Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

Royal Navy triplează baza militară Duqm din Oman
12 sep, 10:19
Armata britanică a anunţat sâmbătă că investeşte 23,8 milioane de lire (25,7 milioane de euro) pentru a tripla mărimea bazei sale din portul Duqm, în Oman, loc strategic din Golful Persic, notează AFP.
Sursă foto: Royal Navy

"Investiţiile în portul din Oman vor tripla mărimea bazei britanice existente şi vor contribui la facilitarea desfăşurării Royal Navy în Oceanul Indian", a precizat Ministerul Apărării de la Londra într-un comunicat. "Există, de asemenea, un doc unde ar putea acosta cele două portavioane HMS Queen Elizabeth şi HMS Prince of Wales", potrivit documentului.

"Prietenia de lungă durată dintre Regatul Unit şi ţările de la Golf este mai importantă ca niciodată. Împărtăşind aceleaşi interese în domeniul apărării şi securităţii, este esenţial să acţionăm împreună pentru stabilitatea regională şi mondială", a declarat ministrul apărării, Ben Wallace, în cadrul unei vizite în Oman şi Qatar, transmite Agerpres.

Aceste ţări colaborează deja în domeniul luptei împotriva terorismului, în special contra grupării jihadiste Stat Islamic, a precizat el. În ce priveşte Qatarul, care va găzdui în 2022 Campionatul Mondial de Fotbal, Regatul Unit şi-a oferit serviciile de asistenţă pentru ca evenimentul să se desfăşoare "în siguranţă".

Portul Duqm este situat la Marea Arabiei, la circa 500 de kilometri de strategica strâmtoare Ormuz care controlează Golful şi pe unde trece până la 30% din petrolul mondial transportat pe cale maritimă.

Golful Persic este o zonă maritimă aflată în centrul unor vii tensiuni geopolitice, mai ales între Iran şi Statele Unite, care întreţin o puternică prezenţă militară.

Citește și: O viziune asupra Statului Major al Royal Navy

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

România a primit încă două F-16. Țara noastră ajunge la 16 avioane de vânătoare F-16
Securitate energetică: Statul român vrea să preia 50% din perimetrul de gaze Neptun Deep din Marea Neagră
Experții români și americani au finalizat testele de acceptanță a primului sistem Patriot. Militarii vor urma o etapă de instruire
Lukașenko cere militarilor să lase protestatarii 'fără mâini' și avertizează că nu va 'lua prizonieri'
Situația de securitate în Donbas se deteriorează din nou. Doi militari ucraineni au fost uciși
UE este pregătită să ofere ajutor Greciei și Turciei după cutremurul din Egee
EXCLUSIV
Gazul European: Provocări europene și riscuri naționale (II) Drumul de ales
Statele Unite, dispuse să vândă 50 de avioane F-35 către Emiratele Arabe Unite
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro