Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
,,Sfârşitul războiului în 24 de ore'' s-ar putea să mai întârzie? Rusia semnalează noii administrații Trump că nu este dispusă să facă concesii cu privire la Ucraina
Strategica
Data publicării:
Rusia încearcă să dicteze termenii posibilelor discuții de pace privind Ucraina care ar putea avea loc după venirea la putere în Statele Unite a președintelui ales Donald Trump și semnalează că nu este dispusă să facă nicio concesie noii administrații. Această evaluare a fost publicată în ultimul său raport, la 13 noiembrie, de către Institutul american pentru Studiul Războiului (ISW).
Donald Trump, sursă foto: White House Facebook
Donald Trump, sursă foto: White House Facebook

„Modul în care Kremlinul încearcă să își stabilească termenii pentru negocieri sugerează cu tărie că obiectivele Rusiei rămân neschimbate și se reduc în continuare la capitularea completă a Ucrainei, a afirmat ISW în raportul său.

„Kremlinul nu pare dispus să facă concesii viitoarei administrații Trump, (așa cum nu a fost) dispus să facă concesii actualei administrații”, adaugă institutul american.

În timp ce făcea campanie pentru recâștigarea președinției SUA, Donald Trump a spus că va putea pune capăt războiului purtat de Rusia în Ucraina în 24 de ore.

În ultimele zile, atenția mass-media s-a concentrat pe promisiunile lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina, precum și pe zvonuri și speculații cu privire la cum ar putea arăta o soluționare pașnică și la condițiile în care s-ar putea ajunge la aceasta.

Până în prezent, viitoarea administrație Trump nu a făcut publice planuri cu privire la viitoarele sale demersuri politice în legătură cu Ucraina.

Kremlinul face diverse declarații. Ambasadorul Rusiei la ONU la Geneva, Gennady Gatilov, a declarat la 14 noiembrie că alegerea lui Trump ca viitor președinte al SUA ar putea deschide calea pentru un nou dialog între Washington și Moscova.

„În ciuda schimbărilor politice interne, (Washingtonul) încearcă în mod constant să limiteze Moscova... schimbarea administrației nu va schimba acest lucru”, a declarat Gatilov, precizand ca ,,singura schimbare posibilă este un dialog între țările noastre, care a lipsit în ultimii ani''.

Institutul subliniază declarațiile purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, care indică faptul că Rusia consideră încetarea ajutorului militar occidental pentru Ucraina o condiție prealabilă necesară pentru negocierile de pace.

 

În viziunea Rusiei, pacea” poate fi obținută numai atunci când Occidentul încetează să furnizeze ajutor militar Ucrainei

 

„Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat la 13 noiembrie că oficialii occidentali mint cu privire la interesul lor pentru pacea din Ucraina și că „pacea” poate fi obținută numai atunci când Occidentul încetează să furnizeze ajutor militar Ucrainei, a declarat ISW.

Institutul american pentru Studiul Războiului (ISW) l-a citat, de asemenea, pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov, care a declarat că președinția Trump „nu va schimba fundamental poziția SUA privind Ucraina și că orice propunere de înghețare a liniei frontului este chiar mai rea decât acordurile de la Minsk favorabile Rusiei.

ISW interpretează respingerea de către Lavrov a unei posibile înghețări a liniei actuale de front ca un semn al refuzului Moscovei de a face compromisuri și de a-și relaxa cererile.

În rapoartele analitice anterioare, ISW a descris obiectivul Rusiei ca fiind distrugerea completă a statului ucrainean.

Prin urmare, institutul american consideră că presupusul interes al lui Putin în „restabilirea” relațiilor dintre Rusia și Statele Unite sub noua administrație Trump este nesincer.

„Este destul de probabil ca Putin să considere de la sine înțeles că administrația Trump va ceda în fața intereselor și preferințelor Kremlinului, iar Kremlinul nu va oferi nicio concesie sau beneficiu în schimb”, conchide ISW.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

De la beneficiar de ajutor la partener strategic: Analiza „Drone Deal” care pune Ucraina în rol de inovator militar pentru SUA
Sistem Patriot, Ministerul slovac al apărării / Kinzhal, Russian Federation MoD
EXCLUSIV
De ce Ucraina cere mai multe sisteme Patriot deși sunt informații privind scăderea eficienței acestora contra rachetelor Kinjal
Un „oraș” al dronelor Shahed (FOTO). Sateliții au surprins complexul militar mamut pe care Rusia l-a ridicat în timp record pentru a copleși defensiva Ucrainei
,,Bomba de la Nord Stream'' ticăie la Berlin. O anchetă germană îl indică pe generalul Zalujnîi drept "creier" al sabotajului care a decuplat Europa de dependenţa gazului rusesc
Kremlinul spune că va relua testele nucleare doar dacă SUA vor face primul pas
Factura „shutdown-ului” american: 5 miliarde de dolari în rachete HIMARS și AMRAAM, blocate. De ce este Ucraina direct afectată de o criză birocratică a SUA
Rușii au început mobilizarea rezerviștilor pentru apărarea obiectivelor strategice. În 20 de regiuni, sunt formate detașamente pentru lupta împotriva dronelor
Galați Security Forum: Securitatea Europei și războiul din Ucraina, teme centrale dezbătute de experți și decidenți politici
Imaginile din satelit confirmă dezastrul (FOTO/VIDEO). Baza de drone a Rusiei din Aeroportul Donețk, rasă de pe fața pământului după un atac ucrainean
Sursă foto: Alexandru Aioanei, Baza 71 Aeriană
EXCLUSIV
Reînarmarea lucidă: 10 lecțiile de la București pentru o Românie care vrea să conteze. De la exemplul Centrului F-16 la pulberi
Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
„Nu vom risca un al treilea război mondial de dragul Ucrainei” - Stoltenberg rememorează cum NATO a refuzat să închidă spațiul aerian ucrainean
Operațiunea „Triumf” eșuat (VIDEO): Cum sugrumă Ucraina logistica Rusiei din Crimeea. Atacurile surpriză devin noua normalitate pe frontul din Ucraina
Pentagonul intră în criză de timp. „China și Rusia avansează”. Reforma istorică propusă Armatei SUA, menită să câștige viitorul război înainte să înceapă
Revoluția de un milion de drone: Planul disperat al Armatei SUA de a recupera decalajul strategic și a tăia dependența tehnologică de China
Avertismentul tranșant al unui general american: „Cel mai mare risc în Pacific este inacțiunea”. De ce China obligă SUA la o transformare contra-cronometru
EXCLUSIV
Aliații SUA primesc acces la echipamentul militar GPS de înaltă precizie. Schimbare firească de atitudine, sau un Cal Troian între parteneri?
Militari polonezi stând într-un vehicul blindat în timpul ceremoniei de începere a misiunii Grupului de luptă al UE în cadrul Batalionului 6 Logistic din Cracovia, Polonia. Sursa foto: Dominika Zarzycka/SOPA Images.
EXCLUSIV
Radiografia unei oportunități ratate: Cum arată programul prin care Polonia își pregătește militar națiunea și ce ar trebui să copieze România urgent
Paradoxul „petrolului ieftin”: Viktor Orban obține derogare de la Donald Trump, dar sacrifică 19 miliarde de euro de la UE
,,Supremația Patriot'', contestată pe frontul din Ucraina. Sistemul european SAMP/T se dovedește mai eficient împotriva rachetelor Iskander modificate de ruși
Eurofighter vs. Rafale în „bătălia” pentru echilibrul strategic din Mediterană. Cum mută grecii după achiziția istorică a Turciei de 44 de avioane Eurofighter
Industrializarea Siberiei cu veterani din război. Propunerea lui Șoigu trădează colapsul demografic al Rusiei
Are Europa, de fapt, o armată? Studiul care arată deficitul uriaș de trupe și de ce depindem de SUA și de rezistenta Ucrainei pe front
„America First” lovește Flancul Estic. Congresul SUA se revoltă împotriva retragerii trupelor din România, în timp ce NATO încearcă să calmeze spiritele
Fabrică de armament, sursă foto: Romarm
EXCLUSIV
Ce cumpărăm de cele 16 miliarde din SAFE? Și cum facem ca România să fie producătoare de arme, nu simplu client | Viorel Manole, directorul Patromil, la Obiectiv EuroAtlantic
Kazahstanul se alătură istoricelor Acorduri Abrahamice privind recunoașterea Israelului. Lovitură strategică cu manta a SUA în Asia Centrală, în fața Rusiei și Chinei?
Pregătiri pentru vizita lui Erdogan? Ministrul de Externe, Oana Țoiu, vizită în Turcia unde a fost primită la Ankara de omologul ei
„Pacea prin forță” a lui Mark Rutte: NATO cere industriei de apărare „supra-producție” pentru a depăși Rusia. Ce înseamnă „dividendul apărării” anunțat la București?
„Țintă de mare valoare” lovită de ucraineni (FOTO/VIDEO). Cum a fost distrusă baza de drone Shahed din Donețk
Războiul din spatele liniilor frontului: Cum vânează Ucraina sistemele Iskander pe teritoriul Rusiei
Rușii se pregătesc și ei pentru reluarea testelor nucleare. Decizia vine la scurt timp după un anunț similar din partea SUA

Ştiri Recomandate

Putin, odă pentru Orban care provoacă frisoane: Relațiile bilaterale, cele mai bune din istorie. Între timp, România vrea Lynx jumătate "made in Hungary"
Sudanul forțează achiziția de avioane Su-35 în schimbul accesului strategic al Rusiei la Marea Roșie
Căderea lui Andrii Yermak: Când lupta anticorupție lovește chiar în mâna dreaptă a lui Zelenski, în cel mai vulnerabil moment al războiului
Ukrainian Army. Photo credit: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Mai există Ucraina ca stat pentru Statele Unite sau a rămas doar un teritoriu de negociat: Cum s-a ajuns la amputarea teritoriilor ucrainene de dragul Rusiei?
Arabia Saudită se clasează pe primul loc în lumea arabă și pe locul cinci la nivel mondial privind cheltuielile militare în 2025
Cercul de foc din Caraibe se strânge: Cum transformă Statele Unite lupta antidrog într-un asediu tăcut la adresa Venezuelei
Cum au reușit israelienii și românii să dezvolte o versiune SPIKE care costă doar o treime din prețul rachetei: „Performanțe similare. Racheta va fi un boom”
F-35-ul polonez primește „colții” necesari pentru a impune respect în spațiul aerian: A fost semnat acordul de 500 de milioane de dolari cu SUA pentru rachete AIM-120D-3
Rusia susține că e deschisă negocierilor de pace, dar adevăratele intenții reies din vorbele lui Putin: Suntem gata să luptăm până la ultimul ucrainean
Premierul Bolojan confirmă demisia lui Ionuț Moșteanu. Radu Miruță, ministrul Economiei preia interimatul la Apărare
De ce americanii tocmai și-au doborât singuri o dronă MQ-9 Reaper
„Michelangelo Dome”: Leonardo va dezvălui un sistem de scut antiaerian bazat pe inteligență artificială
Anticorupția ucraineană a descins la domiciliul lui Andrii Yermak, șeful Administrației Prezidențiale și apropiat al lui Zelenski. Acțiunile sunt în defășurare
Bombardiere rusești Tu-22M3 au patrulat deasupra Mării Baltice. Avioanele rusești au fost escortate de Gripen și Eurofighter aliate
Ucraina a atacat în această noapte o rafinările din regiunea rusă Saratov și aerodromul Saki din Crimeea ocupată
Rusia spune că luptele reale la care avioanele Su-57 au luat parte sunt incomparabil mai grele decât cele ale F-35 și F-22. Stand up comedy cu avioane
A treia Romă și islamul radical. Ruth Wasserman: Rușii sunt profesori ai propagandei. Au transferat și aplicat know-how-ul și palestinienilor
Trump anunță operațiuni militare terestre în Venezuela „foarte curând”. Riscă SUA un desant maritim sau aerian?
Soluții pentru a încetini mașina de război rusească. Sancțiunile nu s-au atins încă de zona substanțelor chimice folosite inclusiv la producția anvelopelor
Lynk KF41 / rheinmetall
EXCLUSIV
Paradoxul periculos al reînarmării Europei: Cum logica „fiecare pentru el” riscă să slăbească NATO exact când amenințarea Rusiei este mai mare
O pace falsă pentru un viitor război prelungit?: De ce transformă Vladimir Putin ,,planul american'' într-un ultimatum pentru capitularea totală a Ucrainei
Este NATO pregătită dacă Rusia atacă „mâine”? Planul militar german „OPLAN DEU” dezvăluie vulnerabilitățile critice ale Europei
Mesagerul de serviciu al Kremlinului: Cum folosește Putin „pionul” Lukașenko pentru a șantaja Ucraina cu pierderea totală a litoralului dacă refuză planul Trump
Eficiența „chirurgicală” a avioanelor Mirage 2000 și paradoxul apărării aeriene ucrainene (Foto/Video). De ce o rată de interceptare de 98% nu este suficientă pentru a descuraja Rusia
Ucraina nu cedează la Pokrovsk deși rușii au schimbat tactica. Comandant ucrainean de pe front: În ritmul actual mai rezistăm un an. Și îi vom pune pe mulți la pământ în tot acest timp
În timp ce Macron încă se chinuie să introducă serviciul militar voluntar, Polonia nu-și face probleme: A recrutat deja 55 de mii de voluntari pentru 2025
Proiectul Octopus, dronă vs. dronă, o lecție și pentru România? Marea Britanie va produce lunar 2.000 de UAV-uri pentru ca ucrainenii să intercepteze dronele Shahed rusești
Avertismentul generalului Ben Hodges: De ce abandonarea Europei ar fi o „eroare de calcul fatală” pentru economia SUA. Iluzia păcii prin concesii teritoriale
Cum văd rușii România, deja a doua putere militară din Est. Suntem pe locul 10 în topul statelor ostile și anticipează F-35, bombardiere B-52 și avioane AWACS dislocate aici
Europa se pregătește să răspundă Rusiei cu aceleași arme: De la răspunsuri cibernetice la exerciții militare ad-hoc
Președintele Nicușor Dan spune că dronele ruse care intră „din când în când” în România sunt accidente. Una a survolat „accidental” 100 de kilometri
pixel