Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România nu are două Armate. Generalul Bălăceanu: ”Pensiile militare nu sunt speciale!” Principiul divide et impera, aplicat Armatei
News
Data actualizării:
Data publicării:
General locotenent (r) dr. Virgil Bălăceanu, președintele Asociației Ofițerilor în Rezervă din România, în cadrul unui interviu, a atins și controversatul subiect al pensiilor militare considerate în mod eronat și în mod peiorativ „pensii speciale”.
Sursă foto: MApN Facebook
Sursă foto: MApN Facebook

Într-un material publicat pe Adevărul, generalul Bălăceanu abordează problema pensiilor militare, în cadrul unui dialog cu analistul militar Ion Petrescu.

Să începem cu un adevăr axiomatic, pensiile militare de stat nu sunt pensii speciale.

În altă ordine de idei, o armată puternică, respectată de poporul şi de statul căruia îi slujeşte, este o armată ce cuprinde deopotrivă pe cei în activitate şi pe cei în rezervă, ale căror drepturi, aşa cum le sunt obligaţiile, devin sacrosante.

În etapa actuală, înţelegând dificultăţile legate de pandemie, obiectivul pe care ni l-am propus, nu este acela de creştere a pensiilor militare de stat, deşi de ani buni acest lucru nu s-a mai întâmplat, ci înlăturarea discriminărilor în sistemul de pensii militare, corelându-ne cu măsurile luate, sau care vor fi luate în sistemul public de pensii, pentru înlăturarea inechităţilor.

Este într-o logică a solidarităţii sociale, ca odată cu înlăturarea inechităţilor din sistemul public de pensii, să realizăm şi eliminarea discriminărilor din sistemul pensiilor militare de stat”, afirmă general locotenent (r) dr. Virgil Bălăceanu.

 

România nu are două Armate. Principiul divide et impera, aplicat Armatei

 

Reputatul analist Ion Petrescu, în dialogul său, continuă: „Terţi, pe care din eleganţă nu o să îi numesc, au susţinut şi motivat financiar diferenţa dintre profesioniştii militari care au activat în teatre de război, precum cel afgan şi acela irakian şi militarii de carieră, care au evoluat doar în interiorul României, dar pe baza eforturilor şi sacrificiilor lor au putut camarazii din Forţa Expediţionară Românească să fie recrutaţi, instruiţi, echipaţi şi retribuiţi pe măsura periculozităţii misiunilor ce urmau să le îndeplinească în Afganistan sau Irak. Unii civili, azi parlamentari, chiar au naivitatea să creadă că avem două armate. Una pentru acasă şi alta pentru misiunile asumate alături de aliaţii din NATO. Sigur că realitatea bate această inepţie, dar tocmai de aceea vă întreb care este punctul de vedere al Dumneavoastră, în această subtilă reiterare a principiului divide et impera?”

„Nu este uşor ca să gestionezi situaţii extrem de complexe şi să reuşeşti ca măsura să fie aceeaşi, sau apropiată pentru diversele categorii de personal, ca atare nu putem spune că nu sunt nemulţumiri ce vizează unele drepturi, mai ales în plan financiar, între, spre exemplu, două corpuri de veterani, veteranii de război, omagiul nostru celor ce nu mai sunt şi multă sănătate puţinilor rămaşi şi veteranii din teatrele de operaţii, aprecierea şi deosebita noastră consideraţie pentru devotamentul lor.

Sunt apoi cei care au participat la evenimentele din decembrie 1989, istoria, în timp, va consemna adevărul, armata a fost cea care a salvat statul român şi a instaurat democraţia, renunţând la puterea ce îi aparţinea prin apariţia acelui vacuum de putere, pe care cineva trebuia să îl umple.

Ori au fost şi atunci situaţii limită, pentru un militar situaţia limită este cea în care te confrunţi direct cu moartea, eu unul fiind rănit uşor şi putând spune cu mândrie, dulce ca mierea e glonţul patriei! Cum se va reuşi ca toate aceste corpuri militare, aparţinând unor perioade istorice diferite, unor misiuni şi condiţionări ale misiunilor diferite, unor interpretări sociale şi istorice diferite, să fie într-un tot este greu, foarte greu de răspuns, dar abia atunci am avea cu adevărat simbolul şi realitatea unei armate ca un tot unitar.

Realitatea inexorabilă este că indiferent, repet indiferent, de perioada istorică, de drapelul faţă de care s-a jurat, sau de conţinutul jurământului militar, militarul român a avut şi are o singură cauză şi un singur crez,Ţara şi Poporul Său!”, conchide general locotenent (r) dr. Virgil Bălăceanu.

CITEȘTE ȘI: Scandalul 'pensiilor speciale'. Renate Weber: Tăierea acestor pensii, inclusiv în rândul militarilor, constituțională


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Bombardiere americane B1 Lancer, demonstrație de forță în apropiere de frontiera cu Rusia
Nicuşor Dan participă la reuniunea Coaliţiei de Voinţă și la reuniunea membrilor Consiliului European, prin videoconferinţă
Armata rusă. Foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
A avut vreodată dreptate Moscova privind pretențiile ei față de Ucraina? Cum încearcă Rusia să pună istoria în locul Acordurilor internaționale
Cu aproape 50 de focoase nucleare, Phenianul se simte amenințat și anunță extinderea accelerată a arsenalului strategic
Volgogradul, lovit din nou de drone ucrainene, o rafinărie a ars / Rușii au atacat instalațiile energetice din regiunea Poltava
Achiziția de arme americane, prețul pentru garanțiile de securitate ale SUA? Ucraina și europenii pregătesc un acord de 90 de miliarde de dolari
A fost convenită o întâlnire între Putin și Zelenski. Cancelarul Merz: Așteptările mele au fost depășite / Update
”Atac scandalos la adresa conductei de petrol”. Ministrul de externe ungar critică acțiunile de război ale...Ucrainei
Solidaritate cu Ucraina la București: Ziua Drapelului și Ziua Independenței Ucrainei, celebrate printr-un eveniment special, pe 21 august
Discuțiile Trump-Putin s-au încheiat. Declarații de presă. Putin: Acordul cu Trump va deschide calea pentru pace în Ucraina
Putin, primit în Alaska cu ”fanfara” de avioane invizibile F-22 Raptor. Bonus: Un bombardier B-2 a survolat pe deasupra capului dictatorului rus
Bulgaria va construi o bază militară capabilă să găzduiască chiar și 20 de mii de militari
Kremlinul simte că pierde un aliat-cheie? Operațiunea rusă împotriva Ungariei abia a început, avertizează liderul opoziției
Rusia pregătește o versiune "mini" a rachetei cu rază medie Oreshnik. Racheta Svirel ar putea fi testată tot pe Ucraina
Putin promite acorduri de dezarmare dacă summitul din Alaska va avea succes / Între timp, Trump trăiește pe rit vechi și vorbește despre Leningrad
Vehicule blindate la Washington. Trump vrea să extindă lupta împotriva criminalității și a persoanelor fără adăpost
Rusia pregătește un test cu o rachetă de croazieră cu propulsie nucleară. ”Burevestnik”, lăudată de Putin ca fiind arma invincibilă
„Sprijin deplin.” Putin a discutat cu Kim Jong Un
"Vrem să instruim 15.000 de adulți și 7.000 de copii". Lituania va preda construirea și operarea dronelor chiar și copiilor de 8 ani
Liderii occidentali și Zelenski, apel video cu Trump. „Mingea este acum în terenul lui Putin”
Trump și-a setat așteptările de la întâlnirea pe care o va avea cu Putin în Alaska
Polonia vrea să extindă „București 9”
JD Vance: Americanii au terminat cu finanţarea afacerii de război Ucraina. Dacă europenii doresc să cumpere arme americane, suntem de acord
Iranul amenință că va bloca coridorul dorit de SUA în Caucaz după înțelegerea dintre Armenia şi Azerbaidjan
Decăderea aviației civile ruse după invadarea Ucrainei: Airbus A320neo și A321neo se canibalizează pentru piese în timp ce un aliat încearcă să facă trafic cu avioane din Africa
Niciun centimetru înapoi. Gen. francez Loï Girard: Nu suntem în România doar să ne antrenăm. Suntem pregătiți să intervenim oricând într-o situație reală de luptă
De pe acoperișul Casei Albe, Trump glumește despre instalarea unor „rachete nucleare” pe emblematica clădire
Ion Iliescu a murit
Toate variantele sunt luate în calcul în explozia de la Cugir, inclusiv sabotajul. Din acest moment nimeni nu mai are acces în fabricile de armament fără autorizație la nivelul Ministerului Economiei

Ştiri Recomandate

Gata de lansare de pe avioane MiG-29 și F-16: Ucraina ar urma să primească din SUA primele 800 de rachete ERAM în 2026
Reactivarea unei facilităţi militare strategice din perioada Războiul Rece (FOTO/VIDEO): Franța modernizează vechiul radar ,,Nostradamus'' pentru a detecta rachete hipersonice ruseşti
Propuneri de pace la masa negocierilor: Un "plan B" pentru Ucraina, cu trupe din Bangladesh și garanții de securitate fără NATO?
Dincolo de modernizarea armatei: De ce solicitarea pentru Abrams M1E3 redefinește capacitatea de producție a tancurilor în SUA
Sursă foto: US Army
EXCLUSIV
Adio, securitate americană? Statele Unite taie ajutorul militar pentru țările de la granița cu Rusia, forțând un test de maturitate al apărării europene
Războiul te învață: Ucraina e lider nu doar la drone, dar produce obuziere cât Germania și Franța la un loc
Două F-16 venezuelene au survolat provocator distrugătorul american USS Jason Dunham. „Spectacol de forță” în Caraibe unde tensiunile ating un nou nivel
Scăpare sau intenție? Forțele ucrainene au folosit în misiuni MiG-29 cu schema de camuflaj a Azerbaidjanului
Rusia amenință că forțele de menținere a păcii din Ucraina sunt ținte legitime. Ce contingent va fi dislocat, cine trimite trupe și care va fi rolul României
Viitorul apărării antiaeriene e racheta PAC-3 MSE a Patriot, care a interceptat deja hipersonice ruse Kinjal: Cel mai mare contract din istorie pentru PAC-3 MSE
Armata română, Bogdan Bucur
EXCLUSIV
Cum s-a prăbușit România Mare: Alianțe, „trădări”, mituri și istoria folosită ca „armă”. Istoricul Bogdan Bucur vine la Obiectiv EuroAtlantic
Armata israeliană anunţă că deţine controlul a 40% din oraşul Gaza
Dronele și rachetele rusești au lovit estul Ucrainei / Rafinăria din regiunea rusă Riazan și un depozit de petrol din Luhansk, atacate cu drone
SUA elimină treptat din 2026 fondurile de securitate pentru statele ce se învecinează cu Rusia. Nu România va fi cea mai afectată, ci statele baltice
Trump chiar schimbă numele Pentagonului; modificările ar putea costa sute de milioane de dolari
Adio, război de tranșee? Ucraina primește o flotă masivă de roboți THeMIS, arma care ar urma să facă diferența pe front
Noi garanții de securitate pentru Ucraina: Rachete cu rază lungă și sancțiuni sporite pentru Rusia pentru că tărăgănează intenționat procesul de negociere
Atac devastator confirmat în Crimeea (FOTO): „Flamingo”, cea mai nouă rachetă a Ucrainei, a făcut ravagii într-o bază rusă a FSB
O viziune europeană divizată: De ce Marea Britanie, Italia și Germania se află în tabere opuse pe tema garanțiilor de securitate pentru Ucraina
Ziua și provocarea: Două drone ale Rusiei au violat spațiul aerian al Poloniei. Avioane F-35 au fost ridicate de la sol, dar nu au doborât UAV-urile ruse
SUA lucrează la companionul perfect pentru F-35: Drona YFQ-42A face primele teste de zbor, într-un timp record
Marea Britanie se pregătește să livreze o nouă armă-minune Ucrainei. Proiectul „NIGHTFALL” și miza unui nou timp de sprijin
Orban și Fico vor să scape șase oligarhi ruși de sancțiunile UE
Aliații au finalizat pregătirea garanțiilor de securitate pentru Ucraina / Rutte: Rusia rămâne o amenințare - doar anul acesta va produce sute de rachete Iskander
50 de minute intense pentru a încerca salvarea unui avion F-35 în valoare de 200 de milioane de dolari. Filmul întreg al prăbușirii unui F-35
”Vom auzi multe despre Kupiansk în septembrie”. Armata rusă trimite inclusiv militari în civil pentru a străpunge apărarea ucraineană
Parada militară faraonică e doar vărful aisbergului: China își consolidează masiv arsenalul nuclear
Polonia și-a asigurat frontiera estică: Mai mulți militari americani în Polonia
Rușii repetă obsesiv că trimiterea de trupe străine în Ucraina este inacceptabilă pentru Moscova
Putin amenință că va rezolva situația din Ucraina prin mijloace militare, dacă negocierile eșuează. El i-a sugerat lui Zelenski să vină la Moscova pentru o întâlnire bilaterală
Natura ambiguă a parteneriatului sino-rus: China furnizează în secret o cantitate enormă de componente pentru drone către Rusia
Avioane Gripen pentru Ucraina: Ce ofertă face Suedia şi în ce condiţii ar putea fi livrate primele aeronave către Forţele Aeriene Ucrainene
pixel