Retragerea misiunii diplomatice române din Afganistan. Mănescu: Ar fi poate un mesaj de slăbiciune
Ministrul de Externe a reacționat după atentatul din Afganistan în urma căruia și-a pierdut viața un diplomat român iar altul a fost grav rănit.
Ramona Mănescu a vorbit despre o posibilă retragere a misiunii diplomatice din Afganistan după ce campusul în care se afla și Ambasada României la Kabul a fost atacat iar un diplomat român a fost ucis în timp ce altul este grav rănit.
În urma atentatului Ambasada României din Kabul nu mai este funcțională.
Ministrul Ramona Mănescu nu crede că o retragere a misiunii ar fi oportună și a subliniat că o asemenea decizie nu poate fi luată decât în cadrul CSAT.
„Se va lua o decizie. Avem dialog. Domnul președinte a fost informat, doamna premier a fost informată și ea. Dar îmi e greu să cred că vom închide misiunea la Kabul. E un angajament pe care ni l-am luat în cadrul NATO. Aceste misiuni sunt mereu sub semnul pericolului, dar o asemenea decizie e una profundă care trebuie luat de CSAT.
Cred că vom rămâne însă realiști, alături de partenerii din NATO, și vom continua într-un efort conjugat lupta împotriva terorismului. Nu cred că ar fi un semnal foarte bun dacă după acest atac ne-am retrage din Kabul. Ar fi poate un mesaj de slăbiciune. Dar acest lucru nu schimbă cu nimic situația tragică în care ne aflăm. Trebuie să fim conștienți că se poate întâmpla oricând din nou”, a precizat Ramona Mănescu, în cadrul unei intervenții telefonice la postul de televiziune Antena 3.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News