Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia testează Baltica și Marea Neagră. F-16 românești și Eurofighter britanice, misiuni de interceptare a unor ținte care se apropiau de spațiul aliat
News
Data actualizării:
Data publicării:
Aeronavele de luptă ale NATO care efectuează misiuni de poliție aeriană a spațiului aliat în zona Mării Baltice și a Mării Negre au fost testate de mai multe ori de către avioanele rusești.

Potrivit unui anunț al NATO, avioanele din cadrul misiunii Quick Reaction Alert staționate în zona Mării Baltice și a Mării Negre au fost ridicate de mai multe ori de la sol pentru a intercepta aeronave rusești care se apropiau de spațiul aliat.

NATO anunță că radarele alianței au identificat aceste aparate deasupra Mării Baltice și Mării Negre începând cu data de 26 aprilie. Centrele de Operaţii Aeriene Multinaţionale de la Uedem, Germania și Torrejon, Spania, au dat undă verde ca avioanele NATO să identifice și să intercepteze aeronavele rusești care se apropiau de spațiul aerian al alianței.

Sursa citată precizează că aeronave din Polonia, Danemarca, Franța și Spania au efectuat aceste misiuni sub egida Quick Reaction Alert, în timp ce în Marea Neagră aeronavele noastre și cele britanice au efectuat misiunile.

Aeronavele rusești nu au intrat în spațiul aerian al NATO iar interceptările au fost făcute respectând procedurile.

Precizăm că asemenea provocări din partea Federației Ruse au loc constant, însă ele s-au înmulțit odată cu tensiunile din Ucraina.

 

Eurofighter Typhoon britanice vor efectua poliție aeriană cu aeronavele F-16 românești deasupra țării noastre

 

Amintim că pe date de 8 aprilie, la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu a avut loc ceremonia de certificare NATO a detașamentului Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii în vederea executării Serviciului de Poliție Aeriană Întărită sub comandă NATO, în următoarele patru luni.

Potrivit MApN, activitatea a avut loc în prezența ministrului apărării naționale, Vasile Dîncu, a omologului său din Marea Britanie, Ben Wallace, a secretarului de stat în Ministerul italian al apărării, Giorgio Mulé, precum și a șefului Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a comandantului Centrului de Operații Aeriene Multinaționale Torrejon, generalul-locotenent Fernando de la Cruz Caravaca, și a șefilor Forțelor Aeriene din Italia, Marea Britanie și România.

Evenimentul a inclus și o activitate demonstrativă de executare în comun a unei misiuni de Poliţie Aeriană Întărită, la care au participat aeronave aparţinând Forțelor Aeriene Britanice, Forțelor Aeriene Italiene, Forțelor Aeriene ale Statelor Unite și Forțelor Aeriene Române.

Aceasta este cea de-a patra rotaţie la Mihail Kogălniceanu a Forțelor Aeriene Regale Britanice, după cele executate în 2017, 2018 și 2021. Detașamentul britanic este format din aproximativ 150 de militari și aeronave Eurofighter Typhoon.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Avertismentul Uniunii Africane: Mali e la un pas de a fi preluat de grupări jihadiste
Lukoil ar putea fi preluat de Carlyle. Grupul american are investiții și în sectorul energetic românesc
SUA lansează Operațiunea militară "Southern Spear". Nave de război, F-35 și portavionul Gerald Ford, desfășurate pentru combaterea traficului de droguri
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Studiu: Riscul de blackout și reziliența energetică. Implicații asupra securității naționale
Premierul R. Moldova: Am avut recent o exprimare ruptă din context. România e strânsă legată de soarta noastră
”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
Mesajele tulburătoare ale lui Epstein către ruși: Puteți afla mai multe despre Trump discutând cu mine
Trump a promulgat legea care opreşte cea mai lungă paralizie bugetară din istoria SUA
Operațiunea Midas. Scandalul uriaș de corupție din Ucraina ia amploare. Ministrul Justiției a fost demis
Strategia Națională de Apărare. Nicușor Dan: ”Cine nu reușește să facă saltul tehnologic, va fi penalizat”
Președintele Columbiei a ordonat suspendarea schimbului de informații cu SUA
Nu se poate fără petrolul rusesc, "o narațiune complet falsă". Croația îl acuză pe Orban că a dezinformat Casa Albă
Venezuela se pregătește pentru un atac american. Ce arme rusești folosește
Kremlinul spune că va relua testele nucleare doar dacă SUA vor face primul pas
Angola și-ar putea păzi cei 5.000 de kilometri de graniță cu tehnologie din Emiratele Arabe Unite care integrează AI și drone de supraveghere
FSB acuză Kievul că a vrut să deturneze un MiG-31 asupra bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru a fi doborât de sistemele NATO. De ce povestea e cusută cu ață albă
După întâlnirea cu Trump de la Casa Albă, președintele sirian al-Sharaa se alătură coaliţiei antijihadiste. Bază militară SUA lângă Damasc, una dintre propuneri
Senatul SUA votează pentru a pune capăt blocajului bugetar
Ucraina a atacat cu drone navale portul Tuapse. Rușii susțin că avariile au fost generate de "unda de soc"
Iadul de la Pokrovsk. Căderea frontului sau răsturnare de situație?
Ce știm despre sistemul american anti-dronă MEROPS trimis în România săptămânile trecute
Germania primește primul „vânător” de submarine rusești. Ce știu să facă avioanele de patrulare Poseidon P-8A
Israelul declară că nu dorește trupe turcești în Gaza
Trump confirmă că retragerea parțială a trupelor SUA s-a luat în coordonare cu Casa Albă, dar afirmă că "Relația cu România este foarte bună"
Comisia Europeană a înăsprit regulile privind vizele pentru ruși
Vânătorul de mine HMS Blyth din clasa Sandown. Foto: Royal Navy
EXCLUSIV
Gură de oxigen pentru Marina României: Încă un vânător de mine, în contextul în care 9 nave comerciale au fost avariate de mine marine în Marea Neagră
Șpagă pentru înzestrarea Armatei României: Ministrul Moșteanu a refuzat orice contact cu o persoană care a încercat să ofere 1 milion de euro pentru influență. Dosarul, pe masa DNA
Probleme pentru Lukoil în SUA: Vânzarea activelor, blocată de Departamentul Trezoreriei care a etichetat cumpărătorul Gunvor drept ”marionetă a Kremlinului”

Ştiri Recomandate

Rachetele Oreshnik din Belarus fac din baza de la Deveselu o țintă principală. Cum va răspunde NATO la amplasarea de rachete rusești la câteva sute de km de capitale europene
Negocierile SUA–Ucraina avansează lent. Witkoff & Co vor să-i convingă pe ucraineni că e cel mai bun Plan de Pace, în timp ce Putin amenință cu scenariul Novorossiya
Una dintre cele mai puternice armate limitează utilizarea Android și pariază pe iPhone-uri
Rusia a efectuat un nou atac masiv asupra Ucrainei cu rachete Kinjal, Iskander-M, rachete de croazieră și drone
Marea Britanie și Norvegia vor opera împreună o flotilă de fregate
Unitatea de elită a României: JLTV au turele automatizate iar blindatele Polaris au fost parașutate cu succes. Forțele speciale excelează ca dotări și pregătire
Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Combinația letală, rachete Meteor și F-35, tot mai aproape de realitate, iar România ar putea fi unul dintre beneficiari. Teste la sol, trecute cu brio, urmează zborul
O bază de submarine nucleare franceze, survolată de drone. Militarii au deschis focul
Consultări militare România - SUA. Discuții tehnice privind modernizarea armatei și programele de achiziții
Sursă foto: US Army Facebook
EXCLUSIV
Ultimatum de la Washington: Statele Unite impun termenul limită 2027 pentru ca Europa să preia conducerea apărării NATO
Bundestagul aprobă reforma Armatei: Începând cu 2026, tinerii vor fi întrebați cu privire la disponibilitatea lor de a se înrola
F-16 primesc "vedere" de F-35: Sistemul de țintire Sniper NTP partajează informații între avioane de a cincea și a patra generație
„Cimitirul” de fier vechi al Rusiei: De ce noile autorități siriene refuza să utilizeze tancurile „inutile” furnizate de ruşi
Noua strategie de securitate a SUA avertizează asupra „declinului civilizațional” al Europei și pune sub semnul întrebării viitorul NATO
România şi Ungaria, acord pentru creșterea capacității de transport a liniilor electrice
Proiectul Talon: Un gigant american vrea să își ia revanșa și dezvăluie noul design de dronă-avion autonomă, pariind pe viteză și costuri reduse (VIDEO)
O nouă forță militară de descurajare în Orientul Mijlociu: SUA pariază masiv pe dronele de atac ieftine pentru a contracara amenințările regionale
Războiul din Ucraina şi „sindromul Tbilisi”: Un general rus de top critică „eșecul total” al serviciilor de informații și admite că Rusia a fost nepregătită
Polonia își modernizează forțele terestre: Primele vehicule de luptă Borsuk au fost livrate într-un contract de 1,6 miliarde de dolari
Revoluția dronelor din Ucraina a spulberat iluzia securității europene: Vestul trebuie să se adapteze sau riscă ca armatele sale să devină irelevante
„Am văzut racheta trecând”: Cum a evitat la limită un pilot american de F/A-18 un incident fatal de tip „friendly fire” în Marea Roșie
Submarinele rusești, vânate de o Flotă Comună de nave britanice și norvegiene. Acordul, la pachet cu achiziția de fregate Type 26
Analistul și expertul Dorin Popescu, directorul Asociației Mării Negre și fost diplomat român atât în Ucraina, cât și în Federația Rusă. Foto: Colaj DefenseRomania
EXCLUSIV
De ce războiul rus la granițele Europei e un proiect pe termen lung care va continua și după epoca Putin | Dorin Popescu, la Obiectiv EuroAtlantic
Gen. Petraeus: Cum să-l faci șah-mat pe Putin? Umblați la sancțiuni și la activele rusești înghețate
Ce au discutat liderii europeni cu Zelenski, în spatele ușilor închise? Merz, către Zelenski: Negociatorii SUA se joacă cu tine și cu noi
Polonia tocmai ce a semnat un contract istoric pentru 96 de elicoptere de atac AH-64 Apache. Dar de ce exact 96?
Întâlnirea de la miezul nopții: O dronă ucraineană a lovit în plin un avion MiG-29 rus (Video). Ucrainenii continuă să hărțuiască forțele ruse
Polonia păstrează restricțiile la frontiera cu Belarusul. Pe anumite porțiuni, zona tampon se extinde cu 4 km spre interior.
Putin spune că Rusia va ocupa întregul Donbas ucrainean, fie „prin forța armelor” fie prin retragerea Armatei ucrainene
O pace „urâtă” la orizont: De ce sfârşitul războiului din Ucraina va avea un gust amar și ce ne spune „dușul rece” finlandez
Ucraina expune „călcâiul lui Ahile” al sancțiunilor occidentale: 13 companii care ţin în viaţă producţia rachetelor rusești Iskander-M operează liber
pixel