Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

Rușii testează roboți de luptă activați prin comandă vocală
29 iun, 13:15
Specialiștii ruși efectuează teste privind controlul roboților de luptă prin comenzi vocale, iar comandanții emit ordinele către roboți în același mod în care îl fac și cu soldații umani, spune Oleg Martyanov, șeful Centrului Național pentru Dezvoltarea Tehnologiilor Proiecte Avansate și Elemente de bază ale roboticii.

Potrivit lui Martyanov, roboții au fost făcuți inițial pentru a fi controlați prin intermediul unei tablete electronice. "Atunci am încercat tehnologia controlului vocal, pentru ca atunci când un comandant dă ordine, să se adreseze atât subordonaților săi cât și roboților. Această tehnologie o dezvoltăm acum", a spus Martyanov.

Noile soluții de control ale robotului sunt testate pe platforma Marker. "Marker învață să înțeleagă comanda primită și să acționeze, ca un om", a spus șeful Centrului, citat de TASS.

Specialiștii lucrează, de asemenea, la creșterea conectivițății robotului cu operatorul, deoarece în prezent distanța platformei față de operator nu poate depăși 2-5 kilometri, a dezvăluit Martyanov. "Scopul nostru este să-l învățăm pe Marker să efectueze sarcini de la o distanță semnificativă față de operator", a spus el, adăugând că Marker trebuie să poată actualiza ruta și țintele pe cont propriu și prin lansarea unei drone de recunoaștere. Marker are o autonomie de până la 500 de kilometri.

Platforma trebuie să devină elementul cheie atât pentru desfășurarea operațiunilor comune la sol, drone cât și pentru forțele de operațiuni speciale, mai precizează sursa citată. 

Citește și: Rusia a prezentat o nouă variantă a vehiculului fără pilot Marker

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

Forţele Terestre Române: Succesul oricărei misiuni a "Viperelor Negre" constă într-un proces de planificare foarte bine pus la punct
Întărirea batalionului NATO din Lituania. Franţa trimite tancuri Leclerc și vehicule de luptă pentru infanterie
Armata ucraineană a primit un nou lot de transportoare blindate BTR-4E (Foto/Video)
Retragere SUA din tratatul Cer Deschis. Rusia ar putea să se retragă şi ea
Turcia urmăreşte să-şi întărească prezenţa militară în Libia. Ministrul turc al apărării, negocieri militare de nivel înalt cu GNA
Preşedintele Andrzej Duda: O companie de origine germană vrea să influenţeze alegerile prezidenţiale din Polonia
Ambasadorul George Cristian Maior: Securitatea regiunii Mării Negre are nevoie de consolidarea unitară a posturii NATO
Ungaria a primit primele două tancuri germane Leopard 2A4
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro