Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

Rusia susține că a furnizat arme numai guvernului afgan, nu și talibanilor
03 iul, 11:12
Rusia a furnizat arme doar guvernului legitim al Afganistanului nu și talibanilor, după cum susțin Statele Unite, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministrului rus de Externe, Maria Zakharova.

"Rusia a furnizat arme numai guvernului legitim al Afganistanului, ceea ce este bine cunoscut", a subliniat diplomatul rus.

„În acest context, ar fi oportun să amintim despre informațiile care au circulat activ în Afganistan privind sprijinul serviciilor speciale din SUA pentru militanții ISIS, de acele elicoptere fără semne de identificare, despre care am vorbit în urmă cu 18-24 de luni”, a mai spus Zakharova, aceasta fiind o temă des utilizată de propaganda rusă.

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, nu a pus niciodată această problema în cadrul reuniunilor cu colegii ruși, a mai subliniat purtătorul de cuvânt, transmite TASS.

Pompeo a declarat miercuri că Rusia acționează contrar intereselor SUA în Afganistan și că ar fi furnizat arme de calibru mic în țara respectivă timp de zece ani, ceea ce amenință personalul militar american.

De asemenea, diplomatul american a susținut că a semnalat de numărate ori această problemă în timpul contactelor sale cu partea rusă.

Citește și: Controversa recompenselor Rusiei pentru uciderea militarilor SUA în Afganistan. Washingtonul promite o reacție virulentă dacă acest lucru se confirmă

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

Ungaria achiziționează rachete AMRAAM pentru Gripen. Cea mai mare achiziție din istoria cooperării militare dintre Ungaria și SUA
Pompeo spune că situația actuală nu e 'Războiul Rece 2.0', dar 'problema China' e în unele privințe mult mai dificilă
David și Goliat: China vs. Taiwan, în bătălia pentru 'o singură Chină'
Ministerul rus al Apărării va încheia un nou contract pentru achiziționarea de avioane Su-35S
Lupta Poliției Române cu clanurile interlope. Iohannis spune că lupta e 'una de durată'
Brigadă Stryker a SUA, în zona Mării Neage pentru descurajarea unei eventuale acțiuni a Rusiei
Preşedintele Iranului ameninţă că vor exista consecinţe dacă embargoul asupra armelor va fi prelungit
O dronă turcă a ucis doi înalți oficiali irakieni
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro