Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România propune aliaților europeni abordarea unei noi strategii cu privire la relația cu Rusia
News
Data publicării:
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat luni, înainte de reuniunea şefilor diplomaţiilor din statele membre ale Uniunii Europene, că este necesară "o discuţie legată de o abordare mai strategică a UE în ceea ce priveşte Rusia".
Sursă foto: Forțele Navale Române Facebook
Sursă foto: Forțele Navale Române Facebook

"Bineînţeles că vom discuta azi şi despre sancţiuni şi, din ce ştiu de la colegii mei miniştri de Externe ai statelor membre, este o majoritate considerabilă ce susţine adoptarea de noi sancţiuni", a afirmat Aurescu.

El a subliniat importanţa unităţii în interiorul Uniunii Europene.

"Pe termen lung, trebuie să fim mai uniţi, să colaborăm mai bine între statele membre, trebuie să arătăm unitate. De asemenea, trebuie să colaborăm mai bine cu instituţiile europene şi să ne coordonăm cu partenerii noştri, în special cu Statele Unite ale Americii, NATO, Marea Britanie. De asemenea, cred că este necesară o discuţie legată de o abordare mai strategică a Uniunii Europene în ceea ce priveşte Rusia.

Avem cele cinci principii de bază, adoptate în 2016, ele reprezintă o bază minimă a relaţiei UE cu Rusia, dar cred că nu este destul, cred că avem nevoie de mai mult, cred că este momentul potrivit să discutăm despre adoptarea unei strategii privind relaţia dintre UE şi Rusia", a explicat ministrul român.

Bogdan Aurescu a amintit că duminică seara s-a întâlnit, alături de alţi colegi miniştri din Uniunea Europeană, cu reprezentanţi ai staff-ului opozantului rus Aleksei Navalnîi pentru a vorbi "despre situaţia drepturilor omului în Rusia, despre adoptarea de noi sancţiuni legate de drepturile omului".

"De asemenea, am vorbit despre cum UE ar putea sprijini mai bine societatea civilă democratică din Rusia şi, în opinia mea, UE trebuie să îşi consolideze susţinerea pentru societatea civilă şi comunicarea cu publicul din Rusia, în general", a spus ministrul de Externe.

 

La nivel european se va discuta și despre controversata vizită a lui Josep Borrell la Moscova



El a menţionat că discuţia despre relaţia cu Rusia are loc în contextul vizitei pe care Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, a făcut-o la Moscova la începutul acestei luni.

"Această vizită a însemnat pentru noi un fel de răscruce şi un punct de inflexiune. Este clar că trebuie să reanalizăm relaţia noastră cu Rusia, în contextul acestei vizite care a arătat că, din nefericire, Rusia nu este deschisă să aibă relaţii normale cu UE, dimpotrivă, vedem o atitudine tot mai categorică în ceea ce priveşte UE", a punctat Bogdan Aurescu, citat de Agerpres. În opinia sa, UE ar trebui "să avanseze" sprijinul către ţările din Parteneriatul Estic.

"Cred că UE ar trebui să avanseze sprijinul către ţările din Parteneriatul Estic, cu mai multe contacte politice, cu o bună pregătire a Summitului Parteneriatului Estic şi cred că avem nevoie de o abordare nouă, proaspătă asupra obiectivelor şi instrumentelor Parteneriatului Estic", a spus şeful diplomaţiei române.

El a amintit că România a sugerat includerea temei conflictelor din regiunea Mării Negre pe agenda unui viitor Consiliu de Afaceri Externe.

Pe agenda discuţiilor de luni de la Bruxelles se mai află situaţia din Hong Kong, elaborarea Busolei Strategice a UE, precum şi un dialog prin videoconferinţă cu noul secretar de stat al SUA, Antony Blinken. A


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Aviația indiană, peste cea chineză, raportul care pătează imaginea dragonului asiatic. Mașinăria Beijingului se activează imediat și contestă "așa-zisul clasament" 
„Îl vom escorta, dar pe un scaun la Haga”. Sikorski spune că avionul lui Putin nu va putea survola Polonia
Lideri internaționali se reunesc la București pentru a dezbate viitorul Europei și al regiunii Mării Negre
,,Războiul maritim al sancțiunilor'': Cum vor statele europene să destructureze rețeaua de petroliere rusești sub pavilion fals
Armata Ucrainei. Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
De ce războiul din Ucraina nu se va încheia în următorii patru ani?
Parlamentul României, undă verde pentru achiziția de noi tancuri de luptă
Marea Britanie va avea o lege pentru doborârea dronelor
În lipsă de F-35, rușii zboară cum pot în modul ”stealth”: Poliția aeriană NATO interceptează constant aeronave rusești cu transponderele oprite
FN SCAR / ©: DefenseRomania
EXCLUSIV
Arme de asalt și mitraliere made în România, propunerea grupului de armament FN Herstal. Fabrica, vizitată și de ministrul Moșteanu
Khamenei îl ironizează pe Trump pentru declarațiile despre distrugerea industriei nucleare a Iranului: Continuă să visezi
Robinetul cu gaze rusești se închide. Doar două state s-au opus
Rezerviștii se plâng de un fiasco la exercițiul de mobilizare. Ce spune Legea privind mobilizarea
SUA au efectuat un nou atac aerian asupra unei nave suspecte de trafic de droguri în Marea Caraibelor
Guvernul anunță că ministrul Apărării urmează să facă mai multe precizări despre exercițiile de mobilizare a rezerviștilor după controversele din spațiul public
Trump a autorizat operațiuni secrete ale CIA împotriva Venezuelei și ia în considerare atacuri asupra teritoriului venezuelean
Încep SUA să pună cu adevărat presiune? Trump spune că Modi i-a promis că India nu va mai cumpăra petrol din Rusia
Rusia pierde o piață importantă. Turcia își reduce semnificativ importurile rusești de produse derivate din petrol
Alexandru Munteanu, propus pentru funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova
SUA ar putea transfera până la 50 de rachete Tomahawk către Ucraina. E suficient?
„Omuleții verzi” ai lui Putin, aduși la frontiera baltică. Încă o tactică hibridă a Kremlinului
Marea Britanie raportează o creștere de 50% a incidentelor cibernetice grave și cere companiilor să stocheze fizic planuri de reacție la atacuri cibernetice
Strategia sinucigașă a Germaniei lui Merkel: Antrenament modern pentru trupele ruse, promisiuni de echipamente militare și acces la documente clasificate
Star Wars 2.0 | China susține că are deja un concurent la sistemul antirachetă ”Golden Dome”
Submarinul rusesc Novorossiisk, a ieșit din nou la suprafață în largul coastelor Franței. Moscova neagă o posibilă avarie
Din tranșeea tăcerii la tribuna Europei: Un fost militar român înfruntă monștrii trecutului și indiferența prezentului
Lukașenko a ordonat verificarea nivelului de pregătire al Armatei. Mai multe unități militare au fost aduse la „cel mai înalt nivel de pregătire pentru luptă”
Avioane F-15 ale Qatarului, pe pământ american. Qatarul și SUA au ajuns la un acord pentru construcția unei instalați ce va deservi qatarezilor, într-o bază militară din SUA
Kim a vrut să le arate lui Xi și Putin racheta Hwasong-20, „cea mai puternică rachetă nucleară”, dar cei doi nu au venit
China impune un control cvasitotal pământurilor rare iar SUA amenință cu repercusiuni majore. Trump dă de înțeles că anulează o întrevedere cu Xi
De ce calcă argentinienii pe coadă o mare putere militară. Argentina reînvie fantoma „Războiului Malvinelor”, pe care l-au pierdut în 72 de zile în fața britanicilor

Ştiri Recomandate

Cât de mult avansează de fapt Rusia în Ucraina. După o încetinire în septembrie, progresul rus în Ucraina a revenit în octombrie la media înregistrată în 2025
Noul portavion chinez Fujian e un salt tehnologic demn de o superputere, dar China mai are de învățat: Fujian e la 60% din capacitatea USS Nimitz, un portavion bătrân de 50 de ani
SUA ezită cu Tomahawk, Marea Britanie nu. Un nou lot de rachete Storm Shadow a fost livrat Ucrainei pentru a pregăti iarna în teritoriile Rusiei
Informațiile DefenseRomania din aprilie, confirmate oficial: Încă 18 avioane F-16, pentru un euro. România a semnat azi contractul pentru încă o escadrilă
De ce aviația militară a SUA vrea să-și mărească flota cu încă 300 de avioane. Nu doar F-35, ci și misteriosul F-47 sunt parte a strategiei de contracarare a Chinei
În sfârșit pulberi, după decenii de dependență de Serbia: Rheinmetall Victoria începe în România construcția celei mai moderne fabrici. 200 de tone de pulberi, dar și capacități de artilerie
Războiul ca un joc pe calculator: Sistemul "viral" prin care Ucraina își recompensează operatorii de drone pentru distrugerea infanteriei ruse
Indonezia va comanda suplimentar încă patru avioane militare de transport A400M
Fotografie ilustrativă: Donald Trump / flickr, Official White House Photo by Tia Dufour
EXCLUSIV
„Să se lupte între ei”. Abandonul strategic al Statelor Unite. Analiza deciziei care oferă Rusiei undă verde și lasă Ucraina pe cont propriu
Rusia anunță că forțele sale de ocupație avansează în interiorul orașului ucrainean Pokrovsk
Răspuns la amenințarea Rusiei: Cehia crește ținta de recrutare și vizează o armată de 37.500 de soldați
Anul 2008-Invadarea Georgie de către trupele armatei ruse
EXCLUSIV
Epilog pentru alții: Rusia sfidează decizia CEDO privind despăgubirile cuvenite Georgiei, în timp ce guvernul țării afectate se complace în vasalitatea față de Moscova
De ce are NATO nevoie de o nouă strategie nucleară. Alianța se concentrează pe arme și pe loialitatea SUA, dar ignoră problema fundamentală: lipsa unui plan credibil în fața Rusiei
Noua armă enigmatică a Chinei: O navă de luptă semi-submersibilă și fără echipaj ce ar putea schimba paradigma războiului naval
Imagine foto cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Forțele Navale Române
EXCLUSIV
Iluzia miliardelor: Lecții pentru România din acordul istoric Pakistan-SUA privind zăcămintele rare 
Bilanțul după o noapte grea pentru ruși: Dronele ucrainene au lovit portul Tuapse, substații electrice, depozite și baze ale armatei. Inclusiv un petrolier
87 de rachete Iskander și 14 hipersonice Kinjal, lansate de ruși în 30 de zile. Calculele arată o intensitate de cinci ori mai mare după acumularea stocurilor
Cum arată armada americană fără precedent din Caraibe. USS Gerald R. Ford, cel mai scump și modern portavion construit vreodată, în fruntea forței SUA din jurul Venezuelei
Rusia a lansat la apă misteriosul submarin nuclear Habarovsk. Rușii se laudă că submarinul va putea lansa 6 „supertorpile” Poseidon
TOP 10 arme „invincibile” ale Rusiei: Topul marilor eșecuri, de la bombardierele PAK de generația a 6-a, la Su-75 și tancurile „fantomă”
Eroare strategică și risc de compromitere a capacității defensive? Viitoarea rezervă voluntară a României riscă să fie formată doar din soldați, fără ofițeri
Capturați de Ucraina de pe front, doi soldați nord-coreeni sfidează ordinul de a se sinucide și cer azil politic în Coreea de Sud
Tactica Stalingrad, dar cu rușii pe partea atacatorilor. Ucraina spune că nu e încă încercuită: „Pokrovsk? Îl ținem! Mirnograd? Îl ținem. Nu există blocate sau încercuiri”
Cele trei scenarii despre cum SUA ar putea ataca Venezuela. Și de ce miza reală e mai mare decât traficul de droguri
Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Cum își scufundă România propria industrie navală: Suntem la un pas să ratăm producția corvetelor ușoare în țară iar un gigant poate închide ușile
Războiul Rece 2.0: SUA și China, în cursă pentru a ajunge pe Lună. SpaceX-ul lui Musk ar putea fi Nemesisul pentru NASA în fața Chinei
Rusia mizează pe Su-35, generația a 4++, folosit intens și în Ucraina livrând un nou lot. Numărul de Su-35 doborâte de ucraineni
Și exporturile de gaze naturale lichefiate (GNL) au scăzut în Rusia
Cât au cucerit rușii în ultima lună în Ucraina și cât la sută din teritoriu ocupă. Paradoxal cele mai mari probleme nu sunt la Pokrovsk
Niciun F-16 Viper livrat. Un aliat al SUA cere despăgubiri din cauza întârzierilor F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-ului american
Desant la Pokrovsk al forțelor speciale ucrainene, dintr-un elicopter Black Hawk. Rușii spun că toți operatorii FOS ucrainean au fost uciși
Asediul de la Pokrovsk și Kupiansk: Rusia a schimbat tactica și folosește „infiltrări” cu grupuri mici de asalt de infanterie. Ucraina caută soluții
pixel