pentru apărare cu 40 de miliarde de dolari
Cât va fi, de fapt, armata Ucrainei pe timp de pace? Detaliile noului acord cu SUA care sfidează cerințele inițiale ale Rusiei
Pacea din Ucraina se joacă acum la Abu Dhabi: Între realpolitik-ul Statelor Unite și „liniile roșii” de pe frontul din Donbas
Lovitură în inima aviației strategice ruse (Foto/Video): Ucraina distruge rarul ''laborator zburător A-60'' și un prototip A-100 la Taganrog
De la dialog la „forțe de reasigurare”: Cum răspunde Franta amenințării rusești și de ce Europa nu își mai permite să fie ,,naivă militar''
Amețirea Rusiei, de la presiuni brutale la propuneri neașteptate de pace. Toată isteria din aceste zile ar putea fi parte a noii strategii pe care SUA o aplică Rusiei?
EXCLUSIV
Adio, pace pe repede-înainte! Statele Unite au realizat că nu pot livra Rusiei o Ucraină „pe tavă” până la Ziua Recunoștinței
Azi are loc ședința CSAT care rescrie securitatea României: Miza accesării fondurilor europene SAFE și conceptul de „independență solidară” propus de președinte
Europa ripostează la Geneva. Contrapropunerea oficială care demontează „Planul în 28 de puncte” al SUA și schimbă total datele problemei pentru Ucraina
Pace din Ucraina, în etapa bătăliei din birouri. Europa vrea o ofensivă diplomatică asupra echipei lui Trump pentru a relaxa predarea Donbasului către ruși
Centrul analizei geostrategice s-a mutat la Constanța săptămâna aceasta: Dezbatere internațională de anvergură privind strategia UE la Marea Neagră
Președintele Nicușor Dan anunță finalul dezbaterii privind Strategia de Apărare a României. Aceasta va suferi unele modificări după propunerile trimise
O Ucraină înarmată, înfrântă și cu sentimentul trădării, ținută la granița Europei?
Se înmulțesc semnele lovirii iminente a Venezuelei: Portavionul USS Gerald R. Ford e „pe poziții” iar SUA avertizează avioanele de linie privind survolul Venezuelei
„Articolul 5” fără aderare. Marea iluzie de securitate din planul lui Trump: Ce înseamnă, de fapt, protecția Statelor Unite oferită la schimb cu ruperea teritorială a Ucrainei
Harta Ucraina
EXCLUSIV
Munchen 1938, reeditat? Ucraina, „teritorii în schimbul păcii” și riscurile pentru România | Hari Bucur-Marcu, la Obiectiv EuroAtlantic
Plan de Pace sau Dictat? Zelenski a primit un proiect din partea americană. Dacă zvonurile se adeveresc, documentul ar fi o capitulare de facto în schimbul a nimic
„Nu am fost consultați”: UE respinge ideea unui plan de pace american impus fără acordul Ucrainei
Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Avertismentul șefului spionajului militar ucrainean: Fereastra de pace se închide în 2026. Ce prevede planul confidențial în 28 de puncte aprobat de Donald Trump
Când corporațiile trasează liniile frontului. Șeful Airbus sparge marele tabu: Europa are nevoie de bomba nucleară tactică pentru a descuraja Rusia
Franța mută imediat pentru a echilibra balanța: F-35 american pentru saudiți, contracarat în regiune cu Rafale în cea mai modernă versiune F5
Arabia Saudită a fost desemnată de către SUA drept aliat major non-NATO. Dar ce presupune acest “statut”?
Capcana „zonei gri”: De ce Rusia testează nervii NATO sub pragul Articolului 5 și de ce „calmul” nu mai e suficient

Ştiri Recomandate

Lovitură de ciocan: Eurofighter învinge istoric J-10 al Chinei, într-o răsturnare de situație tocmai când părea sigur că avionul J-10 va bifa a doua țară din lume care îl cumpără
După ce Rusia a anunțat că a ocupat complet orașul Kupiansk, Zelenski s-a dus să-și facă un selfie acolo (Foto). Pe front la Kupiansk ucrainenii au reușit să încercuiască unele unități ruse
Bătălia pentru cine vinde vehicule de luptă României: Compania Hanwha pune pe masă o ofertă cu fabrici, tehnologie şi producţie de 80% în ţara noastră
Au călcat pe mine ucrainene, la propriu. Coreea de Nord anunță, într-un gest rar, că a pierdut 9 militari în operațiune de deminare a regiunii Kursk din Rusia
Avioane F-16 în România, F-35 în Baltice. U.S. Air Force testează tactica realimentării rapide pentru a nu deveni ținte sigure
Skyranger 30: Arma care recunoaște că NATO nu își mai permite să tragă cu ,,tunul în muște'', ci cu „proiectile inteligente”
24 de ore dificile pentru Trump. O înfrângerea neașteptată a venit chiar din partea republicanilor în Indiana după înfrângerea istorică pentru primăria Miami, fief al MAGA
Rușii susțin că armata ucraineană încearcă să revină pe Insula Șerpilor. În zonă ar fi fost amplasate din nou mijloace de cercetare și comunicații
Umilință pentru aviaţia rusă: Cum a „anulat” o dronă ucraineană decolarea unui avion militar rusesc în Peninsula Crimeea (VIDEO)
Cartea „Analiza conflictului din Ucraina din perspectiva modelului actorului rațional” care analizează lecțiile războiului și doctrinele militare post-2022, printre cele mai vândute lucrări
Israelul își consolidează cooperarea militară cu Marocul: Imagini din satelit confirmă livrările sistemului de apărare Barak MX 
Fie că ne place sau nu, roiurile de drone rescriu regulile războiului (FOTO/VIDEO). Sunt gata statele membre NATO să facă față noii realități?
Percheziții în industria de apărare din Cehia. Proiectul de drone FPV destinat armatei ucrainene, sub lupa procurorilor militari
Serviciul K, deconspirat! (VIDEO): Cum a reușit o anchetă jurnalistică independentă să identifice cea mai secretă unitate a Armatei ruse
Ucraina atacă în valuri în premieră Rusia în Marea Caspică: În cooperare cu mișcarea rusă de rezistență Scânteia Neagră, forțele speciale ucrainene au lovit două nave ruse în Capiscă
Trump a mai domolit tonul: Vestea bună e că SUA sunt gata să ofere garanții de securitate Ucrainei, cea mai puțin bună e o concesie în Donbas. Rămâne însă un mare semn de întrebare
Lituania își întărește artileria. Fostul stat sovietic suplimentează achiziția de obuziere franceze Caesar
Aviația militară rusă. Foto: Prizivaut.ru
EXCLUSIV
Suntem în pragul celei de-a 4-a generații a răboiului. Yossi Karadi: În locul aviației militare Rusia a încercat să lovească Ucraina din taste. Vor fi țări îngenuncheate fără să tragă un glonț
Adevărul din spatele cortinei industriei ruse: Programul Su-57 are probleme iar noul bombardier PAK DA e blocat. Rusia încearcă ocolirea sancțiunilor prin vecinul nostru Serbia și un alt stat surpriză
Raport SUA clasificat scurs în media: USS Gerald R. Ford, simbolul puterii navale, vulnerabil în fața rachetelor hipersonice chineze. În toate simulările noul portavion pierde singur bătălia
Comandantul Suprem al NATO (SACEUR) gen. Alexus Grynkewich vine în România. Vizită la Grupul de Luptă de la Cincu, alături de Șeful Armatei României
După aproape 4 ani de război, Armata rusă încă nu a cucerit regiunea Donețk, dar revendică controlul asupra Pokrovskului
Ungaria spune că NATO a „înjunghiat pe la spate” pacea din Ucraina după ce Alianța a atras atenția că Rusia pregătește un mare război în Europa
Mesajul tranșant al generalului ucrainean Sîrski pentru Rusia: „Nu ne vom împăca niciodată cu rolul unei țări slabe”
Administrația Trump, acuzată că ar viza dezintegrarea Uniunii Europene prin „smulgerea” a patru state din bloc
Bătălia pentru legendarul A-10 „Mistreț”: De ce SUA refuză să renunțe la cel mai rezistent avion de atac la sol, în ciuda dorinței Forțelor Aeriene ale SUA
Planul Suediei pentru a ocoli blocajul industrial Gripen-E: Cum ar putea vechile modele „Charlie” să ajungă mai repede pe mâna Ucrainei
Sfârșitul armatelor clasice? Un singur om și un „roi” de drone operat de sisteme AI vor decide soarta unei armate pe viitorul câmp de luptă
Avertisment teribil de la șeful NATO: „Suntem următoarea țintă a Rusiei”. Cât timp avem să ne pregătim
Cum am ajuns în acest punct? Premieră absolută în spionajul european: Danemarca a ajuns să clasifice Statele Unite drept „ameninţare de securitate”
SUA și NATO monitorizează constant situația de pe flancul estic. Mai multe active ISR au activat în spațiul aerian al României și deasupra apelor neutre ale Mării Negre
Avertismentul unui fost comandant NATO: „America nu se poate apăra singură” fără aliații europeni, în fața unor viitoare amenințări de securitate
pixel