România îşi îndeplineşte toate obligaţiile care decurg din statutul de membru NATO
România îşi îndeplineşte toate obligaţiile care decurg din statutul de membru al NATO, a afirmat joi premierul Ludovic Orban, în contextul declaraţiei preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, care a calificat Alianţa ca fiind în ''moarte cerebrală'', din cauza retragerii SUA şi a ofensivei turce din Siria, transmite Agerpres.
"România este membru al NATO, noi ne îndeplinim toate obligaţiile care decurg din statutul de membru al NATO. Mi se pare o declaraţie care nu a fost foarte fericită şi care oricum nu are legătură cu realitatea modului de funcţionare a NATO", a spus Orban, la o conferinţă de presă la MApN.
La rândul său, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a precizat că ţara noastră crede în garanţiile de securitate asigurate de NATO.
"Tot ceea ce ţine de securitatea României se bazează pe trei piloni: apartenenţa la NATO, la Uniunea Europeană şi Parteneriatul strategic cu SUA şi am mai adăugat unul, al patrulea, o masă ca să fie cât mai stabilă are nevoie de patru picioare, ne încredem în noi înşine, motiv pentru care suntem o ţară membră NATO şi credem foarte mult în ceea ce înseamnă garanţiile de securitate asigurate de acest statut şi de această Alianţă'', a afirmat Ciucă.
Vezi și: Sisteme PATRIOT | România a deblocat suma necesară pentru a efectua plata contractului
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News