Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Schimbare majoră în politica germană. Germania e în curs de a construi cea mai mare armată convențională din Europa
News
Data publicării:
Alături de Statele Unite, Germania are „cu siguranță cea mai mare contribuție” la NATO, a declarat cancelarul german Olaf Scholz într-un interviu acordat postului de televiziune ARD, anunță Reuters, agenție citată de presa din România.
Sursă foto: Bundeswehr
Sursă foto: Bundeswehr

La finalul summit-ului G7, potrivit presei internaționale, scrie B1 TV, Scholz a declarat că Germania este în curs de a construi „cea mai mare armată convențională din cadrul NATO în Europa”.

La câteva zile după ce a început războiul din Ucraina, Olaf Scholz a anunțat că există un fond de 100 de miliarde de euro care va fi folosit pentru a consolida apărarea militară a Germaniei și pentru a compensa decenii de subfinanțare cronică.

De asemenea, el a promis că va îndeplini obiectivul NATO de a cheltui 2% din PIB pentru apărare, răspunzând astfel criticilor de ani de zile ale aliaților apropiați, care au afirmat că Berlinul nu contribuie suficient la alianță.”Vom cheltui în medie aproximativ 70-80 de miliarde de euro pe an pentru apărare în următorii ani”, a spus el, ceea ce înseamnă că „Germania este țara care investește cel mai mult în acest sens”.

Anunțul făcut de Scholz în februarie a fost văzut ca o schimbare majoră de politică, răsturnând abordarea tradițional prudentă a Germaniei în materie de apărare, ca urmare a vinovăției sale postbelice.

De la sfârșitul Războiului Rece, Germania și-a redus în mod constant dimensiunea armatei, de la aproximativ 500.000 de oameni în momentul reunificării din 1990 la doar 200.000 de oameni.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

F-35 americane la Mihail Kogălniceanu? Europenii îi cer lui Trump să trimită în România avioane F-35
Taxa pe securitate. SUA pune un adaos la vânzarea de armament către Europa pentru Ucraina. ”Cei 10% vor acoperi costul securizării spațiului aerian al Ucrainei”
Rusia setează termenii pentru pace: Atac cu sute de drone și zeci rachete asupra Ucrainei
O dronă rusească a căzut în estul Poloniei: Autoritățile de la Varșovia spun că este vorba despre o provocare din partea Rusiei
România, țările baltice și Polonia sunt în aceeași barcă, avertizează oficialii de la Varșovia
Zece țări vor să trimită trupe pentru menținerea păcii în Ucraina, după încheierea unui acord
Rutte și Erdogan, discuții despre potențialele garanții de securitate oferite Ucrainei
Letonia cere accelerarea construirii gardurilor de protecţie la frontierele cu Rusia şi Belarus
Bombardiere americane B1 Lancer, demonstrație de forță în apropiere de frontiera cu Rusia
Nicuşor Dan participă la reuniunea Coaliţiei de Voinţă și la reuniunea membrilor Consiliului European, prin videoconferinţă
Armata rusă. Foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
A avut vreodată dreptate Moscova privind pretențiile ei față de Ucraina? Cum încearcă Rusia să pună istoria în locul Acordurilor internaționale
Cu aproape 50 de focoase nucleare, Phenianul se simte amenințat și anunță extinderea accelerată a arsenalului strategic
Volgogradul, lovit din nou de drone ucrainene, o rafinărie a ars / Rușii au atacat instalațiile energetice din regiunea Poltava
Achiziția de arme americane, prețul pentru garanțiile de securitate ale SUA? Ucraina și europenii pregătesc un acord de 90 de miliarde de dolari
A fost convenită o întâlnire între Putin și Zelenski. Cancelarul Merz: Așteptările mele au fost depășite / Update
”Atac scandalos la adresa conductei de petrol”. Ministrul de externe ungar critică acțiunile de război ale...Ucrainei
Solidaritate cu Ucraina la București: Ziua Drapelului și Ziua Independenței Ucrainei, celebrate printr-un eveniment special, pe 21 august
Discuțiile Trump-Putin s-au încheiat. Declarații de presă. Putin: Acordul cu Trump va deschide calea pentru pace în Ucraina
Putin, primit în Alaska cu ”fanfara” de avioane invizibile F-22 Raptor. Bonus: Un bombardier B-2 a survolat pe deasupra capului dictatorului rus
Bulgaria va construi o bază militară capabilă să găzduiască chiar și 20 de mii de militari
Kremlinul simte că pierde un aliat-cheie? Operațiunea rusă împotriva Ungariei abia a început, avertizează liderul opoziției
Rusia pregătește o versiune "mini" a rachetei cu rază medie Oreshnik. Racheta Svirel ar putea fi testată tot pe Ucraina
Putin promite acorduri de dezarmare dacă summitul din Alaska va avea succes / Între timp, Trump trăiește pe rit vechi și vorbește despre Leningrad
Vehicule blindate la Washington. Trump vrea să extindă lupta împotriva criminalității și a persoanelor fără adăpost
Rusia pregătește un test cu o rachetă de croazieră cu propulsie nucleară. ”Burevestnik”, lăudată de Putin ca fiind arma invincibilă
„Sprijin deplin.” Putin a discutat cu Kim Jong Un
"Vrem să instruim 15.000 de adulți și 7.000 de copii". Lituania va preda construirea și operarea dronelor chiar și copiilor de 8 ani
Liderii occidentali și Zelenski, apel video cu Trump. „Mingea este acum în terenul lui Putin”
Trump și-a setat așteptările de la întâlnirea pe care o va avea cu Putin în Alaska

Ştiri Recomandate

Armata cehă face primele teste ale sistemului antiaerian ”Spyder”, dar fără a lansa vreo rachetă. Ar putea România să procedeze la fel?
Parlamentul dă undă verde pentru achiziția corvetei ușoare din Turcia. Termenul de livrare pentru nava din clasa ”Hisar” este extrem de scurt
Petrolierul rus Pegas, sursă foto: ShipTechnology.com
EXCLUSIV
„Flota din umbră” continuă să crească, spune unul din marii comercianți de țiței ai lumii
Administrația Trump a lansat „Midway Blitz” la Chicago. Operațiunea vizează „imigranți ilegali criminali periculoși”
Orban visează iar la împărțirea Ucrainei: „Rusia, Occidentul și zonele tampon”
Gherasimov a primit ”Oscarul” pentru întreaga carieră: Putin îi acordă ”Ordinul Curajului”, pentru vitejia arătată în îndeplinirea datoriei militare
Guvernul Bayrou a căzut. Macron, obligat să caute al patrulea prim-ministru în 12 luni
”Beneficiile” graniței comune cu Rusia: Un elicopter MI-8 rusesc încalcă spațiul aerian estonian
Fostul director adjunct al SIS Moldova, acuzat de trădare, a fost prins pe aeroportul Timișoara
Cum ajunge Rusia să dețină doar etnici ruși în teritoriile ocupate ale Ucrainei: Epurare etnică mascată prin pașaportizare cu forța
Merz provoacă frisoane la Kremlin, care și-a pus în mișcare mașinăria de propagandă: „Inuiții în vârstă își exprimă dezgustul"
Resturi de dronă cu inscripții chirilice, găsite în Polonia
De ce Aviația Strategică a Rusiei dă rateuri: Mai multe bombardiere Tu-160 au avut mari probleme tehnice în timpul unui atac asupra Ucrainei
Orban spune că Ucraina va fi împărțită în trei și anunță „haos în Ungaria” dacă opoziția va reuși să-l învingă în 2026
Generalul Sîrskîi, șeful Armatei Ucrainei: Rusia are o superioritate de 3 la 1 în oameni și arme pe front. În zonele ofensivei se ajunge și la 6 la 1. Ucraina însă rezistă
Un ofițer de intelligence prezintă indicii că Rusia pregătește un război major. Dacă va fi luată decizia nebună de a „intra” în Europa, rușii nu o vor face prin România
Misterul unor MiG-29 ale unui aliat al Rusiei, văzute azi luptând sub comanda Ucrainei. Cum au pus mâna ucrainenii pe cel puțin 3 avioane MiG-29
Trump spune că e pregătit să treacă la o nouă etapă de sancțiuni împotriva Rusiei, după bombardamentele intense împotriva Kievului
Lovitură strategică la inima industriei petroliere rusești (FOTO/VIDEO): Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au scos din funcțiune rafinăria petrolieră Ilsk
În noaptea celui mai mare atac efectuat de Rusia asupra Ucrainei, cel puțin o dronă rusească a intrat în spaţiul aerian al Poloniei
F-35, un proiect „cu aripile frânte”? Un recent raport dezvăluie întârzieri, costuri nejustificate și un program de modernizare blocat
Sursă foto: US Army
EXCLUSIV
Noua politică externă a SUA, un viraj brusc care influenţează relaţia cu Europa: Elbridge Colby, arhitectul noii strategii care abandonează „îngrădirea” Chinei
Prețul cinic al războiului din Ucraina: Rusia ar putea iniția o nouă mobilizare, ignorând nemulțumirea internă
Noii „ochelari de super-soldat” ai Armatei SUA: Rivet și Anduril, pariurile Pentagonului pe inteligența artificială de pe front
Parteneriat strategic: F-15EX și drona „fantomă” MQ-28, noua ofertă primită de Polonia de la compania Boeing
Atacurile nocturne ale rușilor au provocat cel puțin doi morți și 17 răniți în capitala Ucrainei
Statele Unite, avertizate de un fost comandant al NORAD: „Trebuie să putem primi un pumn în nas și să ne ridicăm”
Compania Romaero: Miracol sau rezultate financiare promovate cu surle și trâmbițe? Cifrele dau speranțe, dar politica își bagă coada
Mândria turcă pe șenile: Producția în serie a tancului Altay a început, un vis de „100 de ani” devenit realitate
Planul Poloniei de a deveni o forță regională: Achiziții de bombe GBU-39B pentru avioanele F-35 și F-16, dar și investiții record în industria de apărare
Tehnologie la schimb pentru sisteme de rachete: O nouă abordare a Statelor Unite pentru a continua sprijinul militar acordat Ucrainei
Resetarea pieței de armament: De ce cred Statele Unite că decizia de a clasifica dronele drept „avioane” va schimba balanța puterii militare la nivel global
pixel