Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
DCNewsTV.ro -  Live  |  Video  |  Înregistrări
Rebelii houthi din Yemen amenință Emiratele Arabe Unite
18 sep 2019 / 20:29
Rebelii houthi din Yemen, care afirmă că au comis atacurile din weekend asupra instalaţiilor petroliere saudite, au anunţat miercuri că au identificat zeci de situri în Emiratele Arabe Unite (EAU) pe care le pot lovi, relatează Reuters şi AFP.

Yahya Saria, un purtător de cuvânt militar al organizaţiei susţinute de Iran, a declarat că rebelii houthi au drone noi "cu motoare normale sau cu reacţie" care pot ajunge la ţinte aflate mult în interiorul Arabiei Saudite.

EAU sunt unul dintre pilonii coaliţiei militare conduse de Arabia Saudită care luptă împotriva rebelilor houthi şi de partea guvernului yemenit recunoscut internaţional.

"Îi spunem regimului din Emirate că o singură operaţiune de-ale noastre îl va costa scump. Astăzi, pentru prima dată, anunţăm că avem zeci de ţinte în Emiratele Arabe Unite, dintre care unele sunt în Abu Dhabi şi Dubai, şi că ele pot fi lovite în orice moment", a declarat Yahya Saria.

La Riad, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, col. Turki al-Malki, a declarat că atacul este imposibil să fi fost comis din Yemen, adăugând că rebelii houthi "acoperă" Iranul.

Yahya Saria a spus că atacurile de sâmbătă au fost lansate din trei locaţii.

Dronele Qassef 3 au fost lansate dintr-un loc, dronele Samad 3 dintr-un al doilea loc, iar cele cu motor cu reacţie dintr-un al treilea loc. El a precizat că acest tip de drone va fi prezentat în curând.

"Aceste drone (...) au transportat patru bombe precise pentru fiecare lovitură", a mai spus Saria. De asemenea, alte drone "au fost folosite pentru a deruta duşmanul în aşa fel încât principalele avioane să poată ajunge la ţintele lor", a adăugat el.

Vezi și: Iranul este ''incontestabil'' în spatele atacurilor asupra instalaţiilor petroliere saudite

Ştiri Recomandate

Strategie Naţională de Apărare a Ţării: Federaţia Rusă încearcă să‐şi consolideze statutul de putere în plan regional
Comemorarea protestului din piaţa Tiananmen la Hong Kong, forţele de ordine au făcut arestări
Fost şef al MI6: Pandemia cauzată de COVID-19 este rezultatul scăpării accidentale a virusului dintr-un laborator din Wuhan
Prezenţa militară sporită a Rusiei în Siria. Convoi rusesc de blindate, blocat de o patrulă militară americană (Foto/Video)
Michael White, un fost soldat american deţinut în Iran aproape 2 ani, a fost eliberat
Rusia monitorizează lansările de rachete de pe teritoriul SUA cu ajutorul unor sateliţi, parte din Sistemul unificat "Cupola"
Rușii reacționează după acuzele de 'clonare' a navelor portelicopter franceze Mistral
Trei minori, cercetaţi pentru activităţi de terorism. Aeroportul Henri Coandă- printre ţintele vizate
Un poliţist a fost înjunghiat, iar alți doi împuşcați în Brooklyn, în timp ce încercau să oprească jafurile
Lupii Războinici (III). Protestele din SUA: Acceleraționismul şi încercarea de a declanşa un război civil
Trianon 100. Guvernul Ungariei vorbește despre 'doliu', dar admite: 'Recuperarea acestor teritorii e nerealistă'
Forţele pro-GNA au preluat controlul asupra aeroportului internaţional Tripoli
Iranul sprijină protestele din SUA. Rouhani îl acuză pe Trump că 'se folosește de Biblie în timp ce ordonă crime'
Rusia confirmă oficial livrarea unor avioane MiG-29 către Siria
Armata lituaniană: O amplă campanie de fake news a fost îndreptată împotriva forțelor americane din Europa
India şi Australia convin să-şi intensifice cooperarea militară şi strategică
Dodon ia cu el un contingent al Armatei Naționale la parada militară din Rusia
Lockheed Martin a finalizat livrarea de avioane C-130 Super Hercules către US Army
Piloții de pe portavionul USS Theodore Roosevelt au încheiat recalificările pentru operațiunile de zbor
Fostul secretar al Apărării, îl acuză pe Donald Trump că "divizează" America
Poliţistul implicat în uciderea lui George Floyd pus sub acuzare pentru "crimă"
Japonia cumpără elicoptere Subaru UH-X
Ciocniri între poliție și protestatari în fața Ambasadei SUA din Atena
Patru bombardiere americane B-52H Stratofortresses, misiune în spațiul aerian al zonei Arctice (Foto/Video)
Prin militarizarea Crimeei, Rusia încalcă Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale din Europa 
Proteste în SUA: Ministrul american al apărării se opune desfăşurării armatei
Deputaţii au votat pentru modificarea Legii privind organizarea şi funcţionarea MApN
Mike Pence: Statele Unite apreciază ajutorul acordat de România pentru combaterea pandemiei
Ucraina lucrează la elaborare a unei strategii pentru redobândirea controlului asupra Crimeei
Controverse în jurul noii legi a adunărilor publice cerută de Jandarmeria Română
Exerciții comune ale Forțelor Navale Române și ucrainene
Raiduri ruseşti în nord-vestul Siriei
Marea Britanie vrea ca noul Tempest să dețină tehnologii de generația a VI-a și să depășească F-35
Pentagonul a deplasat circa 1.600 de soldaţi în regiunea capitalei federale Washington
Traian Băsescu critică politica lui Trump și spune că acesta a izolat SUA de aliați
Amplu exercițiu al Flotei ruse a Mării Negre
Nave rusești din cadrul Flotei Mării Negre se antrenează în Oceanul Indian
Taiwanul nu ar face faţă Chinei. Taipeiul a simulat o invazie chineză
Echipa de campanie a lui Joe Biden se implică în eliberarea protestatarilor arestați în Minneapolis