Putin: SUA au încalcat primele Tratatul INF desfăşurând sistemul AEGIS Ashore în România
Rusia este deschisă dialogului, dar nu va bate la uşi închise, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin în timpul discursului său anual susţinut miercuri în faţa celor două camere reunite ale Parlamentului rus, cu referire la relaţiile în prezent tensionate dintre Federaţia Rusă şi SUA, după retragerea acestora din urmă din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), informează RIA Novosti.
Statele Unite ale Americii au încălcat Tratatul INF desfăşurând sistemul AEGIS Ashore în Europa, care ar putea lansa rachete Tomahawk, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, atenţionând că, dacă Washingtonul va face aceasta, va urma o escaladare a situaţiei, iar Rusia va răspunde prin măsuri simetrice.
,,Desfăşurarea în Europa a sistemului AEGIS Ashore de către SUA contravine Tratatului INF", a subliniat Putin, dând citire prevederilor tratatului. Liderul rus a criticat SUA pentru că "nu au acţionat cinstit" şi nu au motivat corect decizia lor de retragere din Tratatul INF.
Statele Unite au ignorat în mod flagrant prevederile Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) prin amplasarea de sisteme terestre de lansare a rachetelor în România şi Polonia, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, cu ocazia discursului său privind Starea Naţiunii, potrivit TASS.
Putin a criticat în termeni duri şi "sateliţii" SUA, "care le ţin isonul" şi a subliniat, în acest context, că Rusia va fi mereu un stat suveran. "Unele ţări pot să nu fie suverane, dar nu Rusia. Asta-i o axiomă", a spus el.
Putin a dat asigurări că Rusia nu doreşte o escaladare a tensiunilor, dar că va replica la desfăşurarea sistemului AEGIS Ashore, care poate lansa rachete Tomahawk ce pot atinge teritoriul rus în numai 10 minute. "Lăsaţi iluziile, răspunsul din partea Rusiei va fi eficient", a atenţionat Putin, enumerând testele de arme noi care au loc în prezent cu succes în Rusia, printre care şi racheta hipersonică Zircon, ce va fi montată pe nave şi submarine.
Liderul rus a calificat drept neprietenoasă politica SUA la adresa Rusiei, Washingtonul "introducând sancţiuni ilegale, ce demontează normele de drept internaţional".
Vladimir Putin a enumerat mai multe ţări cu care Federaţia Rusă intenţionează să-şi dezvolte relaţiile. Printre acestea, un loc central îl ocupă China, dar şi India. Se vor căuta căi pentru a încheia un acord de pace cu Japonia, a mai spus el.
În viziunea liderului rus, este necesară aprofundarea cooperării cu Republica Belarus şi cu partenerii din Uniunea Economică Eurasiatică.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News