Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Securitate demografică. Până în 2100 populația României va scădea cu 6.6 milioane. Risc de înjumătățire pentru statele din Europa de Sud-Est
News
Data publicării:
România va suferi o depopulare dramatică până în anul 2100. Potrivit datelor Eurostat, în mai puțin de un secol, țara noastră va avea cu 6,6 milioane de locuitori mai puţini decât acum. 
Sursă foto: MApN Facebook
Sursă foto: MApN Facebook

Cauzele principale ale acestor cifre sunt scăderea naturală şi migraţia externă. Datele Institutului European de Statistică arată că în anul 2100 populația României va scădea cu 6,6 milioane de oameni, în timp ce populația Franței și a Suediei va fi mai mare cu 2,6, respectiv 3,4 milioane de persoane.

În fiecare an, populația României scade în medie cu 140.000 de locuitori – 70.000 prin deces și ceilalți prin emigrare.

„Din perspctivă statistică, asistăm la o evoluție negativă a populației, la nivel mondial. Sunt 2 indicatori pe care ar trebui să-i urmărim: piramida vârstelor, adică modul în care vârstele oamenilor ajung să fie distribuite la nivelul unui stat și, pe de altă parte, speranța de viață. Cu cât aceasta este mai înaltă, s-a observat în studiile sociologice că există o corelație pozitivă cu calitatea vieții. Prin urmare, în statele sud-est europene există riscul ca populația să se înjumătățească în următoarea sută de ani. Mai puțin vedem acest lucru în statele occidentale”, a spus sociologul Antonio Amuza, la postul de televiziune Digi24.

„Acolo vorbim și de politici de imigrare, absorbție a persoanelor care aleg statele respective pentru a-și desfășura viața acolo și atunci, chiar dacă populația îmbătrânește, devine foarte atractivă pentru persoane care sunt născute în alte zone”, a adăugat el.

În ceea ce ne privește pe noi, nu ar trebui să fim neapărat îngrijorați. Poate la nivel de politici sociale, da. România poate fi atractivă pentru țările care se află la est”, a mai spus sociologul.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Iranienii se întorc la Fordow, arată imaginile din satelit
Ședință CSAT. Pacea în Ucraina trebuie să excludă ferm încercările Rusiei de redivizare a Europei în sfere de influență
UE prelungește sancțiunile împotriva Rusiei cu șase luni
Trump spune că nu va tolera continuarea procesului pentru corupție împotriva lui Benjamin Netanyahu, premierul Israelului
Radiocomunicații sigure de ultimă generație în NATO: Doi giganți din industrie au înființat un joint venture în domeniul comunicațiilor securizate
Continuă seria neagră pentru ruși: Patru Su-34 au fost lovite de drone ucrainene cu rază lungă de acțiune
Radio Erevan, varianta ungară: ”Spionul ucrainean” expulzat luna trecută era, de fapt, agent rus
Moscova ajunge la fundul sacului cu vechituri. Blindatele sovietice din depozite sunt trimise obligatoriu în uzine pentru recondiționare
Danezii organizează ample exerciții militare în Groenlanda
Rusia, dezlănțuită în rele: După carnagiul de acum trei zile, rachetele balistice lovesc din nou Dnipro, ucigând patru persoane
Ministrul de Externe al Chinei va efectua o vizită diplomatică oficială în Europa
Nicușor Dan, după Consiliul European: A fost reiterat sprijinul european pentru aderarea Ucrainei iar R. Moldova a intrat pe agendă la propunerea României
Vasile Dîncu a fost ales vicepreședinte AP NATO. Producția de armament, industria din România și prioritizarea Mării Negre ca dosar european, obiective anunțate
Cortina de Fier explozivă: Cine sunt cele cinci state aliate care ar putea „planta” o pădure de mine antipersonal la granița cu Rusia
SUA schimbă prioritățile: Dronele sunt favorizate, iar achiziția de F-35 scade la 47 de avioane în noul buget pentru apărare pentru 2026
Loviturile SUA asupra Iranului, mesaj greșit pentru Kim: Coreea de Nord ar putea grăbi programul nuclear
Nicușor Dan a trasat obiectivele României la Consiliul European: R. Moldova, Marea Neagră și Ucraina
Polonia vrea o demonstrație de forță militară în fața Rusiei. România, invitată și ea să participe la manevrele care sunt un răspuns la mișcările militare ruse
Rusia s-a răzgândit și nu mai vrea Ucraina nici în UE. Medvedev, ziua și derapajul: UE se va militariza, urăște Rusia și vrea să se răzbune pe noi
Nicușor Dan a avut o discuție cu Recep Tayyip Erdogan la Haga. Situația din Marea Neagră, subiect principal pe agenda bilaterală
DefenseRomania susține evenimentul „Întoarce-te viu” organizat de comunitatea ucraineană din București cu ocazia Zilei Internaționale a Victimelor Torturii
Roberto Musneci, Ambasadorul Ordinului Suveran de Malta a celebrat istoria milenară a Ordinului și a salutat relațiile speciale cu România
Declarația finală a Summitului NATO de la Haga. Cinci priorități care au în centru amenințarea pe termen lung din partea Rusiei
Statele NATO se angajează să investească 5% din PIB până în 2035 / Nicuşor Dan: Ne dorim ca şi aliaţii NATO să poată participa la aceste mecanisme UE de finanţare pentru apărare
Marea Britanie revine la avioane nucleare și cumpără 12 aeronave F-35A capabile să transporte arme nucleare tactice
Reuniunea Consiliului NATO-Ucraina. Ministrul român de externe: Atitudinea Rusia împiedică realizarea unei păci drepte în Ucraina
Ionuț Moșteanu a reafirmat angajamentul ferm al României față de apărarea colectivă. România crește investițiile în apărare
Rusia continuă să investească în triada nucleară: Noi rachete Yars și bombardiere Tu-160 se vor alătura Forțelor Strategice
5% e noul 2%. Sunt pregătiți ”greii” europeni din NATO pentru cel mai important obiectiv din istoria Alianței?
"Ar putea fi pregătit atunci”. Zelenski a oferit o evaluare a momentului în care Putin ar putea ataca un membru NATO

Ştiri Recomandate

,,Arsenalul de promisiuni'' cu care este înarmată Ucraina: Franţa nu vrea să plătească pentru armament american, având ca obiectiv ,,autonomia strategică europeană"
Orban critică încălcarea drepturilor omului și cere UE să aplice sancțiuni. Dar nu împotriva Rusiei, ci a Ucrainei
Iranul este dezamăgit de Rusia și se îndreaptă spre Beijing
Aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Romane, alertate în urma unui atac cu drone în Ucraina: Dronele rusești a lovit infrastructura portuară ucraineană aflată pe Dunăre
Dronele rusești au atacat o fabrică poloneză din Ucraina. A fost intenționat, susține Sikorski
SUA pregăteșc extinderea producției B-21, bombardierele de generația a 6-a. În 2026 două B-21 urmează să zboare și vor fi rapid gata pentru misiuni de luptă
Armata ucraineană rămâne blocată între promisiuni şi zvonuri: Donald Trump exclude livrarea de rachete cu rază lungă către Ucraina
China, Brazilia și India ar trebui să pună presiune pe Rusia altfel, sancțiunile SUA le-ar putea afecta „foarte dur”– Rutte
Dominație prin tehnologie: Cum şi-a propus compania Hyundai Rotem să redefinească supremația pe câmpul de luptă cu proiectul tancului K3
Militarii Grupului de Luptă NATO condus de Franța în România, își depășesc constant limitele: „Concentrare, viteză și eficiență”
Spațiul cibernetic, partea nevăzut a frontului din Ucraina: Serviciile ucrainene de informații au dat o lovitură industriei ruse de armament
Rusia începe asaltul Republicii Moldova. Adjunctul Administrației de la Kremlin, responsabil cu dinamitarea viitorului european al Chișinăului
Vestea bună e că sistemele Patriot și muniția pentru Ucraina sunt deja gata. SUA așteaptă doar să fie achitate, iar primele țări europene s-au așezat deja la masă
Franța avertizează: Un război major în Europa este „foarte probabil” până în 2030. Chiar pe axa Balcanilor și Moldova
În cel mai pozitiv scenariu: Avioanele F-16 ale Ucrainei să lovească adânc Rusia cu rachete JASSM. De ce e nevoie însă de optimism rezervat
Nu, România nu cumpără Iron Dome ci sisteme Spyder. Și nici nu e prima țară europeană care face lucrul acesta
România și Polonia, discuții privind implicarea comună în reconstrucția Ucrainei și sancțiuni suplimentare aplicate Rusiei
Cehia nu se va alătura acum achizițiilor de arme americane pentru Ucraina. Praga se concentrează însă pe alte modalități de a sprijini Ucraina
Dezastrul în aer Air India 171: Ce știm sigur până acum e că erau oprite comutatoarele de alimentare ale avionului 787 Dreamliner. Și de aici trei scenarii și speculații
Soluția împotriva dronelor Shahed? Ucraina se pregătește să desfășoare zeci de mii de interceptoare
Cine ajută Rusia să-şi menţină maşinăria de război în viaţă: Producţia de obuziere, susţinută cu echipamente industriale achiziţionate prin intermediari din Europa
Cine ar intra în „vizorul” SUA după ultimatumul de 50 de zile: China, Europa și India, principalii parteneri economici ai Rusiei. Exact în această ordine
Rușii au răspuns la ultimele declarații ale președintelui american: Medvedev - Rusia nu este interesată de “ultimatumurile teatrale” ale lui Trump
De ce rușii nu pot străpunge frontul ucrainean. Fostul șef al armatei ucrainene: Câmpul de luptă a devenit complet „transparent”
OFICIAL: Germania vrea rachete cu rază lungă de acţiune de la Statele Unite. Detaliile sistemului Typhon
SUA au pe masă decizia de a livra rachete Tomahawk către Ucraina. Lovirea Moscovei și St. Petersburgului e în pixul președintelui american
Ambasadorul Franței: „România poate conta pe sprijinul Franței. Să construim împreună Europa de mâine”. Apărarea comună, prioritate strategică
Analiză: România consolidează flancul NATO cu sistemul de apărare aeriană SPYDER din Israel, nu cu Iron Dome
Statele Unite schimbă jocul în Ucraina: Livrări masive de armament, posibil rachete GMLRS, și un termen limită de 50 de zile pentru Rusia
Proiectul militar Zeitenwende: Cum se reînarmează Germania cu 7.000 de tancuri și blindate
Descriere foto: Trageri de luptă cu LAROM, la Smârdan. Sursă foto: Trustul de presă al MApN
EXCLUSIV
Colacul e la Bolojan, iar premierul trebuie doar să-l „arunce”. Cum riscă România să se înece la mal, într-un moment în care industria de apărare are o șansă mare de salvare
Țări NATO și partenere desfășoară un exercițiu militar în Georgia
pixel