Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia își consolidează arsenalul nuclear. De asemenea, Putin încearcă să obţină rachete balistice din Iran
News
Data actualizării:
Data publicării:
Rusia îşi sporeşte şi îşi modernizează arsenalul nuclear, a declarat vineri secretarul american al apărării, Lloyd Austin, într-un moment în care preşedintele rus Vladimir Putin sugerează în mod repetat că ar putea folosi arme nucleare. 
Rachete balistice intercontinentale Topol-M
Rachete balistice intercontinentale Topol-M

Declaraţiile dlui Austin sunt în conformitate cu un document recent de politică a Pentagonului privind armele nucleare.

Rusia are cel mai mare stoc de arme nucleare din lume, cu aproape 6.000 de focoase, potrivit experţilor.

Împreună, Rusia şi Statele Unite deţin împreună aproximativ 90% din focoasele nucleare ale lumii - suficiente pentru a distruge planeta de mai multe ori. "De asemenea, Rusia îşi modernizează şi îşi sporeşte arsenalul nuclear", a declarat Lloyd Austin.

Vineri, Vladimir Putin a promis, la o conferinţă de presă, că orice ţară care ar îndrăzni să atace Rusia cu arme nucleare va fi ştearsă de pe faţa pământului. Liderul rus a spus că Rusia nu are mandat pentru a lansa un prim atac nuclear preventiv, dar că armele hipersonice avansate ale Rusiei asigură că aceasta poate răspunde în forţă dacă va fi vreodată atacată.

Pe 21 septembrie, Vladimir Putin a avertizat Occidentul că nu blufează când a spus că va fi gata să folosească arme nucleare pentru a apăra Rusia. Pe 30 septembrie, el a spus că SUA a creat un precedent lansând două bombe atomice asupra Japoniei în 1945. Oficialii ruşi spun că Occidentul a interpretat greşit în mod repetat declaraţiile liderului de la Kremlin. SUA a avertizat Rusia cu privire la consecinţele oricărei utilizări a armelor nucleare. 

 

Moscova încearcă să obţină rachete balistice din Iran

 

Rusia încearcă să obţină mai multe arme de la Iran, inclusiv sute de rachete balistice, şi oferă în schimb autorităţilor de la Teheran un nivel fără precedent de sprijin militar şi tehnic, a declarat vineri ambasadorul Marii Britanii la ONU, Barbara Woodward.

Oficialul britanic a mai spus că, începând cu luna august, Iranul a transferat sute de drone - cunoscute şi sub denumirea de vehicule aeriene fără pilot (UAV) - în Rusia, care le-a folosit pentru "a ucide civili şi a ataca ilegal infrastructura civilă" din Ucraina.

Autorităţile iraniene neagă că au furnizat dronele Rusiei, iar armata rusă a negat că forţele sale au folosit drone iraniene pentru a ataca Ucraina.

"Rusia încearcă acum să obţină mai multe arme, inclusiv sute de rachete balistice", le-a spus dna Woodward jurnaliştilor. "Suntem îngrijoraţi de faptul că Rusia intenţionează să ofere Iranului componente militare mai avansate, ceea ce îi va permite Iranului să-şi consolideze capacitatea de înarmare", a spus ea.

Oficiali dn SUA au declarat miercuri că au sesizat continuarea livrărilor de drone iraniene către Rusia, dar că administraţia de la Washington nu are dovezi că Iranul a transferat în Rusia rachete balistice pentru a fi folosite împotriva Ucrainei. 

ONU examinează "informaţiile disponibile" despre acuzaţiile conform cărora Iranul a furnizat Rusiei drone, a afirmat secretarul general Antonio Guterres într-un raport către Consiliul de Securitate de la începutul acestei săptămâni, în condiţiile în care se confruntă cu presiuni occidentale de a trimite experţi în Ucraina pentru a inspecta dronele doborâte. Autorităţile din Marea Britanie, Franţa, Germania, Statele Unite şi Ucraina spun că livrarea de drone iraniene către Rusia încalcă o rezoluţie din 2015 a Consiliului de Securitate al ONU care consacra acordul nuclear cu Iranul.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Bombardiere rusești Tu-22M3 au patrulat deasupra Mării Baltice. Avioanele rusești au fost escortate de Gripen și Eurofighter aliate
Premierul Bolojan confirmă demisia lui Ionuț Moșteanu. Radu Miruță, ministrul Economiei preia interimatul la Apărare
Anticorupția ucraineană a descins la domiciliul lui Andrii Yermak, șeful Administrației Prezidențiale și apropiat al lui Zelenski. Acțiunile sunt în defășurare
Trump anunță operațiuni militare terestre în Venezuela „foarte curând”. Riscă SUA un desant maritim sau aerian?
Președintele Nicușor Dan spune că dronele ruse care intră „din când în când” în România sunt accidente. Una a survolat „accidental” 100 de kilometri
În timp ce Macron încă se chinuie să introducă serviciul militar voluntar, Polonia nu-și face probleme: A recrutat deja 55 de mii de voluntari pentru 2025
Europa se pregătește să răspundă Rusiei cu aceleași arme: De la răspunsuri cibernetice la exerciții militare ad-hoc
În timp ce vizitează Moscova mai des decât Bruxellesul, oficialii ungari concluzionează: "Da aderării Serbiei la UE. Nu aderării Ucrainei”
Trump nu vrea să pericliteze dialogul SUA cu China și sfătuiește Japonia să nu provoace „dragonul roșu” pe tema Taiwanului
Doi membri ai Gărzii Naţionale, împuşcaţi de un afgan, în apropierea Casei Albe. SUA suspendă procesarea cazurilor de imigrare pentru afgani
Cum amplifică competiția în Orient primele avioane rusești Su-57E livrate vreodată extern. Ca răspuns multe țări vor F-35, dar unele trebuie să se mulțumească cu "second best"
Sancțiuni contra Rusiei. România vrea să introducă ”supravegherea extinsă” pentru companiile rusești
Witkoff, consilierul lui Trump, a sfătuit Rusia cum să abordeze relația cu președintele SUA inclusiv în războiul din Ucraina (Bloomberg)
Trump spune că Rusia a fost de acord cu unele concesii în planul de pace pentru războiul din Ucraina
Dronă rusă căzută în Vaslui. Ministrul Moșteanu spune că avioanele Eurofighter ale Germaniei și F-16 ale României au încercat să o doboare
Două drone ruse au intrat din nou în spațiul aerian al României, în două incidente separate la Tulcea și Galați. Avioane Eurofighter și F-16, ridicate din nou
Majoritatea germanilor susțin convocarea tinerilor pentru o evaluare a serviciului militar
UE discută noi sancțiuni împotriva flotei din umbră a Rusiei. Sancțiunile ar putea afecta țările care facilitează activitățile acestor nave
De la Alexandroupolis la Giurgiu, în 24 de ore. Europa plănuiește un Schengen militar, cu aprobări de tranzit acordate în maxim 6 ore. ”Astăzi durează luni de zile”
Horaţiu Potra a fost adus în România. Mercenarul, după ce a fugit din țară: "Nu mă ascund şi nu am de ce să mă ascund"
Reforma în educație a Ucrainei nu „țintește” minoritatea română. Șeful Administrației Militare Cernăuți: Orice copil va putea învăța în limba română, Ucraina va asigura întreaga logistică
Berlinul, teren de antrenament: Batalionul Gardă al Bundeswehr pregătește inclusiv scenariul unor lupte urbane de tip „casă cu casă”
Trump a refuzat oferta lui Maduro. CIA primește „undă verde” în Venezuela iar Trump lasă ușa deschisă la „boots on the ground”
Darryl Nirenberg, viitorul ambasador al SUA în România, audiat în Senat: România e o mare oportunitate pentru companiile americane cu potențial decisiv energetic
S-70 Firehawk vin în Europa. Cehia a ajuns un acord pentru elicopterele Firehawk utilizate împotriva incendiilor forestiere
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
Comisarul UE pentru Apărare: Provocările cu drone rusești din Polonia, România și baltice arată că Europa încă nu se poate apăra eficient de drone. ”Rușii învață. Noi?”
Gazprom accelerează proiectul conductei de gaze către China. Costurile sunt uriașe; doar faza de proiectate înghite miliarde de dolari
Locuitorii din Plauru și Ceatalchioi, evacuați după ce o navă cu GPL a fost lovită de dronă și a luat foc. Explozia ar putea avea impact pe o rază de 4,5-5 km

Ştiri Recomandate

Rusia, bună de plată? Grecia s-a alăturat oficial Comisiei Internaționale care va stabili despăgubirile pentru Ucraina
Dronele ucrainene au lovit baza aeriană Belbek pentru a doua oară într-o săptămână: Două avioane rusești Su-27 distruse
Schimbare de discurs la Praga? Ministrul ceh al Apărării: „Suntem de partea Ucrainei, Rusia este agresorul”
Digitizarea ,,bătrânului'' F-16: Cum X-62 VISTA și Proiectul VENOM construiesc viitorul aviației autonome în cadrul Forțelor Aeriene ale SUA
Ucraina atinge pragul de 1.000 de drone interceptoare pe zi: Soluția de 2.500 de dolari care înlocuiește rachetele scumpe în lupta contra UAV-urilor Shahed
Decizie strategică la NATO: România preia comanda celui de-al doilea mare hub militar pentru aprovizionarea Ucrainei
Cea mai amplă operațiune americană împotriva ISIS din ultimii ani (VIDEO): Pentagonul a declanșat un atac masiv în Siria
Trupele ruse distrug podurile de cale ferată din regiunea Odesa pentru a tăia accesul la logistica de pe Dunăre
Cea mai mare putere de foc din Europa: Fregatele germane F127 vor primi simultan 96 de lansatoare de rachete Tomahawk
Rușii au din nou un submarin în Marea Mediterană, cu toate că pierderea portului Tartus a afectat capacitatea Rusiei de a-și proiecta puterea în regiune
Rouhani sparge mitul: Iranul, mai puternic în declarații decât pe câmpul de luptă
Statele Unite au un nou ambasador în România: Darryl Nirenberg, confirmat de Senatul SUA
Ucraina primește de la Rusia trupurile a peste 1.000 de militari căzuți în luptă. Cum se explică diferența foarte mare de trupuri repatriate reciproc
Portavioanele SUA nu vor avea prea curând un avion de generația a șasea: F/A-XX aproape că a rămas fără finanțare în 2026
Americanii sunt interesați de dronele navale ucrainene: O delegație de la Pentagon a asistat la teste oficiale
Kievul dezvăluie cât durează trecerea pe F-16. Cu MiG-29 poloneze, Aviația Ucrainei cumpără timp
Întâlnirea din Miami. Oficialii europeni vor participa la discuțiile de pace dintre Umerov și Witkoff
Brațul lung al spionajului ucrainean ajunge în Marea Mediterană (VIDEO): Un petrolier din Flota Fantomă a Rusiei, „vânat” cu drone la 2.000 km de front
Germania introduce serviciul militar voluntar, iar după 2027 ar putea trece la armata obligatorie
F-35 vs. Gripen: Dilema de miliarde care împarte Canada în două și pune la încercare relația politico-economică cu Statele Unite
Armă de asalt NARP. Foto: Beretta
EXCLUSIV
Avem detalii despre armele de asalt: Ce înseamnă localizarea 100% în România a puștilor de asalt NARP 5.56 mm, pistoalelor APX și lansatoarelor de grenade de 40 mm
Dronele ucrainene scot din joc două lansatoare de rachete S-400 în Belgorod, expunând flancul aerian rusesc la noi atacuri (VIDEO)
Egiptul devine „gardianul Canalului Suez”: Strategia militară de un miliard de dolari care schimbă echilibrul în Orientul Mijlociu
„Nimeni să nu se pună cu Polonia”: Armata poloneză, prima care operaționalizează complet sistemul Patriot integrat cu IBCS
Ungaria și compania Lockheed Martin semnează un acord industrial pentru integrarea sistemelor HIMARS pe camioane produse local
Sistemele S-400 înapoi la Rusia? În ce constă planul Turciei de a recâştiga accesul la avioanele F-35
Nu poate conduce la nesfârșit Belarusul: Lukașenko a vorbit din nou despre retragerea de la putere
Continuă saga rachetelor Oreshnik: Belarusul își umflă mușchii iar Rusia susține că a format prima brigadă dotată cu astfel de sisteme
Rusia se îndoiește că Europa a adus ceva pozitiv planului de pace în Ucraina și așteaptă clarificările și modificările punctelor să îi fie prezentate de SUA
Câte blindate 4x4 Cobra II au fost livrate României? A doua veste bună e că începe producția Cobra II „made in Romania” 100%
Racheta balistică ucraineană FP-7 e o clonă de S-400 rusesc, recunoaște Kievul. Ucrainenii pregătesc o variantă de balistică cu rază de acțiune mult extinsă
Rușii au lovit pentru prima dată o țintă la 800 km cu noul sistem de rachete Iskander 1000. Timpul de avertizare e de 5 minute, mult mai mic decât în cazul hipersonicelor Kinjal
pixel