Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Reuniune de urgență a NATO, miercuri. Biden spune că racheta care lovit Polonia este posibil să nu fi venit din Rusia
News
Data actualizării:
Data publicării:
Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că este puţin probabil ca racheta care a lovit Polonia să fi fost lansată din Rusia, spunând că Washingtonul şi aliaţii săi vor să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat.

Polonia a decis, marţi seară, să ridice nivelul de alertă la anumite unităţi militare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Varşovia.

Ambasadorii NATO se vor întâlni miercuri, la cererea Poloniei, în baza Articolului 4 al Alianţei Nord-Atlantice, au declarat pentru Reuters doi diplomaţi europeni.

Articolul 4 din Tratatul NATO prevede că "părţile vor avea consultări comune ori de câte ori vreuna dintre ele va considera că este ameninţată integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea vreuneia dintre părţi".

Există informaţii care contrazic presupunerile că racheta care a provocat o explozia soldată cu moartea a două persoane în satul Przewodow din estul Poloniei a fost trasă din Rusia, a spus Biden, după o întâlnire de urgență a liderilor NATO convocată în marja summitului G20, care are loc în Bali, Indonezia.

"Există informaţii preliminare care contestă acest lucru. Nu vreau să spun asta până când nu investigăm complet, dar este puţin probabil, din linia traiectoriei, să fi fost trasă din Rusia, dar vom vedea", a declarat preşedintele SUA, conform Reuters și Agerpres.

Preşedintele american a subliniat că investigaţiile asupra incidentului sunt în desfăşurare."Am convenit să sprijinim ancheta Poloniei cu privire la explozia din Polonia rurală, lângă graniţa cu Ucraina, şi se vor asigura că ne dăm seama exact ce s-a întâmplat", a spus Biden."Şi apoi vom stabili împreună următorul pas, pe măsură ce investigăm şi înaintăm. A existat unanimitate totală între cei aflaţi în jurul mesei (reuniunii G7)", a asigurat el.

Explozia de marți de la o instalație de cereale din apropierea graniței cu Ucraina a avut loc în momentul în care Rusia a declanșat un val fără precedent de 100 de atacuri cu rachete, care au vizat infrastructura energetică ucraineană, stârnind temeri că conflictul s-ar putea răspândi în țările vecine, scrie Reuters.

Ministerul rus al Apărării a calificat rapoartele privind aterizarea rachetelor ruse în Polonia drept „provocare deliberată”, neagând că au fost efectuate lovituri asupra țintelor din apropierea graniței de stat ucrainene-polone.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Rusia își modernizează bazele militare nucleare din apropierea frontierei NATO
Rusia ar vrea să transforme Ruta Mării Nordului într-un al doilea Drum al Mătăsii și invită ”țările prietene” să participe
SUA își retrag o parte din personalul diplomatic din țările din Orientul Mijlociu
România primește de la UE 1,3 miliarde euro. Reforma pensiilor speciale și a managementui întreprinderilor de stat, condiții obligatorii pentru deblocarea diferenței de 700 de milioane
Dezbatere online: România și testul timpului în contextul unei noi dinamici a relației UE–SUA
Nicușor Dan participă la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est. Invitatul surpriză este unul dintre aliații lui Putin, aflat pentru prima dată în Ucraina de la începutul războiului
”Ucraina este doar un pas spre Vest”. Rusia va testa NATO într-o țară baltică, avertizează șeful serviciilor secrete germane
Președintele Nicușor Dan merge astăzi în Republica Moldova
Simboluri care cad: Cea mai înaltă statuie a lui Lenin din Kârgâzstan a fost îndepărtată
Regele Spaniei va vizita împreună cu preşedintele Nicuşor Dan Centrul de instruire întrunită de la Cincu
Țările NATO trimit forțe suplimentare în Nordul Îndepărtat pentru a descuraja Rusia
NATO: Teroarea Rusiei vine din cer. Alianța cere o creștere cu 400% a capacităților de apărare antiaeriană și antirachetă
Renault intră în producția de drone. Francezii vor colabora cu o companie ucraineană
Proteste violente antimigrație în SUA. Într-un gest fără precedent în ultimele decenii Trump a desfășurat Garda Națională într-un stat al SUA
USIDHR vine în premieră în România, din SUA, și oferă cursuri de formare diplomatică pentru viitorii lideri internaționali
Inevitabilul s-a întâmplat: Trump și Musk s-au certat, iar motivul a fost megaproiectul de lege bugetar
NATO nu se zdruncină. SUA mențin tradiția ocupării funcției de SACEUR și au nominalizat: Cine e gen. Alexus G. Grynkewich, pilot de F-16 și F-22, propunerea SACEUR
General polonez: Rusia are avantajul cantitativ față de Europa în privința muniției. ”Rămâne de văzut dacă asta va compensa calitatea scăzută a armamentului rusesc”
Pierderile Rusiei în invazia Ucrainei se apropie de borna un milion, iar un sfert îngrașă definitiv cernoziomul ucrainean, estimează grupul de experți CSIS
Formatul Ramstein pentru Apărarea Ucrainei: Marea Britanie își va mări de zece ori livrările de drone / Șeful Pentagonului, marele absent de la reuniune
Fondurile europene, în pericol: România este singura țară din UE care nu a luat măsuri pentru diminuarea deficitului, evaluează Comisia Europeană
De Ziua Națională a Italiei, Ambasadorul Mangoni: Sprijinim constant România, de la intrarea în UE și Schengen, la misiunile de poliție aeriană de la Mihail Kogălniceanu
Polonia și Lituania vor propune la summitul NATO de la Haga creșterea bugetelor statelor membre la 5% PIB pentru Apărare
Zelenski: Ucraina poate conta pe sprijinul continuu al României. Îi mulțumesc lui Nicușor Dan, România rămâne alături de noi
Nicușor Dan spune că Europa e ținta unui război hibrid rus. România, îngrijorată pe termen lung de situația de la Marea Neagră
România mai cumpără un lot de vehicule blindate VAMTAC ST5. Contractul, 2 milioane de euro
Marea vulnerabilitatea a celei mai puternice armate din lume: Armata SUA, prea „ușoară” pentru a câștiga. Rețeta declinului ar fi focalizarea exclusivă pe Pacific
Frica de Rusia ajunge până în Marea Britanie: Guvernul anunță 12 submarine nucleare noi și investiții de 20 miliarde de dolari în focoase nucleare
Conservatorul Karol Nawrocki a câștigat alegerile prezidențiale din Polonia, după o noapte albă cu rezultatul întors dramatic

Ştiri Recomandate

În cimitirul de tancuri din Ucraina: TOP 3 cele mai „îngropate” tancuri ale Rusiei, inclusiv „imbatabilul” T-90, cel mai performant tanc rus
Kaan e un avion de viitor cu o altă menire, dar F-35 e palpabil: Cum ar putea Turcia reveni la F-35. Rămâne problema mărului otrăvit al Rusiei
Ivan pățitul: De teama Ucrainei, rușii își construiesc hangare speciale pentru a-și proteja „perlele rare”: Avioanele Su-57
B-2 Spirit, imagine concept. Photo source: NamuWiki
EXCLUSIV
Momentul în care Israelul a atacat nu a fost întâmplător: Zidul destructurat ce oferea Iranului adâncime strategică și paradoxul bombardierelor SUA B-2 care au lovit Iranul
Ziua și provocarea: Un avion rus de spionaj Il-20 a decolat din Kaliningrad și s-a îndreptat spre Germania. Două Eurofighter germane au fost ridicate de la sol
Aflat pe final de mandat, președintele polonez Duda s-a dus la Kiev într-o vizită de adio unde a fost decorat de Zelenski
Continuă seria neagră pentru ruși: Patru Su-34 au fost lovite de drone ucrainene cu rază lungă de acțiune
Radiocomunicații sigure de ultimă generație în NATO: Doi giganți din industrie au înființat un joint venture în domeniul comunicațiilor securizate
Putin recunoaște că Rusia și Ucraina vor lucruri diferite: “Memorandumurile prezentate de cele două părți pentru soluționarea conflictului sunt total opuse”
Iranul e depispus să reia tratativle nucleare cu SUA, dar îi cere lui Trumă să-și modereze tonul declarațiilor
Radio Erevan, varianta ungară: ”Spionul ucrainean” expulzat luna trecută era, de fapt, agent rus
Danezii organizează ample exerciții militare în Groenlanda
Moscova ajunge la fundul sacului cu vechituri. Blindatele sovietice din depozite sunt trimise obligatoriu în uzine pentru recondiționare
Rusia, dezlănțuită în rele: După carnagiul de acum trei zile, rachetele balistice lovesc din nou Dnipro, ucigând patru persoane
Sistemul Patriot donat Ucrainei de România interceptează rachete rusești pe bandă rulantă. Patriot, singurul sistem care face cu adevărat față rachetelor balistice ruse
Armada Española visează la primul său portavion convențional care ar putea transporta avioane F-35C, F/A-18F, dar și Rafale M francez
Coreea de Nord a desfășurat 11.000 de militari din forțele speciale pentru a lupta alături de Rusia împotriva Ucrainei
Nicușor Dan, după Consiliul European: A fost reiterat sprijinul european pentru aderarea Ucrainei iar R. Moldova a intrat pe agendă la propunerea României
După atacul SUA asupra Iranului: „Endless war”, blestemul americanilor? Și ce urmează după Războiul de 12 Zile | Ioana Constantin Bercean, la Obiectiv EuroAtlantic
Anka 3 s-a prăbușit (Video). Primul avion stealth de luptă fără pilot produs de Turcia a întâmpinat o situație de urgență și a „căzut controlat” din cer
Iranul admite că Războiul de 12 Zile a produs pagube mari instalațiilor nucleare, dar spune că nu are nicio intenție de a relua negocierile cu SUA pentru un Acord
Ministrul de Externe al Chinei va efectua o vizită diplomatică oficială în Europa
Cortina de Fier explozivă: Cine sunt cele cinci state aliate care ar putea „planta” o pădure de mine antipersonal la granița cu Rusia
Navele de luptă ale Marinei Ruse, monitorizate permanent în Nordul Europei
Violența domenstică și securitatea națională, marile probleme sociale dezbătute într-un eveniment organizat de DAR în parteneriat cu US Institute of Diplomacy and Humain Rights
SUA schimbă prioritățile: Dronele sunt favorizate, iar achiziția de F-35 scade la 47 de avioane în noul buget pentru apărare pentru 2026
”Nu construiești centrifuge într-un munte, în scopuri pașnice”. Pentagonul a publicat imagini cu bombele GBU-57 MOP folosite în atacul asupra sitului nuclear Fordow
Rusia nu dorește negocieri de pace; speră la progrese pe câmpul de luptă, a declarat Rubio
Nicușor Dan a trasat obiectivele României la Consiliul European: R. Moldova, Marea Neagră și Ucraina
Loviturile SUA asupra Iranului, mesaj greșit pentru Kim: Coreea de Nord ar putea grăbi programul nuclear
Un nou lot de Mirage 2000 se pregătește să intre în luptă. Câte avioane au livrat francezii Ucrainei și câte Mirage 2000 mai sunt disponibile
Vasile Dîncu a fost ales vicepreședinte AP NATO. Producția de armament, industria din România și prioritizarea Mării Negre ca dosar european, obiective anunțate
pixel