Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Turcia va cunoaşte condiţiile retragerii americane din Siria
Strategica
Data publicării:
Duminică la Ierusalim, astăzi şi mâine în Turcia, consilierul președintelui Trump pentru securitate națională John Bolton, reiterează condițiile impuse țărilor din regiune pentru retragerea trupelor americane din Siria. Anunțată de către Trump ca un fapt împlinit și cu efect imediat, la începutul lunii Decembrie, retragerea completă americană din Siria a dus și la demisia secretarului pentru apărare Mattis, printr-o scrisoare care a făcut valuri. 
EXCLUSIV

Nuanțările care au venit apoi, retragerea în etape și condițiile severe impuse de către americani Turciei, au dovedit că nici un analist politic sau militar nu a reușit să îl înțeleagă pe președintele american.

Bolton anunțase încă de la Crăciun că va fi extrem de clar în ceea ce privește retragerea militară din Siria.

Declarația să directă cu privire la tentativele Turciei de a ataca, în lipsa apărării americane, pozițiile kurde (atac structurat mai mult ca o anihilare militară şi politic a principalului oponent al Turciei la granițele sale cu Siria), deținute ca urmare a înfrângerii organizației teroriste ISIS, era considerată, mai mult un exercițiu de imagine decât o realitate palpabilă și strategică.

Ieri, insă, aflat în Ierusalim, capitala Israel, Bolton a fost extrem de clar și de ferm, avertizând Turcia asupra oricăror acțiuni militare împotriva milițiilor kurde, aliat fundamental american în spațiul siriano-irakian. Problema kurdă este reală pentru SUA și este astfel exprimată de către Casa Albă. Ea se referă la strategia Astana, de stabilizare a Siriei, care provoacă incertitudini în ceea ce priveşte situația pozițiilor kurde. Prin retragerea SUA din conflictul sirian, formatul Astana a devenit relevant, fapt care a dus la o iritare a stângii democrate americane, care a văzut mai mult o formă de înțelegere ocultă între Trump și Rusia, decât o strategie eficace a Casei Albe.

Vizita lui Bolton din Turcia, din aceste zile, va fi extrem de importantă, mai ales că Ankara și-a exprimat furia față de condițiile americane impuse. Avertismentele clare ale Casei Albe și ale secretarului de stat Pompeo la adresa intenției turce de a ataca pozițiile kurde, au dus la o vitriolică replică turcă, deja obișnuită să își impună cu voce tare interesele regionale. Pentru a sublinia severitatea și importanța condițiilor sale, SUA trimite în Turcia atât pe Bolton cât și doi grei ai politicii americane, noul asistent pentru Siria Jim Jeffrey, cărora li se va alătura nimeni altul decât însuși şeful statului major inter-arme al SUA, cel mai înalt comandat militar, generalul Joseph Dunford. Prezența militarului Dunford este un semnal consistent al SUA că toate condițiile americane trebuie îndeplinite, existând un spaţiu redus de negociere pentru Turcia.

SUA s-au folosit de înțelegerile de la Astana pentru a promova o politică dură și fără compromisuri la adresa Iranului, parte integrantă al acestui format. Prezența Iranului în regiune provoacă iritare deosebită la Washington, permiţând Europei să recapitalizeze interesele sale. Jocul complex jucat de către Trump în regiune contravine intereselor anti americane ale Uniunii Europene și în special ale Franței, care, prin vocea președintelui său Macron, a și reiterat dorința europeană de a continua eforturile pentru a salva celebrul tratat nuclear anulat de către președintele Trump precum și izolarea şi anihilarea efectelor sancțiunilor economice drastice impuse de SUA împotriva Iranului.

Desigur că aceste avertismente dure vor trebui să fie urmate de către acțiuni specifice, care să le dea substanță și putere. Nimic nu ar fi nou şi ne ne-ar mira să vedem că de fapt retragerea militară americană din Siria (folistă și pentru a elimina anumite poziții de forță anti Trump din cabinetul american) este doar un transfer de resurse din Siria spre spațiul kurd, mișcare deosebită a Casei Albe care ar bloca definitiv orice politică împotriva SUA promovată de către cei trei membri ai formatului Astana: Rusia, Turcia și Iran.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

NATO ezită cu aderarea, UE propune un plan B? Ideea lui Andrius Kubilius: Armata ucraineană, călită în luptă, să apere tot flancul estic
Cum dispare încet, dar sigur mitul „mâinii forte” a liderului de la Kremlin
Atac strategic efectuat de ucraineni la Novorossiysk: Ucraina paralizează exporturile de petrol și distruge o baterie S-400. Analiza imaginilor din satelit
„Portavioane de buzunar” pe Marea Neagră: Ucraina a utilizat dronele Katran, înarmate cu torpile, pentru a anihila radarele rusești
Rusia atacă din nou la Dunăre. Un nou RO-Alert, emis în județul Tulcea, după un atac cu drone în proximitatea României
Rachetele europene care vor putea lovi la peste 1.000 km. Storm Shadow și ATACMS sunt letale, însă au o rază de doar câteva sute de km
Lukoil nu mai forează în perimetrul Trident din Marea Neagră. Sancțiunile SUA pun reflectorul pe autoritățile române: "Nu ne vindem țara" americanilor de la Exxon Vs. blândețea față de Lukoil
Franța ia vălul de pe racheta cu capacitate nucleară ASMPA-R. Lansată din Rafale-M, racheta e acum utilizată oficial de Marina Franceză
Scutul lui Ahile al Greciei, cu sisteme de apărare antiaeriană din Israel, inclusiv sistemul SPYDER ales și de România
SUA se pregătesc să lovească Venezuela: De ce primele ținte pentru F-35 vor fi avioanele Su-30 și care e riscul în ciuda diferenței uriașe de forță militară
Ce a obținut Viktor Orban după vizita la Trump: Zero sancțiuni, la schimb cu arme, LNG și echipamente nucleare din SUA
Crimeea nu e impenetrabilă. Gen. Mîndrescu: Avem ac pentru cojocul sistemului A2/AD. Dar românii ar fi rezistat ca societate precum ucrainenii? Ar fi bine să nu ne mințim
SUA vor apăra Europa de Est de un atac al Rusiei. Rubio clarifică și la ce se referă ”testarea capacităților nucleare” anunțată de Trump
Rușii au finalizat crearea ,,trupelor de sisteme fără pilot''. Oficiali ucraineni afirmă că Rusia a copiat abordările de succes ale Ucrainei în acest domeniu
Surse africane: EAU finanțează "Corpul African" al Rusiei și își asigură un punct de sprijin vital în Republica Centrafricană pentru a susține războiul din Sudan
Armata rusă. Foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
„Războiul din Umbră” este deja aici. Fost comandant NATO avertizează asupra noii strategii de sabotaj a Rusiei: de la drone la „flote fantomă”
Strategia Națională de Apărare. Nicușor Dan: ”Cine nu reușește să facă saltul tehnologic, va fi penalizat”
De la beneficiar de ajutor la partener strategic: Analiza „Drone Deal” care pune Ucraina în rol de inovator militar pentru SUA
Sistem Patriot, Ministerul slovac al apărării / Kinzhal, Russian Federation MoD
EXCLUSIV
De ce Ucraina cere mai multe sisteme Patriot deși sunt informații privind scăderea eficienței acestora contra rachetelor Kinjal
Un „oraș” al dronelor Shahed (FOTO). Sateliții au surprins complexul militar mamut pe care Rusia l-a ridicat în timp record pentru a copleși defensiva Ucrainei
,,Bomba de la Nord Stream'' ticăie la Berlin. O anchetă germană îl indică pe generalul Zalujnîi drept "creier" al sabotajului care a decuplat Europa de dependenţa gazului rusesc
Kremlinul spune că va relua testele nucleare doar dacă SUA vor face primul pas
Factura „shutdown-ului” american: 5 miliarde de dolari în rachete HIMARS și AMRAAM, blocate. De ce este Ucraina direct afectată de o criză birocratică a SUA
Rușii au început mobilizarea rezerviștilor pentru apărarea obiectivelor strategice. În 20 de regiuni, sunt formate detașamente pentru lupta împotriva dronelor
Galați Security Forum: Securitatea Europei și războiul din Ucraina, teme centrale dezbătute de experți și decidenți politici
Imaginile din satelit confirmă dezastrul (FOTO/VIDEO). Baza de drone a Rusiei din Aeroportul Donețk, rasă de pe fața pământului după un atac ucrainean
Sursă foto: Alexandru Aioanei, Baza 71 Aeriană
EXCLUSIV
Reînarmarea lucidă: 10 lecțiile de la București pentru o Românie care vrea să conteze. De la exemplul Centrului F-16 la pulberi
Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
„Nu vom risca un al treilea război mondial de dragul Ucrainei” - Stoltenberg rememorează cum NATO a refuzat să închidă spațiul aerian ucrainean
Operațiunea „Triumf” eșuat (VIDEO): Cum sugrumă Ucraina logistica Rusiei din Crimeea. Atacurile surpriză devin noua normalitate pe frontul din Ucraina
Pentagonul intră în criză de timp. „China și Rusia avansează”. Reforma istorică propusă Armatei SUA, menită să câștige viitorul război înainte să înceapă

Ştiri Recomandate

Belarus: Sau cum să-ţi asumi rolul de „fabrica din umbră” a mașinăriei de război rusești
Colaps în industria petrolieră rusă: Cum a reușit Ucraina să scoată din uz rafinării strategice și să taie exporturile din Marea Neagră
Ucraina nu știe ce au discutat rușii cu americanii, dar a fost invitată în SUA pentru o nouă rundă de discuții privind programul de pace
În premieră un Gripen E brazilian a lansat o rachetă METEOR. Rachetele aer-aer ar putea fi integrate și pe viitoarele F-35 ale României
Belgia nu dă înapoi: Finanțarea Ucrainei cu activele rusești înghețate rămâne blocadă în ciuda presiunii Comisiei pe guvernul belgian
A fost semnat contractul pentru HISAR iar România are oficial prima navă nouă după 35 de ani. Cât a costat corveta ușoară TCG Akhisar
Dronă ucraineană ,,Sea Baby” neutralizată în Marea Neagră: Scafandrii militari români s-au ocupat de detonat dispozitivul
Se reiau căutările zborului MH370. Avionul de linie Boeing 777 dispărut brusc de pe radar în 2014 fără să fie găsit vreodată e cel mai mare mister din istoria aviației
Viitoarele arme de asalt ale României, prin fonduri SAFE. Beretta plusează cu pistoale și automate fabricate aici cu transfer complet de tehnologie
Revelația unui general NATO: Cum a ajuns o forță minusculă de 2% a Ucrainei să provoace jumătate din toate pierderile armatei ruse
Fără șoferi, fără echipaj: Armata SUA dezvoltă „artileria fantomă” care se încarcă autonom pe câmpul de luptă
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Marco Rubio susține că s-au făcut „progrese” către acordul de pace - dar spune că doar Vladimir Putin poate pune capăt războiului din Ucraina
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
Hegemonie aeriană: Grecia își construiește o „super-flotă” de 121 de avioane F-16 Viper pentru a domina Mediterana de Est
Deși în conflictul cu Ucraina “nu au rupt gura târgului”, sistemele rusești de rachete antiaeriene S-400 Triumf se pare că sunt la mare căutare în India
Cursa pentru recuperarea tehnologiei militare: Statele Unite cer Libanului returnarea unei bombe neexplodate GBU-39, de teama spionajului rus și chinez
„15 minute de manevre extreme”: Cum a supraviețuit un pilot american de F-16 unui atac cu rachete în Orientul Mijlociu
„Condamnate din start”: Motivul pentru care discuțiile Statele Unite-Rusia nu pot opri războiul din Ucraina
Aviația Strategică rusă și-a schimbat tacticile privind loviturile cu rachete asupra Ucrainei. Majoritatea avioanelor Tu-160 și Tu-95MS decolează acum din Extremul Orient
Donald Trump anunță că SUA nu mai contribuie la asistența Ucrainei, în timp ce Witkoff e primit călduros la Kremlin
Ucraina anunță că încă rezistă la Pokrovsk, Vovceansk și Kupyansk, deși propaganda rusă anunța încă din august ocuparea Pokrovskului
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
F-35 vs. J-20. Cine ar câștiga într-o luptă aeriană? Două avioane asemănătoare, dar atât de diferite: Chinezii ar fi în avantaj într-un singur scenariu
Thales prezintă un simulator pentru scenarii anti-dronă. Militarii îl pot integra direct în instrucția din poligon
Dacă Europa vrea război, Rusia este pregătită, amenință Putin
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
Nave chineze și japoneze se șicanează în apropierea Insulelor Senkaku, disputate de ambele părți
În sfârșit ajung sistemele NSM. România, fără nave de suprafață moderne, dar măcar cu baterii de coastă Naval Strike Missile de ultimă generație
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
Polonia a primit un nou lot de Abrams și e deja de departe cel mai mare operator Abrams din Europa. România e pe lista de așteptare a livrărilor
pixel