Se întâmplă ceva în Ucraina: Explozia barajului Kahovka și atacuri raportate pe mai multe direcții. Silviu Nate, la Obiectiv EuroAtlantic
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 9 iunie 2023, de la ora 11.00, o nouă ediție a emisiunii „Obiectiv EuroAtlantic”.
Emisiunea „Obiectiv EuroAtlantic” este difuzată în fiecare săptămână, în ziua de vineri, începând cu ora 11:00, pe platforma DefenseRomania.
Invitatul lui Tudor Curtifan din această săptămână din cadrul podcastului „Obiectiv EuroAtlantic” este profesorul Silviu Nate.
Reputatul profesor Silviu Nate este directorul Centrului de Studii Globale, din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu. Silviu Nate este expert în studii de securitate, relații internaționale și diplomație.
Tema podcastului va fi distrugerea barajului de la Nova Kahovka din această săptămână, aflat sub controlul forțelor ruse de ocupație.
Cele două părți beligerante se acuză reciproc cu privire la aruncarea în aer a barajului, eveniment ce a produs un dezastru ecologic și umanitar de proporții.
De subliniat că Ucraina a atras atenția încă din toamna anului trecut că ocupantul rus a minat Nova Kahovka, iar datele preliminare arată o explozie controlată din interior, scenariul unor „sabotori” ori a bombardamentului cu rachete și penetrarea unei asemenea structuri fiind improbabil.
Ulterior, în cursul zilei de 8 iunie, atacurile forțelor ucrainene de apărare s-au intensificat pe mai multe direcții, cotidianul The Washington Post anunțând că a început contraofensiva ucraineană.
Obiectivul final al Ucrainei e eliberarea Peninsulei Crimeea, ocupată și anexată din martie 2014.
Cât de mult a îngreunat sau amânat acest scenariu distrugerea barajului de la Nova Kahovka și care sunt perspectivele de a elibera o parte cât mai mare din teritoriul ocupat în contextul în care pozițiile ruse sunt mai fortificate decât în toamna anului trecut când Ucraina a reușit o contraofensivă de succes, sunt câteva teme abordate de profesorul Silviu Nate.
Podcastul va aborda și sprijinul acordat de Occident Ucrainei, plus multe alte teme conexe și de interes maxim geopolitic.
Podcastul Obiectiv EuroAtlantic, ediția din 9 iunie 2023, poate fi urmărită începând cu ora 11:00, atât pe pagina de Facebook DefenseRomania, pe www.DefenseRomania.ro, dar și pe pagina de YouTube, unde vă invităm să apăsați butonul „Subscribe” („Abonează-te”).
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News