Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Relațiile cu Polonia se întăresc: România achiziționează 62 de trenuri care vor fi produse de polonezi
News
Data publicării:
Producătorul polonez de material rulant Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Spolka Akcyjna (PESA) va trebui să livreze României 62 de rame electrice regionale (RE-R) până cel târziu la începutul anului 2027, acestea urmând să circule pe 10 rute de serviciu public, a declarat, marţi, preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), Ştefan Roşeanu.
Paweł Soloch, ambasadorul Poloniei în România (în spate dreapta), împreună cu Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor. Foto: Agerpres
Paweł Soloch, ambasadorul Poloniei în România (în spate dreapta), împreună cu Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor. Foto: Agerpres

Şeful ARF şi preşedintele PESA, Krzysztof Zdziarski, au semnat, marţi, la sediul Ministerului Transporturilor, contractul de achiziţie a celor 62 de rame electrice regionale, în prezenţa ministrului de resort, Sorin Grindeanu, şi a ambasadorului Republicii Polone în România, Pawel Soloch.

"Astăzi am semnat trei contracte, pentru că licitaţia a fost organizată pe trei loturi, şi în consecinţă cele 62 de trenuri sunt sub egida a trei contracte, fiecare cu aproximativ 20 de trenuri. (...) Conform prevederilor contractuale, urmează ca trenurile să vină la începutul anului 2026, deci în doi ani, şi în cursul anilor 2026 - 2027 la început ar trebui să se livreze toată cantitatea, pentru că sunt livrări în paralel pentru fiecare contract în parte. Trenurile vor circula pe 10 rute de serviciu public din România.

Rutele sunt publice de la sfârşitul anului 2022, când celor şase operatori de serviciu public feroviar le-au fost atribuite contractele pe 10 ani şi în aceste contracte pe 10 ani le-au fost distribuite, conform metodologiei aprobate de Guvern, toate trenurile care sunt cumpărate prin fonduri europene, mai puţin ramele care fac obiectul contractului cu Alstom - cele 37 de rame - care fac obiectul unor contracte de serviciu public licitate", a afirmat Roşeanu, citat de agenția Agerpres.

El a precizat că, la finele lui 2023, Executivul a aprobat primul contract licitat prin care CFR Călători va opera primele 12 trenuri provenite din contractul încheiat cu Alstom, pe alt pachet de rute.

"Fiecare operator are un program de transport deja stabilit şi corelat cu calendarul iniţial de livrare pe are îl aveam la momentul licitaţiei. Normal că acel calendar va fi actualizat în funcţie de data prezentă a semnării contractului şi livrarea efectivă a trenurilor de care vorbim astăzi şi vom putea vedea pentru prima dată în România, începând cu anul 2026, ca pe o rută precum Braşov - Bucureşti, care este cea mai aglomerată rută a României, să avem servicii publice operate de trei operatori diferiţi cu acelaşi tip de rame, deci vom putea să facem comparaţie mult mai clară decât astăzi între calitatea şi respectul pe care îl au operatorii faţă de materialul rulant şi faţă de călători în general. Ăsta a fost şi obiectivul pentru care a fost făcută această împărţire, pentru a avea un soi de concurenţă.

Serviciile publice nu sunt concurenţă, serviciile publice sunt obligaţii pe care statul român le transferă către un operator pentru ca cetăţenii României şi vizitatorii noştri să se poată bucura de un serviciu minim de transport. Mai departe, ştiţi bine, avem discuţii - unele trenuri sunt curate, altele nu sunt curate, unele trenuri sunt întreţinute, alte trenuri nu sunt întreţinute. Vom avea acelaşi tip de vehicule, care pornesc de la zero la toţi cei şase operatori. Toţi au aceiaşi parametri de întreţinere a trenurilor, deci vom avea, să spunem, un sistem de măsurare a performanţelor 'mere cu mere'", a arătat preşedintele ARF.

Preşedintele PESA, Krzysztof Zdziarski, a subliniat că modelul de tren contractat de România circulă deja în Cehia.

"În primul rând aş vrea să vă felicit pentru că aţi semnat pentru cele mai bune trenuri de pe planetă, asta este opinia mea. Dar nu este doar opinia mea, pentru că peste 200 din aceste trenuri sunt în circulaţie, iar acest model de tren circulă cu pasageri în Cehia şi avem comenzi pentru alte 200 de trenuri similare cu cele din România.

Ele vor circula în Bulgaria, Germania, Suedia şi, de asemenea, în Polonia. Noi vrem să fim foarte prezenţi în acest sector din Europa, asigurându-ne că vom face tot posibilul să ne apropiem şi să fim pe această piaţă. Trenurile sunt foarte moderne (...) Este foarte bine pentru noi că suntem prezenţi în România cu tramvaie în Iaşi, Cluj şi Craiova şi acum suntem capabili să asigurăm conexiunea regională, să conectăm aceste oraşe cu Bucureştiul", a afirmat Krzysztof Zdziarski.

Ramele poloneze pot circula cu o viteză maximă de 160 km/h şi pot transporta 453 de călători (pe scaune - 224 de locuri şi în picioare). De asemenea, ele au şi 16 locuri pentru transportul bicicletelor.

Valoarea totală a proiectului este de 3,23 miliarde lei, fără TVA, iar finanţarea este asigurată din Programul Transport (PT) 2021 - 2027, cu cofinanţare de la bugetul de stat.

Contractul este împărţită pe trei loturi, şi anume: Lotul 1 - 20 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători pe rutele Bucureşti Nord - Ploieşti Sud - Adjud, Iaşi - Paşcani - Suceava, Bacău - Paşcani; Lotul 2 - 23 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători pe rutele Braşov - Gheorgheni, Arad - Timişoara - Caransebeş, Huedin - Cluj - Bistriţa; Lotul 3 - 19 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători pe rutele Bucureşti Nord - Ploieşti Vest - Braşov, Bucureşti Nord - Roşiori, Bucureşti Nord - Bucureşti Obor/Fundulea, Constanţa - Feteşti.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Horaţiu Potra a fost adus în România. Mercenarul, după ce a fugit din țară: "Nu mă ascund şi nu am de ce să mă ascund"
Reforma în educație a Ucrainei nu „țintește” minoritatea română. Șeful Administrației Militare Cernăuți: Orice copil va putea învăța în limba română, Ucraina va asigura întreaga logistică
Berlinul, teren de antrenament: Batalionul Gardă al Bundeswehr pregătește inclusiv scenariul unor lupte urbane de tip „casă cu casă”
Trump a refuzat oferta lui Maduro. CIA primește „undă verde” în Venezuela iar Trump lasă ușa deschisă la „boots on the ground”
Darryl Nirenberg, viitorul ambasador al SUA în România, audiat în Senat: România e o mare oportunitate pentru companiile americane cu potențial decisiv energetic
S-70 Firehawk vin în Europa. Cehia a ajuns un acord pentru elicopterele Firehawk utilizate împotriva incendiilor forestiere
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
Comisarul UE pentru Apărare: Provocările cu drone rusești din Polonia, România și baltice arată că Europa încă nu se poate apăra eficient de drone. ”Rușii învață. Noi?”
Gazprom accelerează proiectul conductei de gaze către China. Costurile sunt uriașe; doar faza de proiectate înghite miliarde de dolari
Locuitorii din Plauru și Ceatalchioi, evacuați după ce o navă cu GPL a fost lovită de dronă și a luat foc. Explozia ar putea avea impact pe o rază de 4,5-5 km
Polonia, victima a două acte de sabotaj asupra liniilor de cale ferată din estul țării
Ucraina și Grecia, acord pentru livrarea de gaze naturale lichefiate (GNL) până în martie 2026
Controlul asupra rezervelor de petrol ale Venezuelei. Propunere făcută de Maduro pentru Donald Trump? (NYT)
"Cea mai mare criză umanitară din lume". Emisarul lui Trump pentru Africa denunţă atrocităţi inacceptabile în războiul din Sudan
NATO își flexează mușchii în Flancul Estic: Zeci de aeronave, exerciții în apropierea frontierei cu Rusia
Lukoil nu mai forează în perimetrul Trident din Marea Neagră. Sancțiunile SUA pun reflectorul pe autoritățile române: "Nu ne vindem țara" americanilor de la Exxon Vs. blândețea față de Lukoil
Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după ce o nouă dronă rusă a căzut în România
Avertismentul Uniunii Africane: Mali e la un pas de a fi preluat de grupări jihadiste
Lukoil ar putea fi preluat de Carlyle. Grupul american are investiții și în sectorul energetic românesc
SUA lansează Operațiunea militară "Southern Spear". Nave de război, F-35 și portavionul Gerald Ford, desfășurate pentru combaterea traficului de droguri
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Studiu: Riscul de blackout și reziliența energetică. Implicații asupra securității naționale
Premierul R. Moldova: Am avut recent o exprimare ruptă din context. România e strânsă legată de soarta noastră
”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
Mesajele tulburătoare ale lui Epstein către ruși: Puteți afla mai multe despre Trump discutând cu mine
Trump a promulgat legea care opreşte cea mai lungă paralizie bugetară din istoria SUA
Operațiunea Midas. Scandalul uriaș de corupție din Ucraina ia amploare. Ministrul Justiției a fost demis
Strategia Națională de Apărare. Nicușor Dan: ”Cine nu reușește să facă saltul tehnologic, va fi penalizat”
Președintele Columbiei a ordonat suspendarea schimbului de informații cu SUA

Ştiri Recomandate

Lovitură de ciocan: Eurofighter învinge istoric J-10 al Chinei, într-o răsturnare de situație tocmai când părea sigur că avionul J-10 va bifa a doua țară din lume care îl cumpără
După ce Rusia a anunțat că a ocupat complet orașul Kupiansk, Zelenski s-a dus să-și facă un selfie acolo (Foto). Pe front la Kupiansk ucrainenii au reușit să încercuiască unele unități ruse
Bătălia pentru cine vinde vehicule de luptă României: Compania Hanwha pune pe masă o ofertă cu fabrici, tehnologie şi producţie de 80% în ţara noastră
Au călcat pe mine ucrainene, la propriu. Coreea de Nord anunță, într-un gest rar, că a pierdut 9 militari în operațiune de deminare a regiunii Kursk din Rusia
Avioane F-16 în România, F-35 în Baltice. U.S. Air Force testează tactica realimentării rapide pentru a nu deveni ținte sigure
Skyranger 30: Arma care recunoaște că NATO nu își mai permite să tragă cu ,,tunul în muște'', ci cu „proiectile inteligente”
24 de ore dificile pentru Trump. O înfrângerea neașteptată a venit chiar din partea republicanilor în Indiana după înfrângerea istorică pentru primăria Miami, fief al MAGA
Rușii susțin că armata ucraineană încearcă să revină pe Insula Șerpilor. În zonă ar fi fost amplasate din nou mijloace de cercetare și comunicații
Umilință pentru aviaţia rusă: Cum a „anulat” o dronă ucraineană decolarea unui avion militar rusesc în Peninsula Crimeea (VIDEO)
Cartea „Analiza conflictului din Ucraina din perspectiva modelului actorului rațional” care analizează lecțiile războiului și doctrinele militare post-2022, printre cele mai vândute lucrări
Israelul își consolidează cooperarea militară cu Marocul: Imagini din satelit confirmă livrările sistemului de apărare Barak MX 
Fie că ne place sau nu, roiurile de drone rescriu regulile războiului (FOTO/VIDEO). Sunt gata statele membre NATO să facă față noii realități?
Percheziții în industria de apărare din Cehia. Proiectul de drone FPV destinat armatei ucrainene, sub lupa procurorilor militari
Serviciul K, deconspirat! (VIDEO): Cum a reușit o anchetă jurnalistică independentă să identifice cea mai secretă unitate a Armatei ruse
Ucraina atacă în valuri în premieră Rusia în Marea Caspică: În cooperare cu mișcarea rusă de rezistență Scânteia Neagră, forțele speciale ucrainene au lovit două nave ruse în Capiscă
Trump a mai domolit tonul: Vestea bună e că SUA sunt gata să ofere garanții de securitate Ucrainei, cea mai puțin bună e o concesie în Donbas. Rămâne însă un mare semn de întrebare
Lituania își întărește artileria. Fostul stat sovietic suplimentează achiziția de obuziere franceze Caesar
Aviația militară rusă. Foto: Prizivaut.ru
EXCLUSIV
Suntem în pragul celei de-a 4-a generații a răboiului. Yossi Karadi: În locul aviației militare Rusia a încercat să lovească Ucraina din taste. Vor fi țări îngenuncheate fără să tragă un glonț
Adevărul din spatele cortinei industriei ruse: Programul Su-57 are probleme iar noul bombardier PAK DA e blocat. Rusia încearcă ocolirea sancțiunilor prin vecinul nostru Serbia și un alt stat surpriză
Raport SUA clasificat scurs în media: USS Gerald R. Ford, simbolul puterii navale, vulnerabil în fața rachetelor hipersonice chineze. În toate simulările noul portavion pierde singur bătălia
Comandantul Suprem al NATO (SACEUR) gen. Alexus Grynkewich vine în România. Vizită la Grupul de Luptă de la Cincu, alături de Șeful Armatei României
După aproape 4 ani de război, Armata rusă încă nu a cucerit regiunea Donețk, dar revendică controlul asupra Pokrovskului
Ungaria spune că NATO a „înjunghiat pe la spate” pacea din Ucraina după ce Alianța a atras atenția că Rusia pregătește un mare război în Europa
Mesajul tranșant al generalului ucrainean Sîrski pentru Rusia: „Nu ne vom împăca niciodată cu rolul unei țări slabe”
Administrația Trump, acuzată că ar viza dezintegrarea Uniunii Europene prin „smulgerea” a patru state din bloc
Bătălia pentru legendarul A-10 „Mistreț”: De ce SUA refuză să renunțe la cel mai rezistent avion de atac la sol, în ciuda dorinței Forțelor Aeriene ale SUA
Planul Suediei pentru a ocoli blocajul industrial Gripen-E: Cum ar putea vechile modele „Charlie” să ajungă mai repede pe mâna Ucrainei
Sfârșitul armatelor clasice? Un singur om și un „roi” de drone operat de sisteme AI vor decide soarta unei armate pe viitorul câmp de luptă
Avertisment teribil de la șeful NATO: „Suntem următoarea țintă a Rusiei”. Cât timp avem să ne pregătim
Cum am ajuns în acest punct? Premieră absolută în spionajul european: Danemarca a ajuns să clasifice Statele Unite drept „ameninţare de securitate”
SUA și NATO monitorizează constant situația de pe flancul estic. Mai multe active ISR au activat în spațiul aerian al României și deasupra apelor neutre ale Mării Negre
Avertismentul unui fost comandant NATO: „America nu se poate apăra singură” fără aliații europeni, în fața unor viitoare amenințări de securitate
pixel