Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia refuză să stopeze ofensiva lui Assad în Siria, după ce Turcia a invocat Articolul 4 al NATO
28 feb, 18:21
Ambasadorii la NATO ai statelor membre ai organizaţiei s-au reunit azi de urgență după ce Turcia a invocat Articolul 4 al Tratatului.

Conform Articolului 4 din Tratat, orice stat aliat poate solicita ţinerea de consultări în situaţia în care consideră că îi sunt ameninţate integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea.

NATO s-a reunit azi, în baza acestui articol, la solicitarea Turciei,  după ce 33 de soldaţi turci au fost ucişi joi într-un atac aerian sirian în regiunea Idlib. în urma ofensivei trupelor lui Bashar al-Assad, susținute de aliatul rus.

La finalul întrevederii, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut Rusiei să stopeze imediat ofensiva Armatei siriene în Idlib. NATO și-a reiterat spirjinul pentru Turcia.

 

Rusia refuză să stopeze ofensiva trupelor lui Assad în Siria

 

Într-un răspuns la solicitarea NATO, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, transmite că Rusia nu poate împiedica ofensiva trupelor siriene.

Potrivit agenției de presă Tass, Lavrov a afirmat că Moscova nu poate „să interzică Armatei siriene să își îndeplinească obiectivele consemnate în rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU cu privire la lupta împotriva terorismului”, iar Damascul nu va face niciun compromis. 

Lavrov a mai afirmat că Rusia se angajează să respecte acordurile cu Turcia cu privire la situația din regiune și a făcut apel către Ankara să facă același lucru.

Înaltul oficial rus a mai completat, precizând că „Armata siriană are tot dreptul să răspundă și să acționeze pentru a suprima teroriștii”, făcând referire la forțele rebele susținute de Turcia care luptă împotriva lui Bashar al-Assad din 2011 încoace.

Ştiri Recomandate

Coronavirus | MApN: O aeronavă cu combinezoane de protecţie din Coreea de Sud ajunge în ţară
Coronavirus | Elveţia mobilizează armata. Cea mai mare mobilizare de după Al Doilea Război Mondial
România, prima țară care va găzdui rezerva strategică de materiale medicale a UE
Ministrul Nelu Tătaru: Avem o discuţie pentru management militar la Deva
Două firme românești din industria de apărare au dezvoltat un prototip de scaner termic
Coronavirus | O întreagă garnizoană a Armatei Serbiei este infectată
Coronavirus | Comisia Europeană lucrează la o strategie de ieşire coordonată din izolare
Mişcarea Imperială Rusă, declarată organizaţie teroristă în Statele Unite