Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia a reușit să “fure” controlul Forțelor Speciale siriene aflat până acum sub influența Iranului
News
Data actualizării:
Data publicării:
Mass-media și mediile de socializare siriene apropiate regimului de la Damasc au relatat vestea numirii generalului-maior Suhail al-Hassan, supranumit "Tigrul", care este sprijinit de Rusia, în calitate de comandant al Forțelor Speciale din Siria, în locul generalului de brigadă Mudar Muhammad Haider, care este apropiat de Iran, fără a fi emis un anunț oficial privind numirea sa.
Forțele speciale ruse (Spetsnaz), foto: Ministerul Apărării din Rusia
Forțele speciale ruse (Spetsnaz), foto: Ministerul Apărării din Rusia

Unele surse din Damasc au insinuat că neoficializarea acestei numiri reflectă creșterea influenței ruse în Siria în detrimentul celei iraniene, în timp ce altele au considerat că decizia nu a fost o promovare, ci mai degrabă o "înghețare" a lui Hassan.

Ieri, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului din Londra (OSDO) a anunțat că generalul-maior Suhail al-Hassan a fost numit comandant al Forțelor Speciale după ce a fost comandantul Diviziei 25, mare unitate susținută de ruși, a cărei comanda a fost preluată de generalul-maior Saleh Abdullah.

OSDO a adăugat: "Suhail Al-Hassan este promotorul strategiei butoaielor explozive folosite în timpul operațiilor militare din cartierele estice din Alep, pe care a aplicat-o oriunde a mers. Al-Hassan este, de asemenea, considerat una dintre cele mai proeminente figuri militare apropiate de Rusia , a antrenat și a trimis mulți mercenari să participe la războiul rusesc împotriva Ucrainei".

Al-Hassan este, de asemenea, una dintre figurile care au fost supuse sancțiunilor internaționale pentru comiterea crimelor de război. Știrea, care nu a fost anunțată oficial de Damasc, așa cum se obișnuiește atunci când au loc schimbări care îi afectează pe ofițerii superiori din serviciile de securitate și din armată, a fost vehiculată și de multe site-uri web pro-autorități, site-uri de opoziție și conturi de socializare.

Site-ul web "Al-Sharq News - Syria" preciza pe contul său de pe platforma "X": "Damascul l-a numit pe generalul-maior Suhail Al-Hassan, supranumit Tigrul, comandant al Forțelor Speciale, și pe generalul-maior Saleh Abdullah, ca succesor al său la comanda Diviziei 25 sprijinită de Rusia. Numirea lui Al-Hassan pentru a-i succede generalului de brigadă Mudar Muhammad Haider, care este apropiat de Iran, indică faptul că Rusia încearcă să supună Forțele Speciale influenței sale, mai ales că este una dintre cele mai importante forțe din Damasc care operează sub umbrela influenței iraniene după Divizia a IV-a, care este condusă de Maher, fratele lui Bashar al-Assad".

   

O consecință a răcirii relațiilor dintre Siria și Iran  

 

Sursele de monitorizare din Damasc au declarat pentru Asharq Al-Awsat: "Tigrul este susținut de Rusia, iar această chestiune nu este ascunsă nimănui, iar noua numire reflectă o creștere a influenței Rusiei în Siria în detrimentul influenței iraniene, mai ales că există indicatori care au apărut recent care arată o răcire a relației dintre Damasc și Teheran, iar aceasta a crescut după atacurile israeliene asupra cartierului general al comandanților Gărzii Revoluționare Iraniene din orașele siriene și acuzațiile presei iraniene că Damascul ar fi fost infiltrat de Israel".

Sursele au subliniat că unul dintre indicatorii creșterii influenței Rusiei este desfășurarea de către Moscova a mai multor puncte de observare în zonele adiacente Israelului în Golan, unde sunt desfășurate miliții iraniene și miliții loiale Teheranului, iar această desfășurare a crescut de la izbucnirea Războiul din Gaza din 7 octombrie anul trecut.

Pe de altă parte, potrivit surselor, "de mai bine de o lună au loc evoluții care sugerează o răcire a relațiilor siriano-iraniene, pe care oficialii din cele două țări le descriu prin intermediul platformelor media ca fiind bine stabilite, istorice și solide".

Sursele au subliniat că una dintre aceste evoluții este absența Iranului, prin oficialii săi, poze cu Khamenei și președintele țării și steaguri, de la evenimentul "Ziua Internațională a Quds [nr - Ierusalimului]" care a avut loc vinerea trecută, în tabăra Yarmouk, la sud de Damasc, menționând că reprezentarea Teheranului cu aceeași ocazie în anii precedenți a fost la nivelul reprezentantului lui Khamenei în Siria sau ambasadorului Teheranului la Damasc, precum și absența completă a pozelor secretarului general al Hezbollah-ului libanez, Hassan Nasrallah, și a bannerelor partidului. Totuși, la eveniment a fost un reprezentant al partidului, dar acesta nu a ținut un discurs.

 

Numirea lui Al-Hassan are și alte rațiuni politice

 

Unele surse de monitorizare consideră numirea "Tigrului" în această funcție ca "o înghețare a puterilor și influenței sale", observând că această cale a început când Al-Hassan a fost invitat să participe la o întâlnire între președintele rus Vladimir Putin și președintele Bashar Al-Assad, la baza Hmeimim din Latakia, în care Al-Hassan “a apărut ca omul puternic al Rusiei". Acesta a reușit să-și înscrie gruparea în armata regulată siriană, sub numele Divizia 25, și să o facă o divizie afiliată armatei.

Însă, odată cu această funcție, Al-Hassan a devenit membru al Consiliul Militar și, la fel ca orice ofițer, poate fi demis și înlocuit cu un altul.

Este de remarcat faptul că președintele sirian Bashar al-Assad a prezidat o întâlnire a "liderilor serviciilor de securitate din armată și forțele armate", la începutul acestui an, după schimbări bruște de securitate care au afectat centre sensibile de securitate din Siria, unde generalul-maior Ali Mamlouk a fost numit consilier al Președintelui Republicii pentru afaceri de securitate, iar generalul-maior Kifah al-Mulhim a fost numit în funcția de șef al Oficiului pentru Securitate Națională, în timp ce generalul-maior Kamal Hassan a fost transferat de la președinția Filialei Palestina, pentru a deveni șef al Diviziei de Informații Militare, succedându-i generalului-maior Kifah Al-Mulhim.

Al-Assad a subliniat, "rolul proactiv și preventiv al serviciilor de securitate în combaterea organizațiilor teroriste și în urmărirea constantă a celulelor care încearcă să dăuneze securității și siguranței națiunii".

Restructurarea serviciilor de securitate și coordonarea activității acestora este una dintre provocările Damascului după evoluțiile înregistrate în ultimul an, odată cu începerea reluării relațiilor sale cu mediul arab, precum și exigențele în abordarea dosarelor de combatere a terorismului, contrabandei de droguri și securității granițelor cu țările vecine, în special Iordania și Irak.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Bombardiere rusești Tu-22M3 au patrulat deasupra Mării Baltice. Avioanele rusești au fost escortate de Gripen și Eurofighter aliate
Premierul Bolojan confirmă demisia lui Ionuț Moșteanu. Radu Miruță, ministrul Economiei preia interimatul la Apărare
Anticorupția ucraineană a descins la domiciliul lui Andrii Yermak, șeful Administrației Prezidențiale și apropiat al lui Zelenski. Acțiunile sunt în defășurare
Trump anunță operațiuni militare terestre în Venezuela „foarte curând”. Riscă SUA un desant maritim sau aerian?
Președintele Nicușor Dan spune că dronele ruse care intră „din când în când” în România sunt accidente. Una a survolat „accidental” 100 de kilometri
În timp ce Macron încă se chinuie să introducă serviciul militar voluntar, Polonia nu-și face probleme: A recrutat deja 55 de mii de voluntari pentru 2025
Europa se pregătește să răspundă Rusiei cu aceleași arme: De la răspunsuri cibernetice la exerciții militare ad-hoc
În timp ce vizitează Moscova mai des decât Bruxellesul, oficialii ungari concluzionează: "Da aderării Serbiei la UE. Nu aderării Ucrainei”
Trump nu vrea să pericliteze dialogul SUA cu China și sfătuiește Japonia să nu provoace „dragonul roșu” pe tema Taiwanului
Doi membri ai Gărzii Naţionale, împuşcaţi de un afgan, în apropierea Casei Albe. SUA suspendă procesarea cazurilor de imigrare pentru afgani
Cum amplifică competiția în Orient primele avioane rusești Su-57E livrate vreodată extern. Ca răspuns multe țări vor F-35, dar unele trebuie să se mulțumească cu "second best"
Sancțiuni contra Rusiei. România vrea să introducă ”supravegherea extinsă” pentru companiile rusești
Witkoff, consilierul lui Trump, a sfătuit Rusia cum să abordeze relația cu președintele SUA inclusiv în războiul din Ucraina (Bloomberg)
Trump spune că Rusia a fost de acord cu unele concesii în planul de pace pentru războiul din Ucraina
Dronă rusă căzută în Vaslui. Ministrul Moșteanu spune că avioanele Eurofighter ale Germaniei și F-16 ale României au încercat să o doboare
Două drone ruse au intrat din nou în spațiul aerian al României, în două incidente separate la Tulcea și Galați. Avioane Eurofighter și F-16, ridicate din nou
Majoritatea germanilor susțin convocarea tinerilor pentru o evaluare a serviciului militar
UE discută noi sancțiuni împotriva flotei din umbră a Rusiei. Sancțiunile ar putea afecta țările care facilitează activitățile acestor nave
De la Alexandroupolis la Giurgiu, în 24 de ore. Europa plănuiește un Schengen militar, cu aprobări de tranzit acordate în maxim 6 ore. ”Astăzi durează luni de zile”
Horaţiu Potra a fost adus în România. Mercenarul, după ce a fugit din țară: "Nu mă ascund şi nu am de ce să mă ascund"
Reforma în educație a Ucrainei nu „țintește” minoritatea română. Șeful Administrației Militare Cernăuți: Orice copil va putea învăța în limba română, Ucraina va asigura întreaga logistică
Berlinul, teren de antrenament: Batalionul Gardă al Bundeswehr pregătește inclusiv scenariul unor lupte urbane de tip „casă cu casă”
Trump a refuzat oferta lui Maduro. CIA primește „undă verde” în Venezuela iar Trump lasă ușa deschisă la „boots on the ground”
Darryl Nirenberg, viitorul ambasador al SUA în România, audiat în Senat: România e o mare oportunitate pentru companiile americane cu potențial decisiv energetic
S-70 Firehawk vin în Europa. Cehia a ajuns un acord pentru elicopterele Firehawk utilizate împotriva incendiilor forestiere
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
Comisarul UE pentru Apărare: Provocările cu drone rusești din Polonia, România și baltice arată că Europa încă nu se poate apăra eficient de drone. ”Rușii învață. Noi?”
Gazprom accelerează proiectul conductei de gaze către China. Costurile sunt uriașe; doar faza de proiectate înghite miliarde de dolari
Locuitorii din Plauru și Ceatalchioi, evacuați după ce o navă cu GPL a fost lovită de dronă și a luat foc. Explozia ar putea avea impact pe o rază de 4,5-5 km

Ştiri Recomandate

Războiul se apropie și mai mult de frontiera României: Zelenski confirmă că, prin loviturile repetate din regiunea Odesa, rușii vor să separe Ucraina de Marea Neagră
Vigilență sporită în Marea Neagră: O aeronavă americană P-8A Poseidon a scanat din nou Peninsula Crimeea și Baza Navală Novorossiysk
Rusia, bună de plată? Grecia s-a alăturat oficial Comisiei Internaționale care va stabili despăgubirile pentru Ucraina
Dronele ucrainene au lovit baza aeriană Belbek pentru a doua oară într-o săptămână: Două avioane rusești Su-27 distruse
Schimbare de discurs la Praga? Ministrul ceh al Apărării: „Suntem de partea Ucrainei, Rusia este agresorul”
Digitizarea ,,bătrânului'' F-16: Cum X-62 VISTA și Proiectul VENOM construiesc viitorul aviației autonome în cadrul Forțelor Aeriene ale SUA
Ucraina atinge pragul de 1.000 de drone interceptoare pe zi: Soluția de 2.500 de dolari care înlocuiește rachetele scumpe în lupta contra UAV-urilor Shahed
Decizie strategică la NATO: România preia comanda celui de-al doilea mare hub militar pentru aprovizionarea Ucrainei
Cea mai amplă operațiune americană împotriva ISIS din ultimii ani (VIDEO): Pentagonul a declanșat un atac masiv în Siria
Trupele ruse distrug podurile de cale ferată din regiunea Odesa pentru a tăia accesul la logistica de pe Dunăre
Cea mai mare putere de foc din Europa: Fregatele germane F127 vor primi simultan 96 de lansatoare de rachete Tomahawk
Rușii au din nou un submarin în Marea Mediterană, cu toate că pierderea portului Tartus a afectat capacitatea Rusiei de a-și proiecta puterea în regiune
Rouhani sparge mitul: Iranul, mai puternic în declarații decât pe câmpul de luptă
Statele Unite au un nou ambasador în România: Darryl Nirenberg, confirmat de Senatul SUA
Ucraina primește de la Rusia trupurile a peste 1.000 de militari căzuți în luptă. Cum se explică diferența foarte mare de trupuri repatriate reciproc
Portavioanele SUA nu vor avea prea curând un avion de generația a șasea: F/A-XX aproape că a rămas fără finanțare în 2026
Americanii sunt interesați de dronele navale ucrainene: O delegație de la Pentagon a asistat la teste oficiale
Kievul dezvăluie cât durează trecerea pe F-16. Cu MiG-29 poloneze, Aviația Ucrainei cumpără timp
Întâlnirea din Miami. Oficialii europeni vor participa la discuțiile de pace dintre Umerov și Witkoff
Brațul lung al spionajului ucrainean ajunge în Marea Mediterană (VIDEO): Un petrolier din Flota Fantomă a Rusiei, „vânat” cu drone la 2.000 km de front
Germania introduce serviciul militar voluntar, iar după 2027 ar putea trece la armata obligatorie
F-35 vs. Gripen: Dilema de miliarde care împarte Canada în două și pune la încercare relația politico-economică cu Statele Unite
Armă de asalt NARP. Foto: Beretta
EXCLUSIV
Avem detalii despre armele de asalt: Ce înseamnă localizarea 100% în România a puștilor de asalt NARP 5.56 mm, pistoalelor APX și lansatoarelor de grenade de 40 mm
Dronele ucrainene scot din joc două lansatoare de rachete S-400 în Belgorod, expunând flancul aerian rusesc la noi atacuri (VIDEO)
Egiptul devine „gardianul Canalului Suez”: Strategia militară de un miliard de dolari care schimbă echilibrul în Orientul Mijlociu
„Nimeni să nu se pună cu Polonia”: Armata poloneză, prima care operaționalizează complet sistemul Patriot integrat cu IBCS
Ungaria și compania Lockheed Martin semnează un acord industrial pentru integrarea sistemelor HIMARS pe camioane produse local
Sistemele S-400 înapoi la Rusia? În ce constă planul Turciei de a recâştiga accesul la avioanele F-35
Nu poate conduce la nesfârșit Belarusul: Lukașenko a vorbit din nou despre retragerea de la putere
Continuă saga rachetelor Oreshnik: Belarusul își umflă mușchii iar Rusia susține că a format prima brigadă dotată cu astfel de sisteme
Rusia se îndoiește că Europa a adus ceva pozitiv planului de pace în Ucraina și așteaptă clarificările și modificările punctelor să îi fie prezentate de SUA
Câte blindate 4x4 Cobra II au fost livrate României? A doua veste bună e că începe producția Cobra II „made in Romania” 100%
pixel