Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
„Rusia are un plan de agresiune pe termen lung împotriva Europei”. Care sunt soluțiile
News
Data publicării:
Rusia a cheltuit anul trecut mai mult pentru apărare decât întreaga UE, dar nu are nicio șansă împotriva NATO și a UE dacă rămânem uniți, a declarat Kaja Kallas, șefa diplomației europene.
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia

Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă a participat la o dezbatere în Parlamentul European de la Strasbourg privind summitul NATO de la Haga, programat pentru 24-25 iunie. Ea a susținut că acesta va fi un eveniment extrem de important pentru viitorul Europei.

„Rusia reprezintă deja o amenințare directă la adresa Uniunii Europene. Încalcă spațiul nostru aerian, desfășoară exerciții militare provocatoare în apropierea granițelor UE , atacă trenurile și avioanele noastre, atacă conductele noastre, cablurile submarine cu fibră optică și rețelele electrice, atacă industriile noastre, inclusiv companiile care susțin Ucraina, și recrutează infractori pentru acte de sabotaj. Își consolidează constant forțele militare și își extinde arsenalul nuclear”, a declarat Kallas.

 

Plan de agresiune pe termen lung

 

Ea a adăugat că anul trecut Rusia a cheltuit mai mult pentru apărare decât toate țările UE la un loc.

„Anul acesta, Rusia cheltuiește mai mult pentru apărare decât pentru sănătate, educație și politică socială la un loc. Acesta este un plan de agresiune pe termen lung. Nu cheltui atât de mult pe armată dacă nu plănuiești să o folosești. Cei care se învecinează cu Rusia au simțit întotdeauna mai mult provocările Rusiei. Cei dintre noi care au experimentat imperialismul sovietic le simt cel mai mult”, a spus oficialul.

Totuși, Rusia nu are nicio şansă dacă statele NATO dau dovadă de unitate, afirmă şefa diplomaţiei UE.

''Rusia este deja o ameninţare directă pentru Uniunea Europeană. În timpul Războiului Rece, SUA şi aliaţii lor au depăşit cu mult Uniunea Sovietică. În prezent, în faţa NATO şi a Uniunii Europene, Rusia nu are nicio şansă. Însă noi trebuie să rămânem uniţi'', a afirmat şefa diplomaţiei europene în intervenţia sa.

”Puterea economică colectivă a Europei este de neegalat. Nu cred că există vreo amenințare pe care să nu o putem depăși dacă acționăm împreună și cu aliații noștri NATO” - a subliniat șefa diplomației UE.

Fiecare țară europeană și, de fapt, fiecare aliat NATO, trebuie să se gândească la apărare.

În 2014, țările NATO s-au angajat să investească peste 2% din PIB-ul lor în apărare până în 2024. Cu toate acestea, situația geopolitică s-a schimbat atât de dramatic încât acum ne uităm la un obiectiv de 5%.

Fosta şefă a guvernului eston a insistat şi pe necesitatea continuării sprijinului european pentru Ucraina, întrucât cu cât aceasta ''este mai puternică acum, cu atât ea va fi într-o poziţie mai bună de negociere atunci când Rusia va dori să vorbească''.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Indonezia va comanda suplimentar încă patru avioane militare de transport A400M
Eroare strategică și risc de compromitere a capacității defensive? Viitoarea rezervă voluntară a României riscă să fie formată doar din soldați, fără ofițeri
Și exporturile de gaze naturale lichefiate (GNL) au scăzut în Rusia
Rusia se declară îngrijorată de reluarea testelor cu arme nucleare de către SUA. În același timp Moscova a pregătit și ea un poligon de testare nucleară
Retragerea parțială a trupelor SUA din țara noastră, parte dintr-un plan mai amplu: SUA reduc numărul de militari și din alte state
Lukoil a găsit un cumpărător pentru activele sale internaționale
Ordonanța privind investițiile în industria de apărare, pe masa Guvernului
Coreea de Sud intră în clubul select al statelor care dețin submarine cu propulsate nucleară
SUA și China au convenit să reducă tarifele vamale
Trump: Reducerea prezenței militare americane în România nu este foarte importantă
Avionul supersonic silențions X-59 al NASA, testat în zbor pentru prima dată
Trump a ordonat Pentagonului să reia imediat testele nucleare americane
Kremlinul nu-și lasă oamenii în urmă: Serviciile rusești vor să-l scape pe Potra de extrădare. Cazul aduce aminte de recuperarea omului lui Putin din Ucraina
Polonezii au ridicat MiG-urile 29 pentru a intercepta un Il-20 al Rusiei, care zbura cu transponderul oprit
Reacția NATO după retragerea a 40% din militarii americani din România: Ajustările SUA nu sunt neobișnuite, Alianța își păstrează capacitate de descurajare
Dronele Ucrainei care au ținut în șah „marea” flotă rusă, și în dotarea României? Proiectele comune pe care Ucraina le-a propus României prin SAFE
Bulgaria și Rheinmetall vor construi o fabrică pentru producerea de praf de pușcă și obuze
Moșteanu, despre retragerea militarilor americani: Steagul SUA va flutura în continuare în Romania. Principala forță de apărare e Armata României
Vestea care a lovit la miezul nopții: SUA retrag o parte din trupele din România (surse Kiev Post). Polonia rămâne garantată însă
Un singur lansator, 3 rachete: Rușii se laudă că pot lovi cu „rachetele invincibile” Iskander, Oreshnik și Burevestnik de pe aceeași platformă
Înlocuitorului "Himars-ului cu șenile", Europa lucrează la lansatorul de rachete THUNDART care lovește la 150 km
Germania intenționează să achiziționeze arme de peste 370 de miliarde de euro. F-35 și Tomahawk sunt pe listă
Trump și noul prim-ministru al Japoniei au semnat un acord privind pământurile rare
Lukoil vrea să-și vândă activele din străinătate după sancțiunile americane
Rachete chinezești cu tehnologie americană? China, suspectată că și-a îmbunătățit rachetele PL-15 cu ajutorul informațiilor sustrase din SUA
Vânători de Shahed. SUA au reprofilat avioane de atac la sol A-10 Thunderbolt II pentru misiuni de combatere a dronelor
Norvegia avertizează că Rusia își consolidează flota nucleară în apropierea Cercului Arctic
Cel mai mare cumpărător de petrol din Rusia găsește un nou zăcământ gigantic
Ucraina pune presiune pe capitala Rusiei și atacă cu drone Moscova: Două aeroporturi închise azi noapte, mai multe explozii în Moscova
HIMARS hipersonic. SUA vor avea o rachetă hipersonică care să poate fi utilizată de sistemele HIMARS actuale

Ştiri Recomandate

Berlinul, teren de antrenament: Batalionul Gardă al Bundeswehr pregătește inclusiv scenariul unor lupte urbane de tip „casă cu casă”
Polonia lansează Operațiunea Orizont: Sabotajele Rusiei, combătute cu zece mii de militari polonezi. Bonus: Task-force cu Ucraina
Trump a refuzat oferta lui Maduro. CIA primește „undă verde” în Venezuela iar Trump lasă ușa deschisă la „boots on the ground”
Franța mută imediat pentru a echilibra balanța: F-35 american pentru saudiți, contracarat în regiune cu Rafale în cea mai modernă versiune F5
Golul marcat de Lynx în România, anulat la VAR. În programul viitoarelor mașini de luptă ale României meciul încă se joacă
„Flota de Aur” hipersonică a SUA care va trebui să scufunde Marina Chinei, în prezent cea mai mare forță navală din lume ca dimensiune
Casa Albă crede că un acord de pace privind războiul din Ucraina ar putea fi încheiat „chiar în această săptămână”
Darryl Nirenberg, viitorul ambasador al SUA în România, audiat în Senat: România e o mare oportunitate pentru companiile americane cu potențial decisiv energetic
Rusia a atacat cu 50 de rachete și 476 de drone; 25 de civili au murit în locuințe. F-16 și Mirage-2000 ucrainene doboară cel puțin 10 rachete de croazieră
Cum testează Rusia vigilența Occidentului cu nava-spion Yantar (Foto/Video): O nouă serie de provocări militare ruseşti vizează infrastructura critică a Europei
Rusia îl declară „terorist” pe opozantul Mihail Hodorkovski, critic acerb al războiului și regimului Putin
Lecția ucraineană pentru NATO. Cum schimbă sistemul „Merops” ecuația de securitate la Marea Neagră și de ce pe viitor România nu mai are scuze în fața dronelor rusești
Mirajul flotei aeriene a Ucrainei: Între ambiția a 250 de avioane occidentale și realitatea banilor care nu există. Soluţia este în seifurile rusești
Arabia Saudită a fost desemnată de către SUA drept aliat major non-NATO. Dar ce presupune acest “statut”?
O navă rusească s-a apropiat de apele teritoriale britanice și a îndreptat sisteme laser către aeronavele britanice de patrulare. Londra avertizează că e pregătită să răspundă
Capcana „zonei gri”: De ce Rusia testează nervii NATO sub pragul Articolului 5 și de ce „calmul” nu mai e suficient
,,Scutul Ucrainei'' devine mai puternic? De ce upgrade-ul lansatoarelor Patriot la standardul M903 este o mutare strategică pentru ucraineni
Deja vu cu drone: O nouă dronă rusă a intrat 8 km în spațiul României în această noapte. Din nou ridicate Eurofighter și F-16 românești
Nu doar că nu e sfârșitul pentru F-22, ci e o nouă eră. În premieră un pilot american a controlat din cockpit o dronă de luptă MQ-20 Avenger
Bătălia de la Stalingrad, comparată de Putin cu războiul Rusiei din Ucraina. Paralela e greșită; dictatorul rus a uitat de ”cimitirul” Uniunii Sovietice 
Moment istoric: SUA au anunțat că vor vinde avioane F-35 Arabiei Saudite, decizie cu impact major în echilibrul de putere din Orient
Rachetele americane ATACMS au lovit adânc în Rusia. Ucrainenii au bifat azi o premieră strategică în colaborare cu Administrația Trump
Ucraina joacă în liga mare. După Rafale și SAMP-T franceze, vine rândul Spaniei, iar surpriza vine din Grecia: Coproducție de drone navale
Un avion de luptă francez de tip Rafale, decolând de una din pistele Bazei Aeriene 86 Borcea, România. Foto: Ambasada Franței în România
EXCLUSIV
Cu Rafale și Gripen la negocieri: Ucraina și avioanele care poate nu vor zbura niciodată, dar pot schimba termenii finali ai războiului rus
Câte tancuri pot produce rușii anual? Vestea bună e că exporturile s-au prăbușit, cea proastă că Rusia își reface stocurile pulverizate în Ucraina
S-70 Firehawk vin în Europa. Cehia a ajuns un acord pentru elicopterele Firehawk utilizate împotriva incendiilor forestiere
Urmează prezentarea primului prototip VLAH: Prima mașină de luptă blindată 4x4 concepută și produsă în România
Iluzia scutului de oțel și realitatea ,,podurilor de hârtie''. De ce NATO riscă să piardă războiul logistic cu Rusia înainte de a trage primul foc
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
„Adversarul a început pregătirile”. Când sabotajul rusesc devine preludiul invaziei și necesitatea unui Război Rece 2.0
Cum fabrică regimul Lukașenko muniție „oarbă” pentru armata rusă. Linii de producție și ingineri aduși special din China pentru sistemele GRAD
Șah la rege cu barilul de petrol. Cum încearcă Statele Unite să "înfometeze" mașinăria de război a Rusiei înainte de iarna lui 2025
pixel